Scheletul din vitrină

Iulian POPA
Publicat în Dilema Veche nr. 1023 din 16 noiembrie – 22 noiembrie 2023
image

„Nu se mai face școală ca pe vremea noastră”, îmi spune amicul meu, cu o inflexiune a vocii care-mi sugerează o părere de rău, în timp ce trecem prin fața școlii în care am învățat pînă în clasa a opta. Clădirea în stil neoromânesc, care tocmai ce a împlinit o sută de ani de la construcție, are un acoperiș înalt, din țigle. Pe vremea cînd funcționa ca școală, sălile de curs erau în cele două aripi unite printr-un corp principal, mărginit de două foișoare acoperite. Cancelaria era la parter, deasupra – o sală de festivități. Un culoar întunecat unea cele două corpuri. Treceam rar prin el în primul an, nu în ultimul rînd din cauza unui schelet uman de mărimea unui adult, pus într-o vitrină lipită de perete. Lîngă el, păsări împăiate și, în borcane cu formol, specimene de animale cîndva vii, alcătuiau un tablou bun de Halloween într-o perioadă în care nici nu auzisem de sărbătoare.

Sînt gata să schimb subiectul, dar nostalgiile îl împing pe amicul meu să continue. „Dacă aș putea, le-aș mulțumi, păcat că n-am avut o întîlnire așa cum se face pe la alte școli. Nu cred că mai sînt așa profesori.” Ne oprim și mă întorc mirat spre el. Arunc o privire spre intrarea boltită a școlii, folosită doar de profesori pe acea vreme. Am trecut prin ea cu două ocazii. Prima, în clasa întîi, pe sub florile ținute de elevi mai mari, o manevră intimidantă. A doua oară a fost într-o zi în care, după ce o asistentă medicală ne făcuse injecții cu iod, am aflat că e mai bine să rămînem în case pe cît putem. În aparență, era prea puțin important pe unde ieșeam din școală în acea zi de primăvară în care chiar și directorul părea mai prietenos.

Sînt curios la ce profesori se referă și, mai ales, ce-i făcea atît de buni în ochii lui. „O mai ții minte pe profa de franceză? Sau pe cea de mate?”, îl întreb eu. Evit să-i dau nume, deși le știu, cu speranța că am să le aud de la el. Nu-și mai amintește nimic de ele. Figura directorului, însă, îi e vie în minte. Despre el apăruse zvonul că ar fi practicat box în tinerețe, deși forma nasului arăta că, dacă se întîmplase, trebuie să fi fost de scurtă durată. Își impunea autoritatea cu ajutorul vocii, în primă instanță, și cu două instrumente – o riglă de patruzeci de centimetri și o coadă pentru ciocan cam de aceeași lungime, ambele din lemn lăcuit. Corecțiile veneau prompt sub forma loviturilor la palmă. Antebrațul trebuia ținut la un unghi drept față de braț, palma orientată în sus. Orice unghi mai mare de nouăzeci de grade era sancționat cu o lovitură suplimentară. Primeam pedepse pentru orice abatere disciplinară sau, uneori, pentru ignorarea subiectului de la ore, atunci cînd profesorul se identifica prea mult cu lecția de predat. Loviturile cu rigla se lăsau doar cu usturime în palmă. Cele cu bîta se simțeau în toată mîna pînă-n umăr. De cele mai multe ori, directorul părea că pedepsește recreațional, chiar cu o urmă de amuzament pe față, pe care nu și-o ascundea. Uneori, rîdeam și noi, victimele, conștienți de inevitabilul pedepsei și obișnuiți deja cu ea, într-o scenă absurdă de solidaritate între victimă și călău.  

Existau însă și ocazii în care directorul era extrem de nervos și atunci era de-a dreptul înfricoșător. Elevii veniți de la cămin aveau viață mai grea. Erau băieți cu toții și li se spunea căminiști. Pentru ei, corecțiile fizice erau mult mai dure. Nu aveau părinți care să vină a doua zi la școală. Nimeni nu-i apăra. 

Eram cuminți, dar mai aveam scăpări. Un geam spart la intrarea elevilor cauzat de o minge rătăcită ne-a costat cîte două lovituri cu rigla la fiecare palmă. Căministul care se juca cu noi a primit porție dublă. Cu bîta.

Într-o zi, l-am văzut pe director în parc, cu soția și o fiică de vîrsta noastră. Arătau ca o familie normală, iar el, aproape uman. Poate era un tată model.

Directorul avea și un concurent, pe profesorul de desen, despre care se auzea că făcuse judo, o bîrfă mult mai credibilă, pe baza figurilor pe care le încerca cu unii dintre noi. Am fost printre cei care au scăpat fără o mînă sucită la spate sau alte tehnici dureroase. Nu toți au fost la fel de norocoși. Totul depindea de presupusa insolență cu care victimele își arătau ignoranța față de artă. Ne petreceam unele ore pe malul Dunării, unde încercam să pictăm vapoare, momente de relaxare, căci excesele marțiale nu ar fi trebuit să se desfășoare cu public. Spre deosebire de director, nu inspira teamă la fel de mult. Părea că se află mai tot timpul într-o situație de autoapărare în fața unei ipotetice agresiuni din partea copiilor. 

„Am ieșit oameni, ce mai”, spune amicul meu și-și aranjează gulerul uniformei. Soarele e pe cale să apună și noi ne depărtăm de școală. Poate că dintr-un ungher al culoarului întunecat, scheletul rînjește în continuare în vitrină.

Iulian Popa este scriitor, fizician, pasionat de fotografie.

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.