Scenarii despre viitor - anchetă

Publicat în Dilema Veche nr. 353 din 18 - 24 noiembrie 2010
„Un personaj şi fărîme de adevăr“   interviu cu regizorul Tudor GIURGIU jpeg

- 4 întrebări pentru 3 regizori -

Unei anchete comode, în care să-i invit încă o dată pe regizorii români să vorbească despre cinema în general şi cel românesc în special, am preferat să le adresez nişte întrebări „actuale“, în ton cu vremurile. Trei regizori au intrat în joc. Răspunsurile lor sînt sincere şi lucide.  

1) Ce aţi schimba în situaţia actuală din cinema-ul românesc şi ce aţi păstra ca lucrurile să fie mai aproape de ce vă doriţi? 

2) Credeţi că filmele dumneavoastră vor ajunge să facă vreodată public şi în România? 

3) V-aţi gîndit la o soluţie de avarie, în cazul în care statul nu va mai putea finanţa nici filmele româneşti? 

4) Aţi face un film comandat, cu un scenariu prefabricat impus de un producător?

Radu MUNTEAN  

1) Discuţia e foarte lungă şi ar trebui să intrăm în multe „tehnicalităţi“ ale Legii cinematografiei. În orice caz, ce-mi doresc eu e utopic. Şi anume, să apară un cap limpede în cinematografia noastră, care să facă o strategie pe termen mediu şi lung. Dar asta – cum spuneam – e utopic, atîta vreme cît noi nici pe economie nu avem nici un plan. 

2) Nu cred că genul de filme pe care-l fac eu va depăşi nişa iubitorilor de cinema. Că mi-aş dori ca această nişă să crească, asta-i altă discuţie. 

3) M-am gîndit. Probabil că, dacă n-o să am altă soluţie, voi face film şi pe telefonul mobil. Dar, adevărul e că la anul fac 40 de ani şi entuziasmul ăsta de Bumbeşti-Livezeni nu mă mai prinde. Aş vrea să fac filme într-o lume normală, în care să mai fim şi plătiţi din cînd în cînd pentru munca noastră. 

4) Sînt tentat să răspund repede că nu, dar cine ştie, poate îmi oferă unul bani cît să nu-mi mai fac griji financiare pentru cîţiva ani şi atunci s-ar putea să accept compromisul. Dar, e foarte puţin probabil. Nu mai cred în Moş Crăciun. 

Tudor GIURGIU 

1) Făcînd o analiză despre evoluţia filmului românesc în ultimii 10 ani, am remarcat că fiecare pas înainte a fost constant urmat de alţi doi paşi înapoi. Recunoaşterea internaţională, premiile, vînzările pe plan internaţional, business-ul adus în ţară de diverşi producători au fost dublate de scăderea numărului de săli şi de spectatori, micşorarea fondurilor pentru filme, încremenire totală în proiectul de a-i stimula financiar pe producătorii străini şi, recent, de greutatea cu care filmele româneşti îşi mai găsesc locul pe ecrane. Nick Roddick scria în Sight and Sound, în 2007: „A national cinema without a national audience is living on borrowed time“. Fără măsuri energice, riscăm ca peste 50 de ani istoria filmului românesc să consemneze o altă mare şansă irosită, un alt exemplu „românesc“ de a ne autoelimina din prim-planul scenei internaţionale. Deşi sîntem singura ţară din Europa care a obţinut constant între 2000-2010 mari premii la cele mai importante festivaluri din lume, în 2008 un sondaj CURS arăta că 87% dintre subiecţii români de peste 18 ani chestionaţi nu au văzut nici un film într-o sală de cinema. Sîntem singura ţară est-europeană fără fonduri regionale de film sau care să acorde facilităţi fiscale producătorilor care vor să filmeze în România. Aşadar, schimbarea la faţă a cinema-ului românesc e un proces care cred că trebuia făcut acum trei ani, după Palme d’Or-ul lui Cristi Mungiu. Mi-e teamă că acum e prea tîrziu şi că nu există voinţă, curaj şi viziune pentru aşa ceva. Ce aş păstra? Cele cîteva principii de bază ale Legii cinematografiei în vigoare, care nu permit în nici un fel amestecul statului în producţia de film (CNC-ul e un cofinanţator, nu coproducător) şi care face selecţia proiectelor pe criterii cuantificabile ţinînd cont de rezultatele filmelor precedente. 

2) Îmi doresc mult să pot aduna 100.000 de spectatori cu următorul meu film, e un fel de ştachetă care trebuie depăşită, ca la atletism. Sînt optimist şi cred că, nu peste mult timp, un film românesc va reuşi cu adevărat să facă public. 

3) Să ne-nţelegem bine: statul nu contribuie azi, în mod direct, nici măcar cu 1 leu la producţia de film. Banii de la CNC vin din taxe, contribuţii aplicate veniturilor obţinute de diverse companii private care fac business în domeniul cinematografiei. Iar dacă, printr-un scenariu SF, CNC-ul nu ar mai finanţa deloc filmele, nu m-aş simţi deloc inconfortabil. Am mai produs filme fără nici o contribuţie de la CNC, ba mai mult, am şi avut succes cu ele. 

4) În lumea normală, acolo unde filmul e un business care aduce bani, de obicei producătorul e cel care caută proiecte, cumpără drepturi pentru adaptarea unor opere literare, angajează scenarişti şi, finalmente, regizori. Lucrul ăsta începe să se întîmple tot mai des şi în Europa, deci nu văd vreo problemă în asta. Desigur, există mulţi şi importanţi autori de cinema care vor continua să îşi lucreze singuri scenariile şi să le propună direct producătorilor, dar nu e deloc condamnabil să lucrezi pe un scenariu impus de un producător. Dacă, evident, ai nişte motivaţii şi argumente interioare serioase pentru aşa ceva.  

Radu JUDE 

1) Sistemul de finanţare e cu siguranţă defectuos şi cred că trebuie schimbat. Mi se pare esenţial ca acest sistem să susţină cineaşti valoroşi şi proiecte bune. În teorie, asta şi face (cel puţin pînă va fi votată noua lege propusă de dl Sergiu Nicolaescu). Doar că, de fiecare dată, în judecarea unui proiect de film intervin interese sau cel puţin subiectivităţi, şi lucrurile scapă de sub control. Chiar dacă sistemul e bun pe hîrtie, în cele din urmă se ajunge la oameni. Aşa că, ar trebui ca cei care decid să fie oameni capabili şi interesaţi de film. Uşor de zis, dar greu de implementat. Apoi, mă tot gîndesc că ar trebui să existe ore de educaţie cinematografică în şcoli, în licee. Dar la cîte probleme are, oricum, învăţămîntul românesc, asta e ultima lui grijă. Legat cumva de asta, ar trebui ca filmele vechi, de ficţiune şi cele documentare, să fie accesibile publicului. Mi se pare inadmisibil ca, de exemplu, Croaziera sau Reconstituirea să nu existe pe DVD. 

2) Filmele mele de pînă acum, adică nişte scurtmetraje şi un lungmetraj chinuit – n-au avut succes de public. Cele viitoare, dacă vor mai fi, nu ştiu cum vor arăta. Dar, cel mai probabil, n-o să aibă. Şi, de fapt, ce înseamnă succes de public? Zece mii de spectatori? O sută de mii? Un milion? Care este etalonul? Dacă vorbim de Franţa, de exemplu, atunci un film de succes ar trebui să aibă vreo patru milioane de spectatori... 

3) Da. Acum doi ani am făcut scurtmetrajul Alexandra, finanţat în mare parte independent. Iar acum tocmai am terminat un film de 60 de minute, făcut tot aşa, cu bani puţini, între prieteni. E filmat pe video şi are un subiect care s-a putut face în formula low budget. Aşa că soluţii sînt. Oricine poate face azi film cu o cameră digitală, cu aparatul foto, ba chiar şi cu telefonul mobil. Totul e să aibă chef şi idei. Sigur, nu orice film se poate face fără bani, trebuie să te adaptezi la ce ai, dar e clar că acum se poate face film şi cu bani foarte puţini. Aşa că, dacă statul nu va mai putea finanţa filme româneşti (şi oricum nu înţeleg de ce o face, mai ales în vremurile astea de criză), eu sînt pregătit: o să găsesc oricînd doi prieteni actori cu care o să fac un film într-o bucătărie. 

4) Oricum fac filme publicitare, care au „scenariu prefabricat şi impus“. Eu nu sînt din păcate un autor de film, aşa că aş face orice fel de film, dacă mi l-ar oferi cineva gata finanţat şi m-ar plăti decent.  

a consemnat Ana Maria SANDU

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

shakira frauda gettyimages 492044333 jpeg
Shakira, dans provocator pe Instagram. Lângă ce bărbat chipeș apare VIDEO
Postarea vine la scut timp după lansarea unui nou single, „Monotonia“, în care „vorbește“ despre ruptura a ceea ce părea a fi relația perfectă.
imelda staunton netflix jpg
EXCLUSIV Imelda Staunton, regina din „The Crown“: „Elisabeta a fost mai înțelegătoare cu Prințesa Diana decât ne dăm seama“
Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, Imelda Staunton, cea care a preluat interpretarea vârstei a treia a Reginei Elisabeta, povestește cât de complicat a fost de însușit o perioadă neagră din existența Coroanei.
Irene Cara FOTO Profimedia jpg
Actrița și cântăreața Irene Cara a fost găsită moartă în casă. Rolurile care au făcut-o celebră
Interpreta din filmele "Fame" şi "Flashdance" avea 63 de ani și a murit în casa ei din Florida. Nu se cunosc deocamdată cauzele decesului ei.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.