Șapte „Nu“-uri după patru ani

Oana DOBRE-DIMOFTE
Publicat în Dilema Veche nr. 831 din 23 - 29 ianuarie 2020
Șapte „Nu“ uri după patru ani jpeg

Sfîrșit de octombrie al anului 2015. În fața Muzeului „Antipa“, cam 150 de oameni, rebegiți de frig și de ploaia mocănească. Ne știam aproape toți între noi, de pe Internet sau din bulele sociale prin care viața ne intersectase. Stăteam cuminți pe trotuar, priviți ca o curiozitate de trecători. Nu așteptam să intrăm în muzeu, eram acolo din alt motiv: cu cîteva zile în urmă, polițistul Bogdan Gigină murise într-un accident rutier, în timp ce deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Trebuise să meargă cu viteză pe motocicletă, pe carosabilul ud de ploaie, pentru a-l scuti pe un demnitar de aglomerație. Iar demnitarul părea să nu aibă nici cel mai mic chef de a da socoteală. Pentru cei 150 de oameni din față de la „Antipa“, era prea mult. Pentru politicieni, nu era destul.

N-a trecut nici măcar o săptămînă și ne-am întors în Piața Victoriei. Eram peste 5.000, de data asta, unii spun că poate chiar 10.000. Între timp, se întîmplase #colectiv. Eram năuciți de supărare, aproape că nici măcar nu ne puteam uita unii în ochii altora, pentru că abia ne puteam suporta propriile lacrimi. Și mai era ceva în privirea multora dintre noi: eram uluiți de cît de mulți sîntem. Și cît de mult semănăm între noi, și la vorbă, și la port. Descopeream că, dacă strigăm cît putem de tare, vocile noastre fac să răsune Piața și se izbesc cu putere chiar și de clădirile din Piața Victoriei. A doua zi aveam să trăim o altă uluire: în urma protestului unor oameni care poate că nici nu îndrăzniseră să spere asta, chiar a picat Guvernul.

A urmat Hexi Pharma. Și iar am fost puțini. Vreo 2.000, cantitate neglijabilă printre zecile de mii de oameni care mergeau pe lîngă noi, prea hipnotizați de Festivalul Luminilor organizat de Primărie ca să mai observe întunericul din jur.

Și a venit ianuarie 2017. Cînd au apărut primele informații despre o posibilă ordonanță pentru amnistie și grațiere. Și am știut că ne vom întîlni din nou în stradă. După primul protest, de la Piața Universității, mi-am întrebat soțul: -„Auzi, dar noi de ce mergem la proteste?“. Și am răspuns fix în aceeași secundă amîndoi: „Pentru copilul nostru“. Au fost singurele cuvinte pe care le-am scris pe un steag. Singurul mesaj pe care am simțit nevoia să îl facem văzut.

Și a sosit inevitabilul februarie 2017. OUG 13. #altăîntrebare. Frigul. Furia. Deznădejdea. Cele zece zile. Imaginea ireală a sute de mii de oameni, exact în locul în care fuseseră, cu un an și jumătate în urmă, doar 150. Ultrașii. Copiii. Manipulările. Prietenii. Victoria.

Au trecut aproape trei ani de atunci. Au mai urmat și alte proteste, au mai fost și alte momente de bucurie, a fost și 10 august, iar Piața Victoriei ne-a făcut onoarea să ne fie gazdă de fiecare dată. Poate că e un bun prilej să ne gîndim la lecțiile acelor zile, din care măcar o imagine își va găsi, probabil, locul în manualele de istorie. Iar pentru că tema acestui Dosar al Dilemei vechi este „Nu“, s-ar putea să fie o idee bună să începem chiar cu lecțiile negației. Protestele au fost momentul în care „Nu“ a devenit conceptul unei generații mentale, nu atît biologice. Iată, așadar, care sînt „Nu“-urile mele, pe care le-am desprins printre pancarte, bocanci de iarnă, marșuri, vuvuzele, portavoci, scandări cu rime, spray-uri lacrimogene și momente de euforie:

●  NU există niciodată „Sîntem prea puțini“. Oricît am fi de puțini la început, există întotdeauna un alt om care, dacă ne vede, își va face curaj și va ieși pe ușa casei la 11 noaptea, dacă înțelege că a sosit momentul.

●  NU avem niciodată garanția victoriei. Dar asta NU e o scuză. În noaptea lui OUG 13, nimeni nu credea că, realist, se mai poate schimba. Dar toți am rămas acolo pentru că nu ne puteam ucide speranța că de undeva poate să vină ideea salvatoare. Iar ea chiar venise, de la acel funcționar care a introdus în ordonanță termenul de zece zile. Doar că noi habar nu aveam.

t04a proteste 3 februarie 2017 0024 ai jpg jpeg

●  NU există manipulare care să te întoarcă din drum, dacă știi cine ești și pentru ce te afli acolo. Și scriu asta ca om despre care s-au vînturat o mulțime de aberații și de minciuni, în acele zile. Așa cum au pățit și mulți dintre prietenii mei. Puteau să titreze televiziunile oricîte burtiere cu „50 lei/om, 30 lei/cîine“ doreau, tot ce puteau obține de la noi era un amestec de dispreț, rîs și confirmarea că facem bine.

●  NU îți datorează nimeni ceva pentru faptul că ieși la protest. Libertatea, democrația și demnitatea sînt premii mai mari decît orice altă răsplată. Protestul este unul dintre puținele lucruri de pe lumea asta care îți deschid o fereastră imensă prin care îți poți privi conștiința. Dacă aștepți mai mult decît atît, poate că nu e locul tău acolo.

●  NU există victorie definitivă, dar trebuie să ne bucurăm de cele de etapă. Și trebuie să învățăm să facem asta, pentru că nu prea știm. Cînd a fost abrogată OUG 13, destul de mulți oameni spuneau că nu e mare lucru. Deși acela fusese motivul pentru care degeraserăm împreună atîtea zile și nopți. Cînd inculpații din dosarul #colectiv au primit pedepse aproape de maximul posibil la prima instanță, iarăși nu a fost suficient pentru mulți. Suficient nu va fi niciodată. Dar, dacă reacția socială nu ar fi fost atît de puternică, nici acele pedepse poate că nu ar fi existat. De exemplu, poate că domnul Piedone s-ar fi pregătit, acum, de o nouă campanie electorală. Iar dacă oamenii nu ar fi reacționat cum au făcut-o la tentativele de masacrare a legilor Justiției, poate că domnul Dragnea l-ar fi însoțit pe Piedone pe cine știe ce afiș electoral, vegheați de cascheta militară a lui Gabriel Oprea.

●  Calitatea politică NU se va îmbunătăți automat, doar pentru că noi protestăm. Dar consecințele protestelor pot schimba, pe termen lung, politica. Ieșitul în stradă este un act menit să garanteze baza elementară a politicii: democrația. Ce urmează după asta este mult mai complex și implică dezvoltarea unui etaj civic solid, care să urmărească, să sancționeze și să participe la soluții în afara perioadelor de criză. În filmul acesta, cred că sîntem abia la început, dar este, în sfîrșit, un început bun.

●  NU facem asta doar pentru noi. Este o parte din ceea ce le lăsăm copiilor noștri, la modul cel mai concret. Să le predăm această țară ca pe o democrație cred că e unul dintre foarte puținele lucruri pe care le pot numi „datorie“. Și, de fiecare dată cînd cineva încearcă să o împingă astfel încît să deraieze de pe șine, este treaba noastră să ne împotrivim. În caz că aveți această dilemă, eu cred că mulți copii vor înțelege. Lucrul cu care a rămas fiica mea în urma protestelor este că, pînă în ziua de astăzi, de fiecare dată cînd vede un politician, mă întreabă: „Mama, omul acesta este cinstit?“. Și i‑a rămas pentru totdeauna fixată ideea că oamenii care fură trebuie să fie pedepsiți, inclusiv sau poate mai ales atunci cînd sînt politicieni. Avea doi ani și jumătate cînd a fost la protestele de la #colectiv. Avea patru ani cînd i-am explicat de ce mergem în Piața Victoriei, după OUG 13. N-am simțit nevoia să o feresc de informații, am încercat să îi povestesc cît am putut de simplu ce se întîmplă, fără să o contaminez cu ură sau cu radicalisme politice. Acum are șapte ani și știe destul de bine ce înseamnă democrația și cînd societatea are dreptul să spună „Nu“: „Atunci cînd oamenii care au putere încearcă să fure, să facă legi pentru ei sau să ne ia dreptul de a spune ce credem, mama“. Mi se pare că a înțeles destul de bine, NU?

Oana Dobre-Dimofte este jurnalistă.

Foto: A. Ivan

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Avertismentul lui Lucescu după România - Ucraina: a atras atenția asupra unui detaliu crucial
Un foarte bun cunoscător al fotbalului ucrainean a analizat partida de la Munchen.
image
Cine este românul care a murit în luptele din Congo. Tatăl tânărului de 22 de ani: „A zis că e pentru ultima dată”
O misiune s-a dovedit fatală pentru ieșeanul Petru Sam, în vârstă de 22 de ani. Aflat în Republica Democratică Congo, tânărul a murit sâmbătă, 15 iunie, după ce a fost ținta unei rachete trase de gruparea M23.
image
Val de ironii la adresa lui Iohannis după ce a felicitat naționala României la finalul meciului cu Ucraina: „Ce miracol, unii au rămas fără glas, iar alții au prins glas”
După victoria obţinută de tricolori împotriva Ucrainei, cu scorul de 3-0, luni, în Grupa E de la EURO 2024, Klaus Iohannis a postat pe Facebook un mesaj în care a felicitat naţionala de fotbal a României. Postarea sa a fost primită însă cu ironii pe rețeaua de socializare.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.