Șapte „Nu“-uri după patru ani

Oana DOBRE-DIMOFTE
Publicat în Dilema Veche nr. 831 din 23 - 29 ianuarie 2020
Șapte „Nu“ uri după patru ani jpeg

Sfîrșit de octombrie al anului 2015. În fața Muzeului „Antipa“, cam 150 de oameni, rebegiți de frig și de ploaia mocănească. Ne știam aproape toți între noi, de pe Internet sau din bulele sociale prin care viața ne intersectase. Stăteam cuminți pe trotuar, priviți ca o curiozitate de trecători. Nu așteptam să intrăm în muzeu, eram acolo din alt motiv: cu cîteva zile în urmă, polițistul Bogdan Gigină murise într-un accident rutier, în timp ce deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Trebuise să meargă cu viteză pe motocicletă, pe carosabilul ud de ploaie, pentru a-l scuti pe un demnitar de aglomerație. Iar demnitarul părea să nu aibă nici cel mai mic chef de a da socoteală. Pentru cei 150 de oameni din față de la „Antipa“, era prea mult. Pentru politicieni, nu era destul.

N-a trecut nici măcar o săptămînă și ne-am întors în Piața Victoriei. Eram peste 5.000, de data asta, unii spun că poate chiar 10.000. Între timp, se întîmplase #colectiv. Eram năuciți de supărare, aproape că nici măcar nu ne puteam uita unii în ochii altora, pentru că abia ne puteam suporta propriile lacrimi. Și mai era ceva în privirea multora dintre noi: eram uluiți de cît de mulți sîntem. Și cît de mult semănăm între noi, și la vorbă, și la port. Descopeream că, dacă strigăm cît putem de tare, vocile noastre fac să răsune Piața și se izbesc cu putere chiar și de clădirile din Piața Victoriei. A doua zi aveam să trăim o altă uluire: în urma protestului unor oameni care poate că nici nu îndrăzniseră să spere asta, chiar a picat Guvernul.

A urmat Hexi Pharma. Și iar am fost puțini. Vreo 2.000, cantitate neglijabilă printre zecile de mii de oameni care mergeau pe lîngă noi, prea hipnotizați de Festivalul Luminilor organizat de Primărie ca să mai observe întunericul din jur.

Și a venit ianuarie 2017. Cînd au apărut primele informații despre o posibilă ordonanță pentru amnistie și grațiere. Și am știut că ne vom întîlni din nou în stradă. După primul protest, de la Piața Universității, mi-am întrebat soțul: -„Auzi, dar noi de ce mergem la proteste?“. Și am răspuns fix în aceeași secundă amîndoi: „Pentru copilul nostru“. Au fost singurele cuvinte pe care le-am scris pe un steag. Singurul mesaj pe care am simțit nevoia să îl facem văzut.

Și a sosit inevitabilul februarie 2017. OUG 13. #altăîntrebare. Frigul. Furia. Deznădejdea. Cele zece zile. Imaginea ireală a sute de mii de oameni, exact în locul în care fuseseră, cu un an și jumătate în urmă, doar 150. Ultrașii. Copiii. Manipulările. Prietenii. Victoria.

Au trecut aproape trei ani de atunci. Au mai urmat și alte proteste, au mai fost și alte momente de bucurie, a fost și 10 august, iar Piața Victoriei ne-a făcut onoarea să ne fie gazdă de fiecare dată. Poate că e un bun prilej să ne gîndim la lecțiile acelor zile, din care măcar o imagine își va găsi, probabil, locul în manualele de istorie. Iar pentru că tema acestui Dosar al Dilemei vechi este „Nu“, s-ar putea să fie o idee bună să începem chiar cu lecțiile negației. Protestele au fost momentul în care „Nu“ a devenit conceptul unei generații mentale, nu atît biologice. Iată, așadar, care sînt „Nu“-urile mele, pe care le-am desprins printre pancarte, bocanci de iarnă, marșuri, vuvuzele, portavoci, scandări cu rime, spray-uri lacrimogene și momente de euforie:

●  NU există niciodată „Sîntem prea puțini“. Oricît am fi de puțini la început, există întotdeauna un alt om care, dacă ne vede, își va face curaj și va ieși pe ușa casei la 11 noaptea, dacă înțelege că a sosit momentul.

●  NU avem niciodată garanția victoriei. Dar asta NU e o scuză. În noaptea lui OUG 13, nimeni nu credea că, realist, se mai poate schimba. Dar toți am rămas acolo pentru că nu ne puteam ucide speranța că de undeva poate să vină ideea salvatoare. Iar ea chiar venise, de la acel funcționar care a introdus în ordonanță termenul de zece zile. Doar că noi habar nu aveam.

t04a proteste 3 februarie 2017 0024 ai jpg jpeg

●  NU există manipulare care să te întoarcă din drum, dacă știi cine ești și pentru ce te afli acolo. Și scriu asta ca om despre care s-au vînturat o mulțime de aberații și de minciuni, în acele zile. Așa cum au pățit și mulți dintre prietenii mei. Puteau să titreze televiziunile oricîte burtiere cu „50 lei/om, 30 lei/cîine“ doreau, tot ce puteau obține de la noi era un amestec de dispreț, rîs și confirmarea că facem bine.

●  NU îți datorează nimeni ceva pentru faptul că ieși la protest. Libertatea, democrația și demnitatea sînt premii mai mari decît orice altă răsplată. Protestul este unul dintre puținele lucruri de pe lumea asta care îți deschid o fereastră imensă prin care îți poți privi conștiința. Dacă aștepți mai mult decît atît, poate că nu e locul tău acolo.

●  NU există victorie definitivă, dar trebuie să ne bucurăm de cele de etapă. Și trebuie să învățăm să facem asta, pentru că nu prea știm. Cînd a fost abrogată OUG 13, destul de mulți oameni spuneau că nu e mare lucru. Deși acela fusese motivul pentru care degeraserăm împreună atîtea zile și nopți. Cînd inculpații din dosarul #colectiv au primit pedepse aproape de maximul posibil la prima instanță, iarăși nu a fost suficient pentru mulți. Suficient nu va fi niciodată. Dar, dacă reacția socială nu ar fi fost atît de puternică, nici acele pedepse poate că nu ar fi existat. De exemplu, poate că domnul Piedone s-ar fi pregătit, acum, de o nouă campanie electorală. Iar dacă oamenii nu ar fi reacționat cum au făcut-o la tentativele de masacrare a legilor Justiției, poate că domnul Dragnea l-ar fi însoțit pe Piedone pe cine știe ce afiș electoral, vegheați de cascheta militară a lui Gabriel Oprea.

●  Calitatea politică NU se va îmbunătăți automat, doar pentru că noi protestăm. Dar consecințele protestelor pot schimba, pe termen lung, politica. Ieșitul în stradă este un act menit să garanteze baza elementară a politicii: democrația. Ce urmează după asta este mult mai complex și implică dezvoltarea unui etaj civic solid, care să urmărească, să sancționeze și să participe la soluții în afara perioadelor de criză. În filmul acesta, cred că sîntem abia la început, dar este, în sfîrșit, un început bun.

●  NU facem asta doar pentru noi. Este o parte din ceea ce le lăsăm copiilor noștri, la modul cel mai concret. Să le predăm această țară ca pe o democrație cred că e unul dintre foarte puținele lucruri pe care le pot numi „datorie“. Și, de fiecare dată cînd cineva încearcă să o împingă astfel încît să deraieze de pe șine, este treaba noastră să ne împotrivim. În caz că aveți această dilemă, eu cred că mulți copii vor înțelege. Lucrul cu care a rămas fiica mea în urma protestelor este că, pînă în ziua de astăzi, de fiecare dată cînd vede un politician, mă întreabă: „Mama, omul acesta este cinstit?“. Și i‑a rămas pentru totdeauna fixată ideea că oamenii care fură trebuie să fie pedepsiți, inclusiv sau poate mai ales atunci cînd sînt politicieni. Avea doi ani și jumătate cînd a fost la protestele de la #colectiv. Avea patru ani cînd i-am explicat de ce mergem în Piața Victoriei, după OUG 13. N-am simțit nevoia să o feresc de informații, am încercat să îi povestesc cît am putut de simplu ce se întîmplă, fără să o contaminez cu ură sau cu radicalisme politice. Acum are șapte ani și știe destul de bine ce înseamnă democrația și cînd societatea are dreptul să spună „Nu“: „Atunci cînd oamenii care au putere încearcă să fure, să facă legi pentru ei sau să ne ia dreptul de a spune ce credem, mama“. Mi se pare că a înțeles destul de bine, NU?

Oana Dobre-Dimofte este jurnalistă.

Foto: A. Ivan

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.