„Sănătos este să tolerezi necunoscutul“ - interviu cu psihoterapeutul Valentin Radu ARSENE

Norocul sau ghinionul și le face și omul cu mintea lui?

Norocul si ghinionul sînt doar interpretări ale realității în varianta optimistă sau pesimistă de gîndire, și sînt efectul unor filtre mentale prin care decodăm consecințele faptelor noastre și a tot ce ni se întîmplă. Aceste filtre acționează prin atenția selectivă, ca o strecurătoare virtuală, culegînd doar un anumit gen de situații, dar și prin modificarea însemnătății pentru cele neutre. În felul acesta „atragem” norocul sau ghinionul, prin simplul fapt că ne uităm la lume ca printr-un binoclu ce filtrează doar ce ne interesează: nevoile nesatisfăcute pe care căutam să le împlinim și, suferințele și fricile de care încercăm să fugim.

Psihologul Alber Ellis spune foarte clar: realitatea nu este atît de mult ceea ce ni se întîmplă, realitatea constituie mai degrabă modul în care ne gîndim la acele evenimente. Prin urmare, eticheta de norocos sau ghinionist este mai curînd un construct narativ pe care îl folosim în alegoria despre sine și lume, și relația dintre ceea ce ne dorim și ceea ce putem să facem pentru a ne atinge dorințele.

Există un mecanism anume de gîndire al celor care se plîng că au avut mereu numai ghinion în viață sau în carieră?

În general, persoanele care se plîng constant de ghinion au niște mecanisme ce indică imaturitate emoțională și gîndire irațională. Altfel spus, din perspectiva neputincioasă a unui copil, adultul nevrotic tinde să generalizeze anumite concluzii trase pripit, fără dovezi reale, aruncînd peste lumea în care trăiește o interpretare dramatică, chiar catastrofică. În esență, vorbim despre eșecul unei lecturi raționale și rezonabile a lumii, și, ca urmare, emoțiile nereglate pun stăpînire pe gîndire.

Vă voi da un exemplu de gîndire și comportament irațional: persoanele care aplaudă la aterizarea avionului. Acest comportament este unul de descărcare emoțională a unei tensiuni anxioase, iar în spate ar putea fi un gînd de tipul: noroc că am ajuns cu bine! Dacă analizăm însă rațional, critic, cu cîteva informații științifice, putem înțelege faptul că dacă am aterizat la destinație nu este deloc o chestiune de noroc.

O persoană care se plînge de ghinion este o persoana care crede că lumea îi este ostilă în general, iar lucrurile bune sînt excepționale, și prin urmare e un noroc cînd se întîmplă. Negativitatea de care acuză lumea este însă un indiciu al unor convingeri negative despre sine: sînt inutil, neputincios, fără valoare, o persoană care nu merită lucruri bune. Este mai tolerabil să credem că lumea e rea și să îngropăm în inconștient acele gînduri oribile pe care ni le spunem despre sine. Așa se face că cei mai mulți oameni buni trăiesc într-o lume rea. 

E mai ușor să te plîngi de ghinion decît să te lauzi cu norocul?

La prima vedere pare că auzim în jurul nostru mai mulți semeni care se plîng de ghinionul care îi urmărește decît cei care se laudă cu norocul. Aceasta se întîmplă și pentru că oamenilor le este mai ușor să arunce responsabilitatea unor lucruri nedorite în exterior, în schimb tind să-și asume, chiar și acolo unde nu este cazul, importanța cauzală pentru situații pozitive. Mai simplu spus: dacă e de rău, e ceva ce mi s-a întîmplat, dacă e de bine, atunci este meritul meu.

Cînd cineva se plînge de o situație nefastă, putem considera cu bunăvoință că simte nevoia să se descarce, că solicită o consolare, un umăr pe care să se plîngă. Dar cînd un om se plînge constant de ghinioane, atunci trebuie să fim mult mai atenți, pentru că este indiciul unei atitudini de victimizare. Victimizarea nu înseamnă că cel care se plînge este o victimă reală, ci că mimează o astfel de postură pentru a obține diverse beneficii relaționale pentru care nu este dispus să echilibreze schimbul. În cazul în care victimizarea este o atitudine structurată, ea devine chiar o formă de agresiune manipulativă. 

Probabil că toată lumea visează să cîștige la loterie. Mai puțini sînt cei care chiar joacă la loterie. Sînt însă și unii care numai cu asta se ocupă, joacă la loterie sau la alte asemenea jocuri. Se poate vorbi de o patologie la jucătorii împătimiți?

Sigur, există dependența de jocuri de noroc, avînd în spate mecanisme psihologice și neuronale ca ale oricărei alte dependențe. Psihologia comportamentală a evidențiat faptul că recompensa aleatorie este adictivă, adică atunci cînd avem un anumit comportament, dar nu știm cînd apare gratificarea, acesta tinde să dezvolte dependența. Acesta este mecanismul psihologic folosit de orice campanie de marketing cu tombolă sau de unii șefi care caută să obțină controlul subalternilor, oferind apreciere și validare foarte rar și în mod impredictibil.

Dependența de jocuri de noroc este mai întîlnită la bărbații tineri, competitivi, cu firi impulsive, care se plictisesc ușor, la persoanele neliniștite și la cele care muncesc excesiv. Recuperarea presupune în primul rînd gestionarea emoțiilor negative, controlul impulsivității și reconectarea la suportul social.

Ați putea discerne unele condiții generale, culturale sau sociale, care îi fac pe oameni să devină mai sensibili, mai vulnerabili la tot ce ține de noroc sau de ghinion?

Lipsurile, sărăcia în toate formele ei, sînt factorii cei mai evidenți. Precaritatea materială, lipsa unei educații solide și a unei culturi bine dezvoltate, combinate cu imaturitate emoțională, fac ca lumea să fie percepută ca un loc de neînțeles, copleșitor și amenințător, chiar magic. Ca urmare, oamenii pot foarte ușor adera la idei care par că explică realitatea și la comportamente superstițioase, pentru a mai reduce senzația de necunoscut, lipsa de control și neputința. Cînd decalajul dintre nivelul la care se află o persoană și cel la care se consideră valoroasă, demnă de a fi iubită, este foarte mare, numai șansa mai poate juca un rol în ecuația vieții, cît pentru a da speranță în corectarea unei nedreptăți intolerabile. Pentru unii dintre acești oameni a renunța la ideea de noroc echivalează cu a renunța la speranță, cît timp se simt deconectați de la propriile capacități, lumea nu este înțeleasă, iar organizarea socială nu este percepută ca fiind coerentă și onestă. 

Dar cum viitorul va rămîne, cel mai probabil, mereu necunoscut și lumea nu o vom putea controla complet niciodată, norocul și ghinionul, ca fațete ale incertitudinii, vor juca un rol în orice cultură umană. Atitudinea sănătoasă este de a tolera necunoscutul pentru a ne da șansa de a-l descoperi și astfel de a crește constant.

interviu realizat de Andrei MANOLESCU