Salvați, deci vindecați

Adela TOPLEAN
Publicat în Dilema Veche nr. 395 din 8-14 septembrie 2011
Salvați, deci vindecați jpeg

Litera (legii morţii) este mai puternică decît duhul (sfînt al religiei). Un preot de ţară îmi spunea că referinţele la Lumea de Apoi în predicile de duminică sînt tot mai rare „fiindcă nu interesează“. Cînd Viaţa de Apoi a încetat să mai fie o afacere profitabilă, ea a dispărut în mod natural de pe agenda practică a religiilor. 

Religiile nu mai sînt frecventate pentru că ar putea „rezolva“ ori „justifica“ moartea, plauzibil şi favorabil; ele sînt fie acele instituţii fără vlagă – complexate şi complexe, crude şi colburoase, neverosimile şi nerezonabile –, fie acele medii şi mijloace nu de mîntuire, ci de self-development. Omul „mulge“ religia de acele beneficii enumerate, cinic, în tratatele de sociologie: nevoia de confirmare, de integrare, de exprimare şi de reglare a emoţiilor. Năzuinţa de a trăi veşnic nu se mai „iroseşte“ în zadarul imaginarului religios supramundan legitimat teologic, dar/deci dispreţuit ştiinţific; optimismul modern, cît mai există, este asmuţit, în schimb, spre lucruri mai serioase: să sperăm în sănătate că-i mai bună decît toate. Cînd mîntuirea devine inactuală, vindecarea comprimă toate speranţele pe care o epocă este capabilă să le producă şi să le întreţină. 

Totul începe cu localizarea precisă şi timpurie a germenilor morţii în trup. Şi totul se termină cu migrarea morţii dinspre religie înspre un alt sistem a cărui structură a permis atît elaborarea unui discurs de o coerenţă satisfăcătoare, cît şi generarea unor „ipoteze de lucru“ şi „obiective generale“ susceptibile de consens. Acest sistem este medicina. De la rolul modest pe care şi-l asuma în trecut, acela de a rezista, timid, efectelor naturii, medicina a ajuns să simbolizeze speranţa salvării în trup, iar fiecare confruntare cu limitele şi eşecurile sale nu se mai rezumă la o resemnată ridicare din umeri, ci provoacă reacţii paroxismale (bine mass-mediate) de adami care şi-au pierdut trupurile de slavă. Înţelegîndu-şi moartea în orizonturile roşii ale medicinei, oamenii nu-şi pot explica eşecul de a muri, decît în termenii unui eşec medical evitabil, deci incriminabil. 

Sănătatea este proiectul social fundamental şi aventura umană centrală, deopotrivă euforizantă şi anxiogenă. Ideologia vieţii sănătoase este scrisă cu sînge hipocolesterolemic în această „Carte a Cărţilor“ care este corpusul medicinei de azi – cea mai elitistă, mai „ermetică“ şi mai „imposibilă“ carte scrisă vreodată. Ea reprezintă cu adevărat saga modernităţii căci strînge între filele sale toate grijile fundamentale ale epocii, toate spasmele inimilor înfofolite în grăsime, toate nucleele dure ale glandelor mamare, toate prăbuşirile de serotonină, toate normele şi verdictele care trag linii dureroase între normal şi anormal, curat şi murdar, interzis şi accesibil, sacru şi profan. 

Universul teoretic al medicinei este infinit şi tanatocentric, iar una dintre cele mai înspăimîntătoare constelaţii ale sale, aflate într-o continuă şi sisifică explorare, este constelaţia statisticilor. Lugubra expresie „factor de risc“ nu-i lasă să se odihnească nici măcar pe cei aflaţi la distanţă stelară de raza de acţiune a institutelor de cercetare care întocmesc grupurile de control. Fumatul, consumul în exces de sare, zahăr şi alcool sînt enumeraţii pe care le cultivăm cu reverenţa, înverşunarea, dar şi cu monotonia cu care evreul orfan îşi spune, în fiecare dimineaţă şi seară, kadişul. Fiecare speră că, prin simpla păstrare în minte a acestei incantaţii, trupul său va fi, în cele din urmă, cruţat. Dar speranţa slăbeşte pe măsura analizei: fiecare poruncă în parte provoacă la reflecţie, la acţiune, la resemnare, la culpă (în această ordine). Dezideratul sănătăţii este, asemenea dezideratului sfinţeniei, de o melancolică intangibilitate. Vocaţia de a fi sănătos, întocmai ca vocaţia spre sfinţenie, probabil că ţine de o înzestrare harică inexplicabilă în termenii şi condiţiile simţului comun. În ambele cazuri, strădania, totuşi, „se pune“. Dar dexteritatea de a trăi sănătos, ca şi dexterităţile ascetice, se educă prin lungi nevoinţe fizice, diete sobre, igienă sufletească şi multă răbdare, astfel ca litera legii scrise de-acum într-o inimă sănătoasă – căci înzestrată şi antrenată – să se transforme, de la sine, în duh. Dar noţiunea de sănătate ecosistemică se împotmoleşte pe buza prăpastiei, adică acolo unde se termină, brusc, ecologia; dilatată cum o ştiam, se dezumflă atît de spectaculos şi de rapid, încît devine, în cîteva momente, nimic. 

Discursul medical, după ce îşi scuză, public, eşecul, coboară, sobru şi dezinteresat, în zona de birocraţie pîcloasă, pentru a-şi însemna, laconic, nereuşita: certificate de deces, fişe de autopsie, rapoarte de investigaţie, comisii de supervizare, pe scurt, plictiseli medico-legale. Toate aceste rituri şi discursuri numite îndeobşte „construcţia medicală a morţii“ sînt escorta pusă la dispoziţia celui decedat. Uniforme, impersonale şi eficace, aceste rituri, alături de cele aparţinînd unor sisteme administrative înrudite (bunăoară Casele de asigurări, Centrele de consiliere psihologică), îi recompensează social pe cei care şi-au pierdut aproapele printr-o regretabilă eroare de practică medicală. Gesturile inscrutabile, pe care medicina le face în faţa morţii, conving nu fiindcă ar rezolva ori explica vreo crampă existenţială, ci fiindcă sînt în acord cu lumea socială; îi răspund adecvat şi o ajută să se recompună rapid, cînd s-a produs o fractură. 

Adevărat, medicina este totalizantă şi inclusivistă; ea practică un altruism cinic şi o pedagogie cosmopolită, însă discursul său „futurist“ nu va fi niciodată suficient de bine scris pentru a disimula cu succes o usturătoare lipsă de escatologie. Cînd natura, crezută îmblînzită, îşi arată colţii, ştiinţa medicală devine doar un ceaslov de prins muşte. 

Adela Toplean este tanatolog, doctor în filologie, cadru didactic asociat la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. Colaborează la două proiecte de cercetare a reprezentărilor sociale ale morţii în Scandinavia. A publicat volumul Pragul şi neantul. Încercări de circumscriere a morţii, Polirom, 2006.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Céline Dion la 55 de ani. Ce i-ar fi declanșat boala nemiloasă: „I-au dispărut cei doi stâlpi și s-a prăbușit“
Cântăreaţa de origine canadiană, Céline Dion, este una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop. În cei peste 35 de ani de carieră a vândut peste 250 de milioane de albume. S-a căsătorit cu impresarul ei cu care are trei copii și alături de care a rămas până finalul vieții lui.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.