Salvaţi bodega cinstită!

Publicat în Dilema Veche nr. 409 din 15-21 decembrie 2011
Salvaţi bodega cinstită! jpeg

Harta cartierului Ostroveni din Rîmnicu Vîlcea, în care am copilărit, era împărţită în anii ’80 între două mari cîrciumi (chiar dacă reclamele luminoase de deasupra intrărilor le marketizau ca restaurante): Tic-Tac şi Cina. În rest, cei patruzeci de mii locuitori ai cartierului muncitoresc îşi mai împărţeau patru-cinci berării şi braserii de dimensiuni minuscule. Rezultatul acestei penurii de bodegi făcea ca Tic-Tac şi Cina să fie supraaglomerate cu muşterii, încă de la primele ore ale după-amiezei, iar seara era imposibil să mai distingi geografii exacte la mai mult de trei-patru metri distanţă. Ca să-l pot identifica pe tata, atunci cînd eram trimis, la fel ca toţi copiii vecinilor mei, să-l aduc acasă, trebuia să fac mai multe incursiuni prin perdeaua groasă de fum de ţigară şi vapori dulci de coniac şi lichior şi să ies apoi, cu respiraţia oprită, ca să iau aer.

Singurele alte spaţii alternative de socializare „la una mică“ erau mesele din proximitatea banchetelor de colţ, cu care începuseră la jumătatea anilor ’80 să fie populate mai toate bucătăriile mai spaţioase. Berea aproape că dispărea din peisaj, lăsînd locul ţuicii şi al vinului de producţie domestică, adus de la nelipsitele rude de la ţară. Tot de inspiraţie domestică era şi celebrul lichior Florio (o combinaţie exotică de sirop de vişine, alcool, esenţă de migdale), băutură pe care ai mei o aveau pregătită pentru vizite importante.

Au venit anii ’90, scena consumului de alcoolice şi munca împotriva plictisului s-au democratizat: la parterul blocului în care ne mutaserăm puteau fi numărate patru băruleţe. Cîte unul la fiecare două scări. Atmosferă intimă, lumină verde sau violet, vînzare pe datorie, „păcănele“ – titlu generic pentru toate jocurile electronice de noroc. Cum televizoarele color încă nu deveniseră un accesoriu domestic banal, barurile amplasate în fostele spaţii comerciale socialiste deveneau un soi de sufragerie ad-hoc. Ca să nu fie reperaţi şi boscorodiţi de consoarte sau de patronii cărora le datorau bani, unii dintre cheflii se deplasau la barurile de pe străzile din vecinătate.

La sfîrşitul anilor ’90, aproape toate aceste instituţii au fost înlocuite de peisajul vesel al caselor de amanet şi de schimb valutar. Le-am regăsit, însă, în aceeaşi perioadă, cînd am ajuns în Bucureşti. În mod ciudat, deşi fostele cartiere muncitoreşti şi campusurile studenţeşti de aici erau pline de bodegi pentru toate buzunarele, gusturile sau clasele, Centrul Istoric al Capitalei nu era nici pe departe destinaţia cohortelor de pelerini de astăzi. Nu sugerez că locul era pustiu, dimpotrivă: cele cîteva baruri şi cluburi existente aici atrăgeau un public fidel, de obicei din proximitatea dată de mediul universitar (încă nu-şi făcuseră apariţia puzderia de sedii de corporaţii şi de instituţii financiare).

În campusurile din Grozăveşti în care am stat timp de patru ani, mersul la o bere în bar era mai degrabă un mic eveniment, studenţii preferau formula petrecerilor spontane pe culoarele căminelor, cu băuturi cumpărate de la mini-marketurile improvizate în camere spaţioase din capătul etajelor. Pentru că majoritate petrecăreţilor preferau trăncăneala infinită – oricum nu se putea dansa, din cauza spaţiului restrîns, decît în grupuri de maximum şase-şapte persoane –, reţeta unui bairam reuşit era să aduci băutură în cantităţi suficiente cît să ţină pasul cu fluxul narativ al povestaşilor. Nimeni nu făcea nazuri, important era ca printre dozele de bere să strecoare spre final cîteva sticle de vin ieftin, pentru climaxul trăncănelilor. Cu cît era mai ieftin vinul, cu atît era mai dulce şi mai greu de dovedit. Cui şi de ce să-i pese?

Cînd am terminat facultatea, am încercat să refacem grupurile de sociabilitate, atît cît ne-au permis distanţele şi timpul, în bodegile de cartier din vecinătate în care plutea mai tot timpul senzaţia că toată lumea ştie pe toată lumea. La un moment dat însă, s-a produs un eveniment cu consecinţe oarecum catastrofice pentru un anumit tip de sociabilitate: primarul de-atunci al Capitalei, Traian Băsescu, a declarat război buticurilor şi băruleţelor de cartier improvizate în preajma pieţelor. În cîteva luni au dispărut aproape toate sub lamele şi şenilele buldozerelor civilizatoare. Le-au luat locul centre comerciale din ce în ce mai numeroase, mai aseptice, populate cu interacţiuni sociale neutre.

De aproape doi ani locuiesc pe Bulevardul Ion Mihalache, zona Domenii-Chibrit, cartier locuit cu decenii în urmă de o mare parte dintre lucrătorii de la CFR. Pentru că de-a lungul bulevardului, de la Piaţa Chibrit şi pînă la Piaţa Victoriei, nu există mai mult de trei-patru baruri sau restaurante, majoritatea ieşirilor la bere sau la vin au ca destinaţie centrul Bucureştiului. Pe aceeaşi distanţă, bulevardul este dantelat cu cca 10 supermarketuri, 10 case amanet, 5 cazinouri, 30 de filiale de bancă şi cam tot atîtea farmacii. Prin contrast, în cele cîteva dăţi cînd am ajuns la Bruxelles în ultimii ani, senzaţia cea mai puternică mi-au produs-o micile braserii de cartier, care păreau mai degrabă nişte centre sociale – prin numărul mare de interacţiuni dintre clienţii de la mese – decît nişte spaţii dedicate exclusiv consumului. Revenind pe teren autohton, un interlocutor i se plîngea jurnalistului Adrian Deoancă, în timpul unui teren antropologic într-un bar de la Piaţa Presei: „Bucureştiul s-a umplut de cluburi şi localuri de fiţe, devine din ce în ce mai greu să găseşti o bodegă cinstită“. Oare nu este ăsta momentul în care ar trebui să apară un ghid al „bodegilor cinstite“ din Bucureşti, şi pentru fiecare oraş în parte?

Ultima dată cînd am trecut prin Rîmnicu Vîlcea, în decembrie anul trecut, în locul fostului Tic-Tac se găsea sediul unei filiale de bancă, iar la Cina un salon de înfrumuseţare...

Bogdan Iancu este cercetător la Muzeul Ţăranului Român. Susţine seminarii la Facultatea de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.