Să trăiţi, să ne conduceţi

Publicat în Dilema Veche nr. 210 din 23 Feb 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Titlul de mai sus a apărut cu aproape un deceniu în urmă, pe prima pagină a unui cotidian de sport. Dedesubt, un fotograf iute de mînă surprinsese un instantaneu spumos. Doi oameni care pregătiseră în culise trucarea unui meci tocmai îşi strîngeau mîinile. Unul venea din Bucureşti, avea trabucul ancorat cu neglijenţă în colţul gurii, privea lumea din spatele ochelarilor de soare şi nutrea un dezgust subţire faţă de ambientul provincial. Celălalt era din Oneşti (chit că nu cinstea era însuşirea lui fundamentală), încremenise într-un zîmbet slugarnic, adoptase poziţia "pentru salut, în echer" şi degaja o mieroşenie care l-ar fi făcut invidios pe Uriah Heep. Ori de cîte ori vine vorba despre şefi, fotografia cu pricina îmi cere voie să iasă din magazia cu amintiri şi să se scuture de praf. Numele personajelor de atunci - unul evacuat între timp din peisaj, celălalt activ şi persiflant - nu contează. În fond, atitudinea faţă de şefi e aceeaşi, indiferent dacă vorbim de politică, finanţe, fotbal, învăţămînt sau zootehnie. Există cîteva repere ale acestei atitudini, iar ele s-au păstrat în ciuda transformărilor de context. Chiar dacă tovarăşul director de ieri a devenit între timp manager şi chiar dacă eticheta contemporană presupune englezisme acronimice (CEO) sau familiare (boss), raportarea la vîrful ierarhiei se face în general la fel. Tovarăşului director îi trimiteai o ilustrată cu "salutări de pe însoritul litoral", boss-ului îi expediezi un mail tivit de emoticoane vesele. Schimbarea e de tehnologie, nu de conţinut. La forme noi, acelaşi fond. Scopul unui asemenea demers? Catifelarea raporturilor cu un om pe care trebuie să ţi-l preschimbi în complice al propriei cariere. Iată alibiul perfect pentru concesiile de caracter şi de discurs. Iată paravanul în spatele căruia ne putem exersa aplecarea pentru sportul obligatoriu al calendarului profesional, numit - la alegere - periere, linguşire sau pupat în fund. (Chiar acum pe Eurosport se difuzează o întrecere de curling.) Reflexul subaltern este, probabil, cel mai durabil reper al atitudinii faţă de şef. Asta înseamnă mai multe lucruri. De exemplu, cînd şeful spune o glumă, inferiorul ierarhic stăpînit de acest reflex începe să rîdă înainte de poantă, uneori chiar acoperind-o. El vrea să fie astfel cu un pas înaintea celorlalţi, dovedind că are în bagaj tot ceea ce-i trebuie lingăului fără fisuri: reacţie rapidă şi neşovăielnică, exces de zel, capacitatea de a-şi face spinarea preş, tămîiere fără condiţii, slugărnicie inepuizabilă. Poate cel mai bun mod de-a recunoaşte firile iremediabil subalterne este felul cum rîd la glumele şefilor. E un rîs de o onctuozitate admirativă, în care se ghiceşte imediat extazul ipocritului. Un prieten îmi povestea de aplombul cu care un personaj rîdea la bancurile cuiva care îi era şef la serviciu şi totodată naş de cununie. Ei bine, ori de cîte ori şeful glumea, finul subaltern rîdea sonor, bătîndu-se cu mîinile pe coapse şi neuitînd să precizeze direcţia hohotului: "Hă, hă, hă, hă, naşule!". O altă probă de reflex subaltern e lăudarea inerţială a înţelepciunii celui care te conduce. Nici un şef nu e întreg dacă n-are în preajmă un alai de ţuţeri. În orice organizaţie clădită pe o osatură ierarhică se va găsi cineva care îşi va ţuguia aprobator buzele şi va elogia, măcar şi onomatopeic, vioiciunea cerebrală a superiorului. Ţuţerul funcţionează în răspărul unui vers de acum treizeci de ani al lui Romulus Vulpescu: "În fiecare prost presimt un şef". Pentru un ţuţer care îşi face bine meseria, şeful e sclipitor şi infailibil pînă în ultima clipă a mandatului. În secunda următoare debarcării, el devine o loază cu pretenţii, un dobitoc patentat, iar admiraţia vociferantă a gudurătorului se mută asupra viitorului ocupant al funcţiei/scaunului. Căci un ţuţer cum scrie la carte trebuie să stăpînească la perfecţie gesticulaţia şi retorica parvenitului. Tot din cîmpul reflexului subaltern vine şi grija anticipativă a inferiorului faţă de şef. Şeful trebuie păzit de primejdii, flancat cu devotament, ţesălat mai ceva ca un pursînge arab. Atitudinea de tipul "o să aveţi o scamă" nu poate lipsi din repertoriul unui linguşitor cu pretenţii. Subalternul cu miere în glas şi lipici pe palme respiră molatic lîngă reverul şefului, gata să pună mîna pe pămătuf, pe periuţă, pe orice îi poate folosi în gimnastica de slugărnicire. Pentru el, şeful e o statuie mobilă, un atlet al dreptăţii, un far care luminează pînă la orbire. Or, raportarea la un asemenea om necesită cîteva instrumente pe care nu le mînuieşte chiar oricine: temeneaua amplă, genuflexiunea decisă, prosternarea tîmpă. Sigur, vorba populară spune că nu e bine să stai în faţa şefului şi înapoia calului. Însă absolutizările sînt imprudente. Există fachiri ai oportunismului care ţin să păşească în faţa şefului tocmai spre a-l feri de pericole. Curaj şi dorinţă de-a ocroti, de-a încasa glonţul care nu-ţi e destinat - iată o nouă reţetă a pătrunderii pe sub pielea şefului. A nu se crede, totuşi, că slugărnicia inferiorului ierarhic e nelimitată. Nici pomeneală. Acelaşi slujbaş care îşi glorifică şeful cînd e de faţă îl îneacă în lături din clipa cînd închide uşa. Totul devine o chestiune de distanţă. N-are nici un rost să-l tămîiezi pe şef cînd nu te aude. Poţi, în schimb, să fructifici şansa depărtării şi să te descarci. În aceste situaţii, complimentul se retrage din scenă şi face loc insultei. Arteziana de linguşiri greţoase se transformă într-o mitralieră care scuipă injurii. Pe şef îl elogiezi doar cînd eşti în preajma lui. Dacă e departe şi nu te aude, şeful încetează să fie un om bun ca pîinea caldă, un conducător inspirat, un băiat de gaşcă. El se transformă brusc într-o jigodie perversă, un îngîmfat prost ca noaptea, un flaimucea care nu ştie cum îl cheamă cu buletinul în mînă. Simpatia şi consideraţia pentru şef nu se exprimă "in absentia". Nici un parvenit veritabil nu şi-ar ierta o asemenea risipă de resurse. La final, o constatare. Atitudinea faţă de şef e una dintre puţinele zone în care televiziunea a rămas cu un pas în urma realităţii. Mai ţineţi minte? De Revelion sau la sfîrşit de săptămînă, şeful era una dintre prezenţele garantate ale programelor de varietăţi predecembriste. O grilă fără scheciurile cu şefi de întreprinderi comuniste nu se putea concepe. Existau totodată actori consacraţi în ipostaza directorului: Marius Pepino, Ştefan Mihăilescu-Brăila etc. După cum existau actriţe aparent incapabile să joace altceva decît secretare nurlii şi decoltate pe cît permitea cenzura - de pildă, Paula Rădulescu. Astăzi şeful nu mai e o miză pentru varieteul televizat. Managerul unei multinaţionale e mai greu de prins în peniţa caricaturii decît tovărăşeii de pe vremuri. Pe de altă parte, populaţia din jur se agită cam la fel ca atunci. Chiar dacă hainele diferă, şi chiar dacă pe vremuri parfumurile se cumpărau de la Cocor, iar azi de la Ina Centre, apetenţa pentru linguşeală a rămas aceeaşi. Reflexul subaltern se face simţit la fiecare lovitură de ciocănel în genunchiul amploaiatului.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Mii de tineri ruși mor în războiul din Ucraina. Familia unui soldat de 18 ani ucis pe front: „Abia aștepta să se înroleze”
Moscova cheltuiește milioane de euro pentru a încerca să modeleze o nouă generație dispusă să își dea viața în serviciul militar.
image
Pericolul din prăjituri. Substanța cu aromă de unt care ne poate afecta ADN-ul
Un nou studiu a descoperit că substanțele chimice dăunătoare pentru ADN ar putea să se ascundă în dulciurile preferate.
image
Un bărbat de origine romă care a violat o fată de 12 ani scapă de pedeapsă. Instanța a decis că „face parte din cultura sa”
Un tribunal spaniol a achitat un bărbat care a violat o fetiță de 12 ani, după ce a stabilit că relația lor face parte din cultura romă, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Efectele surprinzătoare ale prezenței ofițerilor ruși în Bucureștiul anului 1877
În cadrul Războiului ruso-turc din 1877, după declararea de Război Imperiului Otoman, trupele ruse intră în România, în drum spre Turcia. Ca urmarea a acestui fapt, Bucureștii lui 1877 sînt luați cu asalt de ofiţerii ruși, gata să-și cheltuiască banii nebunește.
image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.