"Să-ţi ardă să trăieşti"

Publicat în Dilema Veche nr. 439 din 12-18 iulie 2012
"Să ţi ardă să trăieşti" jpeg

- convorbire cu Maria Cristina ŞTEFĂNESCU, pensionară -

Credeţi că a trăi cu plăcere ţine de predispoziţia individuală sau este, la un moment dat, rezultatul unei influenţe de mediu, a unei schimbări de stare socială etc.?

Adică să explic eu ce-nseamnă să-ţi ardă să trăieşti? Mi-ar fi greu, nu ştiu dacă sînt persoana potrivită. În general, acum lumea este preocupată, tracasată, destul de plictisită. Motive există, din păcate. Dar eu rămîn optimistă; am noroc că sînt sănătoasă, la 87 de ani, şi echilibrată din fire, nu mă plîng. La vîrsta mea, rămîn puţine motive de bucurie: o zi frumoasă, o vizită, o partidă de canastă cu cîteva prietene. Abia aşteptăm să ne întîlnim, să jucăm, să ne certăm, să ne bucurăm că ne mai vedem. În ultimul timp două dintre partenerele cele mai fidele de canastă mi-au murit, una se mişcă greu – mi s-a rărit cercul. Una dintre prietene, care stătea pe Dorobanţi, îmi împrumuta şi mie, pe timpul lui Ceauşescu, nişte cărţi, trimise de fiica ei din străinătate, aproape toate romanele scrise de Daniele Steele care mă distrau, le găseam amuzante chiar dacă n-aveau valoare intelectuală. Băiatul meu mi le lua din mînă, zicea că-mi pierd timpul şi-mi stric ochii. Dar măcar citeam despre o lume elegantă, cu toalete frumoase, care călătorea, dădea dineuri, iar toate întîmplările se sfîrşeau cu bine. Am oroare de urît, de sordid (…).

N-aţi întîlnit şi persoane care, deşi sînt sănătoase, au bani, ocupă un loc important în societate, par mereu bosumflate, închise, le ninge şi le plouă din senin?

Poate că eram o egoistă, o superficială, dar nu-mi plăcea să le frecventez, le ignoram. (…) La primul meu bal, unde am fost invitată de Pica Tomoroveanu, nepoata lui Octavian Goga – în cinstea ei se dădea petrecerea – eram foarte tînără, ieşeam în lume cu destulă neîncredere. Poate mă intimida şi Veturia Goga, mătuşa prietenei mele. Dar am petrecut admirabil, m-am simţit în largul meu, fiindcă „unchiul Tavi“, Goga, mă prezenta tuturor: „fata cu părul cel mai frumos“. Eu aveam o claie de păr foarte des, nesupus, dar găsise o formulă care nu spunea cine ştie ce, însă îmi făcea plăcere, mă simţeam bine auzind-o, ieşeam din crispare. Cînd am ajuns acasă, mama a fost curioasă: „s-a uitat cineva la tine?“, „Ba am avut şi succes: m-a prezentat Octavian Goga“. (…)

Am citit mărturisirile cuiva care spunea că în timpul detenţiei a avut sentimentul că plăteşte, astfel, viaţa sa de bunăstare de dinainte, petrecerile, existenţa ferită de griji. În cei 50 de ani care v-au modificat felul de trai, dvs. aţi avut vreodată acest sentiment?

Nu. Ştiam că n-am făcut rău la nimeni. Totdeauna am ajutat pe cine mi-a stat în putinţă. Soţul meu, Basil Ştefănescu, a fost şeful de cabinet al lui Rihard Franasovici, ministru în guvernul Tătărescu şi, la un moment dat, cel mai tînăr prefect liberal, în anul cînd liberalii au organizat alegerile şi au căzut de la putere, în 1937. Eu de politică n-aveam habar, cînd m-am măritat ştiam doar numele a doi oameni politici, Madgearu şi Ionel Brătianu. Dar, aşa cum s-a întîmplat cu toată lumea noastră în comunism, am nimerit amîndoi la puşcărie ca duşmani ai regimului – întîi la drept comun, la Văcăreşti, pe urmă el şi la Canal, ca deţinut politic. (…)

La Văcăreşti eu stăteam cu ţigăncile hoaţe, care voiau să mă înveţe cum să fur cu două degete; cîntau toată ziua, jucau, oftau, se certau şi se scuipau cu poftă. (…) În acest mediu căruia, vrînd-nevrînd, m-am adaptat – aşteptam eliberarea fiindcă nu fusesem judecaţi, nici eu, nici bărbatul meu. Într-o zi stînd sub un copac, cu ţigăncile ieşite la aer, şi tricotînd ca să-mi treacă vremea, văd nişte doamne pe care le ştiam de la Iacht-Club, de la petreceri; dna Bujoi, Lisette Balteanu, Dina Balş – care urmau a fi condamnate politic – scoase la plimbare prin curte. Recunoscîndu-mă, una din ele îmi face semn, ducînd degetele la buze: „n-ai o ţigară?“. Aveam, că-mi trimitea soţul meu, prin gunoierii care veneau şi la secţia de femei să ia gunoiul. Am făcut în aşa fel să le pot da două pachete de ţigări a doua zi, dar m-a văzut cineva şi m-a pîrît la gardianca şefă. Anchetă, scandal: ce scrisoare le-am dat femeilor de la „politici“; să spun tot, că altminteri mă trimit la închisoare la Mislea. Am spus adevărul, voisem să fac o plăcere cuiva care avea poftă de-o ţigară. Nu m-a crezut. (…)

(fragment din interviul realizat de Tita Chiper în Dilema, nr. 264,20-26 februarie 1998) 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Campania de recrutare a Kievului capătă ritm. Noile metode prin care sunt atrași voluntari pentru armata ucraineană
Campaniile menite să intensifice recrutarea voluntară, inclusiv campanii de relații publice au pus pe roate efortul de mobilizare a noi recruți pentru armata ucraineană, pe fondul entuziasmului scăzut al ucrainenilor de a se înrola, relatează Reuters și The Guardian.
image
Cum să folosești corect aerul condiționat de la mașină. Sfaturi pentru economia de combustibil: „nu mori, va fi rece mașina” VIDEO
Vara aceasta, temperaturile ridicate ne fac să apelăm din ce în ce mai des la aerul condiționat al mașinii. Însă, o utilizare incorectă a acestuia poate duce la un consum crescut de combustibil și chiar la probleme tehnice.
image
Seceta lovește România. Sute de localități rămân fără apă. Se face apel la rațiune
România se confruntă cu o criză acută a apei, zeci de localități rămânând fără această resursă vitală. Seceta prelungită a dus la scăderea semnificativă a nivelului în lacurile de acumulare, iar debitele râurilor sunt sub media multianuală.

HIstoria.ro

image
Destinul unui general uitat, în „Historia” de iulie
„Rareori un simț mai înalt al datoriei și al dreptății s-a împerecheat cu o mai desăvârșită simplicitate, cu o mai prietenească modestie,” spunea istoricul Gheorghe Brătianu despre Nicolae Dăscălescu – general decorat, apoi deținut politic și țăran sărac. Descoperiți un destin excepțional.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni
image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?