Să înțelegem mai bine
Instituții importante și speciale în societățile actuale, universitățile sînt supuse unor presiuni diverse (și mai mereu, în istorie, se pare că a fost așa). Partidele politice le vor adesea agățate la propriile remorci ideologice (chiar recent a izbuncnit un scandal legat de propaganda politică extremistă făcută în mediul universitar), Biserica are, la rîndu-i, tendința să influențeze acest spațiu în care sînt formați tineri studioși (și din partea asta avem exemple recente), mediul de afaceri, managerii și agenții de recrutare de pe piața muncii și-ar dori permanent ca instituțiile de învățămînt superior să devină un fel de furnizoare de indivizi complet specializați în ceea ce au ei nevoie pe moment și, de asemenea, părinții studenților au dorința lor obișnuită: copilul trebuie să învețe o meserie căutată și bănoasă. Peste toate acestea, se întîmplă des ca și administratorii sau chiar profesorii universităților să aibă, la rîndu-le, interese proprii care nu corespund întotdeauna menirii unei universități. Fiecare dintre reprezentanții acestor entități expun cît mai sonor și mai convingător punctul lor de vedere, așa încît pentru foarte mulți dintre cei care-i ascultă lucrurile încep să fie confuze. Poate părea că universitățile ar fi fost inventate ieri, iar rolul lor e încă neclar.
Dar care ar mai fi, de fapt, rostul universităților? De ce și pentru cine au fost inventate? Ce s-a schimbat în decursul timpului? Ce ar trebui să așteptăm de la ele?
Sigur, istoria universităților noastre nu se poate compara cu a altora. Cea de la Bologna are aproape o mie de ani, iar începuturile ei nu au chiar nici o legătură cu începuturile universităților noastre, înființate abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Universitățile americane cu tradiție, deși apărute într-o „lume nouă”, sînt și ele cu cel puțin două sute de ani mai vechi decît ale noastre. În lumea globalizată de astăzi, valorile tind să se niveleze, iar distanțele se recuperează mai ușor. Cu toate acestea, problemele universităților noastre par dintr-o cu totul altă epocă decît ale celor de peste Ocean, de exemplu. Și nici problemele de acolo, de care tot auzim, la fața locului nu sînt chiar așa cum ni se par nouă de aici. Încercăm să clarificăm cîte ceva din toate lucrurile astea sau, acolo unde nu se poate clarifica, să le expunem măcar problematica într-un mod cît mai corect.
Pe măsură ce am început să înaintăm în această direcție, am descoperit că demersul poate fi folositor sau interesant nu doar pentru tinerii care vor să urmeze cursurile unei facultăți sau pentru cei deja înscriși, ci și pentru cei care au terminat mai de curînd sau mai de mult o universitate. Și ei pot conștientiza mai bine, după ani, unele rosturi mai profunde ale parcurgerii acelor ani. Pot înțelege la ce le-a folosit universitatea în formarea lor general umană și de ce există diferențe mai mult sau mai puțin subtile între cine a făcut o facultate și cine nu. Ideea ar fi că nu atît volumul de cunoștințe e important și nici eventualele deprinderi profesionale căpătate acolo, ci mai degrabă spiritul acela universitar în care se dezvoltă mintea unor tineri. Pentru a afla ce este și cum se formează acest spirit, de ce, de cine și în ce fel trebuie el păzit, lectura Dosarului acestei săptămîni poate fi utilă.
