Să construim, zic: dar cu cine?

Publicat în Dilema Veche nr. 867 din 19 - 25 noiembrie 2020
Să construim, zic: dar cu cine? jpeg

Fiecare dintre noi are experienţe neplăcute cu meşterii care fac lucrurile de mîntuială; ba mai rău, unele se strică de îndată ce meşterul a ieşit pe uşă. Fiecare dintre noi a dat măcar o singură dată (dacă a avut noroc) într-o groapă în asfalt, a întîlnit drumuri, case, şcoli, spitale lăsate în voia sorţi. Unii mai pătimaşi au sădit flori în gropile din asfalt, alţii au scris petiţii, dar şi mai mulţi dintre noi ne-am întărit convingerea că „aşa treuie să fie la români”. Toposul nu este, aşadar, de ieri, de azi, ci de veacuri s-a tot perpetuat, iar cei care au poposit pe meleaguri româneşti n-au făcut decît să-l tot îngroaşe, astfel încît s-a întipărit în minţile oamenilor şi nu s-a mai lăsat dus.

Dar oare cum vedeau oameni trecutului abilităţile românilor în construirea propriului viitor? Constantin Caracaş este medic în Bucureşti, timp de 28 de ani (1800-1828). În monografia sa dedicată Valahiei, are cuvinte grele cu privire la populaţia de a cărei sănătate se îngrijea. Printre multele lucruri „rele” pe care le semnalează se numără şi lipsa de respect pentru orice lucru „public”: „Acest popor necioplit se dă lenei şi pentru lucrările de utilitate publică. Drumurile neîngrijite ajung uneori impracticabile din cauza gropilor şi a noroaielor; şi cu toate că din această pricină pătimesc ei înșişi şi vitele lor; totuşi niciodată nu pun mîna să dreagă drumul sau vreun pod stricat, deşi ar avea la îndemînă materialul trebuincios. Dacă guvernul face vreun drum sau pod, ori îl face vreun particular generos, se ruinează repede din neglijenţă, sau îl strică într-adins, furînd materialul pentru trebuinţele lor. De aceea nici un lucru bun public nu durează”.

La începutul secolului al XIX-lea, atunci cînd scrie medicul Caracaş, nu exista o delimitare clară între ceea ce însemna spaţiu public şi spaţiu privat. Deşi oamenii trecutului îşi cunoşteau foarte bine frontierele proprietăţilor deţinute, descrise cu multe detalii în actele de proprietate, ceea ce ieşea din acest cadru şi devenea un bun comun se afla în posesia tuturor, dar sub responsabilitatea nimănui. Regulamentele Organice creează cadrul necesar modernizării societăţii româneşti, trasînd planuri ample pentru ridicarea de instituţii sau trasarea unei atît de necesare infrastructuri. Comisii de „înfrumuseţare a oraşelor” s-au întemeiat nu numai la Iaşi şi Bucureşti, ci mai peste tot acolo unde un tîrguşor ar fi avut nevoie de ceva „avînt” pentru a se împodobi şi pentru a trece cu adevărat la „viaţa urbană”. Efortul guvernelor de a trece la schimbări se bazează pe o colaborare între instituţii şi populaţie. Aşa cum scriam în altă parte, alfabetizarea copiilor trebuia să întrunească susţinerea financiară a boierilor, bunăvoinţa părinţilor şi supravegherea atentă a autorităţilor. Lipsa resurselor financiare, şi mai ales a resurselor umane calificate, a dus la această soluţie de compromis care a dat roadele pe care le-a dat – cu alte cuvinte, a lăsat de azi pe mîine soarta educaţiei.

De pildă, la 14 octombrie 1850, Ocîrmuitorul oraşului Călăraşi constata că „şcoala normală s-a dărîmat şi multe din obiectele slujitoare la a ei construcţie, precum şi la împrejmuire s-au firosit” (risipit). Şcoala fusese ridicată în 1836, prin străduinţele polcovnicului Grigore Poenaru, care scria la acel moment: „eu aflîndu-mă doritor a pururrea pentru îmbunătăţirea şi înfrumuseţarea oraşului Călăraşi... am văzut că cuviinţa cere, ca precum la toate capitalele judeţelor se află şcoli începătoare pentru înaintarea tinerimei române. M-am simţit şi eu silit de un patriotism firesc că nu-i este de lipsă a se înfiinţa şi într-acest oraş”. Polcovnicul Grigore Poenaru profită de vizita domnului Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842) pentru a cere ajutorul necesar ridicării unei şcoli. Dar ridicarea unei şcoli nu este îndeajuns, ea are nevoie de susţinerea comunităţii locale pentru a perdura. Comisia oraşului Călăraşi primea misiunea de a se îngriji de cumpărarea de cărţi şi de angajarea de profesori (1843). La un moment dat, şcoala avea chiar şi un profesor venit tocmai de pe malurile Senei, un oarecare Bonescu, care să predea franceză „tinerimii române”. Bonescu (probabil un Bon) s-a şi însurat în oraş, cu o oarecare Maria, de unde şi „românizarea numelui”.

Fără susţinerea financiară şi îngrijirea necesară, şcoala începe, încet-încet, să se încovoaie sub povara anilor şi a iernilor grele. La 16 aprilie 1847, cîrmuitorul oraşului scrie Comisiei că şcoala are „neapărată trebuinţă” de reparaţii pentru a funcţiona cît de cît normal. Mai trimite şi o listă cu multe altele trebuincioase, de la sobe nemţeşti la bănci, de la cercevele la geamuri, de la şindrilă la tablouri cu Mihai Viteazul. Timpul a trecut, în şcoală a început să plouă, apoi să şi ningă, învelitoarea să zboare în voia vîntului, iar ea s-a gîrbovit, părăsită de toţi. Trei ani mai tîrziu, şcoala tot „dărăpănată” era, iar cîrmuirea oraşului „se arăta mirată” că ajunsese într-o astfel de stare, întrebînd mădularele Comisiei cum de au „putut petrece într-o aşa indiferenţă neaşteptată”, lăsînd fără priveghere şi îngrijire „acel obiect privitor la un folos comun”. Cîrmuitorul Alexandru Florescu consideră că numai ei, membrii Comisiei, se fac vinovaţi de neîngrijire, cerîndu-le să se pună pe treabă şi să aducă şcoala „în acea bună şi întreagă stare, precum vi s-a dat în primire”. Acum nu ştim cît de repede se vor fi pus pe treabă membrii Comisiei orăşeneşti, că doar şcoala nu era a lor, ci doar un „bun comun” de care se vor fi ocupat cînd vor fi avut timp şi, bineînţeles, resurse trimise de stăpînire.

Călăraşi nu este singurul tîrg cu pretenţie de oraş care s-a trezit în veacul al XIX-lea că ar trebui să se lase „înfrumuseţat” cu construcţii şi instituţii moderne. La celălalt capăt al Principatelor se află Dorohoi, alt tîrg prins, fără să vrea, în efervescenţa schimbărilor de tot felul. „Înfrumuseţarea sa” se afla în seama Sfatului orăşenesc, dar şi aici eterna problemă a resurselor financiare face ca schimbările să semene mai degrabă a cîrpeli. Nu degeaba exclamă cu năduf cronicarul Manolache Drăghici că „ţinutul Dorohoiului, întru care este, Dorohoiul, nu departe de obîrşia Jijiei, un tîrguşor, care de mai multe sute de ani avîndu-şi întemeierea, nu au făcut nici o propăşire în rînduielile orăşieneşti şi nici gîndeşte să facă”. Astăzi am ajuns iarăşi în acelaşi impas: fără bani şi oameni calificaţi nu se pot construi decît lucruri de mîntuială, făcute să meargă astăzi şi să explodeze mîine. Să construim, zic, dar cum şi mai ales cu cine?!

Constanța Vintilă-Ghițulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române. Cea mai recentă carte publicată: Tinerețile unui ciocoiaș, Editura Humanitas, 2019.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.