Rusia: nou pragmatism sau vechi Război Rece?

Publicat în Dilema Veche nr. 246 din 2 Noi 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Rusia regimului Putin/Medvedev doreşte (re)crearea unei atmosfere tipice unei confruntări bipolare. Aceasta pare a fi, în accepţia Rusiei, maniera cea mai rapidă de a recîştiga o respectabilitate pe care mulţi dintre cetăţenii ei cred că statul a pierdut-o în momentul în care Gorbaciov şi Elţîn au amorsat şi apoi desăvîrşit sfîrşitul URSS. Iar a fi respectat, pentru cei mai mulţi dintre ruşi - probabil şi pentru liderii lor -, înseamnă ca cei care nu te iubesc cel puţin să se teamă de tine. Poate că a fost o greşeală felul în care ne-am imaginat lumea post-Război Rece şi locul Rusiei în ea. Am tradus căderea comunismului ca fiind sfîrşitul unui regim opresiv şi eliberarea unor popoare subjugate. Acesta era crezul dominant în Occidentul generic - inclusiv statele Europei de Est, unde implozia regimurilor leniniste a fost echivalentul unei redeşteptări naţionale. Dar rareori ne-am pus întrebarea dacă acesta a fost şi sentimentul dominant în Rusia. Măcar pentru o parte dintre ruşi, desigur, căderea comunismului a fost tot o eliberare. Numai că această parte (oare, majoritară la începutul anilor ’90?) este astăzi mai aproape de cei ce o plîng pe Anna Politkovskaia, decît de cei ce conduc statul. Cînd Vladimir Putin, încă preşedinte al Rusiei, spunea mai an că "dezmembrarea URSS reprezintă cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea", mulţi au sperat că e vorba de o eroare de exprimare sau de traducere sau că, pur si simplu, preşedintele rus nu a fost în cea mai bună zi a sa. Dar Putin era sincer. Ca nostalgic (în termeni de putere, şi nu de ideologie) al vechii URSS şi ca admirator declarat al lui Petru cel Mare (ţarul Rusiei care, la cumpăna secolelor XVII-XVIII, a condus simultan reforme modernizatoare şi războaie pentru ieşirea la mările Neagră şi Caspică), liderul Putin şi sistemul său anunţau reconstruirea unui stat imperial. Pentru mulţi ruşi, anii ’90 au lăsat amintiri dezagreabile. Căderea în sărăcie, la un pol, averi impresionante, la altul; pensionari tîrîndu-şi plasele cu oase de supă pe străzi unde, în locul fostelor lozinci politice, sclipeau neoanele coca-colonizării; corupţia guvernanţilor; trecerea de la o lume cu idoli politici la o lume fără nici un Dumnezeu; instituţii occidentale recomandate ca reţete ale ieşirii din criză şi percepute, în final, ca arogante. Pentru ţăranii, militarii sau funcţionarii acestei Rusii (devenită, dintr-un urs altădată temut, un fel de pensionar de Zoo năpîrlit, fără dinţi şi gheare), libertatea şi democraţia păreau a fi o răsplată mică pentru o mare umilinţă. O ideologie a revanşei? În anii din urmă, o disciplinare a administraţiei impusă cu forţa şi o cerere mondială crescută de gaze naturale au pus pe masa ruşilor o pîine mai albă. Adversarii din interior ai regimului sînt sub control. Poate acesta e motivul pentru care Rusia pare a-şi căuta cu orice preţ adversari în afară. Privind spre Occident. Nici unul dintre documentele oficiale ale administraţiei Putin/Medvedev nu vorbeşte explicit despre un nou Război Rece - iar dacă o face este doar pentru a imputa cîte ceva Americii sau NATO (vezi retorica liderului de la Kremlin, după Războiul georgian, în august a.c.). Ruşii preferă, în schimb, să vorbească despre un pragmatism geopolitic redobîndit - o sintagmă pe placul noii elite politice locale, pentru că pare un concept sustras lumii occidentale (ruşii înşişi se percep ca fiind visători şi idealişti, în timp ce despre americani, englezi sau germani ei spun, adesea, că sînt pragmatici). Aşadar, pragmatismul este o virtute pe care Rusia o împrumută de la Occidentul generic şi o întoarce împotriva lui. În plus, e limpede pentru orice rus cu educaţie medie că, în faţa cuiva decis să acţioneze pragmatic, Rusia nu are ce pierde. Ea însăşi se vedea atît de jos acum un deceniu (cu fostele republici tutelate dezertînd una după alta spre independenţă, cu NATO lipindu-i-se de graniţe, cu statele din "vecinătatea apropiată" căutînd prietenia SUA etc.), încît orice reconfigurare a vechii adversităţi Est-Vest e pentru ea un semn de virilitate statală redobîndită. În momentul de faţă, Rusia şi Occidentul împărtăşesc (oficial) aceeaşi reţinere în a vorbi despre un nou Război Rece. Dacă Rusia are alternativa pragmatismului, Occidentul are alibiul definirii termenilor - şi, potrivit multor analişti occidentali, între Rusia şi Occident nu mai poate exista un război rece, din moment ce interfaţa ideologică a dispărut. Fără un conflict ideologic, nu poate exista un autentic război rece - spun partizanii acestei opinii. Aceasta este, în opinia mea, una dintre dorinţele luate drept realitate ale Occidentului în raport cu Rusia. Pentru că Rusia este în urmărirea unui nou ţel geopolitic şi mai este animată de o nouă cvasi-ideologie, opusă lumii occidentale. Din Arctica în Venezuela Din punct de vedere geopolitic, Rusia ştie că miza marelui joc la scară planetară rămîne, ca şi în trecut, Eurasia. Cum spunea Z. Brzezinski (The Grand Chessboard, 1997), cine controlează Eurasia are primatul în lume. Din acest motiv, Rusia va face ce depinde de ea ca state-cheie din "vecinătatea apropiată" - Ucraina, Azerbaidjan, Uzbekistan ş.a. - să nu-i scape de sub control (sau să-i reintre!), după cum îşi va spori prezenţa (îmbinînd tacticile proprii cu un parteneriat circumstanţial cu China) în ceea ce tot Brzezinski numea Balcanii Eurasiei (zona Caucaz-Asia centrală-nordul Turciei-Iran-Afganistan), unde conflictele etnice şi suspiciunea reciprocă creează o instabilitate în care SUA par împotmolite şi din care un nou jucător de anvergură ar putea trage foloase. Totodată, Rusia va adopta o politică de îndiguire în raport cu extinderea NATO (vezi evoluţiile în curs în Georgia sau Ucraina), care nu-i altceva decît reluarea în oglindă a strategiei de "containment" pe care, la finele anilor ’40, G. Kennan o sugera în raport cu expansiunea comunismului. În sfîrşit, Rusia îşi anunţă reapariţia în zone din care fosta URSS făcuse mari paşi înapoi: din Marea Norvegiei pînă în Marea Mediterană (semnalări de submarine sau avioane ruseşti), de la Polul Nord (arborare de steag şi revendicări deschise) pînă în Siria (prin care Rusia ar putea interfera dialogul israeliano-arab) şi pînă în Venezuela lui Chávez (alături de care Rusia face manevre militare!). Provocări? Gesturi de forţă? Oricum am numi-o, această gestică geopolitică se va accentua, foarte probabil, în viitorul apropiat. În privinţa noilor diferenţe cvasi-ideologice dintre Rusia şi Occident, ele pot fi rezumate astfel: Rusia construieşte un naţional-capitalism nu autarhic, ci doar dominator (vezi gigantul Gazprom ş.a.), prin care bogăţiile naturale rămîn sub controlul statului - aceasta, în contradicţie cu principiile clasice capitaliste (şi occidentale) ale pieţeii libere şi descentralizării. O activitate economică pe care statul rus nu o poate controla nu e binevenită în Rusia - iată logo-ul capitalismului de stat rusesc actual (v. E. Lucas - The New Cold War. How the Kremlin Menaces both Russia and the West, 2008). Apoi, există nostalgia după vechiul imperiu sovietic (şi corolarul ei: acuzele aduse lui Elţîn că nu a păstrat Commonwealth-ul rusesc înfiripat la începutul anilor ’90). Această nostalgie nu ţine de o generaţie anume (cea vîrstnică, cum s-ar bănui); ea a devenit piesă a curriculum-ului şcolar, fiind transmisă generaţiilor tinere prin manuale controlate de stat. Mai mult: în legătură cu Georgia, Ucraina sau ţările baltice există încă un blocaj psihologic: cu greu rusul generic acceptă faptul că ele nu (mai) sînt provincii. Iar regimul Putin/Medvedev acţionează în consecinţă: războiul din Georgia, şicanele induse Ucrainei, războiul electronic împotriva Estoniei, şantajul vinului faţă de Moldova sau conducta de gaze închisă uneori spre Lituania ş.cl., toate trădează o anume lectură rusească a hărţii. În fine, tot o componentă a noii ideologii în construcţie este ancorarea mentală în paradigma unei cetăţi asediate. Aşa privind lucrurile (şi împotriva oricăror asigurări contrarii - vezi scutul antirachetă din Polonia şi Cehia), NATO rămîne un adversar. Iar statele ex-comuniste - dar încă ne-membre ale unei alianţe occidentale - sînt percepute de Rusia ca zone-tampon pe care orice "contaminare" de gen NATO (mai ales) sau UE le poate întoarce împotriva ei. Ceea ce se întîmplă azi în capitale precum Kiev, Chişinău sau Tbilisi are directă legătură cu acest lucru. Cred că între Rusia actuală şi Occidentul contemporan există o diferenţă ideologică de nivel profund, ce se poate adînci în viitor - din simplul motiv că maniera de interpretare a realităţii nu este aceeaşi. Pe seama anilor ’90, Rusia de azi construieşte o veritabilă ideologie a revanşei, în care acumulează tot ceea ce o desparte, în accepţia sa, de acest Occident reinventat ca adversar. Şi poate că Occidentul nu se vede, pe sine, într-un nou război rece cu Rusia. Dar Rusia, în ceea ce o priveşte, acţionează ca şi cum ar face-o.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.