România, un reality show perpetuu

Publicat în Dilema Veche nr. 529 din 3-9 aprilie 2014
România, un reality show perpetuu jpeg

Vechea strigătură din 1990 „aţi minţit poporul cu televizorul“ a devenit o biată amintire naivă. Pe atunci exista doar TVR şi grija „poporului“ (sau a unei părţi din el) era ca politicienii să nu folosească televiziunea pentru a manipula (votul, adică democraţia – tînăra şi fragila...). Acum, avem zeci de televiziuni cu difuzare naţională (şi Dumnezeu ştie cîte televiziuni locale), deci pluralism. Sîntem în UE, nu? Numai că televiziunile locale – spune un studiu realizat de Active Watch – au statutul de „aspirator al banului public, trambulină pentru cariera politică şi lăutar pentru politicieni“. Dar televiziunile „naţionale“? Situaţiunea e mai complexă. Sînt şi trambuline pentru politicieni, şi arme de luptă, şi instrumente de şantaj, şi cutii miraculoase de „distrat poporul“, şi altele. Pentru un popor care îşi ia informaţia de la televizor în proporţie de 97%, televiziunea poate fi totul. Drept pentru care, o bună parte (cea mai mare parte?...) a concetăţenilor noştri nu mai trăiesc în România, ci în reality-show-ul numit România. Televizorul le formează opiniile (sau şi le regăsesc în el, de-a gata), îi mînă la vot într-o parte sau în alta, le dă pe tavă simpatiile şi idiosincraziile. Sau îi ţine într-o supă chioară numită pretenţios talk-show, din care nu se poate extrage o minimă idee, dar menţine, prin vorbărie goală, atmosfera de ţară-iarmaroc, în care cîţiva politicieni şi „lideri de opinie“ îşi strigă marfa.

Locul special în acest iarmaroc îl deţin televiziunile „de ştiri“. Sînt multe, dar asta nu ne transformă în cel mai informat popor din Europa şi din lume. Ele sînt tribune de lansat opinii, de organizat execuţii, de spălat sau murdărit persoane publice (în funcţie de interese). Se detaşează la acest capitol, desigur, Antena 3 (patronată de Dan Voiculescu). Dacă ar fi pus în practică doar luptele politice ale patronului, ar fi avut o oarecare „logică“ (meschină, stupidă, dar orişicît...). Numai că, la acest post, s-au produs atacuri furibunde la adresa unor distinşi oameni de cultură, pe motiv că ar fi „băsişti“. Dincolo de stupiditatea de a reduce mari intelectuali la statutul de simple „anexe“ ale unui politician, limbajul calomnios, insultele, minciunile au coborît sub orice limită a acceptabilului. Divizarea unei bune părţi a societăţii româneşti în „pro şi contra Băsescu“ (semn de primitivism politic, civic şi mental) trebuie să contabilizeze la capitolul efecte (colaterale?) o producţie însemnată de murdărie verbală şi ideologică şi vina morală de a fi băgat în mintea multor oameni prostii, neadevăruri, „modelul“ unui limbaj trivial şi al ciondănelilor peste gard. Şi asta în numele „luptei politice“ – care ar fi ridicolă, demnă de impulsul „revoluţionar“ al lui Conu’ Leonida, dacă n-ar utiliza cu bună ştiinţă limbajul abject şi loviturile sub centură ale propagandei fără scrupule. Şi dacă n-ar susţine în continuare stindardul prostesc al împărţirii obligatorii a oamenilor în pro şi contra preşedintelui, după vechiul principiu stalinist „cine nu e cu noi e împotriva noastră“. (În paranteză fie spus, încheierea mandatului prezidenţial le va crea imense goluri sufleteşti şi numeroase coşmaruri celor care simt nevoia zilnic să spună ceva contra lui Băsescu: îşi vor pierde obiectul „muncii“. Dar foarte mulţi vor schimba tabăra, vor cîştiga în continuare o pîine din asta şi – nu-i aşa? – vor avea ocazia să se dea „independenţi“: ce dovadă mai bună de imparţialitate poţi găsi în presa românească decît aceea că o vreme l-ai înjurat iraţional pe unul şi apoi te-ai apucat să-l înjuri pe altul?) Desigur, se vor găsi corifei ai echidistanţei care vor spune că şi „ceilalţi“ fac la fel, că Antena 3 e anti-Băsescu, dar B1 e pro. Echidistanţa însă e un cuvînt cam uzat în limbajul nostru public, de cînd tot felul de şmecheri abuzează de el, cu degetele încrucişate la spate. În plus, dincolo de tabere, există responsabilităţi individuale, iar aici nu mai e loc de dileme: cine insultă, calomniază ori discriminează la televizor trebuie să răspundă. Dar cum şi în faţa cui?

Există o instituţie a statului român care reglementează audiovizualul şi trebuie să vegheze la aplicarea legii: CNA. Prost croită, cu membrii numiţi de partide, instituţia a pierdut de fapt controlul asupra situaţiei. Pe de o parte, pentru că n-a fost consecventă şi fermă în materie de supraveghere şi sancţiuni, pe de altă parte pentru că, de la o legislatură la alta, calitatea oamenilor trimişi în Consiliu a scăzut: acum cîtva timp, în CNA încă mai erau prezenţi cîţiva oameni care gîndeau cu propriul cap. Treptat, partidele şi-au trimis acolo (cu rare excepţii) mai ales anonimi disciplinaţi, care să le execute ordinele şi să „negocieze“ cu ceilalţi, într-un relativism moral şi legal tot mai accentuat, sancţiunile: adică să nu sancţioneze prea aspru televiziunile „prietene“, ci să „ne înţelegem“, căci toţi sîntem români, toţi facem politică şi toţi avem nevoie de televiziuni prietene... În zadar construiesc unii sofisme despre un CNA care „nu prea are ce face“, dat fiind că „e numit politic“. Ba are: să respecte legea. Sau faptul de a fi numit politic înseamnă că legea trebuie pusă pe planul al doilea, după politică? Dacă gîndim aşa, sîntem pierduţi: n-ar mai trebui decît să adaptăm la pluralism un articol din Constituţia comunistă. În loc de „Partidul Comunist Român este forţa conducătoare a întregii societăţi“, să punem „partidele sînt forţele conducătoare ale societăţii“. Şi gata.

Dacă nu CNA, atunci cine ar putea face aerul mai respirabil la televiziuni? Ele însele, desigur. Prin coduri deontologice, prin autoreglementare, „ca în ţările civilizate“ (cum se spune îndeobşte). Numai că avem multe coduri deontologice – şi nu se respectă; avem organizaţii de breaslă care funcţionează doar pe hîrtie (aţi mai auzit ceva de Clubul Român de Presă şi de multele asociaţii ale jurnaliştilor?); şi n-avem o organizaţie patronală în mass-media care să fixeze şi să respecte regulile jocului şi limitele concurenţei. Avem, în schimb, patroni – fiecare cu interesele şi agenda sa. Propunerea ca fiecare „organ de presă“ să publice pe site numele acţionarilor, datoriile, creditorii şi clienţii de publicitate conţine o serenitate naivă demnă de o cauză mai bună. S-a mai încercat aşa ceva (şi s-a realizat, parţial). Fără rezultate. Dacă societatea civilă va şti cine sînt patronii şi acţionarii, asta nu va împiedica vărsarea de dejecţii pe post, nici explozia mediocrităţii fudule care îşi face un motiv de mîndrie (şi un scop în sine) din „raderea“ în direct a unor personaje publice importante.

Partida e pierdută dacă stăm cu ochii doar pe televiziuni şi aşteptăm rezolvare de la posturile TV şi de la patronii lor. Sănătatea mediului social şi curăţenia spaţiului public ar putea avea şanse de la jurnaliştii cinstiţi (retraşi însă, în bună parte, pe bloguri, în proiecte finanţate de ONG-uri sau activînd ca freelancers tocmai pentru a scăpa de/din marile trusturi). Publicul tînăr e mai aproape de mediul online decît de televiziuni, deci şi de acolo ar putea veni ceva speranţe. Dar asta pe termen mediu şi lung. Pe termen scurt, o bună parte a publicului tolerează ideea că, în numele „libertăţii de exprimare“, poţi insulta, calomnia, denigra sau pur şi simplu poţi spune porcărele pe post întru distracţia audienţei. Mediul e prea puternic infestat pentru a spera la o îmbunătăţire pe termen scurt. Iar educarea publicului durează şi ea.

Ceea ce e şi mai grav este că orice măgărie se justifică acum, cinic, recurgînd la valorile şi principiile democraţiei: înjurătorii aduc vorba una-două de „libertatea de exprimare“, dacă sînt sancţionaţi, strigă din toţi bojocii „Jos cenzura!“, iar dacă sînt chemaţi în instanţă, spun că e „justiţia lui Băsescu“ care – desigur – e controlată politic, că doar e dictatură, nu? Şi uite-aşa, înjurătorii devin adevăraţi disidenţi...

Andrei Pleşu scria, la începuturile Dilemei, că revista are de luptat cu „omul fără dileme“, atît cît ne stă în putere, şi „atîta vreme cît omul fără dileme nu o va anula scurt, cu un dos de palmă“. Ei… am luptat şi-am evoluat. Oamenii fără dileme sînt mulţi şi „importanţi“ azi, iar dosurile de palmă au devenit şi ele o expresie a pluralismului: nici nu ştii care şi de unde te va lovi mai întîi... Într-o ţară care se priveşte pe sine la televizor – şi culmea, nu îi place ce vede – se poate orice. Şi tot mai mulţi învaţă să ambaleze negrul în alb şi albul în negru.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Bogdan Petriceicu Hasdeu png
Controversele cuvintelor moștenite de la daci. Savantul care a descoperit „limba traco-dacică”
Numeroși cercetători au căutat de-a lungul timpului să explice originea arhaică a unor cuvinte românești, unii atribuindu-le origini dacice. Sunt cel puțin 200 de astfel de cuvinte, substantive comune, nume proprii și denumiri de plante medicinale.
front 1 jpg
Robotul acesta îţi face curat prin casă! Poate îndeplini o gamă largă de sarcini
Filmele SF în care roboţii inteligenţi făceau curăţenie, găteau şi spălau rufe au devenit realitate!
Demisie concediere FOTO Shutterstock jpg
Jumătate din angajați au demisionat, la un moment dat, din cauza mediului „toxic” în care munceau
În premieră în România, în acest an, siguranța locului de muncă și echilibrul viață profesională – viață personală sunt considerate mai importante decât salariul (88% și 86% față de 84%) de către angajații români, preferință care se manifestă peste media globală.
Panorama din vila de lux este superbă jpeg
135.000 de ultra-bogați se vor reloca în acest an. Care sunt cele mai bune locuri de trăit din lume
Numărul ultra bogaților care vor migra în acest an este estimat la 135.000 de persoane, cu 7.000 mai mare decât anul trecut, ceea ce va influența piața imobiliară de lux.
baza stanga 1 jpg
Se poartă lenjeria intimă asortată la sacou. Barbara Palvin a impresionat la Săptămâna Modei de la Paris
Se poartă lenjeria intimă asortată la sacou. Barbara Palvin a impresionat la Săptămâna Modei de la Paris.
soldati britanici
Care sunt țările dispuse să trimită forțe de menținere a păcii în Ucraina ? Cel puțin zece mii de militari vor fi dislocați
La o întâlnire virtuală a „coaliției celor dispuși” - țările care doresc să ajute la sprijinirea încetării focului în Ucraina - premierul britanic Keir Starmer a discutat despre planurile de a antrena peste zece mii de militari care să fie dislocați ca forțe de menținere a păcii occidentale în Ucra
Se marita Kim Kardashian? Foto Pinterest jpg
Se mărită Kim Kardashian? Vedeta a spus ce își dorește de la viitorul ei soț: „Pentru ultima mea căsătorie...”
Kim Kardashian (44 de ani) a sugerat că se va căsători pentru a patra oară. După trei mariaje eșuate, vedeta de televiziune speră ca de această dată să ajungă pentru ultima oară în fața altarului.
mitraliera2 jpg
Domnia de un secol a mitralierei s-a încheiat, susține un strateg rus
În prezent, trupele de infanterie poartă de obicei mitraliere, un lansator automat de grenade, mortiere și rachete antitanc. Cu toate acestea, în afară de puștile de asalt, totul este pe cale să devină depășit din punct de vedere funcțional, pe măsură ce micile unități de infanterie devin mai ușoare
armata rusa jpeg
Putin se pregătește să invadeze Ucraina dintr-o direcție nouă, pe fondul blocajului din Donbas
Vladimir Putin minte când spune că vrea un armistițiu și, în realitate, plănuiește un nou atac asupra Ucrainei, a declarat președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.