România, un reality show perpetuu

Publicat în Dilema Veche nr. 529 din 3-9 aprilie 2014
România, un reality show perpetuu jpeg

Vechea strigătură din 1990 „aţi minţit poporul cu televizorul“ a devenit o biată amintire naivă. Pe atunci exista doar TVR şi grija „poporului“ (sau a unei părţi din el) era ca politicienii să nu folosească televiziunea pentru a manipula (votul, adică democraţia – tînăra şi fragila...). Acum, avem zeci de televiziuni cu difuzare naţională (şi Dumnezeu ştie cîte televiziuni locale), deci pluralism. Sîntem în UE, nu? Numai că televiziunile locale – spune un studiu realizat de Active Watch – au statutul de „aspirator al banului public, trambulină pentru cariera politică şi lăutar pentru politicieni“. Dar televiziunile „naţionale“? Situaţiunea e mai complexă. Sînt şi trambuline pentru politicieni, şi arme de luptă, şi instrumente de şantaj, şi cutii miraculoase de „distrat poporul“, şi altele. Pentru un popor care îşi ia informaţia de la televizor în proporţie de 97%, televiziunea poate fi totul. Drept pentru care, o bună parte (cea mai mare parte?...) a concetăţenilor noştri nu mai trăiesc în România, ci în reality-show-ul numit România. Televizorul le formează opiniile (sau şi le regăsesc în el, de-a gata), îi mînă la vot într-o parte sau în alta, le dă pe tavă simpatiile şi idiosincraziile. Sau îi ţine într-o supă chioară numită pretenţios talk-show, din care nu se poate extrage o minimă idee, dar menţine, prin vorbărie goală, atmosfera de ţară-iarmaroc, în care cîţiva politicieni şi „lideri de opinie“ îşi strigă marfa.

Locul special în acest iarmaroc îl deţin televiziunile „de ştiri“. Sînt multe, dar asta nu ne transformă în cel mai informat popor din Europa şi din lume. Ele sînt tribune de lansat opinii, de organizat execuţii, de spălat sau murdărit persoane publice (în funcţie de interese). Se detaşează la acest capitol, desigur, Antena 3 (patronată de Dan Voiculescu). Dacă ar fi pus în practică doar luptele politice ale patronului, ar fi avut o oarecare „logică“ (meschină, stupidă, dar orişicît...). Numai că, la acest post, s-au produs atacuri furibunde la adresa unor distinşi oameni de cultură, pe motiv că ar fi „băsişti“. Dincolo de stupiditatea de a reduce mari intelectuali la statutul de simple „anexe“ ale unui politician, limbajul calomnios, insultele, minciunile au coborît sub orice limită a acceptabilului. Divizarea unei bune părţi a societăţii româneşti în „pro şi contra Băsescu“ (semn de primitivism politic, civic şi mental) trebuie să contabilizeze la capitolul efecte (colaterale?) o producţie însemnată de murdărie verbală şi ideologică şi vina morală de a fi băgat în mintea multor oameni prostii, neadevăruri, „modelul“ unui limbaj trivial şi al ciondănelilor peste gard. Şi asta în numele „luptei politice“ – care ar fi ridicolă, demnă de impulsul „revoluţionar“ al lui Conu’ Leonida, dacă n-ar utiliza cu bună ştiinţă limbajul abject şi loviturile sub centură ale propagandei fără scrupule. Şi dacă n-ar susţine în continuare stindardul prostesc al împărţirii obligatorii a oamenilor în pro şi contra preşedintelui, după vechiul principiu stalinist „cine nu e cu noi e împotriva noastră“. (În paranteză fie spus, încheierea mandatului prezidenţial le va crea imense goluri sufleteşti şi numeroase coşmaruri celor care simt nevoia zilnic să spună ceva contra lui Băsescu: îşi vor pierde obiectul „muncii“. Dar foarte mulţi vor schimba tabăra, vor cîştiga în continuare o pîine din asta şi – nu-i aşa? – vor avea ocazia să se dea „independenţi“: ce dovadă mai bună de imparţialitate poţi găsi în presa românească decît aceea că o vreme l-ai înjurat iraţional pe unul şi apoi te-ai apucat să-l înjuri pe altul?) Desigur, se vor găsi corifei ai echidistanţei care vor spune că şi „ceilalţi“ fac la fel, că Antena 3 e anti-Băsescu, dar B1 e pro. Echidistanţa însă e un cuvînt cam uzat în limbajul nostru public, de cînd tot felul de şmecheri abuzează de el, cu degetele încrucişate la spate. În plus, dincolo de tabere, există responsabilităţi individuale, iar aici nu mai e loc de dileme: cine insultă, calomniază ori discriminează la televizor trebuie să răspundă. Dar cum şi în faţa cui?

Există o instituţie a statului român care reglementează audiovizualul şi trebuie să vegheze la aplicarea legii: CNA. Prost croită, cu membrii numiţi de partide, instituţia a pierdut de fapt controlul asupra situaţiei. Pe de o parte, pentru că n-a fost consecventă şi fermă în materie de supraveghere şi sancţiuni, pe de altă parte pentru că, de la o legislatură la alta, calitatea oamenilor trimişi în Consiliu a scăzut: acum cîtva timp, în CNA încă mai erau prezenţi cîţiva oameni care gîndeau cu propriul cap. Treptat, partidele şi-au trimis acolo (cu rare excepţii) mai ales anonimi disciplinaţi, care să le execute ordinele şi să „negocieze“ cu ceilalţi, într-un relativism moral şi legal tot mai accentuat, sancţiunile: adică să nu sancţioneze prea aspru televiziunile „prietene“, ci să „ne înţelegem“, căci toţi sîntem români, toţi facem politică şi toţi avem nevoie de televiziuni prietene... În zadar construiesc unii sofisme despre un CNA care „nu prea are ce face“, dat fiind că „e numit politic“. Ba are: să respecte legea. Sau faptul de a fi numit politic înseamnă că legea trebuie pusă pe planul al doilea, după politică? Dacă gîndim aşa, sîntem pierduţi: n-ar mai trebui decît să adaptăm la pluralism un articol din Constituţia comunistă. În loc de „Partidul Comunist Român este forţa conducătoare a întregii societăţi“, să punem „partidele sînt forţele conducătoare ale societăţii“. Şi gata.

Dacă nu CNA, atunci cine ar putea face aerul mai respirabil la televiziuni? Ele însele, desigur. Prin coduri deontologice, prin autoreglementare, „ca în ţările civilizate“ (cum se spune îndeobşte). Numai că avem multe coduri deontologice – şi nu se respectă; avem organizaţii de breaslă care funcţionează doar pe hîrtie (aţi mai auzit ceva de Clubul Român de Presă şi de multele asociaţii ale jurnaliştilor?); şi n-avem o organizaţie patronală în mass-media care să fixeze şi să respecte regulile jocului şi limitele concurenţei. Avem, în schimb, patroni – fiecare cu interesele şi agenda sa. Propunerea ca fiecare „organ de presă“ să publice pe site numele acţionarilor, datoriile, creditorii şi clienţii de publicitate conţine o serenitate naivă demnă de o cauză mai bună. S-a mai încercat aşa ceva (şi s-a realizat, parţial). Fără rezultate. Dacă societatea civilă va şti cine sînt patronii şi acţionarii, asta nu va împiedica vărsarea de dejecţii pe post, nici explozia mediocrităţii fudule care îşi face un motiv de mîndrie (şi un scop în sine) din „raderea“ în direct a unor personaje publice importante.

Partida e pierdută dacă stăm cu ochii doar pe televiziuni şi aşteptăm rezolvare de la posturile TV şi de la patronii lor. Sănătatea mediului social şi curăţenia spaţiului public ar putea avea şanse de la jurnaliştii cinstiţi (retraşi însă, în bună parte, pe bloguri, în proiecte finanţate de ONG-uri sau activînd ca freelancers tocmai pentru a scăpa de/din marile trusturi). Publicul tînăr e mai aproape de mediul online decît de televiziuni, deci şi de acolo ar putea veni ceva speranţe. Dar asta pe termen mediu şi lung. Pe termen scurt, o bună parte a publicului tolerează ideea că, în numele „libertăţii de exprimare“, poţi insulta, calomnia, denigra sau pur şi simplu poţi spune porcărele pe post întru distracţia audienţei. Mediul e prea puternic infestat pentru a spera la o îmbunătăţire pe termen scurt. Iar educarea publicului durează şi ea.

Ceea ce e şi mai grav este că orice măgărie se justifică acum, cinic, recurgînd la valorile şi principiile democraţiei: înjurătorii aduc vorba una-două de „libertatea de exprimare“, dacă sînt sancţionaţi, strigă din toţi bojocii „Jos cenzura!“, iar dacă sînt chemaţi în instanţă, spun că e „justiţia lui Băsescu“ care – desigur – e controlată politic, că doar e dictatură, nu? Şi uite-aşa, înjurătorii devin adevăraţi disidenţi...

Andrei Pleşu scria, la începuturile Dilemei, că revista are de luptat cu „omul fără dileme“, atît cît ne stă în putere, şi „atîta vreme cît omul fără dileme nu o va anula scurt, cu un dos de palmă“. Ei… am luptat şi-am evoluat. Oamenii fără dileme sînt mulţi şi „importanţi“ azi, iar dosurile de palmă au devenit şi ele o expresie a pluralismului: nici nu ştii care şi de unde te va lovi mai întîi... Într-o ţară care se priveşte pe sine la televizor – şi culmea, nu îi place ce vede – se poate orice. Şi tot mai mulţi învaţă să ambaleze negrul în alb şi albul în negru.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Ivana Knoll FOTO Instagram png
Moment hilar în Qatar, cu doi bărbați care scot rapid telefoanele pentru a o poza pe Miss Croația | FOTO VIDEO
Una dintre cele mai provocatoare fane de la Mondialul din Qatar a fost Ivana Knoll, fotomodelul care a fost Miss Croația reușind să întoarcă privirile a mii de suporteri.
femeie inele de aur mana bijuterii shutterstock 1966151602 jpg
Zodiile care nu trebuie să poarte aur sub nicio formă. Cum alungi ghinionul adus de bijuterii
Deși este unul dintre cele mai iubite metale prețioase, poartă ghinion. Un astrolog celebru spune de ce nu e bine să purtăm aur. Totodată, există și un ritual simplu prin care se alungă spiritele rele.
cum poti avea succes la interviul de angajare jpeg
Noua strategie folosită de angajați pentru a obține măriri de salariu
Tot mai mulți angajați se arată interesați de posturi pe care nu au nicio intenție să le accepte doar ca să își forțeze șefii de la actualul loc de muncă să le ofere o mărire de salariu, arată Business Insider.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.