România, cea mai seismogenă arie din Europa

- în afara celei mediteranean-anatoliene -

Aserţiunea din titlu este sprijinită de faptul că, în aria Carpaţilor României şi, mai ales, a zonelor învecinate Curburii Carpaţilor Orientali au fost active procese geotectonice seismo-genetice, crustale sau de adîncime mai mare, foarte tinere. Adică... în ultimul milion de ani din istoria Pămîntului. Pe cei care ar zîmbi îi înştiinţez că Pămîntul, cu forma lui actuală, are cel puţin 4,5 miliarde de ani. Iar structura geologică actuală a Carpaţilor s-a desăvîrşit în ultimii 200 de milioane de ani.      

De ce „în afara ariei Mediteranean-Anatoliene“? Întrucît sistemele seismo-tectonice din jurul Mediteranei, din Turcia şi Orientul Mijlociu, nu au o legătură genetică directă cu aria celor Alpino-Carpatice.

Cu speranţa că nu voi plictisi pe nimeni, să ne „adîncim“ în cutremurele din România.

Este evident pentru toată lumea că aria seismogenă cea mai puternic-activă din România este aria seismo-genetică Vrancea. Trebuie ştiut că, în cadrul sistemului seismo-genetic Vrancea, sînt generate cele mai profunde cutremure din Europa. La adîncimi cuprinse între 90 şi 140 de km. Toate – inferioare crustei terestre. Fără a intra în detalii „profesionale“, vreau, totuşi, să le spun cititorilor că această situaţie este legată de evoluţia geotectonică a Mării Negre occidentale. În ultimii 90-100 de milioane de ani, datorită nivelului, profund, din litosfera Pămîntului, la care se produc cutremurele din Vrancea, cele care depăşesc 5 grade pe scara Richter se resimt pe arii mai întinse decît Curbura Carpaţilor Orientali. Să nu mai vorbim de cele care depăşesc 6 grade pe scara Richter. Iar cele de peste 7 grade se simt... pînă la Moscova şi în Peninsula Balcanică. Aşa cum a fost în 1977. Cînd scriu „se simt“ înseamnă că sînt percepute, mai mult sau mai puţin, de oameni şi vieţuitoare. Pentru cutremurul „nostru“ din ’77 am mărturii ale unor colegi de-ai mei de la Universităţile din Moscova şi din Sofia.

Se poate pune, firesc, întrebarea: Dar de ce Vrancea? Răspunsul este: Pentru că la Curbura Carpaţilor Orientali au avut loc cele mai recente deformări tectonice compresive din istoria geotectonică a munţilor tineri din sudul Europei. Mai există şi o altă regiune similară: Depresiunea Padului. Acolo unde recent au fost mai multe catastrofe seismo-genetice. Vreau totuşi să precizez că „modelele“ geotectonice ale celor două regiuni nu sînt similare. În Vrancea este vorba de cutremure adînci, subcrustale, în timp ce în nordul Italiei – de o activitate seismo-tectonică crustală, de adîncime mult mai mică. Din acest motiv, în Italia, cutremure cu intensităţi de 5-5,5 grade pe scara Richter au putut produce distrugerile recente.

Revenind la Vrancea. Este de acceptat, privind corelarea activităţii generate la Curbura Carpaţilor Orientali cu cele mai noi deformări compresive geotectonice, faptul că actuala seismicitate a Curburii durează de circa un milion de ani. Şi este foarte probabil să mai dureze un milion sau mai multe milioane de ani. Totul depinde de perioada cît va mai fi activ sistemul geotectonic litosferic generat în bazinul Mării Negre occidentale.

În România, totuşi, nu numai Zona Vrancea este o arie seismo-genetică. Ceea ce trebuie precizat, pentru celelalte arii, este faptul că modelul geotectonic din Vrancea este unic în ce priveşte structura litosferei. Celelalte arii seismo-genetice din România sînt exclusiv dependente de cutremure crustale.

În primul rînd, Banatul şi Severinul. Structura tectonică tînără a acestor regiuni este „dominată“ de existenţa unui sistem de fracturi crustale, orientate longitudinal, dintre care unele încă active. Acesta este, în fapt, sectorul nord-estic al unui sistem tectonic, fractural, care se dezvoltă din Marea Egee, prin Zona Vardar pînă în sud-vestul Carpaţilor Meridionali şi sud-estul Cîmpiei Panonice. Pentru curiozitatea cititorilor, vreau să precizez că seismele crustale care au „zguduit“ sud-vestul Bulgariei de curînd s-au produs pe fracturi ale acestui sistem (zona Pernik). Era de aşteptat şi reactivarea unor fracturi din Banat sau/şi Mehedinţi. Dar, din fericire, nu s-a întîmplat. Totuşi, odată a „răspuns“ Serbia sud-estică. Nu trebuie uitat că în cuprinsul acestui sistem longitudinal a avut loc, în anul 1958, catastrofalul cutremur din Macedonia, care a distrus capitala acestei ţări (Skopjie). A fost un cutrem crustal de 5,8 grade intensitate, cu epicentrul la doar 15 km adîncime.

Oraşe importante din România care ar putea fi ameninţate de asemenea cutremure legate de sistemul geotectonic pomenit mai sus sînt: Timişoara, Turnu Severin şi Lugojul. Aş vrea să fiu bine înţeles că nu „prezic“ nimic. Este doar vorba de a aprecia ceea ce se numeşte „risc seismic“. Atenţie pentru constructori!!

Dar mai avem şi-n nordul ţării „sensibilităţi“ seismice. Este vorba de fracturi transcrustale care sînt reactivate pe anumite segmente. Aceste fracturi au fost generate acum două-patru milioane de ani. Dar o fractură crustală „recentă“ nu trăieşte numai cîteva milioane de ani. În anul 1978, locuitorii din Baia Mare au fugit de trei ori afară din case, în decurs de cîteva ore, pentru că au avut loc mai multe seisme pe acest sistem fractural latitudinal care se întinde din Maramureş pînă în nord-estul Ungariei. Epicentrul a fost situat la vest de Baia Mare, la o adîncime de 13-15 km.

Un alt sistem fractural crustal este „Falia Nord-Transilvană“, responsabilă de cutremurele care au fost înregistrate în Zona Carei şi în aria apropiată oraşului Debreţin din Ungaria. Un sistem fractural asemănător este „Falia Sud-Transilvană“, care se întinde din nord-estul Banatului pînă în sudul munţilor Perşani.

Am menţionat, pe scurt, cutremurele crustale din interiorul Carpaţilor. Dar nu trebuie să ne oprim aici. Din sectorul munţilor Făgăraş, în Carpaţii Meridionali, pînă pe Platoul Continental al Mării Negre occidentale, la est de Cap Sabla, se dezvoltă un fascicol de fracturi transcrustale („Falia Intra-Moesică“), în lungul căreia sînt înregistrate seisme de intensităţi moderate, dar care, în istorie, au putut avea intensităţi medii spre ridicate. Nu vreau decît să amintesc de faptul că un cutremur „făgărăşean“ din secolul al XIX-lea a „zguduit“ destul de serios Sibiul. La Cîmpulung Muscel, seismicitatea zonei este „sensibilă“, iar la Cap Sabla (în cuprinsul soclului continental al Mării Negre) se înregistrează frecvent seisme crustale (10-15 km adîncime). După părerea mea, „modestă“, activitatea seismo-genetică în lungul Faliei Intra-Moesice nu este „indiferentă“ pentru influenţarea genetică a sistemului seismotectonic al Zonei Vrancea.

Fiind solicitat de redacţia acestei reviste, Dilema veche, pe care o apreciez foarte mult, sentimental şi din amintiri, am acceptat să scriu ceva despre cutremure. Nu ştiu dacă am reuşit să nu plictisesc, cu termeni mai puţin obişnuiţi pentru public. Dar ştiu sigur că mi-am permis unele „deraieri“ de la „stilul ştiinţific“. Ceea ce aş vrea să fie înţeles este că „noi ăştia“ cunoaştem – cei care cunosc – multe „adevăruri“ despre structura şi evoluţia Pămîntului, dar că există, încă, multe lucruri de înţeles.

De aceea, tot la solicitarea redactorilor, voi „îndrăzni“ să scriu cîteva cuvinte despre predicţia cutremurelor!! Ştiu că marele public abia aşteaptă asta. Mai ştiu şi înţeleg sincer că mulţi sînt „revoltaţi“ de contrazicerile prezicătorilor. Şi pe bună dreptate.

Există trei categorii de specialişti care fac predicţii. Îi elimin, din start, pe astrologi, ghicitori, „iluminaţi“ şi „vrăjitoare“. În lumea ştiinţifică mondială există specialişti care încearcă teoretizarea predicţiei seismelor. S-au creat comisii internaţionale de Predicţia Cutremurelor. Membrii acestor comisii sînt seismologi şi geofizicieni de valoare. Fără nici o îndoială! Ceea ce li se poate reproşa sînt cîteva „aspecte diminuante“:

● De cîte ori prezic un cutremur mare o fac pentru o perioadă de doi-zece ani.

● În aprecierea riscului cutremurului ignoră, mereu, contextul geotectonic-structural, precum şi caracterele genetice ale sistemului seismotectonic.     

● În predicţiile lor nu sînt luate în considerare decît înregistrările locale, şi nicidecum activitatea seismo-genetică regională şi transregională.

Nu vreau să continui, pentru că această dispută este una profesională.

Îmi permit să spun, foarte responsabil, că un cutremur mare nu poate fi prezis, cu eficacitate pentru populaţie, în timp rezonabil. De altfel, eu fac parte dintre acei „membrii practicanţi“ ai Ştiinţelor Pămîntului care declară ferm că: Nu pot fi prezise cutremurele!!! Şi să ştiţi că „noi ăştia“ sîntem mult mai mulţi decît „ei ăia“.

Alte preziceri, privind „perioada“ 2012-2013, sau „nici unul mare“ pînă în 2040 sînt produse ştiinţifice subliminale. Dar ştiţi ce colosală mediatizare submediocră au!? Eine kollossale… Schweinerei!! Cine pricepe nemţeşte, să mă scuze.

Mircea Săndulescu este academician şi profesor la Facultatea de Geologie şi Geofizică, Universitatea Bucureşti.