România care mă revoltă

Publicat în Dilema Veche nr. 136 din 1 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Încep să mă satur de vechea consolare că dacă în ţara asta lipsesc multe, ea îţi oferă în schimb marele avantaj că te împiedică să te plictiseşti. România e o ţară obositoare, cu tot mai puţine insule de bun-simţ şi de seninătate. O ţară în care starea de bine înseamnă isteria unui meci de fotbal cîştigat de nu ştiu ce echipă şi un scurt interval între două veşti proaste. Normalitatea e un cuvînt pe care îl întrebuinţez cu tot mai multă prudenţă. Fiindcă ceea ce cred eu că ar fi normal e tot mai mult o excepţie. Pînă în 1990 speram că, după ce se va termina cu regimul lui Ceauşescu, energiile pozitive din această ţară se vor face precumpănitor simţite. Speram că se va termina cu domnia prostiei agresive, a incompeteţei instalate în funcţii de conducere, iar cînd l-am auzit pe fostul ministru de Interne, Postelnicu, declarînd "am fost un dobitoc!", am tras nădejde că vorbele acestuia sînt începutul unui rapid proces de normalizare. Mă bizuiam - recunosc - pe aşa-zisa inteligenţă a românilor capabilă să refacă handicapuri istorice, dar şi pe ideea autohtonă că nu e dracul atît de negru. Îmi dau seama acum că toate acele speranţe şi proiecţii în viitor, ale unor scurte şi nu prea faste perioade din trecut, au fost nişte încercări de acomodare cu un prezent nenorocit şi cu un viitor care se anunţa jalnic. Cînd am văzut că securiştii intră în afaceri şi prosperă, în loc să pun asta pe seama unui mafiotism incipient, am comis tîmpenia de a-i acorda credit răposatului Mihai Botez, care explica acest fenomen ca pe o dovadă că securiştii încearcă să se integreze în noua societate. Apariţia milionarilor de mucava şi arestarea cîtorva dintre ei, de ochii lumii, m-au făcut să rîd, deşi ar fi trebuit să mă sperie. De-abia după ce am aflat de jaful de la Bancorex, cu toate acele credite neperformante împărţite în toate direcţiile politice, am avut un atac de panică. Dintr-o ţară aflată la bunul plac al unei oligarhii politice pe care o crezusem scoasă din joc, România ajunsese raiul slugilor acelei oligarhii, al securiştilor şi al protejaţilor acestora. Eşecul lamentabil al regimului Constantinescu, începînd de la abandonul politic al fostului şef al statului, pînă la pulverizarea PNŢCD-ului, m-a vindecat, cel puţin de prostia de a mai crede în promisiunile "opoziţiei persecutate şi cinstite" şi de iluzia că, chiar dacă nu se prea pricep să guverneze, cederiştii sînt măcar oneşti. Fac acest inventar pentru că o mare parte din ceea ce îmi plăcea în România, după 1990, mă stinghereşte azi, ca şi cum mi-aş descoperi vicii de care nu-mi dădeam seama. Din cultul prieteniei şi al vechilor mele amiciţii intelectuale, acelea care mă ajutau să mă simt liber în totalitarism, se alege praful, puţin cîte puţin, pe măsură ce aflu că oameni pe care contam aveau relaţii contractuale cu Securitatea. De la încrederea totală în cei apropiaţi, una dintre condiţiile libertăţii mele interioare, pînă la căderea lui Ceauşescu, am ajuns să mă îndoiesc acum chiar şi de cei pentru care aş băga mîna în foc. Nu pentru că mi-ar fi făcut rău cei pe care-i descopăr, azi, pe liste de informatori. Dar aflu, de-abia acum, că unii dintre ei, turnători sau securişti cu grad, au încercat să-mi înspăimînte nevasta şi să o folosească, pentru a mă convinge astfel să colaborez. Trecutul acela, vag simpatic, mi-a devenit odios, după ce am aflat de această tentativă de viol moral. Şi toate scuzele pe care am încercat să le găsesc turnătorilor care au cedat la şantaj sau la presiuni mi se par acum aproape la fel de imorale ca delaţiunile lor. (Nu-i bag în această oală pe foştii deţinuţi politici, pe care nu cred că am căderea să-i judec.) România care îmi plăcea e din ce mai mică, se rezumă la cîţiva oameni. Iar România care îmi place e mai mult o virtualitate. Tinerii despre care nădăjduiam că ar putea s-o metamorfozeze se adaptează, pentru a reuşi, la lumea capitalismului de sorginte comunisto-securistică. Noul val de politicieni mă dezamăgeşte în tot mai mare măsură. Aceşti utecişti ai tuturor partidelor de azi au un comportament politic de remorcaţi la ideile altora, pe care le lustruiesc de dorul unor funcţii şi funcţiuţe. Tinerii care nu vor să aibă de-a face cu politica, tot mai numeroşi, îi dispreţuiesc, ca pe nişte fripturişti mărunţi. Scade şi încrederea mea în capacitatea operaţională autohtonă a tinerilor care au plecat la studii în Occident. Cei mai mulţi nu vor decît să rămînă pe unde au ajuns. Şi nu pot fi învinovăţiţi că nu mai vor să audă de România. Ţărişoara e jenantă. Exportă prea mulţi hoţi, cerşetori, curve şi proxeneţi, în comparaţie cu procentul de oameni onorabili, care nu se văd, fiindcă despre ei nu se scrie în presă, şi nici n-are un trecut care să-i scuze în suficientă măsură prezentul infracţional vizibil. Aş lăuda capacitatea noastră de asimilare a nou-veniţilor, faimoasa reţetă românească de supravieţuire, dacă aş băga de seamă că se lipeşte de noi punctualitatea nemţilor, orgoliul eficienţei raţionale a francezilor sau simplitatea îndrăzneaţă a americanilor. Marea noastră forţă asimilatorie e că îi facem pe nemţi să renunţe la punctualitate, pe francezi - să uite de raţionalitate, iar pe americani - să devină complicaţi şi temători. Cine se miră, azi, că românii nu mai sînt capabili să asimileze rapid experienţa occidentală, în părţile ei bune, uită că, la vîrf, adică acolo de unde se face simţită forţa exemplului, n-are cine s-o facă. N-avem nemţi printre români, sus, cum s-a întîmplat pe vremea regelui Carol I, şi nici români franţuziţi şi revoluţionari, ca la 1848. Noi compătimim cu tot soiul de nulităţi post-ceauşiste, securişti şi activişti care continuă să creadă, cu succes, că ei sînt România.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.