România care mă revoltă

Publicat în Dilema Veche nr. 136 din 1 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Încep să mă satur de vechea consolare că dacă în ţara asta lipsesc multe, ea îţi oferă în schimb marele avantaj că te împiedică să te plictiseşti. România e o ţară obositoare, cu tot mai puţine insule de bun-simţ şi de seninătate. O ţară în care starea de bine înseamnă isteria unui meci de fotbal cîştigat de nu ştiu ce echipă şi un scurt interval între două veşti proaste. Normalitatea e un cuvînt pe care îl întrebuinţez cu tot mai multă prudenţă. Fiindcă ceea ce cred eu că ar fi normal e tot mai mult o excepţie. Pînă în 1990 speram că, după ce se va termina cu regimul lui Ceauşescu, energiile pozitive din această ţară se vor face precumpănitor simţite. Speram că se va termina cu domnia prostiei agresive, a incompeteţei instalate în funcţii de conducere, iar cînd l-am auzit pe fostul ministru de Interne, Postelnicu, declarînd "am fost un dobitoc!", am tras nădejde că vorbele acestuia sînt începutul unui rapid proces de normalizare. Mă bizuiam - recunosc - pe aşa-zisa inteligenţă a românilor capabilă să refacă handicapuri istorice, dar şi pe ideea autohtonă că nu e dracul atît de negru. Îmi dau seama acum că toate acele speranţe şi proiecţii în viitor, ale unor scurte şi nu prea faste perioade din trecut, au fost nişte încercări de acomodare cu un prezent nenorocit şi cu un viitor care se anunţa jalnic. Cînd am văzut că securiştii intră în afaceri şi prosperă, în loc să pun asta pe seama unui mafiotism incipient, am comis tîmpenia de a-i acorda credit răposatului Mihai Botez, care explica acest fenomen ca pe o dovadă că securiştii încearcă să se integreze în noua societate. Apariţia milionarilor de mucava şi arestarea cîtorva dintre ei, de ochii lumii, m-au făcut să rîd, deşi ar fi trebuit să mă sperie. De-abia după ce am aflat de jaful de la Bancorex, cu toate acele credite neperformante împărţite în toate direcţiile politice, am avut un atac de panică. Dintr-o ţară aflată la bunul plac al unei oligarhii politice pe care o crezusem scoasă din joc, România ajunsese raiul slugilor acelei oligarhii, al securiştilor şi al protejaţilor acestora. Eşecul lamentabil al regimului Constantinescu, începînd de la abandonul politic al fostului şef al statului, pînă la pulverizarea PNŢCD-ului, m-a vindecat, cel puţin de prostia de a mai crede în promisiunile "opoziţiei persecutate şi cinstite" şi de iluzia că, chiar dacă nu se prea pricep să guverneze, cederiştii sînt măcar oneşti. Fac acest inventar pentru că o mare parte din ceea ce îmi plăcea în România, după 1990, mă stinghereşte azi, ca şi cum mi-aş descoperi vicii de care nu-mi dădeam seama. Din cultul prieteniei şi al vechilor mele amiciţii intelectuale, acelea care mă ajutau să mă simt liber în totalitarism, se alege praful, puţin cîte puţin, pe măsură ce aflu că oameni pe care contam aveau relaţii contractuale cu Securitatea. De la încrederea totală în cei apropiaţi, una dintre condiţiile libertăţii mele interioare, pînă la căderea lui Ceauşescu, am ajuns să mă îndoiesc acum chiar şi de cei pentru care aş băga mîna în foc. Nu pentru că mi-ar fi făcut rău cei pe care-i descopăr, azi, pe liste de informatori. Dar aflu, de-abia acum, că unii dintre ei, turnători sau securişti cu grad, au încercat să-mi înspăimînte nevasta şi să o folosească, pentru a mă convinge astfel să colaborez. Trecutul acela, vag simpatic, mi-a devenit odios, după ce am aflat de această tentativă de viol moral. Şi toate scuzele pe care am încercat să le găsesc turnătorilor care au cedat la şantaj sau la presiuni mi se par acum aproape la fel de imorale ca delaţiunile lor. (Nu-i bag în această oală pe foştii deţinuţi politici, pe care nu cred că am căderea să-i judec.) România care îmi plăcea e din ce mai mică, se rezumă la cîţiva oameni. Iar România care îmi place e mai mult o virtualitate. Tinerii despre care nădăjduiam că ar putea s-o metamorfozeze se adaptează, pentru a reuşi, la lumea capitalismului de sorginte comunisto-securistică. Noul val de politicieni mă dezamăgeşte în tot mai mare măsură. Aceşti utecişti ai tuturor partidelor de azi au un comportament politic de remorcaţi la ideile altora, pe care le lustruiesc de dorul unor funcţii şi funcţiuţe. Tinerii care nu vor să aibă de-a face cu politica, tot mai numeroşi, îi dispreţuiesc, ca pe nişte fripturişti mărunţi. Scade şi încrederea mea în capacitatea operaţională autohtonă a tinerilor care au plecat la studii în Occident. Cei mai mulţi nu vor decît să rămînă pe unde au ajuns. Şi nu pot fi învinovăţiţi că nu mai vor să audă de România. Ţărişoara e jenantă. Exportă prea mulţi hoţi, cerşetori, curve şi proxeneţi, în comparaţie cu procentul de oameni onorabili, care nu se văd, fiindcă despre ei nu se scrie în presă, şi nici n-are un trecut care să-i scuze în suficientă măsură prezentul infracţional vizibil. Aş lăuda capacitatea noastră de asimilare a nou-veniţilor, faimoasa reţetă românească de supravieţuire, dacă aş băga de seamă că se lipeşte de noi punctualitatea nemţilor, orgoliul eficienţei raţionale a francezilor sau simplitatea îndrăzneaţă a americanilor. Marea noastră forţă asimilatorie e că îi facem pe nemţi să renunţe la punctualitate, pe francezi - să uite de raţionalitate, iar pe americani - să devină complicaţi şi temători. Cine se miră, azi, că românii nu mai sînt capabili să asimileze rapid experienţa occidentală, în părţile ei bune, uită că, la vîrf, adică acolo de unde se face simţită forţa exemplului, n-are cine s-o facă. N-avem nemţi printre români, sus, cum s-a întîmplat pe vremea regelui Carol I, şi nici români franţuziţi şi revoluţionari, ca la 1848. Noi compătimim cu tot soiul de nulităţi post-ceauşiste, securişti şi activişti care continuă să creadă, cu succes, că ei sînt România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Comandant rus, „ciuruit” de către propriii săi militari. Unsprezece gloanțe au tras în el
Comandantul unei unități ruse care luptă în Ucraina a fost „ciuruit” de către propriii săi oameni, potrivit unei convorbiri telefonice interceptate de serviciile de informații militare ucrainene (HUR).
image
Premierul britanic, consternat de violențele din Leeds, unde protagoniștii au fost români: „Scenele au fost șocante și rușinoase”
După haosul de joi seara, 18 iulie, din Leeds, Anglia, mai mulți oameni au ajuns în arestul poliției. Noul premier al Marii Britanii, Sir Keir Starmer, a descris scenele violente ca fiind „șocante și rușinoase”, conform Sky News.
image
Umilirea elevilor din Fanfara Jegălia, studiu de caz. Cum camuflează pedepsele profesorii obsedați de control VIDEO
Incidentul care a avut loc în Slatina, unde mai mulți elevi au fost obligați să stea în genunchi pe asfaltul încins, a fost descris de unii drept o glumă, în timp de psihologii spun că acolo a fost un exces de putere din partea profesorului care a vrut să arate că deține controlul.

HIstoria.ro

image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.
image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne