România a avut vărsat de vînt în copilărie!

Sfîrşitul anului 2004. Bruxelles. Hotel "Le Meridien". 5 stele. Hol. Afară plouă. Înăuntru, nu. Afară, trafic. Înăuntru, o muzică de pian. În surdină. Berea, bună. Personalul, distant, cu mişcări elegante, similare majordomilor englezi. Ca în toate hotelurile de 5 stele. Linişte tihnită. Decoraţiuni elegante. Se vorbeşte semi-şoptit. Pe la patru după-amiază, uşile de la intrare se deschid în forţă. Un domn strigă puternic, în româneşte, stricînd tihna locală: "Da, măi, da, l-am eliberat". Altul îi răspunde: "Cum, mă, cum? Cum naiba l-am eliberat?". "Uite-aşa, ne-a făcut moşu’, pe lista de ieri nu era, azi l-a băgat pe la mijloc." "Şi tu n-ai verificat?" "Erau mulţi, mă, mi-a scăpat." Prima voce era a lui Alin Teodorescu, şeful Cancelariei prim-ministrului. Al doilea era chiar el, prim-ministrul. Adrian Năstase. Veneau de la aeroport. Pe drum, cînd şi-au deschis telefoanele, tocmai au aflat că semnaseră decretul de graţiere a lui Miron Cozma. Amîndoi erau livizi. Ceilalţi membri ai delegaţiei vorbeau deja nonstop la mobile cu presa din ţară. Delegaţia venise la Bruxelles, la Consiliul European, pentru că tocmai se terminaseră negocierile de aderare a României la UE. Septembrie 2007. Bucureşti, clădirea TVR, intrarea Pangratti, sala de la etajul II din "carfur" (asta e clădirea albastră de lîngă intrare, unde stau şefii). Are loc o şedinţă. Participă reprezentanţii partidelor politice parlamentare şi cei ai televiziunii publice. Încearcă să negocieze temele campaniei electorale pentru Parlamentul European. Punctul de vedere al TVR: ce e acquis comunitar este temă de campanie. Ce este pe lîngă se socoteşte populism, inducere în eroare a electoratului şi nu constituie temă de dezbatere. "Da, dar temele astea europene sînt plicticoase, abstracte, nu o să se uite nimeni, noi vrem să discutăm subiectele de zi cu zi, pensiile, sănătatea, educaţia." "Or fi, dar astea nu se reglementează la nivel comunitar, veţi da din gură, veţi face promisiuni fără acoperire." Şi am tot negociat. La un moment dat, una dintre reprezentante izbucneşte: "Voi, de la TVR, veţi face cum zicem noi". "Dar de ce, mă rog frumos?" "Uite-aşa, pentru că sînteţi la mîna noastră." 3 decembrie 2007. La televizor, la un canal de ştiri, ecranul e împărţit în două: una dintre jumătăţi arată, de ore în şir, intrarea într-o casă din Voluntari. Nu se întîmplă nimic acolo. E doar o casă. Asta, la prima vedere. La a doua vedere, afli că acolo doarme Miron Cozma. Fusese eliberat cu o zi înainte. Camera transmite în direct, de ore întregi, imaginea unei case. Acolo doarme Miron Cozma. 2004, la două ore după scena "intrării". E din nou linişte. Delegaţia s-a împărţit. Unii au plecat la reuniunea Partidului Socialist European. Alţii, la cumpărături. Restul delegaţiei este în plină diversiune. Suferă cu toţii. Alexandra Alexandrescu, fata lui Horia, membră a delegaţiei, nu are cameră la "Le Meridien", ci la un hotel din apropiere. De aceea, Miron Cozma, cel-prea-devreme-graţiat, trece în planul doi. Cum rezolvăm problema puştoaicei ofuscate? Se lămureşte şi asta, în final. Pleacă toţi. Rămîne un domn între două vîrste. Pare stingher, în holul hotelului. E îmbrăcat cu un pardesiu bleumarin. Dă să iasă. "Unde mergeţi, dom’ profesor?" "Ies şi eu la o bere." "Sărbătoriţi încheierea negocierilor? Unde e şampania?" "Şampania mă-sii, mă băieţi, şampania mă-sii". "Hai, că venim cu dumneavoastră." "Hai, măi, să bem ceva." Şi am băut. Cîte trei sau patru beri (nu mai ţin bine minte cîte), la o cîrciumă micuţă, îi zice "Le Théâtre". Aşa a sărbătorit Vasile Puşcaş finalul a patru ani de muncă. Octombrie 2007. Reuşim să încheiem a cincea rundă de negocieri pentru stabilirea temelor. Într-un mod european, am mai dat şi noi, au mai dat şi ei. Au "scăpat" doar două teme extracomunitare: educaţia şi sănătatea. Îi ameninţ pe "stafii de campanie" că le pregătim "faza cu Norvegia" cît de des putem. Unii îmi spun la finalul discuţiei că e nasol, că trebuie să îi pregătească pe candidaţi. Da, life sucks, trebuie să munceşti dacă vrei să te dai rotund. Asta gîndesc. Nu le spun, pentru că, să nu uităm, "sînt la mîna lor". 3 decembrie. Chávez a pierdut referendumul. România a bătut China la handbal feminin şi a picat în grupă cu Italia, Franţa şi Olanda, la fotbal. Jumătate de ecran este, în continuare, ocupată de imaginea casei în care doarme Miron Cozma. Din nou 2004. Plouă nasol, mocăneşte. E a doua zi după "marea intrare". Adio linişte la Le Meridien. Au venit şi celelalte două delegaţii româneşti. Una e a lui Ion Iliescu, cealaltă e a lui Traian Băsescu. Preşedintele (încă) în funcţie şi preşedintele ales. Au venit cu avioane separate, au coloane oficiale separate. Un coşmar logistic şi organizatoric, mai ales în traficul imposibil din Bruxelles. Au făcut tot posibilul să nu se întîlnească, să nu fie nevoiţi să se suporte reciproc. În hol, atmosferă megatensionată. Delegaţia "Băsescu" e mică, dar vioaie: Săftoiu, Pleşu, Stolojan. Cea a lui Iliescu e mai discretă. Partea Năstase discută nonstop la mobile şi explică povestea cu graţierea. După toate eforturile de separare a delegaţiilor, se petrece inevitabilul. Băsescu dă nas în nas cu Iliescu la lift. Ora de plecare era aceeaşi, iar "Le Meridien" nu are decît un lift. Băsescu: "Ha, ha, ha, tataie, cu Cozma ai intrat în istorie, cu Cozma ieşi, ha, ha, ha". Mai devreme, Năstase fusese în apartamentul lui Iliescu. După aia, a apărut contra-decretul decretului de graţiere. La Bucureşti, în acelaşi timp, se glosează pe toate televiziunile. Analiştii explică doct cum "marile puteri occidentale, precum şi organizaţiile civice europene" au făcut presiuni pentru rearestarea lui Cozma. 2004, Place Schumann. Locul este ticsit de care de televiziune turceşti. Sînt înnebuniţi turcii. Se discută şansele aderării lor. Zic mersi că noi am trecut de mult de momentul ăsta. Noi nu mai avem nici o emoţie. Vom fi acolo, în UE. La centrul de presă există două subiecte de discuţie. În limba română se vorbeşte de Miron Cozma. În toate celelalte limbi europene se vorbeşte de Turcia şi de decizia istorică de a-i primi sau nu la negocieri. Ergo: ziariştii români aleargă după cîte un oficial european şi îi pun întrebarea standard: "Ce părere aveţi de eliberarea lui Miron Cozma?". "Excusez-moi, Miron qui?" "Cozma" "C’est qui, ce Cozma?" "Liderul minerilor care..." "Aaaaaaa, ça, c’est une affaire interne, ehhhh, oui, nous saluons les efforts de la Roumanie, bla, bla." La Bucureşti, televiziunile de ştiri titrează: "Oficialii europeni refuză să comenteze cazul Cozma". 23 noiembrie 2007. S-au terminat alegerile pentru PE. Prezenţa a fost de 30%. Cam cît media europeană, nici mai mulţi, nici mai puţini. Campanie electorală liniştită. De aceea a părut plicticoasă. Adică, s-a discutat mai mult despre chestiunile europene decît despre ale noastre. Jalnic! România nu a trimis nici un parlamentar naţionalist sau extremist la Bruxelles. PRM şi PNG au rămas pe dinafară. O singură excepţie: László Tökés, care a candidat independent. Este o diferenţă uriaşă faţă de Bulgaria sau ţările din valul 2004. 3 decembrie 2007. Continuă reacţiile la declaraţiile comisarului Kovács. Dacă pierde acţiunea, Guvernul român trebuie să dea banii înapoi în cazul taxei de primă înmatriculare. Pe cealaltă jumătate de ecran, casa în care doarme Miron Cozma arată neschimbată. E deja 10 dimineaţă. Cred că omul îşi bea deja cafeaua. În cazul că nu am reuşit să fiu clar, dacă reacţia ta, românule din UE, este ceva de genul: "ce a vrut ăsta cu istorioarele lui?", să mă fac mai bine înţeles. România lui decembrie 2007, la un an de UE, seamănă al naibii de tare cu aia a lui 2004, la doi ani înainte. Autorităţile îşi văd de meciurile interne. Aderarea a trecut la "pasive", "chestii cu care ne mîndrim cînd avem timp". Modernizarea ţării este pe planul doi sau trei şi se face cînd avem pauză în meciul cu "palatul ălălalt". Presa îşi vede de "ce vrea publicul". Faptul că România nu e o ţară singură pe lume ne deranjează. Ne interesează ce se întîmplă la Bruxelles doar dacă vreun oficial al Comisiei sau vreun parlamentar european "combate" cu vreunul de-al nostru. Altfel, să fie la ei acolo. Evident, elementul de continuitate se dovedeşte a fi şi Miron Cozma. Nu scăpăm de obsesiile copilăriei. E ca şi cum am făcut vărsat de vînt la doi ani şi acum, la adolescenţă, credem că ne-au rămas semne pe faţă. Şi nu putem să ne uităm şi noi la o fată, să ne vedem de viaţă. Ne obsedează vărsatul de vînt din copilărie. Să nu uit, Doamne, iartă-mă: încă nu au găsit-o pe Elodia! Şi sîntem deja de un an în UE.