Rom sărac, rom bogat. Prin antreprenoriat

De multe ori, discuţia despre romi este dusă în extreme: fie romii sînt săraci (realitate confirmată de studii şi vizite în multe comunităţi), fie romii sînt bogaţi (celebrele reportaje cu palate, turnuleţe, chefuri şi sute de euro daţi la lăutari). Nu se spune mai nimic despre clasa de mijloc. Asta pentru că nu e un subiect interesant pentru ştiri sau pentru că nu suscită interesul cercetătorilor. O parte importantă din clasa de mijloc la romi este formată din antreprenori. Afectaţi de criza financiară, unii dintre ei au trebuit să se reorienteze, chiar şi spre alte ţări. Din fericire, în ultimii ani în România se acordă o atenţie din ce în ce mai mare antreprenorului rom. Au existat multe iniţiative finanţate prin fonduri europene prin care s-au format antreprenori romi şi s-au dezvoltat structuri de economie socială – iniţiative care trebuie evaluate. În ultima vreme se vorbeşte din ce în ce mai mult despre posibilitatea acordării de microcredite pentru dezvoltarea afacerilor romilor. Este foarte important să înţelegem care este potenţialul antreprenorilor romi de a interveni în dezvoltarea comunităţii, dincolo de afacerile personale. Pentru a face acest lucru e nevoie să vedem cine este antreprenorul rom şi ce rol are în prezent. 

Este greu de creionat un profil al antreprenorului rom, din lipsă de date. Împreună cu Centrul Român de Politici Europene, fundaţia Policy Center for Roma and Minorities a realizat 100 de interviuri cu antreprenori romi din toată ţara. Am folosit o definiţie foarte largă a termenului de antreprenor rom –  persoană roma care efectuează o activitate generatoare de venit, în orice domeniu, chiar dacă nu e înregistrată, dar care are potenţial de dezvoltare. La o primă privire asupra datelor preliminare şi din experienţele noastre din teren, profilul antreprenorului rom este mai divers decît poate ne-am fi aşteptat: există antreprenori romi de toate vîrstele – în cercetarea noastră am discutat cu oameni de la 24 la 68 ani. În ceea ce priveşte educaţia, mulţi au studii medii – 10 clase (44,3%), doar cîţiva superioare (10%), dar există, în mediul rural în special, persoane care nu au absolvit ciclul primar de învăţămînt. 

Sectoarele în care activează antreprenorii romi sînt încă şi mai diverse. Ne aşteptam la cîteva meserii tradiţionale: florărese, meşteşugari, lăutari, mici comercianţi. Am descoperit o diversitate mult mai mare de afaceri pe care le desfăşoară romii: pizzerie, vulcanizare, crescător de animale, servicii de transport, servicii de consultanţă pe fonduri europene, servicii de închiriere spaţii, frizerie, croitorie, comerţ cu plante medicinale, alimentaţie publică, încălţăminte, comercializare produse second-hand, băcănie, prelucrare lemn, confecţionare pavaje etc. În ceea ce priveşte motivele pentru care au început o afacere, într-adevăr, mulţi au răspuns că afacerea e moştenire de familie, iar ei cunosc tainele acestei afaceri de cînd erau copii. Mulţi au decis să îşi deschidă o afacere după cîţiva ani în care au muncit în alte ţări şi au reuşit să strîngă bani. Foarte puţini din cei cu care am vorbit au reuşit să economisească bani în ţară pentru a deschide o afacere. Acest tablou este unul cît se poate de normal, dar, în acelaşi timp, este unul foarte complex. Ca urmare, orice intervenţie în acest domeniu va trebui să fie foarte focalizată. 

Rolul antreprenorului rom în comunitatea din care provine este unul important, dar ar trebui să analizăm cîteva mituri formate în jurul lor, de cele mai multe ori avînd la bază aşteptări nerealiste. 

Cea mai des întîlnită aşteptare este aceea de „salvator al comunităţii“ – principiul pe care toată lumea se aşteaptă să îl vadă pus în practică este „romul bogat îl salvează pe romul sărac“. În peregrinările noastre prin ţară am întîlnit astfel de cazuri, de romi educaţi, înstăriţi, care participă la viaţa politică a comunităţii şi o ajută – prin bani, locuri de muncă, prin medierea relaţiilor cu autorităţile sau între ei, prin ajutoare în caz de urgenţă, prin biserică etc. Aşa cum există şi mulţi antreprenori români care ajută comunitatea (inclusiv cea romă).

Numai că acest gen de ajutor de multe ori nu se vede, nu este public. Motivul pentru care antreprenorul rom nu poate fi „salvatorul comunităţii“ este că acest tip de ajutor nu este unul sustenabil. Antreprenorul rom îi poate ajuta pe cei săraci în diverse ocazii, dar nu îi scoate din starea de sărăcie, ci îi ajută să treacă prin cîteva din multele greutăţi pe care le întîmpină. Iar această soluţie nu trebuie să se transforme în obicei, pentru că scopul este ca cei săraci să nu depindă de cineva, fie stat, binefăcător sau altă instituţie. Dacă infrastructura fizică din comunităţile sărace de romi te duce cu gîndul la secolele trecute, cel puţin relaţiile economice şi administrative ar trebui adaptate secolului nostru. 

A doua idee care merită pusă în discuţie este că antreprenorul rom reprezintă o soluţie viabilă pentru problema incluziunii romilor pe piaţa muncii. Fără nici o îndoială, aceasta este o soluţie, dar nu atît de mult pe cît se predică. Este un lucru natural ca fiecare antreprenor să lucreze cu oamenii în care are încredere (familie, prieteni, comunitatea locală). Dar există mai multe motive pentru care ar trebui să privim cu moderaţie rolul antreprenorului rom în crearea de locuri de muncă. Primul ar fi acela că foarte multe afaceri sînt de familie, în care numărul de angajaţi este de doi (soţ/soţie), maximum trei. Din studiul nostru a reieşit că 40% din respondenţi nu au angajaţi sau parteneri de afaceri, iar ceilalţi au afaceri de familie, alături de unchi, soţie, copil. Un studiu din 2010 ne arată că în cazul romilor doar 1,9% se declară antreprenori, dintre care doar 0,3% se declară patroni, iar restul de 1,6% lucrători pe cont propriu. Acelaşi studiu estimează că 39% din romi lucrează ca zilieri. Dacă ne uităm la tipul de angajator pe care romii îl doresc, 28% doresc să se angajeze la stat şi numai 6,5% în sistemul privat. Aceste date ne arată un rol limitat al antreprenorului (rom sau ne-rom) în rezolvarea problemei ocupării în comunităţile de romi.

O altă soluţie despre care se vorbeşte foarte mult este economia socială, soluţie care de multe ori nu este o afacere de familie, ci asigură mai multe locuri de muncă. Au existat fonduri structurale care au fost investite atît în crearea de antreprenori romi (pe hîrtie avem foarte mulţi), cît şi în iniţierea de afaceri. Problema proiectelor de economie socială o reprezintă sustenabilitatea. Conform unui studiu al Băncii Mondiale, doar 10% din totalul structurilor de economie socială au rezistat. Antreprenorii beneficiari ai acestor fonduri, cu care am vorbit pe parcursul cercetării, au acuzat inadvertenţele din sistemul de management al acestor fonduri pentru eşecul afacerii lor. 

Există foarte multe motive (şi exemple bune) pentru care economia socială ar trebui sprijinită în comunităţile de romi. Este nevoie însă de o mai mare eficientizare a investiţiilor (semnificative) în acest sector, proces care ar trebui să plece de la o analiză a factorilor care au condus la eşecul, dar şi la succesul proiectelor finalizate sau în derulare. Am întîlnit în teren mulţi antreprenori romi care aveau o idee clară despre cum şi-ar putea dezvolta afacerea într-un mod sustenabil şi despre cum ar putea implica şi alţi romi din comunitate. Peste 70% din ei, conform studiului nostru, ar avea nevoie de bani ca să îşi dezvolte afacerea. Înainte de a investi însă în acest domeniu ar trebui să ne stabilim aşteptări realiste cu privire la procentul în care antreprenorii romi pot contribui la inserţia romilor pe piaţa muncii şi să facem investiţii cît mai eficiente, astfel încît după cîţiva ani să avem rezultate mult mai bune, alături de discursuri frumoase legate de integrarea în muncă a romilor. 

În concluzie, sprijinirea antreprenorilor romi şi a iniţiativelor de economie socială pentru romi nu poate fi considerată ca fiind „glonţul de argint“ care va pune capăt sărăciei acestei minorităţi din România, însă potenţialul ca efectele benefice ale dezvoltării acestora să depăşească cazurile singulare şi să creeze externalităţi pozitive la nivelul comunităţii face ca acest subiect să merite toată atenţia. Haideţi să începem de undeva. 

Florin Botonogu este preşedinte al Fundaţiei Policy Center for Roma and Minorities. 

Foto: I. Moldovan