"Rockul era un reflex al lumii occidentale libere"

Publicat în Dilema Veche nr. 411 din 29 decembrie 2011
"Rockul era un reflex al lumii occidentale libere" jpeg

- interviu cu Doru IONESCU -

De cînd vă ocupaţi de arhiva rockului românesc şi de ce o faceţi: din pasiune, din datorie?

M-am făcut jurnalist (muzical) în 1990, lăsîndu-mă de cîntat, cînd am văzut că tot consacraţii aveau pîinea şi cuţitul în muzica „liberă“. Am zis să-mi ajut colegii de generaţie şi am scos revista Rocker, care s-a vrut o tribună underground. Exact asta am făcut şi din 1993, la Radio România, şi la revista de programe a TVR, din 1994. Întîmplător, prin 1995, am dat de o filmare cu Mircea Vintilă în arhiva TVR, unde ar fi trebuit să găsesc cu totul altceva, şi aşa am avut revelaţia. Din acel moment am tratat cu aceeaşi pasiune (datorie, dacă vrei) şi partea nevăzută a iceberg-ului şi am putut să-mi rezolv şi daimonul ăla din noi, din fiecare – construcţia, creaţia, mai puţin critica. Cum zicea Andrei Pleşu prin 1990 – criticul poate exista sau nu, artistul e oricum suveran.

Pentru mine este o întreprindere fabuloasă: descopăr, intervievez, pun piesa în puzzle. Uneori o aştept un timp, iar dacă n-o obţin nicicum, o simulez compunînd clipuri pe diverse piese din epocă, cu imagini din perioada respectivă. 

De ce există atît de puţine filmări cu trupe rock în arhiva TVR?

Filmările cu rockerii, folkiştii, jazzmenii şi toţi cei ce nu cadrau cu linia culturală a Partidului existau de fapt, dar ascunse de iluştri anonimi pentru a nu fi distruse, topite sau şterse cu diverse cuvîntări şi omagii. Nu uita că pînă în 1989 (dar, din păcate, şi după) au plecat foarte mulţi muzicieni dintre cei mai buni (eu am avansat un procent de 50%, alţii merg pînă la 80%), iar în momentul în care se afla de dispariţia nu ştiu cui, imediat era pus la index, adică şters de peste tot, numai din dosarul de la Securitate – nu.

Credeţi că avem suficient material (trupe, albume) pentru a vorbi de o istorie a rockului românesc? 

Absolut, dacă nu era valoare îmi vedeam în continuare de underground-ul prezentului, scopul meu primar. Am crescut printre muzicieni pop/rock, folk, jazz – copilăria şi tinereţea mea s-au consumat printre astfel de basme cu Feţi-Frumoşi, Ilene Cosînzene, plus alte personaje în genul unor Florian Pittiş, Dan Andrei Aldea, Nicolae Covaci, Liviu Tudan, Picky Inglessis, Ladislau Herdina, Cristian Minculescu, Dorin Liviu Zaharia, Nicu Vladimir, Tavi Ştefănescu şi atîţia alţii. Pe cîţiva i-am cunoscut personal, de alţii mi s-a povestit. Moţu Pittiş îmi tot amintea de unul sau altul care au născut în premieră concepte care mai tîrziu au apărut la Pink Floyd sau la alţii. 

Am în pregătire o emisiune mai amplă despre o altfel de istorie românească a chitarei electrice, cu nişte fapte absolute remarcabile, vezi inventatorul dozei electromagnetice din primii ani ’30, fără de care nu exista chitara electrică, dar şi toate acele pionierate, reinventări ale instrumentelor electronice în lipsa celor originale – mă refer la anii ’60, la synth-ul lui Aldea din anii ’70... Am enumerat pînă acum tehnica, muzica, dar ar mai fi de spus multe lucruri bune despre textele în care au excelat un Foarţă şi Ujică, Cîrcu, Zaharia, Vladimir, Florian, Odangiu şi atîţia alţii.

Puse cap la cap, care credeţi că au fost motivele din cauza cărora astăzi nu ştim decît foarte puţin din folk/rockul anilor ’60-’80?

La noi se edifica socialismul, comunismul sau ce era el, iar genurile astea nu se potriveau cu „Omul nou“, erau un reflex, o oglindă a lumii occidentale libere. Aşa că fie le-au ascuns, fie le-au înregimentat după cum s-au priceput (Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti, Cenaclul Flacăra sau Serbările Scînteii Tineretului şi, peste tot şi toate, „Cîntarea României“), adică – cum zicea Andrei Oişteanu – au aplicat metoda „If you can’t beat them, join them!“. Culmea, cenzura a şi ajutat – cum spunea în ultimul său interviu şi Nicu Vladimir: „Dacă nu puteai s-o zici pe faţă, atunci umblai la subînţelesuri, la abscons, te ascundeai după metafore, ceea ce însemna să umbli la substratul artistic al textelor, al performării în general“. 



„Românii au avut şi au geniu în muzică“

Aţi stat de vorba cu mulţi muzicieni ai perioadei, mai toţi au cîntat pe scena Cenaclului Flacăra şi v-au vorbit despre asta; dumneavoastră cum vedeţi acum acel fenomen?

Eram adolescent şi eram nelipsit la spectacolele de la Focşani (ba chiar prin judeţ, prin Vrancea), am cîntat şi eu în cor cu toată sala, să-mi rup bojocii, inclusiv cîntece cu Ceauşescu. Era cel mai tare concert folk & rock al anului! Pînă la un punct a fost constructiv, cei mai tari artişti folk (inclusiv cei... neclari în mesaj), actori, poeţi, trupe rock veneau acolo, părea OK. S-au putut spune multe care în altă parte nu erau zise nici măcar în şoaptă. Încet-încet, pe măsură ce mesajul pur artistic era deturnat, fie plecau cîntăreţii, fie îi scotea de pe scenă Păunescu însuşi. Se ajunsese la maratoane de cîte şapte-opt ore, de multe ori iarna în aer liber, pentru artişti era obligatoriu să stea pe scenă şi să înveţe cîntecele altora, pentru ca la un semn al conducătorului să le cînte în cor... S-a cîntat mult pe versuri păunesciene, dar nu neapărat forţat, cei mai mulţi au considerat că aşa era bine. Pe de altă parte, se cîştiga foarte bine, şi pe acea scenă s-au lansat destule valori. E un fenomen de studiat, în nici un caz de trecut cu vederea. 

Cît de politic era folk/rockul atunci? Oricum, privind în urmă, pare că a pierdut lupta cu cenzura, în special, şi cu comunismul, în general... 

Era şi politic, dar nu în primul rînd. Manifestarea de la un concert ţinea de margine, de a trece dincolo de limita permisă. Mulţi aşa-zişi rockeri după Revoluţie n-au mai ascultat rock pentru că genul nu se mai identifica cu protestul. Lupta n-a fost pierdută niciodată, doar că n-a fost consemnată oficial. Dar, dincolo de Radio, TVR, Electrecord, există arhivele private care ies la iveală, găseşti acum multe lucruri pe YouTube.

Totuşi, nu există o memorie a rockului de atunci: la radio se difuzează foarte rar şi doar cîteva cîntece din acea perioadă (în general – Phoenix, Iris, Roşu şi Negru, Mondial, Compact şi cam atît), filmări de concerte există foarte puţine şi de calitate proastă, muzicienii au murit sau au plecat în străinătate, Electrecordul nu şi-a mai editat arhiva, repunînd pe piaţă doar cîteva discuri – şi alea remasterizate slab... În afară de emisiunile şi cărţile dvs., cum se poate recupera rockul de atunci?

Vreo 70 de Integrale Remix realizate de mine au putut fi vizionate vara trecută, la TVR 2. Fără nici o modificare, ele se pot edita pe DVD-uri şi vinde ca inserturi în diverse publicaţii (eventual însoţite şi de cîte o cărticică). Tirajul fiind mare, preţul pe exemplar ar scădea foarte mult, undeva la 12-15 lei. Altfel, dacă ai norocul să-l găseşti (tirajul fiind foarte mic), a apărut în 2009 DVD-ul Timpul chitarelor cu cele mai tari 33 de clipuri rock şi folk. Jurnalul Naţional a mai editat şi acele CD-uri de colecţie însoţite de minime biografii, dar eu de doi ani tot întreb pe la trusturi de presă, nimeni n-are curajul primului pas... 

Editura Casa de pariuri literare, văzînd imensitatea de 1500 de pagini strînse la manuscrisul primei mele cărţi (o teoretică a doua ediţie), mi-a propus un e-book, cu avantaje şi dezavantaje: tone de fotografii, chiar filmuleţe, fragmente de melodii, însă nu toată lumea citeşte cărţi electronice. Altfel, ar mai merge un site, un forum, o platformă cu rubrici redactate de melomani. Singurul impediment major este că-ţi trebuie musai echipă, iar efortul e considerabil.

Care a fost cel mai memorabil concert românesc de rock la care aţi fost? 

Ar putea fi un festival-concurs de două-trei zile ţinut la Sala Polivalentă în decembrie 1986, organizat de Stelian Tănase, cu toţi greii de atunci...

Dacă aţi face un top personal, care credeţi că au fost cele mai bune trupe rock din perioada anilor ’60-’80? 

Phoenix, Sfinx şi Roşu şi Negru, apoi Mondial şi FFN, după care e greu de ierarhizat între Metropol, Iris, Pro Musica, Holograf, Semnal M, Compact, Celelalte Cuvinte, Cargo, Timpuri Noi… Asta pentru că, dacă nu am zis ceva la prima întrebare, o fac acum, clar şi răspicat: cea mai mare convingere a mea, în toată nebunia asta frumoasă, e că românii au avut şi au geniu în muzică, indiferent de gen. N-or fi inventat ei apa caldă, dar uneori au dat-o în clocot!

Doru Ionescu este realizatorul emisiunilor Remix la TVR Cultural, Timpul chitarelor la TVR 2 şi O poveste cu cîntec la TVR Internaţional. Cea mai recentă carte publicată: Club A – 42 de ani. Muzica tinereţii tale, Editura Casa de pariuri literare, 2011. 

a consemnat Marius CHIVU 

Foto: Marius Chivu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.