Religia, ultima materie din catalog
N-am înţeles niciodată care sînt diferenţele între un elev care are media 7 la religie şi unul care are 10. E unul mai credincios decît celălalt, se duce mai des la Biserică, ştie mai multe despre Sfintele Taine sau absentează mai puţin?
Îmi amintesc că, în clasa a IV-a, profesorul de religie citea mai mereu cîte un ziar, pe care-l răsfoia cu zgomot la catedră. Nu ştiu să fi învăţat mare lucru de la el. Probabil nu eram singura, din moment ce, doi ani mai tîrziu, l-au înlocuit. Cît priveşte noua profesoară de religie, doamna Andrei, mi-o amintesc severă, la concurenţă aproape cu profesorul de matematică. Ţin minte că erau ore la care, dacă mă ştiam fără notă, simţeam frică din genunchi pînă-n tălpi şi-napoi. La un moment dat, a trebuit să învăţ Psalmul 50. L-am memorat mecanic, încercînd să-mi imaginez ceva cu „iartă-mă, pe mine, păcătosul!“, avînd în minte imagini cu preacunoscutul Iisus al lui Zeffirelli.
Am început să înţeleg religia abia cînd am ajuns la liceu, unde profesoară era, de data asta, o preoteasă cu studii de teologie şi pedagogie. Era blîndeţea întruchipată. Abia cu ajutorul ei am priceput realmente religia ca dogmă şi am consolidat valorile insuflate de părinţii mei. Din punctul meu de vedere, în primii ani de şcoală, educaţia religioasă ar trebui să fie ca o prelungire a celor şapte ani de acasă. Ar trebui să confirme diferenţa dintre bine şi rău, dintre egoism şi altruism, să vorbească despre iubire şi despre frumosul din lume. Ar fi greu să dai note pe definiţia iubirii. Şi poate că religia, ca materie, nu ar trebui să includă calificative.
Mi se pare – şi din experienţa mea, şi din altele auzite – că profesorii de religie nu-şi fac meseria cu responsabilitatea pe care o implică o astfel de materie. Nu e matematică – să te înveţe să socoteşti, nu e abecedar – să te înveţe să scrii şi să citeşti. Dar ar trebui să te înveţe, înainte de toate, să fii om. Apoi să-ţi explice divinitatea creştină şi ce înseamnă religia în care, cu voie sau fără voie, ne-am dezmeticit botezaţi şi abia apoi să ia arătătorul şi harta şi să-ţi explice despre celelalte religii. Cu argumente şi toleranţă. Pentru că religia este, pînă la urmă, o chestiune de opţiune.
Adolescentul de 14 ani poate să distingă clar între religii, îşi poate forma o părere şi poate alege ce e mai potrivit pentru el. Am avut un coleg în liceu căruia îi plăcea să spună despre el că e ateu. Şi asta pentru că erau prea puţine explicaţii logice în raport cu ştiinţa. Profesorul nu trebuie să dea cu parul, nici să-l ameninţe pe copil cu nota 3 dacă nu ştie a 8-a poruncă din Decalog, dar trebuie să aibă argumentele la el. Pentru că întrebările, dorinţa de a înţelege sînt ca nişte filtre ale lumii în mintea adolescentului. Religia în şcoală ar trebui să contureze repere morale, să inoculeze idealul şi frumosul din lume, să transmită binele şi iubirea. Adică, într-un cuvînt, pe Dumnezeu.
Foto: V. Dorolţi
