Regulile ei sociale
De multă vreme, sînt convinsă că „inima“ are relevanţă pentru munca mea de sociolog. M-au convins de acest lucru „subiecţii“ de cercetare, întîlniţi pe teren, şi studenţii, mai puţin colegii mei de breaslă. Specialiştii vorbesc de relaţii funcţionale sau conflictuale, în care „inima“ e prea puţin relevantă. Deşi la nivelul simţului comun, motivele „sentimentale“ sînt probabil cel mai des invocate în explicarea situaţiilor de tot felul, emoţiile au fost un domeniu de cercetare marginal în ştiinţele sociale. Probabil pentru că inima, fiind sălaşul emoţiilor, este asociată cu subiectivitatea, iar ştiinţa a trăit mereu sub imperiul raţionalităţii şi al obiectivităţii.
Dar inima are, şi ea, regulile ei. Avem convingerea că fiecare om are sentimentele lui speciale şi unice, dar, cel mai adesea, acestea sînt simţite şi exprimate după reguli sociale clare. Sentimentele sînt şi ele fapte sociale, guvernate de ordine, în interacţiunea dintre oameni. Cu ajutorul lor putem studia îndeaproape nu numai sinele, ci şi interacţiunile dintre indivizi şi chiar structura socială. Teoria „muncii emoţionale“ a lui Arlie Hochschild stipulează existenţa unor „reguli ale sentimentelor“ (feeling rules), privind modul în care emoţiile sînt exprimate în societate. Ea demonstrează cum persoanele cu o poziţie socială mai bună reuşesc să educe copiii să îşi administreze emoţiile, mai bine decît persoanele cu o poziţie socială inferioară, contribuind, astfel, la reproducerea psihologică a structurii de clasă.
Dintre toate sentimentele, cel al iubirii este probabil cel mai des invocat şi dezbătut. Iubirea reprezintă ce poate da inima mai mult. Este o construcţie socială fundamentală pentru relaţiile dintre sexe, în special, şi pentru interacţiunile sociale, în general. Dacă, în trecut, relaţiile dintre indivizi erau mediate de sisteme simbolice tradiţionale, în care religia juca un rol esenţial, în societatea contemporană, individul cucereşte tot mai multă autonomie, ia în propriile-i mîini alegerea partenerului, ca şi orice relaţie cu ceilalţi. Ca urmare, indivizii sînt tot mai preocupaţi de iubire, sentiment prin care încep să se definească şi care devine principala modalitate de realizare în viaţă. Relaţiile intime au devenit, astfel, tot mai democratice. Legătura dintre parteneri, chiar şi în căsătorie, se bazează tot mai puţin pe norme exterioare şi tot mai mult pe „inimă“, pe încredere şi înţelegere reciprocă, pe comunicare emoţională. În cazul în care relaţia dintre cei doi nu mai e de acest tip, societatea modernă nu are nimic împotrivă să fie dizolvată. Inima a devenit, în epoca modernă, baza oricărei relaţii de cuplu şi a căsătoriei.
Cum sînt românii în această privinţă? Românii au o inimă mare şi investesc emoţional mult în relaţii – în primul rînd, în relaţiile de cuplu şi în relaţiile de familie. Cum este însă această iubire? Care sînt regulile ei? Anchetele arată că modelul romantic este unanim răspîndit. Toate criteriile similarităţii sociale (credinţă religioasă, educaţie, vîrstă, poziţie socială) sînt foarte rar menţionate ca influenţînd succesul unei relaţii. Totuşi, există anumite categorii sociale pe care le putem iubi mai puţin – cele defavorizate, marginale sau minoritare. Peste trei sferturi dintre români resping relaţia cu o persoană care a stat în închisoare pentru furt; aproximativ 60% – cu o persoană de etnie romă; aproximativ jumătate – cu o persoană fără educaţie sau care nu crede în Dumnezeu (datele din acest articol au fost preluate din anchetele Barometrul de Opinie Publică, „Viaţa în cuplu“, Fundaţia Soros, 2007 şi „European Values Survey“, 2008). Nu doar caracteristicile dezavantajoase, ci şi lipsa unei experienţe mai îndelungate cu celălalt poate să reprezinte un obstacol. Doar 5% consideră că doi tineri ar trebui să se căsătorească dacă se cunosc de mai puţin de jumătate de an, chiar dacă se iubesc.
Dintre caracteristicile social defavorabile, numai sărăcia pare să fie acceptată. Totuşi, relaţiile tensionate sînt mai frecvente la cei cu situaţie materială precară, iar majoritatea celor care au declarat că au probleme în cuplu le interpretează ca fiind rezultatul dificultăţilor materiale. Sărăcia este un obstacol pe care iubirea trebuie să îl treacă, chiar dacă nu este privită în acest fel.
Ne puteam aştepta ca importanţa deosebită acordată iubirii să conducă la dărîmarea celorlalte bariere sociale. Datele de anchetă invocate anterior conduc însă la o concluzie diferită: oamenii valorizează iubirea, dar nu au încredere în ea pînă la capăt şi pun în funcţiune şi alte criterii.
Inima este o componentă importantă a relaţiilor de cuplu sau de familie, dar ea este mai bine controlată social şi mai responsabilă decît ar indica modelul romantic care părea să se contureze la prima vedere.
Raluca Popescu este lector dr. la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti.
FotoL. Muntean
