Rătăcirile criticilor de teatru

Publicat în Dilema Veche nr. 93 din 27 Oct 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Printr-un răspuns la întrebarea simplă "care sînt vocile critice pe care le apreciaţi?", cunoscutul regizor Alexandru Tocilescu mi-a dat, recent, cheia problemei pe care nu întîmplător o ridică astăzi revista Dilema veche - starea criticii. El a spus că i-ar plăcea să-l judece în continuare Valentin Silvestru şi abia apoi, cu regretul că acesta nu mai există, a dat cîteva exemple - puţine - dintre criticii încă în viaţă. Aceste nume nici nu mai contează, de vreme ce regizorul nu le-a pomenit pe ele mai întîi, ci a dat glas regretului că adevărata autoritate critică, în cazul de faţă Valentin Silvestru, nu mai există. Răspunsul lui Alexandru Tocilescu vine să confirme ceea ce unii au diagnosticat mai de mult, anume "sindromul absenţei autorităţii", resimţit foarte acut, cel puţin în spaţiul teatral. Starea criticii de teatru de la noi e dezastruoasă pentru că tot mai mulţi reprezentanţi ai acestei profesii practică tehnica "discursului parazit", înfundîndu-se pe drumuri lăturalnice, în loc să aprecieze cu inima deschisă, fără idei preconcepute, ceea ce văd pe scenă. Unii ştiu înainte de intrarea în teatru ce spectacol vor vedea, iar dacă ce văd pe scenă îi contrazice e vai şi amar. Alţii lasă interesele personale sau de grup să primeze cînd analizează o producţie, sau îi acuză pe ceilalţi, preventiv, că fac asta. Sînt şi unii maeştri "împăciuitorişti", care nu vor să supere pe nimeni fiindcă toată lumea munceşte mult pînă să facă un spectacol, iar munca trebuie apreciată, chiar dacă e depusă în zadar. Mai nou, sînt unii care încearcă să iasă din anonimat introducînd criterii ideologice pure în critica de teatru. Deşi pare o aberaţie, s-a găsit cineva şi la noi, după ultima Gală UNITER, să susţină corectitudinea politică drept criteriu de analiză a spectacolului, într-un moment în care aceasta e contestată pînă şi la ea acasă. Dacă ar fi reuşit doar să pună încă o cărămidă la edificiul propriei discreditări, n-ar fi fost nici o pagubă, dar adesea criticii sînt judecaţi "în grup", iar răul se răsfrînge asupra întregii bresle. De ce să ne mai mirăm că artiştii se plîng de lipsa autorităţii, de vreme ce criteriile sînt astfel amestecate, iar, la limită, cel care susţine dramaturgia contemporană nu mai e capabil să aprecieze un spectacol cu un text clasic, şi invers. Incapacitatea de a ne deschide spre lucruri care nu sînt primele pe lista noastră de favoriţi (fiindcă orice critic are aşa ceva şi e foarte bine că se întîmplă asta) e unul dintre duşmanii cei mai periculoşi. Sînt, din păcate, destul de mulţi care se împiedică în acest obstacol, ba mai mult, în loc să-şi recunoască eroarea - umană - îşi radicalizează discursul şi pretind că nu e vorba de confuzie, ci de "un concept", "o viziune", "o teorie personală", ba mai aduc şi citate în favoarea acesteia. Rătăcirile acestora sînt pline de un ridicol demn de compasiune. Cel mai trist e însă cînd vezi cum oamenii depun o mare cantitate de energie pentru a schimba între ei replici acide prin intermediul ziarelor şi al revistelor în care se exprimă (unele cu un tiraj mai mic decît numărul de rînduri ale articolelor respective), cu scopul inutil şi, practic, imposibil de realizat - dar care se poate transforma uşor într-un bumerang - de a discredita un coleg de breaslă, o instituţie sau o iniţiativă care nu le aparţine. E încă un simptom al devierii de la funcţiile şi menirea criticului, care sînt în primul rînd acelea de a ghida spectatorul în peisajul teatral şi de a semnala erorile artiştilor care fac respectivele spectacole. Dovadă că, atunci cînd vezi prea multe spectacole, rişti să capeţi virusul care te face să te dai în spectacol. Apoi, se pune întrebarea "cui foloseşte?", cînd vine vorba de mese rotunde, colocvii şi alte întîlniri conforme cu protocolul, organizate mai ales cu ocazia festivalurilor. Rareori pleci de la acestea îmbogăţit cu o idee, cu un gînd, cu o impresie comunicată de vreun participant, în schimb mai mereu te întrebi la ce bun ai pierdut atîta timp? O să mi se răspundă că totuşi o nevoie de comunicare există în stare latentă în mai toţi actorii, regizorii, scenografii implicaţi în realizarea spectacolelor. Am auzit adesea teoria cu pricina, dar mi se pare că nevoia asta de comunicare a devenit un clişeu foarte vehiculat şi, apoi, cred că citirea şi înţelegerea articolelor scrise de unii pe baza muncii altora poate fi o foarte bună cale de comunicare, cînd cea directă nu se leagă. Şi dacă ea nu se leagă în mod firesc, pe baza unei simpatii împărtăşite, atunci ce rost are să o forţăm? O zbatere ridicolă şi inutilă se desfăşoară departe de interesul publicului de teatru, sub ochii nedumeriţi ai artiştilor, care se întorc, în cele din urmă, de la aceia ce ştiu să se facă astfel de rîs. Cum să nu aibă nostalgia autorităţii, dacă asta e ceea ce li se oferă în schimb? Revenind la Valentin Silvestru, dincolo de autoritarismul lui, cu care eu personal nu m-am putut împăca, acesta înţelesese bine un lucru: criticul trebuie să şi construiască ceva, altfel nimeni nu-i va da niciodată credit pe deplin, ci îl va privi întotdeauna ca pe un intrus, unul care nu poate crea nimic şi care, din frustrare, e nemulţumit de ceea ce produc alţii. Să construieşti e singurul mod în care te poţi salva, uman şi profesional, din aceste hăţişuri în care ideile - puţine - sînt amestecate cu umorile, adesea mult mai puternice. Să construieşti ceva şi să cauţi mereu numai compania şi prietenia oamenilor în care crezi, pe care ai de ce să-i apreciezi şi ale căror cuvinte te pun pe gînduri.

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Finala America Express, 19 martie 2023: Victorie la limită în ultimul joc de amuletă din acest sezon
În ediția 39 din 19 martie 2023, două echipe au luptat cot la cot pentru a obține un avantaj extrem de important în următoarea cursă. Una dintre echipe a încălcat o regulă importantă, iar gazda show-ului a oprit jocul.
image
Avertismentul unui economist român: „Criza este aici, nu o așteptați să vină“. Falimentele din SUA, semnalul de alarmă
Temerile cu privire la o nouă criză financiară la nivel mondial au erupt când trei bănci importante din SUA au dat faliment, iar unda de șoc se simte și în Europa. Profesorul de economie Radu Nechita a vorbit cu „Adevărul” despre riscul unei crize economice de amploarea celei din 2007.
image
Soprana Felicia Filip, despre marele regret din viața sa: „Am crescut copii ca și când ar fi fost ai mei“
Soprana Felicia Filip este căsătorită de 32 de ani cu regizorul de operă Cristian Mihăilescu, formând unul dintre cele mai longevive cupluri din muzica românească.

HIstoria.ro

image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.
image
Ce consideră o publicație de la Budapesta ca „simbol fascist la Timişoara, capitala culturală europeană”
Recent o publicație din Ungaria a iesit la rampă cu o serie de acuzații de promovare a unor simboluri fasciste, chiar în anul în care orașul este capitală culturală europeană. Dincolo de faptul că articolul denotă multă dezinfomare, o parte chiar intenționată, o doză de invidie și una de ipocrizie.