Rătăcirile criticilor de teatru

Publicat în Dilema Veche nr. 93 din 27 Oct 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Printr-un răspuns la întrebarea simplă "care sînt vocile critice pe care le apreciaţi?", cunoscutul regizor Alexandru Tocilescu mi-a dat, recent, cheia problemei pe care nu întîmplător o ridică astăzi revista Dilema veche - starea criticii. El a spus că i-ar plăcea să-l judece în continuare Valentin Silvestru şi abia apoi, cu regretul că acesta nu mai există, a dat cîteva exemple - puţine - dintre criticii încă în viaţă. Aceste nume nici nu mai contează, de vreme ce regizorul nu le-a pomenit pe ele mai întîi, ci a dat glas regretului că adevărata autoritate critică, în cazul de faţă Valentin Silvestru, nu mai există. Răspunsul lui Alexandru Tocilescu vine să confirme ceea ce unii au diagnosticat mai de mult, anume "sindromul absenţei autorităţii", resimţit foarte acut, cel puţin în spaţiul teatral. Starea criticii de teatru de la noi e dezastruoasă pentru că tot mai mulţi reprezentanţi ai acestei profesii practică tehnica "discursului parazit", înfundîndu-se pe drumuri lăturalnice, în loc să aprecieze cu inima deschisă, fără idei preconcepute, ceea ce văd pe scenă. Unii ştiu înainte de intrarea în teatru ce spectacol vor vedea, iar dacă ce văd pe scenă îi contrazice e vai şi amar. Alţii lasă interesele personale sau de grup să primeze cînd analizează o producţie, sau îi acuză pe ceilalţi, preventiv, că fac asta. Sînt şi unii maeştri "împăciuitorişti", care nu vor să supere pe nimeni fiindcă toată lumea munceşte mult pînă să facă un spectacol, iar munca trebuie apreciată, chiar dacă e depusă în zadar. Mai nou, sînt unii care încearcă să iasă din anonimat introducînd criterii ideologice pure în critica de teatru. Deşi pare o aberaţie, s-a găsit cineva şi la noi, după ultima Gală UNITER, să susţină corectitudinea politică drept criteriu de analiză a spectacolului, într-un moment în care aceasta e contestată pînă şi la ea acasă. Dacă ar fi reuşit doar să pună încă o cărămidă la edificiul propriei discreditări, n-ar fi fost nici o pagubă, dar adesea criticii sînt judecaţi "în grup", iar răul se răsfrînge asupra întregii bresle. De ce să ne mai mirăm că artiştii se plîng de lipsa autorităţii, de vreme ce criteriile sînt astfel amestecate, iar, la limită, cel care susţine dramaturgia contemporană nu mai e capabil să aprecieze un spectacol cu un text clasic, şi invers. Incapacitatea de a ne deschide spre lucruri care nu sînt primele pe lista noastră de favoriţi (fiindcă orice critic are aşa ceva şi e foarte bine că se întîmplă asta) e unul dintre duşmanii cei mai periculoşi. Sînt, din păcate, destul de mulţi care se împiedică în acest obstacol, ba mai mult, în loc să-şi recunoască eroarea - umană - îşi radicalizează discursul şi pretind că nu e vorba de confuzie, ci de "un concept", "o viziune", "o teorie personală", ba mai aduc şi citate în favoarea acesteia. Rătăcirile acestora sînt pline de un ridicol demn de compasiune. Cel mai trist e însă cînd vezi cum oamenii depun o mare cantitate de energie pentru a schimba între ei replici acide prin intermediul ziarelor şi al revistelor în care se exprimă (unele cu un tiraj mai mic decît numărul de rînduri ale articolelor respective), cu scopul inutil şi, practic, imposibil de realizat - dar care se poate transforma uşor într-un bumerang - de a discredita un coleg de breaslă, o instituţie sau o iniţiativă care nu le aparţine. E încă un simptom al devierii de la funcţiile şi menirea criticului, care sînt în primul rînd acelea de a ghida spectatorul în peisajul teatral şi de a semnala erorile artiştilor care fac respectivele spectacole. Dovadă că, atunci cînd vezi prea multe spectacole, rişti să capeţi virusul care te face să te dai în spectacol. Apoi, se pune întrebarea "cui foloseşte?", cînd vine vorba de mese rotunde, colocvii şi alte întîlniri conforme cu protocolul, organizate mai ales cu ocazia festivalurilor. Rareori pleci de la acestea îmbogăţit cu o idee, cu un gînd, cu o impresie comunicată de vreun participant, în schimb mai mereu te întrebi la ce bun ai pierdut atîta timp? O să mi se răspundă că totuşi o nevoie de comunicare există în stare latentă în mai toţi actorii, regizorii, scenografii implicaţi în realizarea spectacolelor. Am auzit adesea teoria cu pricina, dar mi se pare că nevoia asta de comunicare a devenit un clişeu foarte vehiculat şi, apoi, cred că citirea şi înţelegerea articolelor scrise de unii pe baza muncii altora poate fi o foarte bună cale de comunicare, cînd cea directă nu se leagă. Şi dacă ea nu se leagă în mod firesc, pe baza unei simpatii împărtăşite, atunci ce rost are să o forţăm? O zbatere ridicolă şi inutilă se desfăşoară departe de interesul publicului de teatru, sub ochii nedumeriţi ai artiştilor, care se întorc, în cele din urmă, de la aceia ce ştiu să se facă astfel de rîs. Cum să nu aibă nostalgia autorităţii, dacă asta e ceea ce li se oferă în schimb? Revenind la Valentin Silvestru, dincolo de autoritarismul lui, cu care eu personal nu m-am putut împăca, acesta înţelesese bine un lucru: criticul trebuie să şi construiască ceva, altfel nimeni nu-i va da niciodată credit pe deplin, ci îl va privi întotdeauna ca pe un intrus, unul care nu poate crea nimic şi care, din frustrare, e nemulţumit de ceea ce produc alţii. Să construieşti e singurul mod în care te poţi salva, uman şi profesional, din aceste hăţişuri în care ideile - puţine - sînt amestecate cu umorile, adesea mult mai puternice. Să construieşti ceva şi să cauţi mereu numai compania şi prietenia oamenilor în care crezi, pe care ai de ce să-i apreciezi şi ale căror cuvinte te pun pe gînduri.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

muzeul Darabani (6) jfif
Comori neașteptate în cel mai nordic muzeu al României: de la cămașa cu svastici la autograful lui Elvis Presley
În cel mai nordic oraș al României, la Darabani, se află unul dintre cele mai interesante muzee din România. Realizat prin strădania oamenilor de cultură ai locului, expoziția este vastă și conține piese unicat în România, inclusiv un autograf al lui Elvis Presley.
Gary Lineker FOTO Profimedia jpg
Nicușor Dan și Mirabela Foto Facebook jpg
Unde își dorește Nicuşor Dan, președintele ales al României, să locuiască: „O să am o întâlnire cu SPP-ul. Probabil că nu e imposibil”
Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, susține că își dorește să rămână în locuinţa sa după ce îşi începe mandatul. El afirmă că va avea o discuţie cu SPP-ul pentru a discuta „constrângerile de protocol pentru deplasări și pentru locuire”.
Pretoria  Sursa Pixabay com jpg
Lecțiile unui român, după 15 ani în Africa de Sud: „M-a șocat profund. România e sigură”
Viața cotidiană în Africa de Sud este plină de neprevăzut, iar pentru străinii stabiliți aici, vigilența este cheia supraviețuirii. Un român stabilit de 15 ani pe continentul african povestește despre experiențele ieșite din comun la care a fost martor.
image png
Recunoști actrița din imagine? S-a iubit cu un coleg cu 17 ani mai mic, a rămas văduvă la 48 de ani și te hipnotiza cu privirea: „Am o frumusețe plăcută”
Frumusețea Margaretei Pogonat nu a fost niciodată una ostentativă. Avea o eleganță discretă, un farmec profund, care trecea dincolo de trăsăturile fine și zâmbetul cald.
Soldați ruși pe frontul din Ucraina oct 2023 FOTO Profimedia (3) jpg
De ce nu cred soldații ruși în pace: „Dacă nu va fi un armistițiu acum, trebuie să mergem până la capăt”
New York Times a intervievat telefonic 11 soldați ruși care au luptat sau luptă încă în Ucraina cu privire la părerea lor despre un posibil armistițiu în războiul intrat în al patrulea an, în condițiile în care cele două părți au început negocierile directe de pace.
Ucrainenii folosesc camionete pe câmpul de luptă FOTO via X Maks 24 jpeg
Ce mașini folosește armata ucraineană pe front. Cele mai fiabile modele de pickup
Voluntarii ucraineni cutreieră piețele de mașini uzate din Europa pentru a furniza vehicule pentru trupe.
drona Global Hawk RQ-4
SUA reiau supravegherea cu drone de mare altitudine în Marea Neagră după 11 luni de absență
La mai bine de unsprezece luni de la ultima misiune cunoscută, Statele Unite au reluat zborurile de supraveghere de mare altitudine în regiunea Mării Negre, semnalând o posibilă recalibrare strategică în raport cu politica agresivă a Federației Ruse în sud-estul Europei.
vile cluj foto captura video jpeg
Orașul din România ce s-a schimbat complet în ultimii ani: „Era un fel de Mangalia cu băncuțe tricolore”
Promovat drept unul dintre cele mai dinamice orașe din România, Cluj atrage anual mii de tineri, investitori și turiști. Însă, dincolo de imaginea modernă și promisiunile de dezvoltare, viața de zi cu zi a multor locuitori se degradează treptat. Într-un oraș care se dorește european, mulți cl