Radio Itsy-Ambitsy

Publicat în Dilema Veche nr. 955 din 28 iulie – 3 august 2022
image

Există filme în care personajul pozitiv plictiseşte, iar cel negativ seduce. Şi fiindcă „viaţa e sursa”, vorba scheciului, lucrurile se petrec uneori la fel şi în realitate. Plictisul virează spre enervare cînd protagonistul îşi duce viaţa în orizontului sporului vizibil: o maşină mai nouă, o casă mai mare, un serviciu mai bine plătit. Ca să urci pe scara asta, trebuie în primul rînd să ţi-o propui. Iar ca să ţi-o propui, e nevoie ca înăuntrul tău să lucreze ceva care să te împingă zi de zi de la spate. Acel ceva este ambiţia, unul dintre lucrurile despre care mintoşii acestei lumi încă nu au stabilit dacă e bun sau rău. Rodnic sau sterp. Integrator sau izolant. În funcţie de locul în care te aşezi, ambiţia e necesară sau dăunătoare, indispensabilă sau futilă. Oricum însă, ambiţiosul face de obicei figură de nesuferit. Fiindcă e mereu în competiţie, fiindcă vrea să treacă mereu primul linia de sosire, fiindcă nu acceptă că poate fi altcineva mai sus de el.

Sigur, coloratura ambiţiei diferă de la caz la caz. E greu, chiar imposibil, să fii campion mondial sau olimpic fără ambiţie. Pe de altă parte, poţi fi un pictor sau un scriitor cumsecade fără să devii robul acestui virus al concurenţei care te plasează zi şi noapte în campionat. Ca să scrii un roman bun nu e nevoie de ambiţie, ci în primul rînd de talent. În schimb, ca să înoţi suta mai repede decît americanul, australianul sau englezul, nu ajung stilul de viaţă, alimentaţia şi antrenamentele. E categoric nevoie de ambiţie în dozajul optim, adică îndeajuns încît să te propulseze fără să te smintească.

Cazul David Popovici e un exemplu de ambiţie hrănită cu ce trebuie (la fel ca sportivul). Înotătorul are ambiţia de-a ajunge echivalentul GOAT-ului din tenis fiindcă îşi cunoaşte înzestrarea şi poate să facă proiecţii de performanţă chiar şi la optsprezece ani neîmpliniţi. Popovici priveşte lucrurile pragmatic, în ciuda juneţii menite să-l arondeze mai degrabă înaripărilor romantice. Are ambiţia supremaţiei, dar nu e nimic absurd, indecent sau caraghios în visul şi în ambiţia lui. Pragul de care ştie, probabil, că nu trebuie să se lovească este cel în care ambiţia devine fanatism. Atunci lucrurile scapă de sub control şi hrana sănătoasă de care are atîta grijă echipa din jurul lui, în primul rînd familia, e înlocuită de toxine. Am scris „familia”? Nu din întîmplare. Una dintre formele explicabile şi dizgraţioase ale ambiţiei este ceea ce se cheamă, cu o expresie în curs de clişeizare, „răzbunarea prin copii”. Scena patetică se joacă în mii de case cu zeci de mii de actori. De o parte, părinţii pe care conjunctura, ghinionul, pilele altora sau propria lor mediocritate i-au făcut să se rateze profesional, să lucreze zeci de ani à contre cœur, să aducă în casă un salariu plătit cu frustrare, somn pe sponci, muncă în schimburi şi aripi retezate. De partea celalaltă, copilul încărcat cu ambiţia revanşei. „Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.” Condiţionat în felul ăsta, copilul va trăi cu teamă, însoţit de stafia reabilitării cu dispensă. Şi fiecare pas greşit va trece drept dramă de familie. Dacă nu cumva se vor găsi şi părinţi care să şoptească, la primul cinci la română sau la primul loc opt în finala de la bras: „Deci vrei să fiu în continuare nefericit. După toate sacrificiile pe care le-am făcut, atît contez eu pentru tine. Halal”.

Fiindcă Itsy-Bitsy se recomandă drept „radio de familie”, la fel se poate intitula şi colegul dumisale de unde (uneori foarte) scurte, Itsy-Ambitsy. Şi aici părintele lucrează de multe ori mai vîrtos decît copilul. Există, va spune el, o bună-intenţie de necontestat. Şi va avea acoperire – nu neapărat şi dreptate. Copilul ia note bune fiindcă învaţă bine, iar dacă învaţă bine înseamnă că a asimilat multe lucruri. Se ştie de cîte ori acest scenariu e invalidat de realitate şi în cîte cazuri premiantul de azi e inadaptatul de mîine. În lumea de astăzi, premiul întîi cu coroniţă şi memorarea tututor podurilor peste Dunăre, Vltava şi Sena nu-i garantează nimănui o carieră frumoasă. Pe lîngă asta, cunoştinţele pasive pe care ţi le înghesui în magaziile minţii vor face singurul lucru pe care se pricep să-l facă: vor aduna praf. Pe de altă parte, să nu ne facem că nu vedem felul în care e transformat copilul premiant în element de mîndrie familială. Altfel intri în lift, altfel vii de la piaţă şi altfel discuţi cu vecina de la trei cînd „ăla micu’” e un superlativ biped în mişcare. Alianţa dintre ambiţia insuflată copilului şi mîndria pentru notele (calificativele) mari poate duce la succes vremelnic şi tristeţe pe termen lung.

Tot la Itsy-Ambitsy se poate auzi şi emisiunea dedicată taţilor care vor ca băieţii lor să ajungă Mbappé fiindcă ei, taţii, n-au ajuns nici măcar un prăpădit de Rodin Voinea. Şi aici operează tot un fel de ambiţie prin delegare, la care copilul are uneori motive să nu marşeze – printre altele, din cauză că e gras, are platfus sau pur şi simplu nu ştie să dea cu piciorul în minge. Cunosc cazuri cînd o posibilă carieră de geograf sau arheolog a fost anulată fiindcă ambiţia părintelui („Numai eu ştiu cu ce eforturi te ţin în şcoală şi am grijă să nu-ţi lipsească nimic”) a fost să i se scandeze numele copilului. Aceeaşi ambiţie îl va fi făcut, în unele situaţii, să-l ia deoparte pe antrenorul care i-a spus că are un copil antitalent şi să-i plaseze un plic motivaţional, cu ajutorul căruia să vadă în sfîrşit lumina. Şi să-l privească pe odor pe potriva viselor paterne: ca pe o superbă zeitate a gazonului, pentru care bărbaţii îşi sparg plămînii, iar femeile îşi scot sutienele şi le agită frenetic la fiecare gol marcat.

Cum spuneam, oamenii celebri şi înţelepţii lumii nu s-au pus de acord dacă ambiţia ajută sau inhibă. Iuliu Cezar, Alexandru cel Mare sau Machiavelli o exaltă. Emil Cioran sau Montaigne o privesc sceptic şi-i intuiesc potenţialul distructiv. Calea de mijloc pare s-o livreze Otto von Bismarck, care, într-un surprinzător moment de sensibilitate, conchide: „Ambiţiosul e cel care nu se mulţumeşte cu nimic, nici măcar cu fericirea”.

Radu Paraschivescu este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Noi sîntem români (nimeni nu-i perfect), Editura Humanitas, 2022.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Ligia Deca FOTO Presidency jpg
Cine este Ligia Deca, noul ministru al Educației
Ligia Deca, fosta șefă a Ligii Studenților Români din Străinătate și actuala consilieră pe educație a președintelui Klaus Iohannis, a fost votată de liberali pentru a prelua portofoliul Ministerului Educației.
florin raducioiu
FCSB, în derivă: Răducioiu, verdict devastator pentru echipa lui Becali
Bucureștenii plătesc pentru amatorismul care face ravagii la club, de câțiva ani buni.
Nicolae Ciuca FOTO Facebook Nicolae Ciuca
Ciucă: Mărirea pensiilor, cu maximum 11% / Cum s-a ajuns la acest calcul
Premierul României a precizat că Guvernul poate crește cu maxim 11% pensiile, de la 1 ianuarie 2023, astfel încât bugetul de stat să nu fie foarte afectat.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia