Puţină istorie

Luminiţa ROŞCA
Publicat în Dilema Veche nr. 418 din 16-22 februarie 2012
Puţină istorie jpeg

Circulă ideea că reportajul este un gen neglijat sau care a fost prea puţin exploatat în cultura română. Aud voci care deplîng slaba reprezentare, lipsa de tradiţie, absenţa numelor importante, a titlurilor valoroase. Nimic mai fals. Reportajul are un nume şi o nobilă tradiţie. Ele trebuie doar descoperite. Chiar şi tentaţia de a compara experienţele culturale autohtone cu modelele francez sau anglo-saxon nu este nouă. Ea a marcat dezbaterea despre reportaj în deceniul al treilea al secolului trecut. Problema interferenţelor dintre jurnalism şi literatură nu este nici ea nouă, a fost pusă în pagină de avangardismul românesc şi continuată din perioada interbelică pînă în prezent.

● Anul 1848. La sfîrşitul secolului al XIX-lea, reportajul se afla la începuturile sale, preluînd formulele reportajelor de eveniment din presa franceză, model pe care îl aveau cei mai mulţi gazetari ai momentului. În anul 1848, citim în Curierul românesc, Poporul Suveran, Pruncul român, România, Gazeta de Transilvania reportaje despre Revoluţia din 11 iunie de la Bucureşti, despre desele răzmeriţe din Cîmpia Libertăţii pentru reformă, pentru Constituţie, împotriva ocupării Bucureştiului de către turci sau despre îngroparea victimelor răzmeriţelor. Subiectele sînt fierbinţi, informative, cu personaje reale, prea patetice uneori, sau cu scene care fac să pălească istoria, aşa cum a fost ea scrisă în manuale. Pentru unii dintre cititori pasajele următoare vor părea hilare, dar ele sînt veritabile scene din reportajele vremii.

Revoluţia. „Pe la 6 ceas, s-a arătat în piaţă, în Lipscani iuncarul Magheru, cu patru tineri civili, s-a suit pe o scară ce era răzimată pe prăvălia d. Daniilopulo Lipscanu, a citit Constituţia ce o avea tipărită; însă pănă a nu să isprăvi de citit, au început din populul ce se adunase să zică că este bună. Ei au lasat cititul, au intrat într-o prăvălie şi, luînd materii, au făcut steag tricolor, cu care, alergînd spre palat, striga: Să trăiască patria, libertatea şi noua Constituţie!“ (Gazeta de Transilvania, nr. 49, 17 iunie 1848)

Contrarevoluţia. „La jumatate pe un ceas, dupămiazăzi, s-au întîmplat o contrarevuluţie, dară prin popor iaraşi s-au apasat. Lucru aşa s-au întîmplat: Odobesco, mai-marele catanelor a ocărmuirei izgonite, şi Solomon, capitanu pedestraşilor, îmbătînd pe 400 de catane dintra celea mai vitrege, au pornit asupra ocîrmuirei de acum, ca prinzîndu-i să-i pună la robie...“ (Amicul poporului, nr. 6, 5/17 iulie 1848)

● Ana Ipătescu. „Deznădejduirea venisă la cel mai mare grad cînd o fameie, ca cînd ar fi picat din ceriu, cu numele Ana Ipătescu, soţia unui diregătoriu, cu două pistoale în mîna mergea înainte strigînd din toată puterea: – Moarte asupra vînzătorilor de patrie! Tinărilor, îmbărbătaţi-vă şi aparaţi libertatea pănă o dată cu capu!“ (ibidem)

● Reportajul modern. Perioada avangardistă pune în discuţie tot ceea ce ţine de expresia artistică a realităţii, a sinelui în relaţia subiectivitate/obiectivitate şi reţine din spaţiul cultural tot ceea ce se încadrează în estetica autenticităţii. Reportajul ocupă un loc important în dezbaterea avangardiştilor, toţi se revendică într-un fel sau altul de la estetica reportajului. Reportajul este privit ca fapt cultural, secolul al XX-lea este considerat un secol al reportajului (Camil Baltazar), reportajul este „un jurnal cu întîmplări vii şi personale, fără să fie narcisic“ (M. Eliade), iar estetica reportajului se apropie mult de estetica romanului (M. Sebastian). Manifestele avangardiste trimit către realitatea nudă, către observaţie şi către expresia directă. Promotorii avangardişti ai reportajului: Blecher, G. Bogza, B. Fundoianu găsesc puncte comune cu jurnaliştii de stînga, maeştri ai reportajului, precum: Al. Sahia, D. Botez, E. Jebeleanu. Estetica reportajului generează articole programatice precum „Elogiul reportajului“ de Ion I. Cantacuzino (România literară, 28 ian. 1933) sau dezbateri în rubrici precum: „De vorbă cu... despre reportajul românesc“ (Geo Bogza în Vremea, 1934), sau reviste precum Reporter, în care genul predilect şi subiectul dezbaterilor îl reprezintă reportajul. Dincolo de programe şi de estetici, doi autori au rămas peste timp ca maeştri ai reportajului: Brunea-Fox si Geo Bogza. Pentru jurnaliştii de astăzi „Cinci zile printre leproşi“ sau „Trustul cerşetorilor“ pot reprezenta excelente lecţii de reportaj. Iar Geo Bogza, ar putea preda curs de reportaj avansat cu „Tăbăcarii“ sau „Cartea Oltului“. 

● Reportajul ideologic. În toată perioada comunistă, reportajul a fost un gen exploatat pînă la uzură, fiind singurul care a păstrat (în acea epocă de tristă amintire) expresia autenticităţii expresiei jurnalistice, faţă de cantitatea enormă de zgură propagandistică. Chiar şi atunci cînd se încadra în tematica propagandei oficiale – şantierele patriei, eroismul muncitoresc, agricultura socialistă, revoluţia rurală –, reportajul păstra reperele profesiei, utilizînd tehnicile şi strategiile narative specifice. Dincolo de clişeele ideologice, s-au scris reportaje de excepţie care continuau tradiţia reportajului interbelic. Gabriela Melinescu semnează un reportaj de o virtuozitate stilistică remarcabilă, pe urmele tăbăcăriilor lui Geo Bogza: „Reportaj pe urmele unui reportaj“ (România literară, 29 martie 1973). Cornel Nistorescu descoperă lumi care nu mai există şi pe care reportajele sale le-au ţinut în viaţă: lumea dispărută a mahalalei (Mahalaua-ultimele fotografii – 1970) sau lumea mică a provinciei („Mică enciclopedie pentru o duminică la Titu“). Iar Brunea-Fox scrie „Sprijină-te pe mine, tovarăşe ziarist“, un reportaj în care cheia de lectură este una a meta-reportajului ideologic. Interesant că tabuurile tematice şi ideologice sînt compensate prin experimente stilistice şi printr-o bogată retorică a esteticii reportajului. Cred că reportajul a salvat onoarea profesiei de jurnalist în epoca totalitarismului comunist. 

Luminiţa Roşca, dr. în filologie, este conf. univ. la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Bucureşti; este specializată în tehnicile expresivităţii jurnalistice şi în analiza discursului media.

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.