Protocol şi diplomaţie la 1800

Publicat în Dilema Veche nr. 818 din 24-30 octombrie 2019
Tare complicată i și gastrodiplomația! jpeg

Orice misiune diplomatică se derulează în cadrul unui protocol „internaţional“, să-i spunem aşa, cunoscut şi respectat de toţi cei prinşi în jocurile de putere. La curţile domneşti de la Iaşi sau Bucureşti sînt primiţi viziri, paşale, ambasadori, consuli, agenţi diplomatici, prinţi. Pentru fiecare dintre ei, curtea domnească, prin intermediul postelniciei, desfăşoară un ritual cu fast sau cu mai puţin fast care îi introduce la curtea domnească şi în audienţă la domn. Femeile au şi ele parte de astfel de primiri protocolare, fie că sînt soţii ale diplomaţilor, fie că sînt doar „personalităţi“ ale epocii. Multe dintre aceste primiri protocolare sînt descrise cu lux de amănunte în rapoarte, corespondenţă diplomatică sau scrisori şi datorită faptului că ţările române reprezintă primul popas în Imperiul Otoman, oferind astfel o primă imagine despre „orientalismul“ atît de mult căutat. Mă voi opri asupra a două exemple care dau seama despre protocolul diplomatic, desfăşurat de către curtea domnească de la Bucureşti, respectiv curtea imperială de la Viena. 

La 1785, Marianne von Herbert-Rathkeal, soţia baronului Peter Philipp von Herbert-Rathkeal, internunţiul imperial (Imperiul Habsburgic) la Poartă, este primită cu mare fast la trecerea prin Bucureşti, în drumul ei de la Constantinopol spre Viena. Mihai vodă Suţu poruncea marelui comis, la 6 mai 1785, să se îngrijească de primirea baronesei von Herbert-Rathkeal. Ea urma a fi întîmpinată la Văcăreşti de „20 de seimeni cu căpitanii lor, călări, înarmaţi, de nemţii din Poartă [Poarta Curţii domneşti], iară cu zapcii lor“, în frunte numindu-se cîţiva importanţi dregători: Antonie Vilara, mare pitar, Panait Matraca, fost mare pitar, Alexandru Manu, mare comis. Doamnei i se punea la dispoziţie o caretă cu şase telegari, escortată de trei cihodari. Doar că baroneasa, obosită de drum, a refuzat să se alăture alaiului fastuos şi a preferat un pat curat unde să se odihnească. A doua zi, însă, baroneasa n-a avut scăpare şi a trebuit să intre în regulile protocolare ale vizitelor: „în ziua de 18, la ora 10 dimineaţa, marele postelnic, într-o caretă trasă de 6 cai, a venit să salute pe doamna [soţie a] internunţiului, în numele domnului şi, puţin după aceea, a venit marele comis cu un alai asemănător, ca să o salute din partea doamnei ţării, iar mai apoi a venit călare un slujbaş al Curţii, cu un cal dus de căpăstru, un cioltar bogat şi [postelnicul] a luat cu sine pe dragomanul imperial (Gian-Evangelor Timoni), pe care l-a dus la Măria Sa“. După vizitele protocolare, baroneasa primeşte „felurite dulciuri şi fructe“ trimise de la cămara doamnei. Dar protocolul nu se încheie aici. A doua zi, baronesei i se trimite careta doamnei care să o aducă la curte, în cadrul unui alai format din ostaşi ai palatului, dregători, cihodari, satîrgii, arnăuţi, toţi în ţinute de gală. La curtea domnească a fost întîmpinată de doamna ţării, Sevastiţa Suţu, de fetele ei şi de cele mai mari boieroaice, soţiile marilor dregători din sfatul domnesc, parfumată cu cele mai alese parfumuri. Doamnele s-au aşezat pe sofale, fiecare după rangul ei, într-un „chioşc foarte elegant“ unde însăşi doamna ţării a servit dulciuri şi cafele. Vizita avea să se încheie cu „obişnuitul parfum şi apă de trandafiri“, dar avea să fie urmată de trimiterea de curier cu daruri şi cu urări de sănătate. A doua zi, doamna ţării întorcea vizita baronesei: „în ziua de 19, la ora 12, a venit doamna ţării, cu mare pompă, să-i întoarcă vizita, însoţită de cele două domniţe şi de o numeroasă suită de boieroaice. Cînd a coborît din caretă, a fost primită de agent [Raicevich] şi, astfel, precedată de doi aprozi, care purtau parfumurile, a fost întîmpinată la uşa sălii [de primire] de către doamna [baroneasă], care i-a oferit locul din dreapta pe canapea, iar domniţele aveau scaune deosebite. Doamna [baroneasă] a oferit doamnei ţării dulciuri şi cafea, iar agentul le-a oferit domniţelor şi cucoanelor de seamă. După parfumuri şi apa de trandafiri a luat sfîrşit vizita“. După acest popas diplomatic, baroneasa şi a continuat drumul către Viena, oprindu-se doar atunci cînd un nou protocol diplomatic (sau nevoia de odihnă sau hrană) i-o impunea.

Nu cu mult diferit se desfăşoară protocolul de primire a marelui spătar Ienăchiţă Văcărescu la Viena (1782), unde ajunge în căutarea fiilor fugari ai domnului fanariot Alexandru Ipsilanti (1774-1782). Curtea din Viena devine scena majoră pe care dregătorul valah îşi joacă rolul de boier bogat, diplomat poliglot şi bărbat elegant. Cancelarul Wenzel Anton von Kaunitz îl introduce în atmosfera vieneză: „mă luă de mînă şi ieşim în sala de asamblée, unde era toţi ambasadorii curţilor adunaţi şi cele mai strălucite dame din Viena. Făcui cunoştinţă cu toţi şi mă întîmpinară cu libov şi cu cinste… Prinţul Kaunitz găsi pricină să-mi laude blanele de samur cu care eram îmbrăcat (căci obişnuiesc europenii să arate la acestea o simplicitate şi la oamenii acei ce-i văd întîi). Şi pe mine la această asamblée mă descinseseră damele şi de brîu, ca să-mi vază şalul“. Scenele sînt povestite de Ienăchiţă Văcărescu în a sa Istorie a prea puternicilor împăraţi otomani.

Cum stăpîneşte bine o serie de limbi, cum mînuieşte bine cuvintele, Ianache Văcărescu devine foarte repede atracţia saloanelor, petrecînd în compania cancelarului Kaunitz, marelui duce Pavel al Rusiei, ambasadorului Franţei, Louis August Le Tonnelier de Breteuil, vicecancelarului Philipp von Cobenzel, ambasadorului Spaniei, arhiducelui Maximilian. Boierul intră în logica protocolului vienez, trecînd la vizite de curtoazie şi felicitare către toţi diplomaţii străini: „m am dus pă la toţi ambasadorii dă i-am heretisit (felicitat) cu bileturi şi întorcîndu-mă la gazdă să prînzesc au venit toţi ambasadorii la mine dă m-au heretisit cu bileturi“.

După aceste vizite protocolare şi obligatorii, Ienăchiţă Văcărescu este primit în audienţă de către împăratul Iosif al II-lea. Audienţa este descrisă amănunţit de Văcărescu, impresionant fiind de palatul imperial, de „foişorul cu stîlpii de marmură ce-i ţin leii în spinare“, de „perdelele ce spînzură la baldachin dă aur lucrat“, de „cloşurile de sîrmă“, de mărgăritarele care le decorează, de gardă, de săbii, de mulţimea camerelor, de cabinet etc. Două lumi diferite se întîlnesc: Iosif al II-lea, adeptul unui ceremonial cît mai simplu, şi Ianache Văcărescu, prizonierul protocolului oriental sofisticat şi obedient. La sunetul clopoţelului, „şambelanul cu chee“ îl pofti la împărat: „…îndată să repezi şambelanul şi trase dă la perdea un cloş dă fir şi să rîdică perdeaoa şi-mi făcu semnu să întru în casă. Intrînd la uşă, văzui pă chesarul în mijlocul casei fără de capelă, în picere şi pe loc cîlcînd doi paşi am îngenuchiat turceşte şi puindu-mi capul în pămînt, vrînd să-l ridic m-am pomenit cu mîna chesarului la cap, zicîndu-mi că nu face trebuinţă de această ceremonie şi să mă ridic; şi vrînd să-i sărut mîna, au tras-o“. Protocolul oriental pus în scenă de Ianache Văcărescu devine dintr-o dată insignifiant şi mai degrabă jenant, atunci cînd Iosif al II-lea îşi retrage mîna ce urma să fie sărutată. 

În Valahia, boierii urmează protocolul oriental, sărutînd mîna domnului sau/şi poalele hainei ca o formă de respect şi de recunoaştere a ierarhiilor. Diplomat şi important dregător, Ianache Văcărescu se supune regulilor protocolare şi diplomatice pe care le cunoaşte şi le practică. Cunoscîndu-i curiozitatea şi dorinţa de informare, Ianache Văcărescu se va fi informat înainte de a pleca cu privire la ceremonialul diplomatic pe care ar trebui să-l urmeze odată ajuns în Imperiul Habsburgic. Totuşi, dregătorul valah preferă să rămînă fidel regulilor diplomatice otomane, interpretate ca o formă de respect şi supunere faţă de puterea simbolică reprezentată de persoana împăratului. Iosif al II-lea va interzice, printr-un decret imperial (1787), îngenuncherea, considerată drept „un comportament care nu este potrivit unei fiinţe umane, ci trebuie să fie rezervată doar lui Dumnezeu“.

Ceremoniile diplomatice au logica lor şi sînt respectate cu stricteţe pentru a se evita incidente, conflicte, războaie. Chiar şi atunci cînd anumite elemente din protocol par stranii sau de-a dreptul barbare… Dar despre toate acestea, poate altă dată. 

Constanța Vintilă-Ghițulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române. Cea mai recentă carte publicată: Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească, 1750 1860, Editura Humanitas, 2015.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.