Problema dosarelor

Publicat în Dilema Veche nr. 369 din 10 - 16 martie 2011
Problema dosarelor jpeg

Adam Michnik: N-am să te întreb ce crezi despre „lustraţii“, pentru că am discutat despre asta de multe ori, dar nu pot trece pe lîngă cazul Kundera. Am citit contribuţia ta la dezbatere şi sînt întru totul de acord cu punctul tău de vedere. În toate ţările noastre postcomuniste avem nişte depozite de droguri numite „arhivele serviciilor secrete“. Şi avem dependenţi de droguri de care se presupune că ar trebui să avem grijă, dar ei se droghează în continuare şi apoi se urcă pe scenă pentru a arăta un alt informator. Mecanismul funcţionează aşa: cineva descoperă o bucată de hîrtie care nu conţine semnătura lui Kundera şi imediat ziarele cehe spun la unison: „Kundera nu mai e Dumnezeu!“. El nu a fost niciodată Dumnezeu, a fost doar scriitor. Ce înseamnă toate astea?

Václav Havel: Problema aceasta nu a fost rezolvată în nici una dintre ţările postcomuniste. Unele au gestionat-o mai bine, altele mai prost, dar nici una nu a gestionat-o cum trebuie. Desigur, trebuie făcut ceva cu asta. Nu putem pur şi simplu să încheiem discuţia şi să spunem că nu ne interesează pentru că e vorba despre vieţile noastre trecute. După Revoluţia de Catifea am propus ca un grup de cinci oameni inteligenţi şi credibili din mişcările disidente să fie adunaţi laolaltă şi lăsaţi un an să se gîndească la o soluţie. Dar în loc de asta au fost luate decizii grăbite: întîi a venit legea lustraţiei, apoi amendamente la ea şi aşa mai departe. Prin urmare, avem o situaţie absurdă cînd o listă de nume este citită la TV şi milioane de oameni privesc, dar nimeni nu ştie dacă numele aparţin victimelor sau informatorilor. Iar apoi oamenii sînt sfătuiţi să meargă la arhive şi să verifice ei înşişi. Dar cîţi dintre milioanele de oameni care au privit vor merge să verifice? E o cale absolut iresponsabilă de a gestiona problema, pentru că le distruge viaţa unora şi îi pune pe toţi în aceeaşi oală. 

Adam Michnik: Dar spune multe despre o societate care are nevoie de aşa ceva. 

Václav Havel: Problema asta este legată şi de progresul civilizaţiei. Mass-media trebuie să facă profit. Şi, după cum ştim, „cutremur în Chile, cîţiva morţi“ nu înseamnă o ştire. Dar dacă mass-media poate spune că X a fost informator sau că X a divorţat sau că a jefuit pe cineva, o va spune pentru că asta îi aduce profit. Iar, uneori, pentru media profitul contează mai mult decît substanţa sau adevărul. 

Fragment dintr-un dialog Adam Michnik – Václav Havel
apărut în Gazeta Wyborcza, 14 noiembrie 2008.
Versiunea în limba engleză – în Salon (revistă online editată de Asociaţia Civică Slovacă Project Forum),
http://www.salon.eu.sk.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Mirela Vaida, Oana Tomoiaga jpg
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, eliminate înainte de marea finală Asia Express 2026! Ce au spus cele două după ce au părăsit competiția. Astăzi o să aibă loc marea finală
Semifinala Asia Express 2026 s-a încheiat cu emoții puternice pentru Mirela Vaida și Oana Tomoiagă. Cele două prietene au fost eliminate de pe Drumul Mătăsii și au ratat calificarea în marea finală a show-ului de la Antena 1.
Tarantella la Mergellina, de Filippo Falciatore. Pictură din colecția Detroit Institute of Arts
Tarantella, dansul medieval care „vindeca” mușcătura unui păianjen veninos
În sudul Italiei medievale, oamenii dansau până la epuizare pentru a scăpa de efectele presupusei mușcături a unui păianjen veninos. Ceea ce părea o epidemie inexplicabilă de mișcări convulsive s-a transformat, în timp, într-un ritual de vindecare și apoi într-un simbol al bucuriei de a trăi.
integrama adevarul (1) png
Provocarea zilei pe „Adevărul”: cât de repede poți rezolva integrama de miercuri, 11 noiembrie
Integrama zilei de miercuri, 11 noiembrie este exercițiul perfect pentru câteva minute de concentrare și relaxare.
Emily Burghelea  jpg
Emily Burghelea s-a întors în România după o lună petrecută în Spania! Ce a făcut-o să renunțe la mutarea în străinătate: „Lucrurile s-au așezat mai bine ca niciodată”
Emily Burghelea a revenit în România alături de soțul ei, Andrei, și de cei trei copii, după ce familia a petrecut o lună în Spania. Deși părea că mutarea în străinătate reprezintă începutul unui nou capitol pentru toți, planurile s-au schimbat, iar influencerița spune că întoarcerea acasă a venit î
2 zodiac jpg jpeg
Cele mai puternice 2 zodii, în perioada 12-27 noiembrie. Acești nativi reușesc să-și atingă orice obiectiv
Perioada 12–27 noiembrie vine cu energii astrale intense, schimbări importante și oportunități neașteptate pentru anumite zodii. În timp ce unii nativi vor fi nevoiți să aibă răbdare și să-și regândească planurile, două semne zodiacale se bucură de o perioadă cu adevărat specială.
image png
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Venezuela a devenit cea de-a 99-a țară vizitată de vloggerii HaiHui în Doi, care au documentat primele impresii din Caracas într-un vlog dedicat capitalei sud-americane.
casa de pensii olt pensionari ianuarie 2025   foto alina mitran (5) jpg
Generația-record a „decrețeilor” se apropie de pensionare. Ce condiții trebuie să îndeplinească bărbații născuți în 1967
Bărbații născuți în 1967 împlinesc 60 de ani în 2027 și pot solicita pensie anticipată dacă au stagiul contributiv cerut de lege. Împlinirea vârstei nu este suficientă, iar plecarea mai devreme din activitate poate aduce o diminuare a pensiei.
Lilian Darii, FOTO TVR Moldova png
Rusia declară indezirabil un angajat al Ambasadei Republicii Moldova, ca răspuns la o măsură similară a Chișinăului
Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost convocat marți, 10 noiembrie, la Ministerul rus de Externe, unde a fost informat că Moscova a declarat persona non grata un angajat al ambasadei Republicii Moldova.
teatru pixabay jpg
De ce tac actorii în fața abuzurilor. Ce se întâmplă când cariera depinde chiar de cei pe care ar trebui să-i reclame. Lecțiile scandalului de la Teatrul Național
Scandalul de la Teatrul Național București, provocat de angajarea lui Felix Alexa, readuce în discuție teama artiștilor de a reclama abuzuri atunci când cariera lor depinde de oameni influenți. Actori și psihologi explică de ce victimele aleg să tacă.