Privirea corigentă

Florin BARBU
Publicat în Dilema Veche nr. 379 din 19-25 mai 2011
Privirea corigentă jpeg

Educaţie. Artă. Două cuvinte temeinice, care, în zilele noastre hiperinformatizate (citiţi cu acces cvasiinstantaneu la orice, oriunde, oricînd), încă mai fac diferenţa, decisivă, între oameni. Cel puţin, aşa cred eu. Educaţie prin artă... Spun şi eu „vast program“ şi nu, nu mă gîndesc c-ar fi o prostie. Altele ar fi întrebările. Cum, cu cine şi, mai ales, de ce?

Am avut ocazia şi plăcerea, sinceră, să particip la cîteva astfel de încercări. Mai precis, am fost invitat să discut cu elevii diferitelor licee despre filmele pe care aceştia fie le vedeau odată cu mine, fie le văzuseră cu cîteva zile înainte. Vorba aceea, quite a challenge! Cum să-i faci curioşi, deschişi, cum să nu-i pierzi vorbindu-le şi explicîndu-le, cam o oră, cum şi de ce Reconstituirea, Waltz with Bashir, De battre mon coeur s’est arrêté, Hîrtia va fi albastră sînt filme foarte bune, pe care e bine că le-au văzut şi de la care nu vor pleca aşa cum au intrat, fără nimic? E, oarecum, simplu. În primul rînd, nu trebuia să fiu didactic şi preţios, îndepărtîndu-i de filme. Ei le văzuseră, mai rămînea să-i fac să vorbească despre cele (ne)văzute, să încerce să se-ntrebe „de ce vedem filme?“. Cu puţine excepţii, reacţiile din timpul proiecţiilor erau superficiale (adică hăhăieli, ieşiri din sală, comentarii infantile), în special la filmul lui Lucian Pintilie, căruia nu-i găseau mari subtilităţi, nu reuşeau să-l pună în context, cu alte cuvinte. Nici nu auziseră de regizor, iar filmul era o premieră pentru toţi.

Nu-i nimic, de asta sîntem aici, să înţelegem, dacă vrem, de ce „acest Pintilie“ este considerat cel mai bun film românesc. De fapt, toată discuţia s-ar putea reduce la doar două cuvinte: dacă vor. Fireşte, îmi veţi spune, unii dintre dumneavoastră, că la vîrsta asta (a liceului), noi, cei mari, ştim mai bine ce le trebuie copiilor şi că e mai puţin o chestiune de opţiune a juniorilor, cît una de educaţie a lor, de care tot maturii sînt responsabili. Maturii aceştia responsabili n-au fost în stare să introducă în curricula şcolară o absolut necesară materie de educaţie vizuală, deşi trăim ore bune din zi & noapte cu ochii lipiţi de tot felul de ecrane, iar pentru o mare parte a aceleiaşi generaţii mature filmele lui S. Nicolaescu sînt istorie autentică. Aşa că i-am întrebat pe foarte tinerii spectatori dacă la lecţia de istorie contemporană au fost duşi de către profesorii lor la Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu? Dacă nu greşesc, o singură clasă a mers la premiera de la Sala Palatului. Sincer, remarcabil, cu atît mai mult cu cît sînt şi profesori care refuză filmul lui Andrei Ujică pentru că s-au săturat de... mizerie. În acelaşi timp, cam jumătate din populaţia României regretă vremurile ante-’89. Finalmente, răspunsul este foarte simplu. Filmul, poate mai mult ca orice artă (ştiu, Constantin Noica nu considera cinematograful o artă, dar asta e o altă discuţie) înseamnă manipulare. Orice imagine înseamnă manipulare. Cu atît mai mult imaginile în mişcare, cu pretenţiile lor de redare a vieţii aşa cum e ea. Educarea privirii ne ajută să înţelegem (de văzut, vedem toţi) de ce filmele de propagandă ale lui Leni Riefenstahl nu-s acelaşi lucru cu „Cîntarea României“,  să zicem. Iertare pentru blasfemie, dar aveam nevoie de o comparaţie grosolană. Sau de ce Inglorious Basterds este cinema pur. Hai să zicem că documentarul nu-i acelaşi lucru cu ficţiunea şi că atunci cînd mergem la cinema nu vrem „decît“ să evadăm din plictiseala vieţii de zi cu zi. De altfel, acesta e reproşul adus filmelor noului val românesc: sînt toate la fel, arată ca-n viaţă, cu oameni obişnuiţi, care vorbesc liber şi fac ce facem toţi. Răzvan Rădulescu îi răspundea/explica unui admirator (la TIFF, după proiecţia Felicia,...) că nu, acele filme româneşti nu-s deloc ca-n viaţă şi că, în nici un caz, nu-s la fel. Din nou, lipsa unei minime educaţii cinematografice, chiar şi a spectatorului sincer entuziast, duce la astfel de erori frecvente.

Cu toate astea, toţi ne pricepem la filme şi ştim de ce preferăm Avatar oricărui titlu românesc. Nu rîdeţi, comparaţia nu e ridicolă; în Bulgaria, produsul lui James Cameron a fost depăşit la intrări de un film bulgăresc. La fel, în Polonia, Titanic a fost... scufundat de un film polonez. La noi, Aurora nu are sunetul conceput de Cristi Puiu, pentru că tehnicienii din sălile de cinema cred că nu-i mare lucru dacă nu se aude chiar totul...

Cu toate astea sînt şi semne bune. Programele cinema.edu, Education a l’image, Caravana cinematografică organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, dar şi serile cu film românesc de luni şi seria Wim Wenders de la NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Român), pe lîngă festivalurile care fac, oricum, săli destul de pline, adună din ce în ce mai mulţi cinefili.

Şi aş mai spune ceva. Foarte important. Prima temă/lecţie pe care trebuie să o ştie şi să o aplice orice iubitor de cinema e că filmele trebuie văzute pe ecran mare. Cu lumina stinsă. Adică într-o sală de cinematograf. Măcar prima oară. 

Florin Barbu este critic de film, realizatorul emisiunii Cinemas, B1 TV. 

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.