Prin vagoanele goale ale "Prieteniei" noastre

Lina VDOVÎI
Publicat în Dilema Veche nr. 471 din 21-27 februarie 2013
Prin vagoanele goale ale "Prieteniei" noastre jpeg

Au fost vremuri în care trenul acesta ajungea în Bucureşti din Chişinău pentru că făcea legătura dintre Moscova şi Sofia. Se spune că, atunci cînd staţiona în Gara de Nord, călătorii aruncau bomboane pe geam şi le strigau copiilor care se aruncau hulpavi ca vulturii, scormonind printre pietre după ele, „maladeţ!“ Înăuntru era vînzoleală, cald şi bine, iar măsuţele de plastic erau pline cu ambalaje lucioase, biscuiţi şi ceai. Se legau prietenii, relaţii de amor. Dar asta se întîmpla demult. Astăzi, „Prietenia“ îşi plimbă însoţitorii de vagon, şeful de tren şi numai uneori, dacă-i vreme rea, are noroc şi de cîţiva călători.

Şi cum vremea nu e chiar atît de rea – iarna asta parcă a fost mai miloasă –, vagoanele albastre, tăiate în lungime de o dungă galbenă, alunecă agale pe şine şi vor pleca spre Chişinău, la 19,40, cu doar cîţiva voiajori. Mîinile însoţitorilor de vagon – nişte inşi prietenoşi care fac ceai, pun cărbuni pe foc şi-ţi aduc prosopelul din setul de lenjerie – taie fumul şi fac semne de la uşile deschise.

Trenul ăsta, „Prietenia“, pomenit şi descris apoi în discuţiile străinului care a mers vreodată cu el – nu-i exagerare, unii chiar au pus poze pe Facebook, cu Instragram-ul – e deosebit. Moş Vasile, unul dintre cei mai vechi şi nostalgici însoţitori de vagon, povesteşte cum şi-a băgat odată capul pe geam un ţigan şi a scuipat a mirare cînd a văzut covoarele. „Ptiu! Aici e ca la mine acasă! Cît costă covorul ăsta?“ Ba chiar, în urmă cu cîţiva ani, însoţitorul s-a trezit într-o noapte şi l-a prins pe unul scoţînd o traversă pe geam. Noroc că se apropiau de Ploieşti, hoţul a lăsat totul baltă, şi însoţitorii au reuşit să recupereze comoara. Dar Vasile s-a întristat. Merge cu trenul ăsta din ’96, de cînd s-a angajat la Calea Ferată Moldova (CFM), şi e ca şi cum cineva ar fi încercat să-i jefuiască podoabele din casă.

Mai are „Prietenia“ aşa: perdeluţe CFM de culoarea cafelei cu lapte, cu ciucuri la clasa I, care încadrează unduios dealurile; flori artificiale în ghiveci, element de decor nelipsit în cuşetele călătorilor şi – dacă însoţitorii de vagon sînt mai pioşi – cîte o iconiţă mică, stingheră, agăţată deasupra patului. La capătul vagonului se găseşte o sobă zdravănă în care ard în veselie cărbuni, şi un cazan, nepotul samovarelor, din care curge apă caldă pentru ceai sau cafea. Mai e o încăpere separată, din care însoţitorii aduc covrigi.

Supremaţia microbuzelor

„Au fost vremuri în care trenul ăsta arăta mai bine decît cele româneşti“, susţine domnul Constantin, un bărbat cu păr alb şi umeri îndreptaţi de un sacou albastru marinăresc, cu insigne aurii. E şeful de tren al „Prieteniei“, de doi ani, după ce l-au mutat de pe cel de Moscova, dar este respectat. Cînd vorbeşte, Alexei şi Dima, însoţitorii vagonului de clasa I, tac mîlc. Cînd face glume, rîd la unison.

Desigur, au fost timpuri în care moldovenii, de mulţi ce erau, dormeau pe hol cu capurile pe genţi de rafie, iar vameşii călcau pe ei după verificarea paşapoartelor. Barmanul de la bufet, un bărbat mustăcios care a lucrat, pînă vara trecută, împreună cu soţia sa, îşi aminteşte că a „cazat“ călători inclusiv în cuşeta lui cu patru paturi. 18 oameni. Moş Vasile a prins perioadele în care se făcea business „la greu“ cu fiare de călcat, televizoare, votcă, baloane de gaz, iar studenţii erau gălăgioşi şi beţivi.

Astăzi, cele mai multe cuşete sînt goale. Perdeluţele dansează fără spectatori, paharele de ceai stau nefolosite, barmanul prăjeşte carne de porc pentru Alexei şi Dima. În vagonul-bufet există un singur călător, o tînără cu bilet la cuşeta 3.

În formula actuală, pe traseul București-Chișinău, a început să circule din 1992, dar situația s-a înrăutățit după aderarea României la Uniunea Europeană, când moldovenii nu au mai putut circula fără vize, lucru care a dus, în consecință, la scăderea bruscă a numărului de călători. Din datele administrația CFM reiese că au fost achiziționate doar 20% din biletele scoase la vânzare pe parcusul ultimilor doi ani.

În schimb, au început să circule microbuzele, aşa-numitele „rutiere“. Ieftine, rapide, incomode, ele duc oamenii direct la aeroport sau la Direcţia Generală de Paşapoarte, iar astea sînt locuri sfinte. Din aprilie 2009 pînă în iunie 2010, unul dintre cele două trenuri a fost scos. O jumătate de „Prietenie“, cum ar veni, dacă aceasta ar putea fi împărţită, care a circulat numai în zilele pare.

„Nu vor renunţa la el pentru că la mijloc e politică. Nu degeaba se cheamă «Prietenia». Chiar dacă nu aduce profit, semnificaţia lui e mai importantă“, zice nostalgicul moş Vasile. Apoi, nici el nu ar mai avea unde să meargă. Are 60 de ani, iar traseul acesta este rîvnit de toţi angajaţii CFM pentru că se dă cea mai mare diurnă.

Cînd întreb de schimbarea denumirii, din „Prietenia“ în „Moldova“, la sfîrşitul lui aprilie 2009, sînt asigurată că a fost o greşeală inocentă. Domnul Costantin, sincer: „Au încurcat nişte vagoane, Linuşca, atît. «Moldova» se numeşte trenul care merge spre Moscova.“ Alexei, ironic: „Ei, tu eşti jurnalistă. Mereu le ştii pe toate cel mai bine!“ Dima chicoteşte. El e cel de care mă apropiasem cu o seară înainte, să întreb de călătorie, şi care şi-a băgat capul în gulerul gecii de piele a niznai, în momentul în care a aflat că vreau să fac un reportaj. N-a mers cu pojaluista!

Călătorul din vagonul-bufet

Mă duc s-o cunosc pe călătoare. Tînăra are aer de franţuzoaică, cu nişte zulufi negri neastîmpăraţi şi un zîmbet sincer, de om bun, deşi cam obosit. Ar putea bine-mersi să fie şi un turist american. Un american într-un tren sovietic, cetăţean fericit al acestei lumi. Răsfoieşte un roman englezesc, pe care-l cracănă apoi pe măsuţa dintre paturi, lîngă o revistă Ioana primită de la mătuşa ei din Bucureşti. Are alura de străin pentru care o excursie în Republica Moldova e ceva între o experienţă hippie şi una de hipsteri.

Magia nu dispare, ba chiar creşte cînd îmi spune că o cheamă Ecaterina şi e născută în Tiraspol, oraş pe care l-a părăsit la 8 ani, împreună cu mama ei. Evident, mă gîndesc la Kitty din Anna Karenina, dar cele două provin din lumi diferite. Trenul acesta cu plăcuţe de fier, pe care mor lent nişte litere albe din alfabetul rusesc, ar putea fi singurul element comun al celor două poveşti.

Kitty, cum îi spun şi nu se supără, a locuit în Canada şi Statele Unite timp de doi ani, graţie unui program de schimb de experienţă pentru studenţii de la Facultatea de Business şi Administrarea Afacerilor de la Academia de Studii Economice din Moldova. De aici şi prima mea impresie. Vorbeşte româna impecabil, fără accent, aşa cum o fac puţinii ruşi mişto din Basarabia care pun mîna pe o carte românească şi-ncep să buchisească, apoi să şi vorbească. Aşa, de curiozitate. „Bunicul meu din Chişinău avea o bibliotecă imensă…“ şi-şi desface braţele ca pentru un free hug. A rămas la el după o vară îndelungată, fierbinte şi uscată. A doua vară de după războiul din Transnistria.

Pe celălalt mal al Nistrului, deşi erau în 1992, oamenii încă trăiau într-o conservă. „Ştii bancul ăla de pe vremuri – «În Uniunea Sovietică nimeni nu face sex»? Ei, exact aşa a fost la noi. Lumea era un loc paşnic şi frumos. Nimeni nu pomenea ceva de un război“, îşi aminteşte. Exact ca în afişele comuniste cu copii blonzi cu bujori în obrăjori, viitorul de vis al unei lumi ideale. Ziarele din Transnistria nu vuiau, presa torcea şi visa separarea celor patru raioane de proaspăta republică independentă.

Uneori, se mai auzeau împuşcături sau explozii surde, dar Ecaterina credea că sînt exerciţii militare. Cum trăiau ei aşa, la periferia oraşului, dealurile, păduricea de plopi şi pîrîul de lîngă casă erau paradisul copiilor. Acolo au găsit primele gloanţe şi au început să le colecţioneze. Cîţiva ani mai tîrziu, cînd locuia în Chişinău, a desfăcut gloanţele şi a adunat tot praful din ele într-un borcănaş pe care l-a pitit după nişte cărţi.

„Cred că lucrurile au mers perfect. Dacă nu era conflictul, nu ajungeam în Chişinău, iar de acolo în Canada şi America.“ În „Prietenia“ a ajuns pentru că e mai sigur, cînd sînt iernile îmbufnate, decît cu autocarul. Se întoarce de la Bucureşti, oraşul care va figura în viitorul ei buletin românesc. Nu e surprinsă că trenul e gol, dar nici nu ştie cum era înainte. „Biletul e de două ori mai scump decît la autocar!“, vine explicaţia. Mai sporovăim niţel despre diferenţa dintre comportamentul ruşilor – „erau flămînzi, prădau totul şi violau“ – şi al germanilor „calmi şi chiar respectuoşi“ – cînd au ajuns în satele României, apoi mă retrag în cuşeta mea, la ceaiul făcut de Alexei.

Schimbarea la roată a trenului

Pe la 3 şi ceva dimineaţa se strigă trezirea. „Gătim paşapoartele!“ Trecem vama, iar la 4,30 ajungem în gara de la Ungheni. O clădire cenuşie, pustie şi rece se înalţă în întunericul din jur. Mă aflu într-un vagon înstrăinat de celelalte, ca un frate vitreg. Curînd însă, toate vor fi despărţite. „Urmează să ni se schimbe roţile. Ne vor ridica în aer“, îl aud pe Alexei, venind pe hol cu ochii roşii, bulbucaţi, nedormiţi. Din cuşeta lui au străbătut toată noaptea note din melodiile lui Victor Ţoi şi Nikolai Baskov.

Urmează momentul pe care Nap Toader l-a inclus la loc de cinste, în comedia Nuntă în Basarabia, şi care se explică prin diferenţa dintre ecartamentul căilor ferate din Republica Moldova, moştenite de la fosta Uniune Sovietică, şi cel al şinelor româneşti. Schimbarea roţilor e procedură obligatorie.

Afară e linişte ca la graniţă. În jurul nostru trebăluiesc nişte umbre. Una dintre ele se pişă nepăsătoare pe un pachet de roţi, iar acestea aşteaptă cuminţi, patru cîte patru. Vor fi schimbate ca nişte pamperşi. Dimineaţă, în gara din Chişinău, din celelalte cinci vagoane vor mai coborî, învioraţi de aerul rece, încă vreo zece persoane.

Lina Vdovîi este redactor la TVR.

E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
p 14 jpg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.