Primari europeni, să ne trăiască!

La 1 iunie vom alege primari europeni, carevasăzică. Ei, şi? Mare lucru. Corul scepticilor "naţionale" va începe: clasa politică e de trei parale, trebuie restructurată. Nu ne aşteptăm la nimic bun... Toţi se bat pentru ciolan... E bătaie pentru putere, atîta tot. Noi, oamenii de rînd, la ce să ne aşteptăm? Cui foloseşte? Ei fură, noi, poporul, suferim. Ştiţi dvs., genul de plîngere-standard din discursul majorităţii şoferilor de taxi cu chef de vorbă (traficul e aglomerat, tu eşti obosit, el e civic-implicat). Cîteodată, vreau cu tot dinadinsul să îl scandalizez pe şoferul care-mi trece liniştit peste banda continuă, o ia pe contrasens şi înjură nesimţiţii din trafic care au făcut imposibilă circulaţia în Bucureşti. Evident, principalul vinovat e primarul. De aia, încep: "Nu-i adevărat, dom’le, nu-i atît de rău". Am reuşit. L-am blocat. Mai rău ca traficul. Încep să-i explic. În primul rînd, circulaţia e nasoală pentru că trăim mai bine. Avem mai mulţi bani, avem acces la credite, cumpărăm maşini. Mai multe maşini pe aceleaşi străzi înseamnă mai multă aglomeraţie. La fel s-a întîmplat în Dublin, la Madrid şi în orice alt oraş care a prosperat rapid. Traficul este victima colaterală a prosperităţii. Păi, să facă un sistem de "management al traficului". Hopa, zic, de unde ai auzit mata expresia asta? De la Videanu, zice. Mda, are dreptate. Videanu a aruncat conceptul pe piaţă. Adică, l-a aruncat la propriu, că nu l-a mai recuperat, să-l pună şi în practică. L-a uitat pe drum. Da, îi zic, uite la Londra. Străzile centrale - Oxford Street, Bond Street - au două benzi pe sens. Ar vrea ei să aibă un bulevard ca Magheru. Oraş vechi, nu au avut un Pache sau un Haussman, să taie-n carne vie, să dărîme case şi să facă bulevarde largi. Păi, cum pot ăia, dom’le, să circule? Păi, pot, dom’le, că la Londra au avut terorişti irlandezi. Iar mi se blochează interlocutorul. Da, şi ce-are una cu alta? Păi, de la terorişti li se trage. Au pus jdemii de camere de supraveghere. La trei stîlpi de iluminat, unul e cu camere d’alea panoramice, filmează totul. Acolo, dacă tragi pe dreapta şi pui "avariile", nici n-apuci să ieşi din maşină că vin doi poliţişti şi te-ntreabă dacă ai pană, să te ajute. Nuuuu, vrem doar să scoatem bani de la bancomat. Durează două minute. Ntz. Oprirea e interzisă. Circulaţi. Da, dom’le, ai dreptate, că uite ce-i pe Dorobanţilor, gipan lîngă gipan, parcate aiurea-n tramvai. Că şi de la ei e cum e cu traficu’. Da, îi mai zic, la Londra, au un primar cam sărit de pe fix, mai socialist el, unu’ Ken Livingstone, a pus taxă de trecere prin centru. 20 de lire. Hai, dă-o-ncolo de treabă, n-o să pună şi la noi. Ştiu şi eu, zic, a zis-o şi p-asta Videanu, a aruncat-o ca idee. Rămîne pe gînduri. Da’ mai bine să sincronizeze semafoarele, să le pună în ordine. Aici ai dreptate, dom’le. Ar trebui. Că am vorbit de Londra, acolo au un departament de 200 de inşi care numai asta fac. Se uită pe monitoare, numără maşinile din intersecţii şi reglează sensurile şi semafoarele pe zile, ore şi zone. Păi, vezi, aşa ar trebui. Aşa ar fi, dar costă. Dom’le, nu se lasă el. Am fost astă-vară la Barcelona, în concediu, acolo se circulă ca lumea. Au avut noroc şi cap, zic. Prin anii ’20 s-au apucat şi au tăiat bulevardele alea drepte, ca la New York. Drepte şi late. Colac peste pupăză, au avut şi Olimpiada în ’92. Pe bani, şi-au făcut un fel de centură interioară prin oraş. Nu-i mai doare capu’. Dar Barcelona e marea excepţie prin Europa. Vin primari din toată lumea să caşte gura pe acolo şi să vadă cum au reuşit. Rămîne pe gînduri. De fapt, zice, dacă stau să mă gîndesc, acu’ cîţiva ani, era mizerie mare prin oraş. Gunoaie cît gardul, gropi la greu, mizerie cît casa. E un pic mai bine. Dar se poate, dom’le, şi mai bine. Aşa-i, zic. Se poate. Între timp, ajung în faţa blocului. Îi plătesc fără ciubuc prea mare. Dacă nu comitea şapte încălcări ale codului rutier pe un drum de cinci kilometri, îi lăsam mai mult. Să fie sănătos. Şi el, şi conştiinţa lui civică.