Prima întîlnire

Maria-France IONESCO
Publicat în Dilema Veche nr. 512 din 5-11 decembrie 2013
Prima întîlnire jpeg

Decembrie 1967. Într-o adolescenţă întîrziată, descopeream cu pasiune România. În culmea emoţiei – în ciuda sau din cauza dezastrului din jur –, ameţită de literatura rusă, nu conteneam să repet, spre exasperarea tuturor: „E nemaipomenit, trăim aici în plin Dostoievski şi în plin Cehov.“
Nu vedeam încă – cu toate că sărea în ochi în această ţară – omniprezenţa lui Gogol, a unui Gogol balcanic.
Într-o seară, mă aflam într-un cerc de invitaţi, unde se învecinau, într-o atmosferă de bună dispoziţie, burghezi vechi şi noi, artişti şi veleitari, femei savante şi preţioase ridicole. În această societate amestecată apare un personaj atipic, cu o barbă roşcată, cu o privire intensă şi albastră, ale cărui cuvinte, prin ironia şi gravitatea lor, tranşau într-o manieră radicală conversaţiile acestei lumi de salon. Era Lucian Pintilie, care ne invită, pe gazdă şi pe mine, la o reprezentaţie a ultimului său spectacol, Livada cu vişini. Pasionată de Bread and Puppet şi de Living Theater, fană a lui Grotowski, eram, bineînţeles, admiratoare a lui Cehov, dintr-o pasiune pentru care m-aş fi făcut actriţă.

În holul teatrului, înainte de începerea spectacolului, îi spun, exaltată, lui Lucian Pintilie: „Cehov e autorul meu preferat, îl ador şi plîng întotdeauna la piesele lui.“ Privirea sa albastră viră spre negru şi, stăpînindu-şi politicos enervarea, Lucian Pintilie mă sfătui să-mi economisesc lacrimile.

De la acea Livadă cu vişini, care a fost pentru mine un electroşoc cu efect întîrziat, mi-au rămas amintiri concrete, senzoriale, adică active. O culoare, o imagine, sunete.
Culoarea. Roşul scenei pe care evoluau personajele. „Soare, gît retezat“, zicea Apollinaire despre acest soare roşu sîngeriu al serii, la anumite crepuscule, chiar înainte de triumful nopţii. Roşul sîngelui generaţiilor de morţi care au locuit acest domeniu, domeniul lor. „Spiritele boierilor alături de cele ale iobagilor, spiritele inocenţilor asasinaţi alături de cele ale asasinilor absolviţi de vină, spiritele fiinţelor şi ale lucrurilor… Spiritul cărţilor şi al lui Grişa, copilul ruinat.“ (Lucian Pintilie: Fragmente dintr-un discurs cu actorii, Arena Stage, Washington, 1988) Toţi vor fi abandonaţi şi, în acelaşi timp, livada va fi abandonată, şi acest abandon va fi crima – inconştientă pentru că e vorba despre uitare – ultimilor locuitori ai acestor locuri. Dar fantomele lor unde se vor întoarce?

Imaginea. Lanul de grîu din actul 2. Act ale cărui neliniştitoare seninătate şi aparentul idilism ne fac cu atît mai mult să resimţim moartea anunţată a livezii. Imagine hiperrealistă, în fond, adevăratele spice de grîu a căror materialitate, grosime vivantă, face palpabilă forţa telurică a ceea ce se naşte, trăieşte, moare şi renaşte. „Dacă bobul de grîu nu moare…“ spune Evgheni. Da, grîul va renaşte în sezonul următor, dar nu şi lumea din Livada cu vişini, care va fi pentru totdeauna nimicită de Istorie.

Sunetele. Caleaşca înhămată, dar şi bagajele pe care le pun şi le aruncă, tocurile grăbite ale ghetelor călătorilor care se întorc în primul act, orchestra evreiască din depărtare, coarda ruptă, bineînţeles, în linişte, dar şi greierii în lanul de grîu (se „auzea grîul“ din actul 2), aerul plin de zgomote al balului: paharele, în primul rînd, dar şi cărţile de joc care se amestecă şi, pe scenă, gîfîiturile cîinelui Charlottei Ivanovna din actul 3, loviturile de topor în cireşi, dar şi mobilele şi bagajele care se fac în grabă, cauciucurile lui Trofimov puse pe sol, scîndurile de lemn pe care le bat la ferestre şi, pentru a doua oară, coarda care se rupe.

Sunete ritmînd în mod implacabil, liniştea care devine, de asemenea, auditivă, densă. Sunete familiare, concrete, ce dau masă şi corporalitate acestei lumi care devine a noastră. Şi Lucian Pintilie o face să existe în mod concret şi material – aş zice în mod carnal – cu elemente împrumutate din realitate, şi o organizează cu rigurozitatea unui geometru, precum pictorii olandezi de interior sau cei suprarealişti, şi ne restituie esenţa realului, ascuns sub minimalismul cotidian.

Ne face să fim conştienţi de o realitate pe care ochii şi urechile noastre nu mai ştiu să o perceapă. Redîndu-ne – prin forţa regeneratoare a unei priviri noi – o virginitate a materialului, a palpabilului, concretului, el recreează această realitate. Ochii noştri se deschid, urechile se ascut şi redescoperim şi noi această lume care, în aura clipei revelatoare, ne apare atunci în adevărata sa dimensiune: cea a miracolului creaţiei.

Iată-ne, luaţi prin surprindere, copleşiţi, în faţa miracolului lumii.
Acesta este pentru mine sensul expresiei realism magic, mai ales aplicată în artă de Lucian Pintilie. Acest realism magic se situează la antipodul micii muzici cehoviene, clişeu sentimental de care această Livadă cu vişini m-a vindecat pentru totdeauna, trimiţînd la dracu’ toate violoncelele cehoviene.

Miracolul lumii nu se percepe decît în intensitatea clipei. Nici nostalgie, deci nici melancolie care să ne instaleze în durata moale a dramei, atunci cînd Cehov al lui Lucian Pintilie ne confruntă cu tragicul. Clipa poartă în ea propria moarte, a noastră.

Cehov insista mult pe faptul că Livada cu vişini e o comedie. Fără îndoială, o făcea pentru a contracara realismul sentimental al lui Stanislavski, dar poate că, la o privire mai atentă, o făcea deoarece comicul, destabilizator în cruzimea sa, e, după Cehov, expresia contemporană privilegiată a intuiţiei tragice. Rîsul, cel pe care îl declanşează gagurile metafizice ale lui Buster Keaton, ale fraţilor Marx, al lui Samuel Beckett etc., este rîsul care ne face să plonjăm în perplexitatea lui „ce se întîmplă…?“

Epihodov, alias „22 de nenorociri“, Charlotta Ivanovna, suflet de saltimbanc (ea scoate un castravete din buzunar) – „Îmi doresc atît de mult să vorbesc, să mă destănui cuiva. Dar cui? N-am pe nimeni.“ (actul 2, scena 1) –, bovarica Duniaşa, îndrăgostită de Iaşa, lacheul care n-o iubeşte, sînt, toate, personaje „oficial“ comice.

În viziunea lui Lucian Pintilie, ele nu sînt, de fapt, mai mult sau mai puţin comice – pe cît sînt de tragice –, precum utopistul Trofimov, eternul pomanagiu, precum ferventa şi devotata Varia, anxioasă şi neîndemînatică, sau ca promotorul Lopahin, brută sentimentală, sau ca Liubov Andreevna, zăpăcită, iresponsabilă, sau ca sublimul Firs, senilul flecar impenitent. Toţi pot, în acelaşi timp, să ne facă să rîdem şi să ne emoţioneze, căci toţi sînt pe marginea prăpastiei, condamnaţi să fie expulzaţi în afara livezii cu vişini, în afara acestei grădini ipotecate a Raiului, înfundată în datorii. Nici unii dintre ei nu sînt mai mult sau mai puţin condamnabili decît ceilalţi. Pe rînd vinovaţi şi inocenţi, ei există – asta e tot.

Lucian Pintilie îi arată în visele şi în proiectele lor derizorii, căci nici unul nu se împlineşte. Dar, în acelaşi timp, cum să nu-i iubeşti pe aceşti misfits care, după căderea în timp, vor fi condamnaţi la rătăcirea de „altundeva“.

Poate în această empatie cu Cehov s-a format privirea pe care Lucian Pintilie o are asupra lumii şi pe care o regăsim în toată opera sa. Niki Ardelean, colonel în rezervă, penultimul său film, operează şi el printr-o acuitate a detaliului important şi prin tandreţea lucidă, a acestei viziuni care amestecă tandreţea implacabilă, „bucuria deprimantă“, rigoarea indulgentă sau severa indulgenţă. O viziune a lumii bazată pe deriziune şi compasiune. Dacă lumea, aşa cum el ne-o arată, e o „farsă tragică“ (subtitlul pe care Eugen Ionesco l-a dat Scaunelor), nu ne surprinde că volumul său Bricabrac are inscripţionat: „Nu e nimic mai amuzant decît nenorocirea“ (Samuel Beckett). 

Pasajele în italice sînt extrase din cartea lui Lucian Pintilie – Bricabrac (Humanitas, 2003) 

Marie-France Ionesco este scriitoare, traducătoare şi jurnalistă.

traducere de Ana Maria SANDU 

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Coolio FOTO Getty Images jpg
Rapperul american Coolio a murit VIDEO
Nu este clară cauza morţii lui rapperului Coolio, dar managerul său a declarat pentru TMZ că paramedicii cred că a fost vorba de un stop cardiac.
Nord Stream FOTO Shutterstock
Putin este cel care a sabotat conductele Nord Stream, crede un fost oficial american
Robert Wilkie, fost secretar în administrația Trump, a declarat pentru Newsmax că nu are „nicio îndoială” în privința faptului că Vladimir Putin este responsabil de sabotarea conductelor Nord Stream.
Alexandru Arsinel
Arșinel a murit la 83 de ani. O ghicitoare îi spusese că va trăi 89 de ani
După o viaţă petrecută pe scenă, Alexandru Arşinel a murit pe 29 septembrie 2022, la vârsta de 83 de ani.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.