Prima întîlnire

Maria-France IONESCO
Publicat în Dilema Veche nr. 512 din 5-11 decembrie 2013
Prima întîlnire jpeg

Decembrie 1967. Într-o adolescenţă întîrziată, descopeream cu pasiune România. În culmea emoţiei – în ciuda sau din cauza dezastrului din jur –, ameţită de literatura rusă, nu conteneam să repet, spre exasperarea tuturor: „E nemaipomenit, trăim aici în plin Dostoievski şi în plin Cehov.“
Nu vedeam încă – cu toate că sărea în ochi în această ţară – omniprezenţa lui Gogol, a unui Gogol balcanic.
Într-o seară, mă aflam într-un cerc de invitaţi, unde se învecinau, într-o atmosferă de bună dispoziţie, burghezi vechi şi noi, artişti şi veleitari, femei savante şi preţioase ridicole. În această societate amestecată apare un personaj atipic, cu o barbă roşcată, cu o privire intensă şi albastră, ale cărui cuvinte, prin ironia şi gravitatea lor, tranşau într-o manieră radicală conversaţiile acestei lumi de salon. Era Lucian Pintilie, care ne invită, pe gazdă şi pe mine, la o reprezentaţie a ultimului său spectacol, Livada cu vişini. Pasionată de Bread and Puppet şi de Living Theater, fană a lui Grotowski, eram, bineînţeles, admiratoare a lui Cehov, dintr-o pasiune pentru care m-aş fi făcut actriţă.

În holul teatrului, înainte de începerea spectacolului, îi spun, exaltată, lui Lucian Pintilie: „Cehov e autorul meu preferat, îl ador şi plîng întotdeauna la piesele lui.“ Privirea sa albastră viră spre negru şi, stăpînindu-şi politicos enervarea, Lucian Pintilie mă sfătui să-mi economisesc lacrimile.

De la acea Livadă cu vişini, care a fost pentru mine un electroşoc cu efect întîrziat, mi-au rămas amintiri concrete, senzoriale, adică active. O culoare, o imagine, sunete.
Culoarea. Roşul scenei pe care evoluau personajele. „Soare, gît retezat“, zicea Apollinaire despre acest soare roşu sîngeriu al serii, la anumite crepuscule, chiar înainte de triumful nopţii. Roşul sîngelui generaţiilor de morţi care au locuit acest domeniu, domeniul lor. „Spiritele boierilor alături de cele ale iobagilor, spiritele inocenţilor asasinaţi alături de cele ale asasinilor absolviţi de vină, spiritele fiinţelor şi ale lucrurilor… Spiritul cărţilor şi al lui Grişa, copilul ruinat.“ (Lucian Pintilie: Fragmente dintr-un discurs cu actorii, Arena Stage, Washington, 1988) Toţi vor fi abandonaţi şi, în acelaşi timp, livada va fi abandonată, şi acest abandon va fi crima – inconştientă pentru că e vorba despre uitare – ultimilor locuitori ai acestor locuri. Dar fantomele lor unde se vor întoarce?

Imaginea. Lanul de grîu din actul 2. Act ale cărui neliniştitoare seninătate şi aparentul idilism ne fac cu atît mai mult să resimţim moartea anunţată a livezii. Imagine hiperrealistă, în fond, adevăratele spice de grîu a căror materialitate, grosime vivantă, face palpabilă forţa telurică a ceea ce se naşte, trăieşte, moare şi renaşte. „Dacă bobul de grîu nu moare…“ spune Evgheni. Da, grîul va renaşte în sezonul următor, dar nu şi lumea din Livada cu vişini, care va fi pentru totdeauna nimicită de Istorie.

Sunetele. Caleaşca înhămată, dar şi bagajele pe care le pun şi le aruncă, tocurile grăbite ale ghetelor călătorilor care se întorc în primul act, orchestra evreiască din depărtare, coarda ruptă, bineînţeles, în linişte, dar şi greierii în lanul de grîu (se „auzea grîul“ din actul 2), aerul plin de zgomote al balului: paharele, în primul rînd, dar şi cărţile de joc care se amestecă şi, pe scenă, gîfîiturile cîinelui Charlottei Ivanovna din actul 3, loviturile de topor în cireşi, dar şi mobilele şi bagajele care se fac în grabă, cauciucurile lui Trofimov puse pe sol, scîndurile de lemn pe care le bat la ferestre şi, pentru a doua oară, coarda care se rupe.

Sunete ritmînd în mod implacabil, liniştea care devine, de asemenea, auditivă, densă. Sunete familiare, concrete, ce dau masă şi corporalitate acestei lumi care devine a noastră. Şi Lucian Pintilie o face să existe în mod concret şi material – aş zice în mod carnal – cu elemente împrumutate din realitate, şi o organizează cu rigurozitatea unui geometru, precum pictorii olandezi de interior sau cei suprarealişti, şi ne restituie esenţa realului, ascuns sub minimalismul cotidian.

Ne face să fim conştienţi de o realitate pe care ochii şi urechile noastre nu mai ştiu să o perceapă. Redîndu-ne – prin forţa regeneratoare a unei priviri noi – o virginitate a materialului, a palpabilului, concretului, el recreează această realitate. Ochii noştri se deschid, urechile se ascut şi redescoperim şi noi această lume care, în aura clipei revelatoare, ne apare atunci în adevărata sa dimensiune: cea a miracolului creaţiei.

Iată-ne, luaţi prin surprindere, copleşiţi, în faţa miracolului lumii.
Acesta este pentru mine sensul expresiei realism magic, mai ales aplicată în artă de Lucian Pintilie. Acest realism magic se situează la antipodul micii muzici cehoviene, clişeu sentimental de care această Livadă cu vişini m-a vindecat pentru totdeauna, trimiţînd la dracu’ toate violoncelele cehoviene.

Miracolul lumii nu se percepe decît în intensitatea clipei. Nici nostalgie, deci nici melancolie care să ne instaleze în durata moale a dramei, atunci cînd Cehov al lui Lucian Pintilie ne confruntă cu tragicul. Clipa poartă în ea propria moarte, a noastră.

Cehov insista mult pe faptul că Livada cu vişini e o comedie. Fără îndoială, o făcea pentru a contracara realismul sentimental al lui Stanislavski, dar poate că, la o privire mai atentă, o făcea deoarece comicul, destabilizator în cruzimea sa, e, după Cehov, expresia contemporană privilegiată a intuiţiei tragice. Rîsul, cel pe care îl declanşează gagurile metafizice ale lui Buster Keaton, ale fraţilor Marx, al lui Samuel Beckett etc., este rîsul care ne face să plonjăm în perplexitatea lui „ce se întîmplă…?“

Epihodov, alias „22 de nenorociri“, Charlotta Ivanovna, suflet de saltimbanc (ea scoate un castravete din buzunar) – „Îmi doresc atît de mult să vorbesc, să mă destănui cuiva. Dar cui? N-am pe nimeni.“ (actul 2, scena 1) –, bovarica Duniaşa, îndrăgostită de Iaşa, lacheul care n-o iubeşte, sînt, toate, personaje „oficial“ comice.

În viziunea lui Lucian Pintilie, ele nu sînt, de fapt, mai mult sau mai puţin comice – pe cît sînt de tragice –, precum utopistul Trofimov, eternul pomanagiu, precum ferventa şi devotata Varia, anxioasă şi neîndemînatică, sau ca promotorul Lopahin, brută sentimentală, sau ca Liubov Andreevna, zăpăcită, iresponsabilă, sau ca sublimul Firs, senilul flecar impenitent. Toţi pot, în acelaşi timp, să ne facă să rîdem şi să ne emoţioneze, căci toţi sînt pe marginea prăpastiei, condamnaţi să fie expulzaţi în afara livezii cu vişini, în afara acestei grădini ipotecate a Raiului, înfundată în datorii. Nici unii dintre ei nu sînt mai mult sau mai puţin condamnabili decît ceilalţi. Pe rînd vinovaţi şi inocenţi, ei există – asta e tot.

Lucian Pintilie îi arată în visele şi în proiectele lor derizorii, căci nici unul nu se împlineşte. Dar, în acelaşi timp, cum să nu-i iubeşti pe aceşti misfits care, după căderea în timp, vor fi condamnaţi la rătăcirea de „altundeva“.

Poate în această empatie cu Cehov s-a format privirea pe care Lucian Pintilie o are asupra lumii şi pe care o regăsim în toată opera sa. Niki Ardelean, colonel în rezervă, penultimul său film, operează şi el printr-o acuitate a detaliului important şi prin tandreţea lucidă, a acestei viziuni care amestecă tandreţea implacabilă, „bucuria deprimantă“, rigoarea indulgentă sau severa indulgenţă. O viziune a lumii bazată pe deriziune şi compasiune. Dacă lumea, aşa cum el ne-o arată, e o „farsă tragică“ (subtitlul pe care Eugen Ionesco l-a dat Scaunelor), nu ne surprinde că volumul său Bricabrac are inscripţionat: „Nu e nimic mai amuzant decît nenorocirea“ (Samuel Beckett). 

Pasajele în italice sînt extrase din cartea lui Lucian Pintilie – Bricabrac (Humanitas, 2003) 

Marie-France Ionesco este scriitoare, traducătoare şi jurnalistă.

traducere de Ana Maria SANDU 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

reginele romaniei jpg
Care au fost pasiunile reginelor României. Puțini știu cu ce s-au ocupat în timpul vieții
Reginele Elisabeta, Maria și Ana au avut câteva pasiuni mărețe, aproape nebănuite. S-au remarcat prin eleganță, educație, dar și prin înclinațiile lor spre cultură tradițională, estetică și artă, însă puțini sunt cei care știu care erau interesele lor.
70955641 1004 webp
Dezinformare și manipulări: cum au intrat în viețile noastre
Nu cu mult timp în urmă doar o curiozitate, dezinformările au ajuns una dintre cele mai folosite arme într-un fel de război planetar total. DW a discutat cu Peter Gross, pionier în studiul manipulărilor.
elevi economic p s aurelian slatina   foto alina mitran (1) jpg
Elevii români, mai buni la Matematică decât în trecut, dar mai slabi la Științe. Rezultatele unui studiu internațional
Competențele elevilor de clasa a IV-a s-au îmbunătățit semnificativ în ultimii 12 ani atât la Matematică, dar și la Științe. În schimb, a fost înregistrat un regres al elevilor de clasa a VIII-a la Științe, arată un comunicat al Ministerului Educației.
Calin Georgescu Foto Mediafax (11) jpg
Fericirea are nanochipul tău | De ce nu crede Călin Georgescu că omul a ajuns pe Lună
În ultimele 2 săptămâni, declarațiile lui Călin Georgescu, candidat pentru președinția României, au făcut furori. În continuare, vom reinterpreta o serie de doze de înțelepciune ale politicianului.
Elena Lasconi Congresul USR FOTO USR (3) jpeg
USR anulează manifestaţia Pro-Europa de joi, din Piaţa Victoriei. Recomandarea Elenei Lasconi
Elena Lasconi a anunțat că USR anulează mitingul de joi din Piaţa Victoriei, intitulat „Manifestaţie Pro-Europa”. Ea recomandă tuturor celor care iubesc democraţia să meargă la evenimentul similar organizat de societatea civilă, din Piața Universității.
image jpeg
7e815746 e90f e847 595f bc33e1e32103 jpg
5 decembrie - Ziua Mondială a Cafelei Turcești
UNESCO a inclus cafeaua turcească pe lista „Patrimoniului Cultural Imaterial” în 2013. De atunci, în fiecare an pe data de 5 decembrie se celebrează „Ziua Mondială a Cafelei Turcești”.
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
Orașul din România unde străzile vor fi ornate cu luminițe și înregistrări de la Revoluția din Decembrie 1989
Orașul din România unde străzile vor fi ornate cu luminițe și înregistrări de la Revoluția din Decembrie 1989.
sedinta consiliului suprem de aparare a tarii 20 iunie 2024 (1)   foto csat presidency ro jpg
Anunțul Parchetului General, după desecretizarea documentelor privind campania lui Călin Georgescu
Parchetul General susține că nu a primit nicio sesizare sau documente privind campania electorală a lui Calin Georgescu, singurul act transmis fiind decizia CSAT din 28 noiembrie.