Preşuri, case, suflete

Jean-Lorin STERIAN
Publicat în Dilema Veche nr. 640 din 26 mai - 2 iunie 2016
Preşuri, case, suflete jpeg

În scurtă vreme, plec din țară pentru o perioadă mai lungă. Cu trei săptămîni înainte de data zborului, mi‑am deschis valiza şi am lăsat-o la vedere, în sufragerie. Din cînd în cînd, așez în ea, ca într-un layer cake, lucrurile despre care îmi închipui că vor fi indispensabile în următoarele patru luni. Cum ar fi o pereche de pantofi sport, deteriorați, pe care am de gînd să-i las în locul unde am locuit pentru prima oară în Berlin. De cîțiva ani, am căpătat acest obicei de a lăsa încălțări și piese vestimentare în locuri cu rezonanță sentimentală. De obicei, acestea sînt de două feluri – casele în care am locuit suficientă vreme și locurile amprentate de persoane importante din viața mea. Ambele conțin ipostaze la timpul trecut al sentimentului de acasă.

De zece ani, oricît de des aș călători, acasă e garsoniera din Șipotul Fîntînilor. Din 2008, cînd aprind neonul aflat deasupra ușii pe care scrie „lorgean theatre“, în ea se întîmplă piese de teatru și performance-uri. De cinci ani, spectatori de la lorgean au devenit, la rîndul lor, gazde de spectacole, grație unei campanii pe care am intitulat-o „Se joacă cu casa deschisă“. De la garsoniera de 32 de metri pătraţi, conceptul s-a răspîndit în zeci de apartamente din București, iar de trei ani s-a concretizat într-un festival. Din 2015, am lăsat-o mai moale cu transformatul periodic al casei în spațiu semipublic. Și asta mi-a schimbat viața într-un mod pe care nu aveam cum să-l anticipez. Coincidență sau nu, din luna în care am luat această decizie, am început să‑mi închiriez garsoniera pe AirBnB, ca și cum nu aș fi fost capabil să renunț complet la împărțirea spațiului privat cu alții. Cum personalitatea cuiva și spațiul în care trăiește se influențează reciproc, afluența de străini în spațiul privat a avut un impact dramatic în viața mea. Sinele meu are preș la intrare – e una dintre concluziile la care am ajuns după mai multe reprezentații cu we need to talk about Lorgean, performance în care cei 17 spectatori invitați sînt rugați să-mi evalueze, cu testul Johari, modul în care mă prezint în fața lor, pentru a deveni apoi moștenitori (prin testament oficial) al cărților din biblioteca mea.

La HomeFest, oamenii își deschid casele nu doar pentru prieteni și rude, ci și pentru oameni necunoscuți. Nu știu alții cum sînt, dar eu m-am simțit întotdeauna bine în casele celorlalți. Îmi iubesc casa, dar, cu siguranță, nu mi-este suficientă. Am nevoie să o părăsesc, ca să mă pot bucura cînd mă întorc în ea, la fel cum am nevoie să călătoresc ca să mă simt întreg. Ori să o văd reflectată în ochii celorlalți. În 2009, cît timp am beneficiat de o rezidență artistică în Londra, am petrecut o lună într-o garsonieră situată la ultimul etaj al ICR-ului, o clădire în care angajații locuiau în apartamente aflate pe același palier cu birourile în care lucrau. În aceeaşi perioadă, apartamentul meu din Bucureşti a fost locul unui alt tip de rezidenţă: în el au locuit pe rînd paisprezece oameni, timp de 48 de ore fiecare. Unii dintre ei îmi erau apropiaţi, alții doar cunoștinţe întîmplătoare şi, într-un caz, o persoană complet necunoscută (recomandată de o prietenă). Astfel, în timp ce colonizam spaţiul public al unei instituţii, spaţiul meu privat suferea la rîndul lui o multiplă colonizare, căpătînd valenţe de spaţiu public (pensiune, hotel). Celor paisprezece locatari temporari li s-au înmînat o cameră video şi o casetă, cu rugămintea ca la sfîrşitul celor 48 de ore să lase aproximativ 20-25 de minute în care să înregistreze ce doresc, cu condiţia ca filmarea să aibă loc în apartament (garsonieră). Pentru a avea totuşi un fir roşu, filmarea trebuia să conţină şi o scenă a preparării cafelei sau a ceaiului într-o dimineaţă (ritual de adaptare), cît şi lectura în prezenţa camerei a unei pagini dintr-o carte aleasă la întîmplare din bibliotecă. La sfîrşitul fiecărei „rezidenţe“, dacă în apartament apăruseră transformări, coordonatorul de proiect refăcea cadrul iniţial pentru ca fiecare să beneficieze de acelaşi interior lăsat de mine la plecare. M‑a interesat raportarea la spaţiul meu privat, modul în care s-au lăsat influenţat de el, şi invers, cît a contat gradul de cunoaştere şi modul în care interacţionaseră sau nu cu locuinţa în trecut, cît şi în ce fel s-au raportat la prezenţa/absenţa mea. La întoarcere, din cele aproape şapte ore de material brut de filmări, am editat un film de aproximativ 15 minute, intitulat Cadastre, al cărui autor colectiv sînt locuitorii temporari, dar adevăratul regizor este apartamentul – sau, mai precis, lorgean theatre.

Cu două-trei luni înainte de începerea HomeFest-ului, vizitez apartamente pentru a le evalua potențialul artistic. Dacă ar avea sens, aș putea să-mi deschid deja o agenție imobiliar-culturală. Acolo unde alții văd o sufragerie, eu văd o scenă. Și nu mai sînt singurul. Sînt încîntat de numărul mare de oameni care își deschid casele pentru ceilalți. Desigur, pentru ei acest lucru se întîmplă o dată pe an și are efectul unei schimbări de culoare a pereților sau a mobilei, reîmprospătînd afectiv un spațiu banalizat de trăirea de zi de zi. The domestic box se transformă în magic box. La rîndul lor, actele culturale sînt influențate de spațiul domestic care le găzduiește. Așa a apărut homemade culture. Am definit domestic box-ul ca spațiul locuit în care au loc acte performative artistice intenţionat organizate. Acesta se activează cînd în el se produce o întîlnire, cea dintre artiști și public, întîlnire mediată de gazdă prin prezență și, indirect, prin spațiul pus la dispoziție de către aceasta. Homemade culture este ceea ce se naște din această întîlnire, produsul viu generat în și de spațiul domestic.

Nu mai știu dacă preocuparea către cele cultural-domestice m-a ales pe mine sau eu pe ea. Gabriel Liiceanu scrie într-un articol din revista Secolul 20 (și nu pot decît să-l cred) că, în greaca veche, înainte de a fi fire, caracter, fel de a fi, ethos a însemnat locuință. Mai spune și că o etică originară ar fi o știință a locuirii, nu una a moravurilor. Mă simt ca acasă în casele celorlalți și stingher, uneori, cînd sînt singur acasă. Am nevoie de magia interioarelor celorlalți, pentru a o reactiva pe a mea. În economia unui festival intră și obiectele promoționale. Pînă acum am produs căni, tricouri, șosete și tradiționalii magneți. Pentru ediția următoare, pregătim preșuri de intrare, inscripționate cu „Welcome to HomeFest“. Preșul nu reprezintă doar invitație politicoasă, ci și un îndemn la curățire a spiritului înainte de a trece pragul cuiva, suflet sau locuință. În valiza de Germania am pus mai multe perechi de șosete găurite și o pereche de încălțări vechi pe care le voi lăsa pe Rigauer Strasee, Simon Dach Strasse și Islandische Strasse, adrese temporare din perioada singurei și firavei încercări autentice de a-mi muta, pe termen lung, sufletul și corpul în altă țară. Nu știu dacă să mă bucur că n-a reușit.

Jean-Lorin Sterian este scriitor. Din 2008 şi-a deschis teatru (lorgean theatre) în propriul apartament, iar în 2014 a inițiat Festivalul HomeFest.

Foto: J-L Sterian

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.