⬆
acasă
O viaţă de om, întreagă
Mă simțeam în trecere, spre un „acasă“ pe care nu mai știam prea bine unde să-l găsesc. Nu puteam să mă apuc de nimic, nu-mi venea să-mi desfac bagajele, cu gîndul că, în curînd, o să plec mai departe. Starea de provizorat mă înnebunea. Am mai căutat.
Acolo unde nu mergi tot timpul pe sîrmă
Cînd am venit în Franța cu o bursă postdoc, am locuit o vreme într-o cameră de cămin studențesc cu o chicinetă minusculă și un linoleum atît de ponosit, încît, ca să nu-l mai văd, am început să-l scriu, mîzgălind cu markerul tot felul de citate sau definiții de cuvinte din dicționar.
„După cum spuneam ieri“
Spre norocul meu, plecările mele au început de la o vîrstă destul de fragedă, fiindcă părinții mei au hotărît să mă trimită în străinătate cîte o lună în fiecare vară. Țin minte că prima dată (aveam 11 ani) nu am vrut să fac asta, am plîns întruna, am amenințat că intru în grevă, că nu o să mai vorbesc cu ei.
Acolo unde nu e bine
Un copil moare mușcat de cîini în mijlocul orașului. Vînzătoarea de la supermarket îmi dă cumpărături la caiet, dacă mi-am uitat portofelul în cealaltă geacă. Tomberoanele de gunoi sînt totdeauna pline. Dezinfectantul cu care s-a spălat doctorul pe mîini, înainte de a-l opera pe tata, e posibil să fi fost apă chioară.
Acasă în limba română
Acasă nu mă mai simt nicăieri. Mă simt bine aici, pentru că strada, mîncarea, chipurile, limba, clădirile chiar, totul, îmi aduc aminte de o perioadă a tinereții care s-a dus definitiv. Mă simt bine și în alte părți, cînd sînt primit cu prietenie și cu afecțiune și, uneori, chiar și cu admirație.
Preşuri, case, suflete
De cîțiva ani, am căpătat acest obicei de a lăsa încălțări și piese vestimentare în locuri cu rezonanță sentimentală. De obicei, acestea sînt de două feluri – casele în care am locuit suficientă vreme și locurile amprentate de persoane importante din viața mea.
Există o casă pentru mine în poemele tale
Îmi plac hotelurile. Cîndva îmi plăcea în vizită, pentru că asta însemna că cineva te primește la el acasă. Iar la altcineva era altundeva, în locul în care regulile nu sînt cele de acasă, acolo unde nici măcar tu nu ești cel de acasă.
„Nicăieri şi oriunde sînt singură, cu amintirile mele“ - interviu cu Dana ENULESCU
Nu am simţit niciodată nevoia ca un loc să-mi semene. Prefer mai degrabă locurile care nu-mi seamănă deloc. Vreau să mă adaptez, să mă transform, să mă reinventez, să iau forma locurilor în care mă aflu. Şi ca să faci asta este nevoie de un mare efort, trebuie să te concentrezi.
Acasă la jurnalişti
M‑am mutat la Casă pe 1 august 2014. Lumea din jur nu prea înțelegea de ce am renunțat la confort grad II ca să locuiesc cu niște golani grad I. La 30 de ani, te muți în general la casa ta, nu la casa altora. Am primit prima cameră pe dreapta, vizavi de bucătărie. Acolo am reînvățat să scriu.
Patria ca o umbră
Paradoxal, primăvara anului 1990 m‑a găsit la Berlin. Valul emigrării mă lovise din plin. Cum construcţia precedă proiectul, ca la mai tot românul, la întrebarea „ce caut pe acea bancă de pe malul Havelului (undeva în Spandau)?“, răspunsul mă ocolea.