P.P. Carp. Oratorul

Publicat în Dilema Veche nr. 805 din 25-31 iulie 2019
P P  Carp  Oratorul jpeg

Despre Carp ca orator, I.G. Duca făcea, în Portrete și amintiri, cîteva observații fine și pertinente: oratoria lui era concisă, lapidară, sintetică; „el nu se adresa sufletului, ci numai rațiunii“ (aici, cred eu, greșește sau, mai exact, exagerează); „vorbea scurt, fără artificii, cu sobrietate de gesturi“; vorbea liber, dar discursurile și le pregătea cu grijă, punînd accent pe structură; nimeni nu punea la îndoială sinceritatea totală a convingerilor lui, ceea ce-i conferea o neîntrecută autoritate morală; această gravitate nu excludea umorul, căci Conul Petrache era „omul cel mai de spirit din epoca lui“. Într-o pagină și jumătate, I.G. Duca a acoperit toate categoriile de bază ale retoricii clasice: logos, pathos, ethos, plus inventio, dispositio, elocutio, actio și memoria. Să le luăm pe rînd.

Prietenul lui Carp, Titu Maiorescu, a scris un articol faimos despre elocvența română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: „Oratori, retori și limbuți“. E un text programatic pentru întreaga oratorie junimistă. Încă din titlu se vede preferința lui Maiorescu pentru oratoria romană în detrimentul retoricii grecești. Ce este, în fond, oratoria lui Cicero? Retorică grecească filtrată prin ethos-ul roman, adică prin valorile și virtuțile specific romane. Se știe prea bine care era suspiciunea lui Cato cel Bătrîn față de capacitatea retorilor și filozofilor greci de a face din albă neagră și din neagră albă, de a susține azi o teză și mîine contrariul ei. Pentru el, un orator era pur și simplu „vir bonus, dicendi peritus“ („bărbat bun, iscusit în a vorbi“). Iar sfatul cel mai potrivit era, după el, „rem tene, verba sequentur“ („cunoaște bine chestiunea, vorbele vor veni de la sine“). Or, Carp știa întotdeauna despre ce vorbea, stăpînea dosarele, oratoria lui se caracteriza prin ceea ce nemții numesc „Sachlichkeit“. Aș fi tentat să traduc acest termen prin „factualitate“. Carp era totodată „vir bonus“ în sensul virtuții politice. Într-un pasaj ditirambic din memoriile sale, Tzigara-Samurcaș îl compară cu Aristide cel Drept: e poate cel mai înalt compliment care poate fi adus virtuții unui om politic. Sigur, Carp n-a murit în sărăcie precum marele atenian, dar e cert că n-a urmărit niciodată un interes personal. Oratoria sa reflectă fără îndoială acest ideal etic.

Despre relația dintre logos și pathos în oratoria lui Carp, I.G. Duca face o afirmație sugestivă, dar exagerată: „el nu adresa sufletului, ci numai rațiunii“. Din start n-are cum să fie adevărat, pentru că orice discurs de impact conține și logos, și pathos. În plus, analiza discursurilor lui Carp pune în evidență mijloacele prin care știa să suscite emoții în rîndul celor care-l ascultau. Se poate spune însă că discursurile sale erau preponderent argumentative. Ele se adresau unui public restrîns și relativ specializat. Așa cum bine observă Duca, ele nu pot fi concepute decît în contextul parlamentarismului clasic de secol XIX, care se baza pe credința în dezbaterea de idei (acest postulat a dispărut de mult, așa cum au arătat deja Max Weber și Carl Schmitt). Or, în funcție de publicul căruia te adresezi, ponderea logos-ului și cea a pathos-ului variază: cînd te adresezi unui public puțin numeros, omogen și specializat, logos-ul va reprezenta, să zicem, 90% și pathos-ul doar 10% din discurs; dacă însă te adresezi unui public numeros, heterogen și nespecializat, proporția va trebui să fie inversă. Carp se adresa unei elite politice și intelectuale. El nu era un orator pentru mase, nu vorbea pentru mulțimi numeroase. Asta nu înseamnă că nu exprima emoții și nu recurgea la figuri de stil. O făcea mai puțin decît Kogălniceanu sau, mai tîrziu, Take Ionescu, dar folosea figurile potrivite tipului său de personalitate. În discursurile sale găsim repetiții, sentințe, antiteze, enumerații, întrebări retorice, întrebări didactice, exclamații, elemente de dialogism. Sigur, vorbea el „scurt și fără artificii“, dar stilul său nu era deloc pauper. Și, de fapt, e multă emoție reținută în spatele acestei pudice sobrietăți.

Logos-ul lui Carp se caracterizează, cum spuneam, prin „Sachlichkeit“, prin „factualitate“ și chiar o anumită tehnicitate. Dar în aproape toate discursurile sale există un moment în care se înalță la o privire de sus și argumentează pornind de la principii, de la o concepție filozofică asupra temei abordate. Combinația dintre argumentația factuală și cea principială este, cred eu, marca distinctivă a oratoriei lui Petre Carp. Există la el un acord perfect între logos și ethos, între modul de a argumenta și modul de a fi. Cînd ai citit destul de multe discursuri de-ale lui Carp și ai pus cap la cap toate aceste momente de argumentație ex principiis, îți dai seama de perfecta coerență a filozofiei sale politice. Asta explică, de altminteri, poziția lui singulară în interiorul mișcării conservatoare. În zilele noastre îl considerăm pe Carp ca pe unul dintre reprezentanții cei mai tipici ai conservatorismului românesc. Și într un sens avem dreptate, pentru că avea o busolă doctrinală foarte sigură. Dar în epocă era văzut ca marginal față de curentul dominant în partidul conservator, care era, firește, un conglomerat de personalități – în general, remarcabile –, care funcționa după principiul „noi și ai noștri“ și „mai lasă-ne, dom’le, cu ideile“. Solidaritatea de partid era, cum se întîmplă cel mai adesea, mai importantă decît doctrina. Se mira, de pildă, tatăl meu de ce era bunicul său, Mihail Paleologu, rezervat față de curentul junimist și de ce a făcut o dată o farsă înregistrînd pe fonograf afirmația, evident jucăușă, că „les junimistes sont des cochons“: „des cochons à idées“, aș completa, adică oameni politici care țin mai mult la ideile lor decît la unitatea partidului. Dar tocmai de aceea sînt mai interesante acum discursurile lui Carp decît cele ale lui Lascăr Catargi, Cantacuzino Nababul, Nicolae Filipescu sau Alexandru și Ion Lahovari.

Un lucru n-ar înțelege deloc Conul Petrache în zilele noastre: războiul total dintre „conservatori“ și „progresiști“. Pentru el, conservarea și progresul erau indisociabile. Mai mult, în viziunea lui, progresul nu era posibil decît prin conservare, adică prin acumulare și creștere organică. Pentru el, conservatorismul era forța politică prin care societatea progresează fără luptă de clasă, fără rupturi dureroase pentru anumite categorii sociale, fără a favoriza pe unii în detrimentul altora. Sigur, de peste o sută de ani a prevalat o cu totul altă manieră de a face politică, iar binele unora a fost mereu răul altora, care la rîndul lor s-au revanșat atunci cînd au putut. Dar vi se pare rezultatul așa grozav? N ar fi oare cazul să citim discursurile lui Carp? Nu de alta, ca să vedem că se poate și altfel… 

Theodor Paleologu este scolarhul Casei Paleologu (www.paleologu.com).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.