Povestea planetei

Publicat în Dilema Veche nr. 1010 din 17 august – 23 august 2023
image

Probabil că prima poveste care m-a influențat a fost cea a cuceririi spațiului. Fiind născut în anul în care Apollo 11 ajungea pe Lună, am crescut într-o perioadă în care Andrei Bacalu prezenta la televiziunea de stat principalele misiuni spațiale, indiferent de cine erau lansate. Astfel, îmi amintesc prima misiune comună Soiuz – Apollo, plecarea sondelor Voyager (active și astăzi) sau lansarea primei navete spațiale – Columbia (în 1980, în pauza unui meci de fotbal Danemarca-România). Povestea oamenilor care pleacă să cucerească spațiul nu a fost însă singura care mi-a marcat copilăria. În aceeași perioadă, aceeași televiziune prezenta seria de documentare ale lui Jacques Yves Cousteau – Lumea tăcerii. Misterioasa și încă prea puțin cunoscuta lume a oceanului planetar m-a fascinat și m-a făcut să vreau să aflu mai multe. Să încerc să ajung și eu să descopăr acest domeniu, al Lumii Apelor, pe cît de apropiat, pe atît de necunoscut. Iar televiziunea mai dădea acces pe atunci – ce e drept, doar cu lingurița, o dată pe săptămînă – la alte povești magice care deschideau porțile cunoașterii spre planeta noastră și Univers: serialele lui Carl Sagan și James Burke și mereu interesanta Teleenciclopedie. Povestea planetei, a oceanului, marile descoperiri geografice, primii pași spre spațiu erau însă mult mai pe larg descrise în cărți pe care le-am citit și recitit în copilărie și în adolescență și pot spune că au avut un rol uriaș în devenirea mea. Am urmărit pas cu pas aventurile marilor descoperitori și cercetători, m-am bucurat alături de ei atunci cînd au reușit, am suferit atunci cînd au dat greș sau cînd au pierit. Iar în momentul în care a trebuit să decid ce vreau să fac în viață, am vrut să devin și eu parte a poveștii planetei Pămînt, a celor care încearcă să îi deslușească istoria și tainele. Nu doar povestea planetei m-a atras. În anii 1980, într-o societate lovită de teamă, lipsuri și neîncredere (multe dintre tarele de azi avîndu-și rădăcinile atunci), iubeam poveștile geologilor care se ocupau de realizarea hărților geologice și geofizice ale țării.

Erau poveștile oamenilor liberi, care trăiau cea mai mare parte a anului în afara sistemului. Plecați de acasă de primăvara pînă toamna tîrziu, lucrau ca să cartografieze fiecare rocă, fiecare vale de rîu, fiecare structură din anumite perimetre, în general spre deal și munte. Mergeau astfel din sat în sat, își stabileau singuri programul zilnic, aveau – pe scurt – ceea ce lipsea cel mai mult atunci: libertatea de a decide și de a se organiza cum vor. E drept, la fel plecau și geofizicienii, dar în echipe mult mai mari, iar relațiile în comunități mai mari erau mereu mai complicate. Cei doi sau trei geologi colegi de echipă erau mai mult decît o familie, erau frați în ale Pămîntului cu tot ceea ce însemna acest lucru. Cu timpul i-am cunoscut și pe cei care aveau să îmi devină colegi. Plecați în Deltă, cazați pe pontoane-dormitor tractate de șalupe care se deplasau cu viteza melcului, mergeau cu lunile dintr-un loc în altul, oprind aproape de fiecare dată în alt loc, încercînd să afle tot ce se putea cunoaște despre povestea Deltei și a plajelor acesteia. O viață simplă, fără echipamente moderne (dacă frigiderele pot fi considerate astfel, pentru că mulți ani aveam doar lăzi cu gheață), cînd serile pe ponton erau luminate doar două-trei ore de niște becuri chioare, alimentate de un generator electric cu motor de tractor. Însă atunci cînd pontonierul oprea generatorul, liniștea Deltei părea cea de la începuturile timpurilor. Iar nopțile fără lună umpleau cerul de stele – așa cum numai în Deltă pot fi admirate.

Anii au trecut. Mi-am urmat visul – acela de a încerca să trăiesc povestea începută de alții. Geologia s-a schimbat enorm de atunci. Geologii prospectori și cei care lucrau la hărți ca în acele vremuri sînt azi pe cale de dispariție în întreaga lume. Modul de lucru s-a schimbat, s-a modernizat, s-a dinamizat. Și temele actuale de interes sînt altele. La fel, în Deltă continuăm să lucrăm, la fel și pe coastă sau pe mare. Totul e însă mult mai rapid. Echipamentele sînt sofisticate, lipsa electricității nici nu poate fi luată în discuție. Iar nopțile cu cerul spuzit de stele sînt tot acolo – dar deja e mai greu să te afli în zone fără surse de lumină. 

Povestea continuă. Față de acum trei-patru decenii am aflat multe despre oceanul planetar. Am aflat, de fapt, cît de puține cunoaștem și cît mai avem de învățat. Cît privește geologia, știința și istoria planetei Pămînt, încă nici nu am ajuns să știm cît de puțin cunoaștem.

Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național pentru Geologie Marină – GeoEcoMar, profesor onorific la Universitatea din Stirling, Marea Britanie.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
EXCLUSIV Bruce Lincoln, profesor, discipol și fost student al lui Mircea Eliade: „Admirația lui pentru mișcarea legionară m-a tulburat mult“
Articole și documente din perioada anilor ’30, în care filosoful român Mircea Eliade își declara simpatia față de Garda de Fier, au ajuns în posesia discipolului său, Bruce Lincoln, astăzi un emerit profesor american.
image
Dependența de ecrane a copiilor, vindecată în doar două săptămâni. Ce ar trebui să facă părinții. Soluția specialiștilor danezi
3 ore pe săptămână în fața ecranelor și nu mai mult! De atât au nevoie copiii pentru a se dezvolta sănătos din punct de vedere psihic și emoțional. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de specialiștii unei universități de prestigiu din Danemarca.
image
Care sunt cele mai bune companii aeriene din lume în 2024. Care au cele mai puține anulări și întârzieri
Blocajul informatic de vineri ne-a determinat să căutăm care sunt cele mai sigure companii aeriene din lume, premiate pentru cele mai puține anulări și întârzieri.

HIstoria.ro

image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.
image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.