Poveste în patru acte

Publicat în Dilema Veche nr. 434 din 7-13 iunie 2012
Poveste în patru acte jpeg

Se numea Miua şi era un urs roşu, cu vestuţă în carouri şi un ochi puţin dezlipit. Habar n-am de la cine îl primisem şi nici nu cred că mă jucam prea mult cu el, dar seara cînd mă pregăteam de culcare, Miua devenea personajul principal al fanteziilor mele. Era un soi de erou neînfricat, posesor de sabie şi de puteri magice, ajutor de zîno-prinţesă (asta eram eu) şi principala lui misiune era să execute/pedepsească/decapiteze orice coleg de grădiniţă care mă trăsese de păr sau rîsese de mine în timpul zilei. Odată, am făcut imprudenţa să pomenesc despre existenţa acestui personaj unor copii de la groapa cu nisip care nu voiau să mă primească în jocurile lor. O să vină Miua şi-o să v-arate el vouă! Apoi l-am descris cu lux de amănunte, crezînd că astfel îi voi înfricoşa şi vor ceda, însă copiii mi-au adus la cunoştinţă că aşa ceva nu există şi s-au dus să se joace cu găletuşele şi lopăţelele lor ceva mai încolo, prăpădindu-se de rîs pe seama mea. M-am enervat îngrozitor şi, cu lacrimi în ochi, am chemat-o pe maică-mea să le spună ea copiilor ălora că Miua nu-i o scorneală de-a mea şi că ar face mai bine să se teamă de el, dar maică-mea (care de obicei îmi încuraja fanteziile) m-a privit ciudat, m-a luat de mînuţă şi m-a dus acasă, unde mi-a explicat pentru prima dată, pe înţelesul celor 4-5 ani pe care-i deţineam, diferenţa dintre un personaj real şi unul fictiv. Era spre binele meu să înţeleg asta, dar, pe de altă parte, nici mama nu auzise pe atunci despre „ficţionalizarea realităţii“, pe care o practicam în mod inocent la vremea aceea…

Cred că primul personaj „instituţional“, dacă-l pot numi aşa, cu care m-am întîlnit (şi m-am confruntat) a fost diriga din clasele V-VIII. Era profesoară de sport, secretară de partid pe şcoală şi mare organizatoare de tabere la munte, dar prima dată cînd am început să intuiesc că este un adevărat personaj a fost în timpul mineriadelor (Revoluţia m-a prins în clasa a V-a) cînd, după cele două-trei zile de absenţă, întorşi la ore, ne-a ţinut o cuvîntare elogioasă despre aceşti vajnici patrioţi care au venit din Valea Jiului să apere democraţia de-abia născută. Fiind un copil cărat de părinţi în Piaţa Universităţii, care purta cu mîndrie eticheta de „element destabilizator“ (mama era „golancă melancolică“, iar tata nu mai ţin minte exact), am înţeles instinctiv că sîmburele conflictului dramatic dintre noi două e pe cale să încolţească. Eram două personaje cu viziuni ideologice diferite... Cum în următorii ani m-a trimis în mod repetat acasă pe motiv că aveam fusta prea scurtă şi mi-a confiscat cîteva oracole compromiţătoare, doamna dirigintă a ajuns să întruchipeze în mintea mea „personajul negativ“, The Absolute Villain, motiv pentru care am introdus-o într-o parodie după „Paşa Hassan“, pe care am citit-o la ora de română. Diriga era Vodă care trecea „prin şiruri, cu catalogu-n mînă“, făcînd prăpăd în oastea otomană, a.k.a. elevii clasei a VI-a B. Doamna Vaum, profa de română, care aprecia acest gen de manifestări subversive la ora ei, era tot un personaj: ţipa la noi, ne făcea „loaze“, ne ironiza fără milă, izbea cu catalogul de catedră, dar ne şi îndemna să „batem cîmpii cu graţie“ în compuneri, nu ne dădea niciodată teme plicticoase şi se străduia să ne facă să citim poezie în afara manualului, chestie pentru care ne răsplătea cu cîte un 10. Aşadar, era „personajul bun“, pentru că pe atunci aşa vedeam lucrurile, albe sau negre, fără prea multe nuanţe intermediare, iar personajele se împărţeau ca-n basme sau ca-n filmele cu karate.

În perioada liceului şi-a facultăţii, cred că-mi alegeam băieţii de care mă îndrăgosteam după potenţialul de „personaj“ pe care-l aveau. Dacă respectivul ieşea noaptea pe furiş din casă şi mînca gîndaci, avea şanse maxime. La fel şi dacă stingea farurile maşinii mergînd noaptea pe contrasens, dacă salva puii de stîrc rămaşi toamna pe mirişte (probabil asta se datorează traumelor cu care am rămas după studiul povestirii lui Brătescu-Voineşti…) sau dacă alterna la petreceri reprizele de striptis cu cele de emoţionat pîn’ la lacrimi la vreo melodie lacrimogenă. Toate astea nu par decît nişte clişee adolescentine, dar pe vremea aia credeam sincer că un tip în stare de vreo tîmpenie enumerată mai sus este un „personaj“ de care merită să te-ndrăgosteşti. De altfel, orice personaj trebuia să conţină, obligatoriu, o doză de nebunie şi jemenfichism; ciudăţeniile şi sfidarea regulilor erau elementele care diferenţiau un om „normal“ de un personaj. De la sine înţeles că nici nu mă oboseam să aflu dacă sub pojghiţa aceea de om „normal“ se poate ascunde un personaj, pentru că personajul era ceva ce se recunoştea de la prima vedere după manifestările zgomotoase (a se citi ostentative).

Într-o vreme, pe cînd locuiam în blocul în formă de U cu biserică în mijloc de pe Dorobanţi, mă fascina un bătrîn care hrănea porumbeii din curte. Tîra veşnic după el nişte plase cu resturi pietrificate de pîine, avea o privire ca de pe altă lume, o claie de păr alb, haine jerpelite şi te apostrofa imediat dacă-i deranjai zburătoarele de la masă. Exact cînd mă hotărîsem să-mi fac curaj să vorbesc cu el (mi se părea, evident, un personaj), bătrînul nu s-a mai arătat prin curtea bisericii. Tot atunci, l-am cunoscut pe artistul Ion Bârlădeanu, care avusese primul său vernisaj la galeria H’Art şi, pe neştiute, povestea lui s-a suprapus peste imaginea bătrînului cu porumbei a cărui poveste nu o aflasem niciodată şi a intrat în romanul la care lucram. Şi pentru că trebuia să poarte un nume, l-am numit Zaim, după numele unui bătrîn lăutar pe care-l intervievasem pentru o revistă, un domn cu o poveste absolut fabuloasă şi o voce, la cei peste 90 de ani ai săi, care te putea face să plîngi. Cumva, din trei personaje reale s-a născut unul singur, fictiv.

Adina Rosetti este jurnalistă şi scriitoare.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.