Poți să fii tot tu, însă altcineva
Ești băiat, însă avatarul tău din joc poate să fie fată. La fel cum foarte bine poate să fie elf, demon sau pitic. Practic, îți construiești o identitate de la zero atunci cînd îți creezi personajul care te reprezintă. Și începi cu înfățișarea – statură, culoarea pielii, părul/ barba/coafura, ochi, gene, zîmbet. Nu poți să nu te gîndești că ar fi minunat să se întîmple așa din cînd în cînd și în viața reală. Să-ți poți schimba genul, apartenența și, într-un mod fundamental, modul în care arăți. Să fii tot tu, însă altcineva. În joc, începi să-ți „crești“ avatarul la fel ca pe un copil în viața reală. Acest alter ego capătă skills-uri noi, învață să mînuiască diferite arme, își alege specializări, poate să fie, de pildă, un bun constructor sau un bun grădinar. Perspectiva unei „vieți“ nou-nouțe este fascinantă. Începi să interacționezi cu ceilalți jucători, apare spiritul de competiție. Ca în orice societate, unii sînt mai bogați, alții mai săraci, unii au mai mult noroc, alții sînt mai ghinioniști. Avatarurile se unesc în bresle, națiuni, îndeplinesc diferite sarcini împreună, luptă cot la cot pentru faimă și putere. Inevitabil, apar prietenii și dușmănii. Nu se discută aproape deloc despre viața de dincolo de joc, uneori e chiar nepoliticos să întrebi pe cineva ce gen are, ce vîrstă sau de unde vine. Și nici nu contează. Cînd am început să joc mmorpg-uri (adică acel tip de joc online în care îți creezi un avatar sau mai multe și la care participă jucători din întreaga lume), mi‑am dat seama că nici granițele geografice nu mai contează, poți să fii de oriunde sau de nicăieri. Nu există rasism sau intoleranță, este, poate, o lume mai bună posibilă care te prinde, te miști la fel de lejer prin ea ca în lumea în care te-ai născut. Poate chiar mai lejer pentru că nu depinzi de un corp și nu există moarte, avatarul tău poate să reînvie la nesfîrșit. După mai mult timp petrecut în joc, se întîmplă să mai afli cîte ceva despre camarazii tăi. În fiecare sîmbătă, la o anumită oră, avatarul meu împreună cu un alt avatar ucideau Minotaurul. Am descoperit la un moment dat că celălalt jucător avea 68 de ani, era pensionar și locuia în Florida. Toate aceste informații mi s-au părut irelevante pentru misiunea noastră comună. Într-un alt joc, șeful nostru de ghildă era înnebunit după navigație, își construise o corabie și plecam împreună pe mări și oceane virtuale. Am aflat că era grec, locuia pe o insulă și naviga deseori și în viața reală. De cele mai multe ori îți împrumuți, de fapt, propriul eu personajului tău. Însă ce mai înseamnă acest „eu“? Cum poate el să se multiplice? Ce mai reprezintă identitatea în contextul noilor tehnologii care te ajută să te reconstruiești în permanență? La aceste întrebări și la multe altele va încerca să răspundă Dosarul de față.
Ilustrație de Ion BARBU
