„Poți manipula în orice formă: text, audio, video, realitate virtuală, ce vrei tu“ - un interviu cu Cristian DELCEA, jurnalist

Publicat în Dilema Veche nr. 803 din 11-17 iulie 2019
„Poți manipula în orice formă: text, audio, video, realitate virtuală, ce vrei tu“   un interviu cu Cristian DELCEA, jurnalist jpeg

Înainte de Recorder ați lucrat în presa, să-i zicem, mainstream. Cum v-ați simțit acolo ca jurnalist?

Un ziarist care vorbește despre el însuși pică într-o poziție destul de ridicolă, dar asta e… Înainte de Recorder am lucrat în două redacții mari de presă scrisă: Evenimentul zilei și Adevărul. Titlurile astea două acoperă o perioadă de zece ani din viața mea profesională și nu m-am simțit mereu la fel. Am fost, pe rînd, speriat, dezamăgit, obosit, fericit, nefericit, hotărît să mut munții, furios și așa mai departe. Pe măsură ce trece timpul și se tot perindă oamenii printr-o redacție, relația ta cu locul respectiv se schimbă. La început ești „puștiule“, apoi ți se spune pe nume și într-o zi te trezești că un student venit în practică îți vorbește cu dumneavoastră. Trece timpul și tot acumulezi, devii mai curajos, apare și entuziasmul, apoi determinarea și, poate, dacă ești mai impulsiv, ajungi la un moment dat să dai cu pumnul în masă la ședința de sumar. Totuși, n-am plecat de la Adevărul, în 2017, din frustrare. Aveam 32 de ani, petrecusem vreo opt ani acolo și începea să devină comod. Comoditatea omului care merge agale și pierde trenul. Am plecat împreună cu „colegul meu de bancă“, Mihai Voinea, și pe drum ne-am întîlnit cu Răzvan Ionescu și cu Andrei Crăciun, doi ziariști care petrecuseră și ei ani buni la Evz și la Adevărul. Cînd ne-am hotărît să facem Recorder, am avut în minte aceste idei principale: să pornim de la zero un titlu de presă care să creeze o mică revoluție în breaslă și să fie un loc de muncă la care să venim cu bucurie. În ceea ce privește presa „mainstream“… nu e totul mainstream în presă? Cînd pui mîna să scrii la ziar (indiferent de forma pe care o capătă) înseamnă că vrei să te citească cît mai mulți oameni, vrei să fii mainstream, nu?

Recorder este un proiect jurnalistic independent care a pornit și de la cîteva dintre ideile pe care le-ați avut la Adevărul, în special cele legate de video content. Pînă la urmă, ce credeți: în presa de astăzi, imaginea e mai puternică decît cuvîntul scris?

Nu cred că un stil jurnalistic îl bate pe altul. La Recorder, după ce alegem un subiect, ne gîndim la un singur lucru: cum să-l producem astfel încît să fie cît mai accesibil pentru oameni. Dacă mesajul se duce mai bine în scris, scriem. Dacă reportajul video transmite mai mult, facem reportaj video. Dacă o infografie explică mai bine o temă greu de înțeles, atunci facem o infografie. Recorder are o componentă însemnată de conținut video, dar nu am vrea să fie perceput neapărat ca „un site de video“. Sînt multe materiale de care sîntem mîndri și care nu conțin nici o secvență video. Pe scurt, chestia asta cu video nu e o modă sau o toană de-a noastră. E o formă de respect față de meseria asta, care îți dă astăzi atît de multe resurse și moduri de exprimare.

Mai avem jurnaliști adevărați în România? Sau doar oameni care își dau cu părerea? Mai există fapte în presă sau doar interpretări ale faptelor?

Există jurnaliști de news, interpreți ai faptelor, există data journalism, există echipe de investigații. Fiecare are rolul său. Există, încă, mult jurnalism bun în România. Din păcate, jurnalismul ăsta de calitate se concentrează în București și în marile orașe. Calamitatea din presă se petrece în județele slab dezvoltate, unde partidele și-au cumpărat redacții și le folosesc strict pentru propagandă. Sînt județe întregi în care nu găsești picior de jurnalist în adevăratul sens al cuvîntului. Acum cîteva săptămîni am fost cu cîțiva colegi într-o deplasare mai lungă și, la un moment dat, cînd treceam cu mașina printr-un oraș, am scornit împreună această idee: cum ar fi să ne mutăm redacția, la fiecare șase luni, în cîte o reședință de județ și să ne năpustim cu toate puterile noastre jurnalistice asupra autorităților de acolo. Ar fi un test interesant. S-ar putea să facem, la un moment dat, chestia asta.

Reportajele voastre video au un stil, o marcă, se bazează pe observație, mai puțin pe interpretare. V-ați gîndit de la bun început la un concept sau el a venit de la sine? Cît de complicat este să nu „explici“ lucrurile pe care le vezi?

Marca asta vine din structura noastră de jurnaliști de presă scrisă. Un jurnalist de presă scrisă e obișnuit să observe și să scrie. Noi, practic, asta facem și acum, numai că scrisul a devenit montaj. Așadar, a fost o transformare firească: nu puteam să facem altfel, n-aveam armele jurnalistului de televiziune care se plimbă în tandem cu cameramanul și povestește realitatea. Din acest… hai să-i spunem handicap s-a născut stilul observațional de care vorbești. Ceea ce Recorder aduce în plus sînt atenția la detalii și combinația de filmare/montaj care-i dă privitorului sentimentul că ia parte la eveniment. Unui om care simte că e acolo nu trebuie să-i mai explici prea multe. Pe de altă parte, după doi ani, tipul de conținut pe care-l produce Recorder începe să se diversifice. Investigațiile pe care le-a făcut Alex Nedea nu sînt niște filmări observaționale. Documentarul „Nu e nimeni acasă“ pe care l-au făcut Andrei Udișteanu și David Muntean nu e nici el observațional. Așadar, nu sîntem adepții fideli ai unui stil. Încercăm de fiecare dată – revin la ideea asta – să producem materiale care să ajungă la public în cea mai bună formă.

Pe de altă parte, atunci cînd ai de-a face cu imaginea poți manipula ușor prin montaj. Ați simțit pericolul acesta, ați încercat să-l evitați sau e bine la un moment dat să mizezi pe emoția publicului?

Poți manipula în orice formă: text, audio, video, realitate virtuală, ce vrei tu. Așa că, fie că vorbim de o gașcă de ­vloggeri sau de niște pensionari care fac revista ofițerilor în rezervă, suspiciunile de manipulare ar trebui să fie la fel de mari. Noi am cîștigat încrederea publicului prin materialele pe care le-am publicat și asta este cea mai importantă avere care se află în redacția Recorder. Oamenii se uită la materialele noastre nu pentru că n-au ce vedea pe YouTube, ci pentru că știu că la Recorder găsesc lucruri adevărate, interesante și uneori emoționante. Emoția nu înseamnă, însă, telenovelă. La unul din ultimele noastre materiale am primit foarte multe mesaje care începeau cu „Bă, oameni buni, m-ați făcut să plîng…“. Era un reportaj video despre românii plecați la muncă în străinătate în urmă cu 10-20-30 de ani și care se regăseau acum în marginea unui meci de fotbal. Faptul că privitorii au fost mișcați de acele imagini înseamnă că au înțeles cu adevărat drama generațiilor afectate de exodul românesc. E o emoție încărcată de informație, dacă vrei. Simțim și ne bucură că oamenii au reacții după ce văd ceva pe Recorder. Dar pe mine mă bucură mai mult, de exemplu, cînd dau nas în nas cu cîte un politician și-i văd privirea încurcată. Am observat de multe ori privirea asta: „Aoleu, sînt și ăștia p-aici…“. Pare că-i încurcăm planul. Și am văzut la unii dintre ei – campioni ai demagogiei și-ai populismului – pași făcuți înapoi: mai puțin bîlci, mai puține pupături pe ulițele satelor, mai puțini bani cheltuiți pe dezmățuri electorale. Pot părea mici vanități de reporteraș de teren, dar pînă la urmă așa trebuie să fie relația asta, că nu degeaba îi zice „cîinele de pază al democrației“.

Ce veți face cînd România va deveni o țară „normală“, fără presiuni asupra Justiției, cu oameni decenți și corecți? (Dacă vă puteți imagina o astfel de utopie…) Ce veți mai filma?

Atunci cînd politicienii vor fi decenți și corecți, ei vor fi, de fapt, o oglindă a societății, iar presa nu va rămîne în afara acestui peisaj idilic. Dar, da, e o utopie și nu merită să zăbovim prea mult asupra ei. Nu cred că în timpul vieților noastre vom trăi într-o Elveție. Și dacă totuși se va întîmpla, nu te neliniști, avem o listă lungă de subiecte care n-au legătură cu asuprirea Justiției.

Ce urmează în materie de content jurnalistic? În contextul în care în zilele noastre toată lumea pe Internet livrează și creează conținut? Mai există repere, voci, o autoritate?

Habar nu am cum va evolua presa în lume. În România, în schimb, cred că am depistat, în ultimii ani, o mare nevoie a oamenilor: explicarea informației. Sînt prea puțini ziariști care au răbdarea și capacitatea de a explica o informație în mod clar și succint. Am vorbit în ultimii ani atît de mult de Justiție și s-a înțeles atît de puțin, nu explicăm cum sînt cheltuiți banii publici, nu le spunem oamenilor ce drepturi au în raport cu primăria din comuna lor și așa mai departe. În redacția Recorder avem, uneori, remușcări și încercăm să facem ceva în sensul ăsta. Sper să reușim. Toate astea nu se încadrează, însă, la capitolul „next“, next în materie de presă. Noi trebuie, de fapt, să ne întoarcem la ceea ce am uitat să facem: să vorbim pe limba oamenilor care ne urmăresc.

Cristian Delcea este jurnalist la recorder.ro.

a consemnat Adina POPESCU

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

marian cozma jucator handbal jpeg
Omagiul maghiarilor pentru Marian Cozma, handbalistul omorât la Veszprem VIDEO
Dinamo a jucat miercuri în turul 3 al Ligii Campionilor la handbal contra lui Veszprem. A fost întâlnirea echipelor la care a evoluat sportivul ucis mișelește într-un bar din Ungaria.
shutterstock 2118165380 jpg
De ce Europa nu a învățat cum să se apere singură. Sincopele răspunsului Franței și Germaniei la războiul din Ucraina
La 30 de ani de când războaiele din Balcani au revelat incapacitatea Europei de a gestiona un conflict pe tărâm propriu, invazia Rusiei în Ucraina arată cât de puțin s-au schimbat lucrurile de atunci.
Aleksandr Vucic si Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
Parlamentul European va cere suspendarea negocierilor de aderare a Serbiei la UE
Serbia a început negocierile de aderare la UE în ianuarie 2014, dar a înregistrat puţine progrese până acum. Ea a deschis 18 dintre cele 35 de capitole de negociere şi a închis provizoriu doar două dintre ele.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.