Politica umorului

Terry EAGLETON
Publicat în Dilema Veche nr. 825 din 12–18 decembrie 2019
Politica umorului jpeg

Poate cel mai contradictoriu fenomen politic al lumii moderne este naționalismul, care acoperă o sferă largă, de la lagărele morții naziste pînă la rezistența fermă față de puterea imperială. Însă în ceea ce privește ambiguitatea politică absolută, umorul aproape că nu îi este mai prejos. Dacă este capabil să cenzureze, să demaște și să transforme, poate și să dizolve conflicte sociale de esență printr-o explozie de veselie. Rîsul reciproc poate fi o formă de dezarmare reciprocă, atîta timp cît dezintegrarea fizică a corpului care rîde semnalează că este incapabil să facă rău. „Cine rîde nu poate să muște“, observa Norbert Elias (citat de Matthew Bevis, Comedy: A Very Short Introduction, 2013). Astfel, ne poate furniza o imagine utopică a unei lumi pașnice ce va să vină. „Chiar dacă nimic de astăzi nu are un viitor“, scria Friedrich Nietzsche în Dincolo de bine şi de rău, „rîsul nostru ar putea să aibă“. Dar trupul neputincios, lipsit de coordonare, nu este în stare să construiască acea ordine socială. În acest sens, comedia nu reprezintă o amenințare la o putere suverană. Desigur, asemenea puteri au un interes legitim ca populația să fie binedispusă. O națiune abătută se poate dovedi nemulțumită. Însă stăpînitorii le pot cere oamenilor de rînd să fie harnici și conștiincioși, să practice autodisciplina și să-și ia munca în serios, iar toate astea pot foarte bine să fie puse în primejdie de un val de euforie iresponsabilă.

La fel ca arta, umorul poate înstrăina și relativiza normele după care trăim, dar le poate și consolida. De fapt, poate obține acest efect chiar prin înstrăinare. Examinarea propriului comportament cu alți ochi nu înseamnă neapărat să-l și modificăm. Dimpotrivă, putem obține astfel un sentiment mai intens al legitimității lui. În spirit tipic liberal, Jonathan Miller vedea umorul, în Laughing Matters (1988), ca pe un joc liber al minții care destinde categoriile conceptuale de rutină, le relaxează despotismul și ne împiedică să le devenim sclavi. Putem acum să luăm în considerare diferite forme de clasificare, redesenîndu-ne cadrele obișnuite de referință. Nu există însă nici un motiv să credem că toate astea vor conduce inevitabil spre o stare de spirit mai luminată.

De ce trebuie să presupunem că toate categoriile noastre curente au nevoie de reconstrucție? Să fie convingerea în egalitatea sexelor un obstacol conceptual de care trebuie să ne eliberăm? Și de ce nu ar trebui supus unei asemenea critici chiar liberalismul lui Miller? Antropologul Mary Douglas considera, în Implicit Meanings (1999), că toate glumele sînt subversive, de vreme ce demască arbitrarul de esență al înțelesurilor sociale. „O glumă“, scria ea, „simbolizează nivelarea, dizolvarea și reînnoirea.“ Într-un studiu clasic mai vechi, Purity and Danger, Mary Douglas aducea un argument similar în privința murdăriei, considerată un material neclasificabil, nelalocul lui, care marchează limitele structurilor noastre sociale, ceea ce dă un nou sens termenului de „glumă murdară“. Însă este dificil să-i treci pe Jay Leno sau pe Graham Norton în rîndul subversivilor.

Într-un spirit contrar, Susan Purdie susține, în studiul ambițios și atrăgător Comedy: The Mastery of Discourse (1993), că glumele înfruntă autoritatea, pentru ca apoi să o restabilească, deși astfel trecem cu vederea că nu toate formele de autoritate sînt opresive. Există o autoritate a disidenților veterani, la fel ca una a celor care îi vînează, a mișcărilor de drepturi civile, la fel ca una a guvernărilor despotice. Noël Carroll susținea și el, în Humour: A Very Short Introduction (2014), că, atrăgîndu-ne atenția asupra unor anumite norme sociale, umorul contribuie la consolidarea lor. Însă adevărul mai tern este că uneori așa se întîmplă, alteori nu. În orice caz, există norme sociale care au nevoie urgentă să fie întărite. În societatea britanică există norma că oamenii muncii au dreptul, în anumite condiții, să refuze să mai muncească. Reglementările nu sînt de fiecare dată niște mecanisme coercitive sinistre. Ca să vezi umorul mereu și peste tot ca pe un instrument de întărire a puterii reprezintă un punct de vedere cu mult prea funcționalist, care trece cu vederea contradicții cu mult prea evidente.

În The Odd One In: On Comedy (2008), Alenka Zupancic generalizează grăbit descriind cum comedia „susține întru totul oprimarea ordinii sau situației date, deoarece o face suportabilă și induce iluzia unei libertăți interioare reale“. Konrad Lorenz, în On Aggression (2002), tratează și el comicul ca esențialmente conservator, remarcînd că „rîsul stabilește o legătură și simultan trage o linie“. Ceea ce vrea să spună este că solidaritatea produsă de umor nu poate fi separată de un sentiment al diferenței proprii față de ceilalți, iar asta poate provoca un anume antagonism față de ei. În acest sens, reprezintă atît o apropiere, cît și o armă (Robert R. Provine susține cam aceeași teorie în Laughter: A Scientific Investigation, 2000). Lorenz gîndește și el, în stilul partidului Whig, că umorul a progresat de-a lungul istoriei – că sîntem mai nostimi acum decît în Antichitate, umorul contemporan fiind în general mai subtil și mai iscoditor decît cel al strămoșilor. Nu multe dintre cele dinaintea lui Dickens, comentează el curios, au darul să stîrnească rîsul. Mai susține și că ființa omenească este un animal „autoridiculizator“, deși afirmația poate conține mai mult adevăr în ceea ce îi privește pe liberalii englezi decît pe republicanii americani.

Dacă solidaritatea generată de umor depinde cu adevărat de excludere și de antagonism, atunci umorul este în contradicție cu sensul cosmic al comicului, care îmbrățișează întreaga realitate în stilul ei tolerant, binevoitor. Noël Carroll crede că acolo unde există Noi trebuie să existe și Ei, în schimb Francis Hutcheson, în ceea ce îl privește, ar fi protestat. Utopia a cărei anticipare o reprezintă rîsul nu are hotare fixe. Publicul spectacolelor de comedie nu se simte scăldat într-o mare de euforie colectivă doar pentru că mai există și un grup pe care nu îl agreează. Umorul poate fi conflictual ori comunitar, denigrator ori festiv, dar cele două aspecte nu trebuie neapărat să fie fațetele aceleiași monede. Chiar și așa, stîngii politice îi rămîne de rezolvat problema reconcilierii umorului ca utopie cu umorul critic.

(fragment din cartea Umor, Editura Baroque Books & Arts, 2019)

traducere de Mihai MOROIU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Semnele unui infarct  Foto Magnific com jpg
Semnul de pe față care poate anunța un infarct sau un AVC. Nu trebuie ignorat
Ateroscleroza - acumularea de plăci de grăsime în artere, care reduce fluxul sanguin - este responsabilă pentru majoritatea infarctelor și accidentelor vasculare cerebrale. Problema este că această afecțiune se dezvoltă lent și silențios.
Studenți protest burse FOTO Inquam / Octav Ganea
„Îi trimiteam pachet săptămânal”. Cât costă să fii student în România în 2026 și cum faci față costurilor
Un salariu minim pe economie s-ar putea să fie prea puțin pentru a susține costurile vieții de student în România, estimează tinerii și părinții deopotrivă. Costurile diferă în funcție de mulți parametri, iar de burse nu beneficiază toții studenții.
IMG 2418 jpg
Naționala de volei a pierdut dramatic cu Germania, meciul cu Turcia va fi crucial
Echipa masculină de volei a României a fost învinsă de Germania, cu 3:2 (25-22, 25-23, 22-25, 15-25, 15-13), sâmbătă seara, în BTarena din Cluj. Meciul a contat pentru Grupa D a Campionatului European (EuroVolley 2026), găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România.
cumparaturi online comert online FOTO Shutterstock
De ce lucrurile ieftine te pot costa, de fapt, mai mult. Capcana în care cădem când vrem să economisim
Un produs mai scump nu este automat o investiție mai bună, la fel cum unul ieftin nu înseamnă neapărat bani aruncați pe fereastră. Contează cât de des îl folosim, cât rezistă și dacă avem cu adevărat nevoie de el.
David de Michelangelo FOTO Shutterstock jpg
13 septembrie: Ziua în care Michelangelo a transformat un bloc de marmură abandonat de alți sculptori în statuia lui David
Pe 13 septembrie, în 1501, Michelangelo a început lucrul la statuia lui David, iar în 1913, Aurel Vlaicu a murit încercând să traverseze Carpații.
Ceai verde și cafea
Cafea sau ceai verde? Află ce trebuie să bei dacă vrei să slăbești sănătos: „Nu sunt o soluție magică”
În orice colț al internetului dedicat unui stil de viață sănătos, cafeaua și ceaiul verde apar constant în topul listelor cu „cele mai bune băuturi pentru slăbit”. Ambele sunt sărace în calorii, accesibile și susținute de studii care le leagă de gestionarea greutății.
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026
Insula Iubirii, 12 septembrie 2026. Armina și Bianca Ghiurcă s-au certat. Pentru cine s-a aprins flacăra ispitei
Ediția de sâmbătă, 12 septembrie 2026, din sezonul 10 al emisiunii „Insula Iubirii” a adus pe micile ecrane ale telespectatorilor o mulțime de momente neașteptate. În această seară, fetele au avut parte de primul bonfire după ce s-a dat „alarma” în vilă.
retele sociale facebook jeremy bezanger 9k gcyloh2g unsplash jpeg
Ți-a închis Facebook sau TikTok contul? Ce drepturi ai și cum poți contesta decizia
Ți se poate întâmpla ca, dintr-o dată, să nu mai poți intra pe contul de Facebook, TikTok sau pe o altă platformă online, să descoperi că o postare a fost eliminată ori că vizibilitatea unui conținut a fost restricționată. Decizia poate fi însă contestată.
alina serban venetia facebook jpeg
„Eu contez”, filmul Alinei Șerban, a câștigat Premiul publicului la Festivalul de Film de la Veneția
Lungmetrajul „Eu contez” („I Matter”), scris și regizat de Alina Șerban, a câștigat sâmbătă seară Premiul publicului „Armani beauty” în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția.