Poligamie sub vălul tabagic

Publicat în Dilema Veche nr. 774 din 20-26 decembrie 2018
Poligamie sub vălul tabagic jpeg

Mi-ar plăcea să fiu un adolescent cu o boxă portabilă în rucsac, cu părul vîlvoi, cu gleznele la vedere și cu țigara între buze. Dar în nici un caz o țigară electronică. Nu cadrează, pur și simplu. Pentru că eu fac parte din ceea ce Tom Waits numește – în filmul lui Jim Jarmusch – „coffee and cigarettes generation“. De aproape treizeci de ani acesta este mic-dejunul meu: o cafea și trei-patru țigări. Încă nu am ajuns la performanța unui unchi de-al meu, care atunci cînd era certat de mătușă-mea că fumează pe stomacul gol, zicea: „Păi, dă-mi un pahar de țuică“. Eu rămîn, deocamdată, la „cigarettes and coffee, man. That’s a combination“, cum zice Iggy Pop în același film al lui Jim Jarmusch. Îl recomand tuturor tinerilor și tuturor tinerelor care vor să slăbească. După ce bagi o cafea și trei țigări îți piere orice poftă de mîncare. Și te apucă și tremuratul. Cooool. Începi să simți că trăiești. Începi să vezi lumea printr-o prismă tabagică. Și lucrurile chiar funcționează. Sinuciderea lentă își face efectul. Ești în lume și totodată în afara ei. Tremuri, dar în același timp te poți duce la școală și să scrii o teză de zece cu cea mai tare caligrafie. Așa că: fumători din toate clasele, uniți-vă. Firește că nu e pentru toată lumea, cei pentru care nu e vor renunța la fumat fără nici o problemă. Și chiar știu ce vorbesc. Am crescut într-o casă în care zilnic puteai să-ți rezemi bicicleta de fumul de țigară. Mama și soră-mea nu au fumat niciodată. Dar tata, cei doi frați ai mei și cu mine am fumat cît pentru o sută de mame și de surori. Soră-mea chiar a fost un caz: era doar cu doi ani mai mică decît mine, așa că ieșea cu gașca mea. Toți, dar absolut toți din gașcă fumam, cu fete, cu băieți. Numai ea, nu. Nu o interesa să fumeze. Dar a făcut totul pentru ca eu să continui să fumez.

Povestea e așa: locuiam în Sîngeorz-Băi, o stațiune balneo-climaterică faimoasă înainte de 1989. De ce era faimoasă? Nu neapărat pentru apele ei minerale miraculoase, ci pentru că acolo găseai carne, ouă, lapte, Kent, țuică și Pepsi. Pe durata verii și în timpul sărbătorilor de iarnă, toate spațiile de cazare se umpleau. Lumea venea la Sîngeorz-Băi ca să bea apa minerală și să fumeze Kent. Văd și acum pachetul lung, alb, expus pe rafturile barului din Hotelul Hebe, căruia noi, localnicii, îi ziceam simplu „900“, pentru că  atîtea camere avea. Și mai era un hotel, al UGSR-ului, căruia îi ziceam „600“, pentru că, da, avea șase sute de camere. Fiecare hotel cu barul său și cu rafturile pe care străluceau pachetele de Kent, țigări „de doctor“, cum li se zicea. Firește că eu nu aveam bani de Kent, nici măcar de Karelia sau de BT, ori de Snagov sau Amiral, eram un puști de 13-14 ani, așa că fumam toate chiștoacele pe care soră-mea le aduna pentru mine. Da, pentru că ea se simțea fără nici o vină, se apleca, se prefăcea că-și leagă șireturile și lua chiștoace de pe jos. Cele mai bune locuri de adunat chiștoace erau intrările în cele două hoteluri (deși se fuma peste tot), gara, alimentara și treptele cinematografului. După ce am mai crescut, adică pe la 16-17 ani, soră-mea a început să facă colecție de țigări. Începuseră băieții să se îndrăgostească de ea și îi făceau cadou țigări. Mai primea și de la prietena ei, Erika, sora lui Gabi Balint, celebrul fotbalist. Nu am fost niciodată prieten apropiat cu Erika, era cu doi ani mai mică decît mine, o diferență insurmontabilă pe atunci, dar m-am bucurat de țigările ei și îi sînt recunoscător pînă în ziua de azi. 

Primul pachet de țigări pe care mi l-am cumpărat (pe atunci minorii nu aveau nici o problemă în a-și procura țigări sau alcool) a fost unul de Carpați fără filtru, fabricat la Sfîntu Gheorghe (băgasem la cap ce-mi spuseseră frații mei mai mari: niciodată să nu-ți cumperi un Carpați fabricat la Iași sau la București). Nu-mi amintesc exact cîți ani aveam, dar știu că mi l-am cumpărat cu banii de la „popicărie“. Popicăria era un soi de sală de bowling mult mai rudimentară, cu două piste de beton și cu un jgheab de lemn între ele, pe acolo li se înapoiau jucătorilor bilele grele, de fier. Și cine înapoia bilele și aranja popicele după fiecare lovitură? Țînci ca mine. Copii care-și făceau bani de-o sana și de un pachet de țigări. Cînd am început să fumez, pachetul de Carpați costa 2,75 lei. Pe o oră la popicărie cîștigam 1 leu. Deci munceam trei ore ca să-mi cumpăr un pachet de țigări. Dar pe atunci după-amiezele erau nesfîrșite, nu mă grăbeam niciodată, mă gîndeam numai la bucuria de a avea un pachet de țigări întreg numai pentru mine. Dacă nu era iarnă, mă duceam în pădure, aprindeam un foc și fumam. Scriam patru-cinci poezii și tîrziu în noapte mă duceam acasă. Ascundeam țigările în podul casei. Mi-era groaznic de rușine de mama și de tata. Nu am fumat de față cu mama decît după ce am terminat armata. Copil fiind, am avut o singură ocazie să fumez o țigară împreună cu tata, într-o noapte în care am fost nevoiți să străbatem împreună vreo cinci-șase kilometri, de pe Dealul Dumitrei pînă la autogara din Bistrița. Atunci tata mi-a cerut o țigară și eu i-am zis că nu am. „Hai, măi, a zis tata, dă și tu o țigară, știu că fumezi“, și eu n-am negat, am repetat doar că nu am. Și într-adevăr nu aveam. Atunci, ca și acum, aș fi dat orice pe lumea asta pentru o țigară, pentru o țigară pe care să i-o pot oferi. Dar nu a fost să fie.

Uneori lipesc sau desprind magneți de pe frigiderul memoriei mele tabagice: Mărășești, Naționale, Carpați, Bran, Maro, BT, Kent, Kruja, Golden Monkey, Vikend, Hollywood, Bond (street), Assos, Ducados (negro) – cadou perfect pentru bunii mei prieteni Dan Coman și Constantin Acosmei –, Chesterfield, Rothmans (cît de deosebit mă simțeam fumînd Rothmans!), Gauloises, Lucky Strike, apoi mai noile Dunhill și Sobranie. Am rămas la Sobranie, sînt monogam de cîțiva ani. Dar pachetul de țigări care m-a marcat pe viață a fost cel primit de la bunul meu prieten Emanuel Vranău, un DJ de la care am învățat tone de muzică și care mi-a dat de ziua mea, în 1988, un pachet de Dunhill International, dreptunghiular, cartonat, de culoare vișinie, cu două compartimente a cîte zece țigări. Țigările din pachetul acela le-am fumat pe Pink Floyd, Van der Graaf Generator, King Crimson, Gentle Giant, pasîndu-i multe dintre fumuri iubitei mele de atunci.

N-am trăit niciodată cu o femeie care nu fumează. Pot tolera multe la o femeie, dar să nu fumeze… no way! Și să fumeze nu numai țigara de după sau dinainte, ci și în timp ce. Fumătoare adevărate, despre ce vorbim. Mulțumesc lui Dumnezeu (care e fumător, evident!) că mi-a scos în cale astfel de femei minunate și că nu și-a bătut joc de mine făcîndu-mă să mă îndrăgostesc de vreo nefumătoare. Trista rasă a nefumătorilor! Cu obsesia lor pentru sănătate. Trista rasă a nefumătorilor! Sănătate pentru ce? Poate că dacă nu aș fi fumat, aș fi trăit șaptezeci de ani, să zicem. Dar prefer să trăiesc șaizeci și cinci fumînd. Pe bune. Nu există nici un motiv întemeiat pentru a renunța la partenera mea de-o viață, la tovarășa mea, la draga mea țigărușă.

În timp ce scriam textul de mai sus, o prietenă mi-a trimis o poză cu o sticlă de whisky irlandez care se numește „WRITER’S TEARS“ și mi-a zis că dacă vreau îmi trimite o sticlă, dar cu condiția ca după ce o beau să o umplu cu lacrimile mele. Nu am putut accepta un asemenea tîrg, pentru că nu mai vreau să-mi curgă lacrimile decît atunci cînd îmi intră fumul de țigară în ochi. 

Marin Mălaicu-Hondrari este scriitor şi traducător. Cea mai recentă carte publicată este romanul Războiul Mondial al Fumătorilor, Editura Polirom, 2015. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Cropat Radu Theodoru la o intalnire a gruparii Vlad Tepes in februarie 2025 FOTO Facebook jpg
Ce li se pregătea românilor prin proiectul „Geția”: „Se va confisca tot. Se va naționaliza tot. Va fi jihad” STENOGRAME
Robertin-Adrian Dinu, liderul Comandamentului Vlad Țepeș, organizație care funcționa ca un sistem paramilitar, paralel cu instituțiile statului român, ai cărei membrii sperau să schimbe constituția și numele țării cu ajutorul rușilor, explica ce va urma după demararea proiectului Geția.
Cheile Cibului  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (79) JPG
Fenomenele stranii petrecute în Cheile Cibului. Toți oamenii din sat și-au împodobit casele cu cruci și icoane
Cheile Cibului, un sat izolat din Munții Apuseni, a fost în trecut locul unor evenimente tulburătoare. Acum își întâmpină oaspeții într-o înfățișare pitorească, cu gospodării împodobite de cruci, icoane și monumente religioase.
image png
Puterea uimitoare a cojilor de ouă. Un îngrășământ natural care îți va transforma grădina într-un paradis
De câte ori ai aruncat coji de ouă la gunoi fără să te gândești cât de utile sunt pentru grădină? Acestea reprezintă un îngrășământ natural incredibil de eficient, care întărește plantele, îmbunătățește solul și respinge dăunătorii.
seminte chia jpg
De ce tot mai mulți oameni au ajuns să consume semințe de chia cu lămâie. Ce beneficii are acest amestec
Poate că deja mulți dintre noi am auzit despre cât de benefice pentru sănătate sunt semințele de chia. Iar de-a lungul lumii, tot mai mulți oameni combină aceste semințe cu lămâie, pentru a se bucura de efectele pozitive pe care acest amestec le poate avea asupra organismului.
Sealandafterfire2 jpg
Singura țară din Europa cu un singur locuitor. Are doar 550 metri pătrați
Sealand, cunoscută oficial ca Principatul Sealand, este considerată cea mai mică țară din lume, situată pe o platformă marină abandonată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la aproximativ 12 kilometri de coasta Suffolk din Marea Nordului.
Condimentele și ierburile sunt extrem de benefice pentru sănătate Colaj DMS
Șapte condimente care reduc inflamațiile și îmbunătățesc digestia. Alimentul cu cel mai ridicat conținut de fier în doze reduse
Nutriția devine un subiect din ce în ce mai important în societate, pe măsură ce crește conștientizarea impactului pe care îl pot avea anumite deficiențe alimentare asupra sănătății.
image png
Cum să îndepărtezi, fără prea mari bătăi de cap, etichetele de pe borcane
De multe ori, atunci când vrei să reutilizezi borcanele sau sticlele, te lovești de o problemă frustrantă: etichetele care nu vor să se desprindă. Fie că sunt etichete de la borcane de zacuscă, gemuri sau miere, reziduurile lipicioase rămân adesea pe sticlă sau pe metal, iar orice tentativă de îndep
image png
Cum să ascuți foarfecele cu ajutorul foliei de aluminiu? Un truc simplu care te ajută să economisești timp și bani!
Ați încercat vreodată să tăiați ceva cu foarfece contondente? Este frustrant, nu-i așa? E ca și cum ai încerca să feliezi o roșie cu un cuțit de jucărie – complet ineficient. În loc să te enervezi pentru alegerea nefericită a instrumentului sau să te grăbești să cumperi un set nou de foarfece
carmen constantin romanca austria foto arhiva personala jpeg
Româncă, despre sistemul de educație din Austria: „Profesorii n-au interesul ca tu să termini liceul”
Carmen Constantin, o jurnalistă din Piteşti stabilită de șapte ani cu familia în oraşul austriac Linz, are doi copii și a vorbit pentru „Adevărul” despre regulile stricte din sistemul de educație din Austria, total diferite față de România.