Poezia bună

Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
Poezia bună jpeg

Poezia bună trebuie să fie deopotrivă poezie și bună. Trebuie să fie, adică, deopotrivă o specie a poeziei și una a bunătății. Ca poezie, ea trebuie să fie limbaj intensificat; ca formă a bunătății, ea trebuie să fie suflet intensificat – atît de intens, încît te schimbă pentru totdeauna după ce faci experiența ei (așa cum bunătatea radicală te lasă întotdeauna altfel decît te-a găsit).

Bineînțeles, asta nu vrea să spună că poezia trebuie cu necesitate să vorbească despre bine, să fie o dirigintă sau un moralist public seminarizînd pedagogic lumea cu exemple extrase exclusiv din registrul binelui roz bombon. Ba poate chiar dimpotrivă: la fel ca scolastica, poezia poate că e mai eficientă atunci cînd își descrie în registru negativ obiectul, atunci cînd spune ce nu este, cînd vorbește despre bunătatea retrasă din lume – cu avantajul decisiv că, spre deosebire de teologi, poeților li se cere să nu aspire spre general, ba chiar dimpotrivă, să vorbească pe cît posibil despre individualul lor, despre stigmatele lor personale, despre ce îi vulnerează.

Despre cum ceea ce îi intensifică e, adesea, și ceea ce îi distruge. Despre cum absența bunătății e catastrofa majoră pe care o constată.

Cînd Dante îl întreabă uluit pe Vergiliu, cel întors din împărăția morților printre cei vii: „Dar tu de ce te întorci la toată suferința asta?”, poetul admite fără echivoc că lumea morților e infinit preferabilă lumii celor vii, la care e un scandal și o neghiobie să revii după ce ai reușit să te eliberezi de ea.  Cînd Eminescu, practic un puști încă, notează: „Toate au trecut pe lume, numai răul a rămas", înțelegi că post-adolescentul de 20 de ani e bătrîn cît istoria pe care o rezumă în marele lui poem; și că, din post-istoria lui, e în măsură să constate că absența bunătății e catastrofa majoră a istoriei. Cînd Baudelaire se roagă Seniorului din ceruri să îi dea forța și curajul să își contemple inima și corpul fără dezgust, ce admite în antifrază poetul e că tocmai această substanță bună e absentă din dezgustătoarea lui inimă, din dezgustătorul lui corp. Cînd Celan spune că, orice cuvînt am rosti, îi sîntem datori distrugerii, admite că poezia e întotdeauna documentarea unei distrugeri; că poezia e, așadar, deopotrivă istoria distrugerii și a celor distruși. Cînd, în fine, ca să nu lungesc prea mult lista asta a probelor poeziei împotriva istoriei (care e, în fond, infinită – fiindcă poezia e, în întregimea ei, tocmai o colecție de probe împotriva istoriei), Louise Glück spune: „Nu mă asculta, inima mea a fost făcută țăndări – nu văd nimic obiectiv”, înțelegem că ea spune, tot în antifrază, exact contrariul: că ea vede totul tocmai fiindcă inima ei a fost făcută țăndări; că e rostul poetului să vadă în locul nostru, în locul ochilor și inimilor noastre făcute țăndări. Și că tocmai de aceea putem avea încredere în poezie: fiindcă, într-o istorie a cărei lipsă de bunătate tinde să ne facă pe toți țăndări și să ne reducă pe toți la o colecție de ruine umane, poezia e convinsă că bunătatea există. Oricîtă răutate ar avea istoria, oricît de sistematic ruinează ea umanul, poezia nu uită că bunătatea există. Și că frumusețea e tocmai urma lăsată de bunătate în trecerea ei prin lume.   

Poezia e substanța de contrast a istoriei. Îi documentează patologiile; îi enunță și denunță bolile și leziunile; îi indică necontenit răul – și, implicit, postulează că bunătatea există. Pentru asta, poezia folosește frumusețea ca pe un marker esențial; toate constelațiile enorme de imagini acumulate în cele vreo patru mii de ani de poezie, în toate culturile și în toate limbile, nu spun decît asta: chiar dacă istoria e o oroare, bunătatea există – și frumusețea e urma trecerii ei prin lume.

Că e atroce ca unei asemenea cantități de oroare să îi corespundă o asemenea cantitate de frumusețe – și asta e deopotrivă de adevărat. Și, într-un fel straniu, poezia se simte vinovată de asta. De aici revolta ei periodică împotriva frumuseții. De aici furia cu care, din cînd în cînd, poezia se întoarce asupra ei înseși – și își neagă dreptul la existență. E barbar să scrii poezie după Auschwitz, a spus Adorno în 1949; e imoral să mai crezi în frumusețe după ce oamenii au fost transformați în ruine umane. Iar Rothko a refuzat, cam în aceiași ani, să mai picteze chipul uman – fiindcă omul e animalul care a făcut posibil Holocaustul. Rothko a ales să pedepsească pictura cam în același fel în care Adorno a ales să pedepsească poezia: negîndu-i dreptul moral de a mai reflecta omul.

Sigur, e la fel de adevărat că Rothko a continuat să contruiască în pînzele lui suflet intensificat – chiar dacă a mai refuzat să ilustreze corpuri umane. După cum e la fel de adevărat că, în 1966, în Dialectica negativă, Adorno și-a luat înapoi blamul – și a admis că poezia e dreptul inalienabil al omului de a țipa sub tortură. Nu numai că barbaria nu anulează dreptul moral al poeziei de a exista – ci, dimpotrivă, poezia e ceea ce mai rămîne din om după ce omul a fost distrus. Ea e demnitatea salvată a omului – după ce el a fost redus la o ruină.

De fapt, „redus” e un cuvînt greșit aici: tocmai asta spune poezia: omul poate fi distrus – dar el nu poate fi redus. Iar frumusețea lui nu poate fi diminuată.

Așa recunoști poezia bună: e cea care intensifică lumea cînd o citești. Chiar și cînd lumea e doar o ruină. Chiar și cînd sufletul tău ți se pare aproape o ruină.

De fapt, mai ales atunci. 

Radu Vancu este scriitor.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.