Poate fi tradus Coranul?

Monica BROŞTEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 631 din 24-30 martie 2016
Poate fi tradus Coranul? jpeg

Coranul (al-Qur’an, „citire“, „recitare“) este cartea sacră a islamului, în sens mai absolut decît se poate spune despre Biblie că este cartea sacră a evreilor sau a creștinilor. Aceasta din urmă este socotită drept „inspirată“ de Dumnezeu, în vreme ce musulmanii socotesc Coranul o revelație „pogorîtă“ asupra lui Muhammad, dictată după un original necreat, Umm al-Kitab („Mama Cărții“) existent din veșnicie la Dumnezeu pe o „tablă păstrată“ (Coran 85, 21 și 23), într-o „Noapte a Sorții“ (Laylat al-Qadr). Profetul le-ar fi comunicat o mai apoi adepților săi, pe fragmente, în funcție de împrejurări, între anii 610-632 (anul morții sale).

Versetele coranice au fost inițial memorate, apoi scrise pe tot felul de suporturi: ceramică, frunze de palmier, pergament și chiar oase de cămilă. În cursul primilor douăzeci de ani de după moartea profetului, califii Abu Bakr și Omar au dispus să fie adunate și copiate pe pergament diferitele fragmente pentru a se alcătui o carte; ea s-a realizat în vremea celui de-al treilea calif, Uthman, cu participarea celor mai vestiți huffaz („memorizatori“) și pe baza textelor adunate. Odată fixat textul, califul a poruncit distrugerea tuturor variantelor care mai circulau.

Coranul este alcătuit din 114 capitole (surat); cu excepția celui dintîi, introductiv, toate celelalte au fost orînduite în funcție de lungime, începînd cu cea mai lungă (287 de versete) și terminînd cu cea mai scurtă (3 versete). Însumează 6200 de versete. Este cvasi-imposibil de determinat o cronologie a comunicării lor de către profet – se semnalează în titlu doar că e vorba de o sură „meccană“ sau de una „medineză“ (după cum se știe, în 622, profetul, respins de concetățenii săi de la Mecca, s a strămutat împreună cu adepții la Medina, unde a ajuns căpetenie religioasă, politică și militară). Din punct de vedere al conținutului, este o mare varietate, adesea în același capitol. Întreaga carte se prezintă ca o însumare de învățături cu caracter dogmatic, legislativ, moral, de avertismente, de porunci, de scurte fragmente narative (uneori simple aluzii) despre personaje biblice și nebiblice. Domină ideea unicității și transcendenței lui Dumnezeu, perspectiva Judecății și a Vieții de Apoi, sînt precizate îndatoririle credinciosului musulman, normele privind toate domeniile vieții și relațiilor familiale și sociale, atitudinea față de non-musulmani. Tonul este adesea polemic.

În text se spune despre Coran că a fost revelat într-o „limbă arabă deslușită“ (26, 192-195); avînd el statut de text „dictat“ prin intermediul îngerului Gibril (Gabriel), nu permite nici o interpretare critică sau istorică. (Bineînțeles că este studiat și științific, asemenea Bibliei, însă de cercetători care nu țin seamă de acest tabu.) S-a constituit, în schimb, o vastă literatură de comentarii care încearcă să explice sensurile bogate și adesea absconse ale pasajelor.

Frumusețea stilului din versetele acestei Cărți în proză rimată și ritmată nu poate fi percepută decît în arabă. Credincioșii musulmani văd în această frumusețe, pe care o socotesc inimitabilă, o adevărată minune (i‘jaz), fiecare verset fiind văzut ca un miracol (’ayat). De aici dogma „intraductibilității“ Coranului. Unii lideri spirituali chiar consideră că e de datoria oricărui musulman să învețe limba arabă clasică pentru a avea acces la fundamentele credinței sale. Deziderat imposibil, avînd în vedere numărul uriaș al musulmanilor nearabi. Chiar și pentru arabi, o bună cunoaștere a arabei coranice pretinde un efort serios de învățare. Majoritatea învățaților musulmani admit că pot fi traduse „ideile“ Coranului pentru a face cunoscut islamul. Astfel n ar fi vorba de „traduceri“, ci de „parafraze interpretative“. Dar pentru rugăciunea rituală, care constă în recitarea anumitor versete coranice, araba este obligatorie și toți musulmanii învață pe dinafară aceste versete. Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne, a pus să fie tradus Coranul în turcă, iar muezinii care îi cheamă pe credincioși la rugăciune de pe minarete să folosească versiunea turcă pentru chemare. Inițiativa a fost aspru condamnată de învățații de la Universitatea Al-Azhar din Cairo, gardienii „ortodoxiei“ musulmane (sunna). La scurt timp, o inițiativă asemănătoare a șahului Reza Pahlavi din Iran, de astă dată folosind limba persană, a fost și ea cenzurată de autoritățile religioase șiite.

Așadar, fără a se considera „traduceri“, ci doar „interpretări“ sau „parafraze“, textul coranic a avut parte de un mare număr de transpuneri în felurite limbi. Ele sînt de mai multe categorii. Pe de o parte, cele realizate de musulmani în scop catehetic pentru credincioșii nearabofoni, sau în scop misionar, pentru atragerea de noi adepți, iar, pe de altă parte, de orientaliști, creștini, evrei (celebra, dar și deconcertanta transpunere în franceză a lui André Chouraqui, din 1990), sau fără apartenență religioasă specifică, în scopuri la început polemice (prima transpunere serioasă a Coranului în latină, cea realizată de Ludovico Marracci la Padova în 1698, avea titlul Refutatio Alcorani), apoi pur științifice și culturale, precum și, mai ales în ultimii cincizeci de ani, pentru promovarea dialogului interreligios.

Unul dintre indiciile scopului în care este transpus Coranul într-o altă limbă se află chiar în felul de a reda primele cuvinte: Bismi llahi, „În numele lui Allah“, sau „În numele lui Dumnezeu“. Faptul de a echivala numele divinității cu vocabula care o desemnează în limba-țintă indică intenția de a apropia textul de cititor spre a-l face mai ușor înțeles, mai familiar, și induce ideea că pretutindeni vorbim de același Dumnezeu. A-l lăsa însă în arabă poate exprima fie dorința de a impune acest nume ca parte a revelației coranice, fie (cînd e vorba de un traducător nemusulman) de a sugera că nu este, de fapt, aceeași divinitate ca a celorlalte monoteisme, fie, pur și simplu, de a-i păstra textului un anume „exotism“.

Aceste caracteristici pot fi detectate în una sau alta din cele trei versiuni integrale ale Coranului în limba română.

Cea mai veche, datorată profesorului Silvestru Octavian Isopescul de la Facultatea de Teologie a Universității din Cernăuți, preot ortodox, a fost publicată în 1912. Are o declarată intenție polemică, ce se vădește în introducere și în notele de subsol. Totuși, numele divinității este „inculturat“: Dumnezeu. Originalul pe care a lucrat a fost cea mai bună ediție critică de pe atunci a Coranului, realizată la Leipzig de Gustave Fluegel. Lucrarea a fost republicată – din motive lesne de înțeles – abia în 1995, la editura Eta din Cluj, iar apoi la editura Cartier din Chișinău (anul trecut s-a tipărit ediția a 11-a). Astăzi, ea sună destul de arhaic; arhaizantă era și cînd ieșise din mîna traducătorului, fiindcă acesta era obișnuit cu stilul traducerilor românești ale Bibliei, pe care l-a folosit și pentru Coran. Cine îi iubește pe cronicari și e familiarizat cu literatura veche îi va descoperi însă farmecul. Faptul că s-a tot reeditat înseamnă că este încă prețuită.

Cea de a doua, intitulată Coranul cel Sfînt – traducerea sensurilor și comentarii, realizată de Asociația Studenților Musulmani din România și publicată în 1998 la Timișoara, la editura Islam, are un scop catehetic și misionar: amplele introduceri și note justifică subtitlul. Nu există preocupare pentru stil, ci numai pentru exactitate. Numele Allah este lăsat ca atare.

În sfîrșit, versiunea profesorului George Grigore, de la Universitatea București, publicată prima dată în 2000 la editura Kriterion și reeditată de mai multe ori în România și în Turcia (acolo în ediție bilingvă), este cea mai izbutită pînă acum. Pregătită îndelung de o cercetare doctorală publicată în 1997 la editura Ararat cu titlul Problematica traducerii Coranului în limba română, ea este opera unui veritabil islamolog, cu sensibilitate față de comunitatea musulmană, dar fără a renunța la identitatea creștină. Evident, miza sa este facilitarea cunoașterii islamului și educarea la respect față de valorile acestuia. Introducerea, notele și indicii îi sînt de mare folos celui care se aventurează pe tărîmul misterios al acestei cărți complexe.

Monica Broșteanu este conf. univ. dr. la Universitatea București.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.