Pledoarie pentru un erou discret

Publicat în Dilema Veche nr. 454 din 25-31 octombrie 2012
Pledoarie pentru un erou discret jpeg

Eroul e o construcţie. O interpretare. E şi o tradiţie. E obiect al dorinţei. O iluzie retrospectivă. Nu ştiu dacă literatura română mai are sau nu eroi după 1989. Pentru că intrăm într-o discuţie fără ieşire: ce-i eroul romantic, eroul clasic, eroul modern. Sau postmodern, chiar. Cît de mic pare acesta din urmă, cît de bicisnic, dar (poate) cît de autentic este el faţă de vreun Zorro de demult. Ştia Zorro că e erou? Ştia contele de Monte Cristo că e un erou? Poţi fi erou à ton insu? Iată prea multe întrebări şi hai, frate, mă plictiseşti, trec mai departe.

Bine. Ar trebui să spun că vremurile noastre hiperconsumeristice, aseptice, individualiste, ecologiste, morale (cît de morale, Doamne – vezi textul lui Constantin Vică despre Facebook din Dilemateca nr. 76, septembrie 2012), eroul, dacă mai există, îşi ţine capul la cutie. Un nene care vorbeşte foarte sugestiv despre schimbarea de ethos petrecută la începutul acestor timpuri noi este Irving Howe. O să cităm şi o mostră de expresie a imaginarului eroic după, ca să vedem dacă am pierdut ceva.

Unul dintre articolele memorabile pe care le-am citit prima oară cînd am ajuns într-o bibliotecă străină a fost cel pe care Irving Howe îl publică în Critical Inquiry, în 1959, sub titlul Mass Society and Postmodernist Fiction. Nu mai ţin minte concluzia, dar totul se află în pilda asta: să presupunem, zice Howe, că Raskolnikov se trezeşte într-o dimineaţă şi primeşte o scrisoare care-l anunţă că a cîştigat o bursă Guggenheim (cu burse de-astea îşi scriu şi alde Howe articolele despre postmodernism, de altfel). Bun. Omul are de făcut pregătiri, de completat formulare, de elaborat proiecte. Nu prea mai are timp să se gîndească la crima pe care personajul lui Dostoievski o comite în romanul din 1866. Aliona Ivanov ar fi scăpat, opinează Howe, dacă Rodion ar fi primit o bursă; tînărul ar fi antipatizat-o în continuare, dar atît. Cam asta se întîmplă cu ficţiunea postmodernă din zilele noastre, continuă criticul din Bronx, în zilele noastre în care cultura s-a masificat şi în care masele se pot cultiva masiv: au dispărut situaţiile conflictuale puternice – sau dacă n-au dispărut, zgomotul pe care îl fac ele nu mai e la fel de gustat de un public mai comod, mai individualist, mai cinic, de ce nu, şi poate mai discret (dar atributele astea din urmă sînt ale mele, iertare, Irving). Raskolnikov e un erou, într-o lume, cum să spun, sună déjà vu, dar: antagonistă. E un erou problematic, deja modern.

Ne mutăm în România. Anii ’70. Alexandru Stark primeşte o scrisoare de la un telespectator, din care citează în cartea lui Aventuri pe diagonală (Albatros, 1982). „Trăim – chiar dacă nu sînteţi de acord – într-o lume romantică şi ne-am cîştigat dreptul la vis! Atunci de ce vorbim aşa de rar despre asta? Ştiu că nu e uşor, ştiu că de multe ori trebuie să stăm la rînd cînd vrem să cumpărăm unele lucruri deficitare (singura «coadă» care mă bucură e cea de la cărţi), dar visul nu poate fi anihilat aşa de simplu”. Vă spun drept că nu mă interesează deloc dacă citatul acesta e o invenţie de-a autorului sau nu, dacă e „real” sau nu. Atîta vreme cît Paul Goma scrie că a crezut în Ceauşescu în 1968, pot să iau de bun ce-mi dă Stark în cartea lui de însemnări. Mesajul telespectatorului spune ceva mult mai puţin înălţător decît vrea: eroul s-a banalizat, într-o lume aproape perfectă. Istoria cu totul a devenit eroică, iar cei care nu sînt eroi nu pot fi decît paraziţii. Lumea utopică este suprasaturată de eroism, în vreme ce lumea „reală” nu mai poate decide simplu între bine şi rău, care continuă să reprezinte valori absolute. Cele două societăţi care, fiecare, păstrează un loc, tot mai nesigur şi mai uşor de scuatat (hm) pentru erou, încep să fie înlocuite de o alta.

Nevoia de erou

Chestiunea eroului în literatură e, sigur, mult mai complicată. Ar trebui înjghebată o tipologie şi văzut în ce măsură Roland, Quasimodo, Candide şi Mersault sînt eroi. Se poate argumenta că, de la primul la ultimul, lucrurile s-au schimbat atît de mult încît nu mai vorbim deloc despre acelaşi lucru. Putem spune că eroul „s-a degradat”, dar şi că „s-a modernizat”, apoi putem introduce ipoteza unor cicluri: Evul Mediu revine în romantism, iar din romantism am ieşit foarte tîrziu, după cum se poate constata mai sus. Şi mai putem constata ceva: literatura, bunăoară, cea română inclusiv, nu ţine seamă prea mult de sincopa istorică 1948-1989. N-o face şi pentru că, după sfîrşitul terorii staliniste, globalizarea nu mai putea fi oprită, putea fi amînată. Se poate ca-n anii ’70 mulţi tineri români să mai gîndească în forma adrisantului lui Stark – şi desigur că asta se întîmplă şi azi – dar e la fel de clar că negativitatea devenise cool şi că Mîşkin e greu de reînviat altfel decît cu masca lui Mr. Bean. Eroul pozitiv ţine de un imaginar inocent, de un imaginar al solidarităţii, de un respect al sacrului – pe scurt, de nişte valori care nu mai sînt ale noastre, în măsura în care fiecare dintre noi am intrat într-un sistem cultural diferit de cel anterior lui 1989 (sau lui 1945, pentru europenii occidentali).

M-aş putea lansa în fel de fel de rămurele ale crengilor de argumente de mai sus, dar cred că nu am de ce. Mă tem că, pe de o parte, nevoia de erou există – măcar din partea consumatorilor de cultură de masă, adică mai noi toţi – şi că, pe de alta, eroul n-a dispărut din literatura română. N-aş putea să mă hazardez cu exemple nepotrivite şi nedrepte faţă de altele mai bune, dar cred că poezia românească de după 2000 este populată de eroi gustaţi de publicul amator de gen: „eul liric” al lui Marius Ianuş, de pildă, este un „erou”, tras, desigur, în acelaşi registru grav-ironic fără de care evocarea eroică şi-a pierdut sensul.

Mai e ceva. După ce vechiul regim impusese o serie de eroi populari mai mult sau mai puţin credibili (şi fără să mai vorbim despre demonetizarea noţiunii odată cu cultul personalităţii instalat), „eroul” a devenit o categorie imaginară foarte bine reprezentată de politica post-1989: regele Mihai I, Marian Munteanu, Corneliu Coposu, Ana Blandiana, dar şi (oficial „erou”) Vasile Milea, apoi atîţia martiri ai comunismului scoşi din uitare sau din spaţii memoriale familiale. Niciodată literatura nu însoţeşte evenimentul istoric. Ea apare mai încolo, cînd febra scade şi polen ficţional poate fi cules de pe plantele care au apucat să înflorească. Acest „mai încolo” n-a confirmat deloc fervoarea eroică a primelor zeci de luni de după decembrie 1989. Libertatea nu-i măreaţă şi nu construieşte nimic cu hei-rup, aşa cum face constrîngerea. Distanţa dintre ideal şi viaţa cotidiană, dintre proiecţie şi apariţie e desigur responsabilă nu doar de retragerea discursului eroic din societate şi a aurei eroice din sensibilitate, dar tot ea, se spune, stă la baza ideii lui Flaubert de a scrie un roman despre nimic (şi a eroizării doamnei Emma). De aici, singurul erou posibil: revoltatul. Dar nici măcar el n-avea viaţă lungă, pentru că post-tranziţia se face simţită şi, odată cu ea, cotidianul curge mai repede, mai organizat, mai lucrativ, spre ceea ce nu se mai poate numi culme, ci întindere.
Altfel, cum DD ne salvează pe toate drumurile, mai abitir decît Superman, mă tem că eroul nici n-ar avea cum să trăiască altfel decît retras, discret, incognito sau chiar reclus.

Alexandru Matei este eseist. Cea mai recentă carte publicată: Mormîntul comunismului românesc, IBU Publishing, 2011.

Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.
Cavalerismul desuet al războiului jpeg
Cavalerismul desuet al războiului
Așa cum, în plină fervoare creștină, occidentalii au fost capabili de masacre, în plin ev evoluționist au demonstrat că sînt în stare de regresiuni la fel de ample.
În urma tehnologiei jpeg
În urma tehnologiei
Regresul din educație se reflectă în succesul unor agresivi analfabeți funcțional, deveniți influencer-i pentru generațiile de mîine.
Evoluție, involuție, organodinamism jpeg
Evoluție, involuție, organodinamism
Conspiraționismul nu e altceva decît întoarcerea la gîndirea magică paranoidă, în care forțe dincolo de controlul nostru ne controlează și ne manipulează.
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală jpeg
Vicisitudinile istoriei, fertilitatea crizelor și alte forme de psihoterapie culturală
Potopul, cutremure, războaie și alte evenimente majore duc la dispariția dramatică a unor civilizații și culturi, după care lumea reîncepe din nou.
Histria jpeg
Histria
Încălzirea prin pardoseală, atît de utilizată în perioada romană, părea un mare pas înainte în ale instalațiilor anilor 1990.
Arhitectura: aveți puțintică răbdare! jpeg
Arhitectura: aveți puțintică răbdare!
Arhitectural vorbind, ai fi în stare să trimiţi mesaje în viitor.
Economia de război jpeg
Economia de război
Este destulă frică în lume, pentru că nimeni nu se aștepta să trăiască în același timp o pandemie și un război pe care un nebun se chinuie să-l transforme într-unul planetar.
Viețile netrăite jpeg
O după-amiază de vară
Neputința, anxietatea, moartea celor dragi, boala, deznădejdea, felul în care îi protejăm pe copii, despre toate au scris invitații mei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.