Planul strategic la români
Realizarea strategiei
Întîi de toate, stabilim o viziune pe termen lung. Pentru aceasta, trebuie să ajungem la o înţelegere comună pentru două noţiuni: „viziune“ şi „termen lung“. Viziunea nu e o vedenie, ci, mai degrabă, un vis. Sau cum credem noi că trebuie să arate un anumit domeniu sau un loc, ori cum să se dezvolte o idee peste un interval de timp. Iar „termen lung“ nu înseamnă „pe joia viitoare“, aşa cum „termen mediu“ nu înseamnă „poimîine“ (sau, în cele mai multe cazuri, „mîine pe la prînz“). Nu, aici termen lung înseamnă cam două sau trei generaţii, adică între o jumătate de secol şi un secol. Iar termenul mediu înseamnă în general între zece şi treizeci de ani. Odată stabilită o primă idee de viziune pentru termen lung (sau mediu), încercăm să o explicăm şi să o îmbunătăţim împreună cu toate părţile implicate. Da, trebuie să gîndim la scară de decenii. Da, ştiu, nici eu nu voi mai trăi atunci, dar contează. Nu te poţi dezvolta fără să ai o ţintă. Sau, mai bine-zis, poţi, dar va fi un haos. Hai să încercăm să visăm frumos… Dar să nu uităm, după ce visăm, trebuie să ne gîndim şi cum să transformăm ideea în realitate. Bun, începem să ne descurcăm. Acum, că avem o ţintă, mai avem de lucru – trebuie să vedem cum o vom atinge. Iar ca să împlineşti un vis, trebuie să stabileşti nişte obiective pe care să le poţi măsura. Nu prea multe, pentru că rişti să nu mai vezi pădurea din cauza copacilor. Iar pentru fiecare obiectiv se impune să stabilim ce drum trebuie să parcurgem, ca să avem succes. Da, ştiu că vorbim acum despre tactică, dar o strategie presupune să ai şi aşa ceva, ca să îţi poţi atinge ţinta. Mai avem nevoie de termene clare, responsabili şi fonduri dedicate. Gata! În sfîrşit e bine. Avem o strategie! Am discutat-o şi am aprobat-o cu toţii. Am căzut cu toţii de acord şi cine se ocupă de fiecare aspect în parte. Chiar a trebuit să mai temperăm entuziasmul, pentru că fiecare dorea să fie responsabil cu tot ceea ce va trebui făcut. Sîntem cu toţii fericiţi, iar acum urmează...
Implementarea strategiei
Avem o strategie, avem şi un plan ca să o punem în practică. Şi sîntem de acord că, cel puţin pe hîrtie, totul arată excelent. Trebuie doar să punem totul în practică. Pentru asta ne trebuie bani. Dar pe ăştia unde îi găsim? Întrebare retorică, pentru că banii trebuie să fie puşi la dispoziţie de către cei care răspund de punerea în practică a fiecărei ţinte în parte. Şi pentru aşa ceva ar trebui să aibă fonduri, că altfel nu cred că s-ar fi zbătut atîta să preia ei coordonarea, după crunte lupte cu alţi parteneri. Cum? Nu au acum? Dar nu e nici o problemă? Să stăm liniştiţi, că mai e mult pînă departe şi, dacă tot trebuie să aşteptăm o groază de ani, la început merge şi aşa, cu mult mai puţin decît ar trebui? Dar crezusem că era clar, ca să ne atingem ţinta trebuie să plecăm la drum fiind pregătiţi de la bun început. Şi cînd v-aţi asumat răspunderea, nu v-aţi gîndit că trebuie şi bani? Nu aţi înţeles prea bine despre ce era vorba? S-a schimbat situaţia? Îmi pare rău, dar din ce ziceţi că „ne daţi“ nu este disponibil nici un sfert din cît ar trebui… de fapt – un sfert e chiar mult zis. Şi, uite, după ce că nu vă ţineţi de cuvînt, începeţi să şi cîrtiţi, că la asta ne pricepem cu toţii. Că ce e cu prostiile astea? Unde ne-a fost capul? De ce facem noi planuri pentru ăia de vor veni... dacă ei vor dori altceva? Şi, în fond, ce e cu toate prostiile astea? Nu, absolut, nu avem de unde să scoatem atîţia bani pentru aşa ceva. Sau, de fapt, s-o putea, dar cine să-şi piardă timpul? Şi ce tupeu… să vrea să te mai ţii şi de cuvînt…
Dar strategia trebuie şi făcută, şi aplicată, pentru că „aşa vor ăia“ (Bruxelles, Guvern, cine or fi ei). În situaţia asta a venit timpul să trecem la pasul următor...
Actualizarea strategiei
Să vedem, adică, ce nu merge şi ce trebuie refăcut, unde s-a schimbat situaţia şi ce ar trebui întărit. Bun, acum sînt feţe noi, dar printre ele văd că mai sîntem mulţi dintre cei care am început pregătirea strategiei. Dar entuziasmul parcă s-a cam dus. Nimeni nu mai vrea să coordoneze nimic. Şi parcă am visat prea frumos. De unde, dom’le, să fim noi aşa deştepţi? Hai, că o să ne rîdă şi curcile. Mai bine o dăm încolo. Nu cumva mai bine ştergem tot şi îi chemăm pe alţii să o ia de la capăt.
Adrian Stănică este jurnalist de ştiinţă şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar.
