Plaît-il?

Fanny Chartres
Publicat în Dilema Veche nr. 439 din 12-18 iulie 2012
Plaît il? jpeg

Există lucrurile care ne plac şi cele care ne plac cu adevărat.

În prima categorie aş pune micile plăceri (mă gîndesc la Amélie Poulain): prima dată cînd atingi cu degetul de la picior o apă pe care nimeni n-a mai atins-o (fata în costum de baie turcoaz cu cască şi cu ochelari de înot al căror contur îi rămîne în dreptul ochilor timp de două zile sînt eu); drumul de întoarcere de la piscină pedalînd printr-un fel de vată ameţitoare (fata de pe bicicletă, care zîmbeşte calm pe bulevardele aglomerate şi poluate din Bucureşti, sînt tot eu); nopţile albastre în care pisica vine să se cuibărească pe gîtul meu, îmi toarce la ureche şi-mi povesteşte tot ce a făcut peste zi şi tot ce a văzut de pe scaunul de unde supraveghează întreg Bulevardul Ştefan cel Mare; nopţile albe, în care merg pe străzi şi prietena mea luna mă ghidează şi mă încălzeşte; zilele cu ploaie în care pot să mă strecor în pelerina roşie şi să mă transform în superwoman; serile de vară în care mirosul de tei invadează terasele cafenelelor şi ale grădinilor din Bucureşti; întoarcerile din Franţa cînd trec de uşile automate din Aeroportul „Henri Coandă“, uşoară precum o balerină cuprinsă de o nestăpînită dorinţă de a face imediat conversaţie cu un taximetrist care va veni să mă acosteze (fata care pleacă de la Bucureşti cu ochii complet roşii şi care se întoarce de la Paris – marele Paris! – cu ochii strălucitori, sînt eu); privirea unui copil care vine să citească şi să se îndrăgostească de acelaşi roman pe care l-am devorat şi eu cînd aveam aceeaşi vîrstă cu el…

Dar mai este ceva care îmi place cu adevărat: „Alţii pot face lucruri care li se par bune, atîta timp cît eu pot să fac ceea ce îmi place“, spune un personaj din Cinq photos de ma femme, romanul lui Agnès Desarthe, pentru care am o afecţiune cu totul particulară.

Mi se pare că în această frază e sintetizat totul…

Sîntem liberi să facem ceea ce ne place, chiar dacă ceilalţi nu înţeleg şi au cu totul alte plăceri.
Să aleg drumurile sinuoase cînd ceilalţi aleg căile fără obstacole, să mă folosesc de propriile picioare cînd ceilalţi urcă cu scările rulante; să traduc autori români mai puţin comerciali, cînd majoritatea traducătorilor decid din instinct de supravieţuire să se concentreze pe texte vandabile; să aleg produsele aflate pe rafturile de sus ale supermarketurilor în locul celor care se află la îndemînă; să trăiesc la Bucureşti, care nu face parte dintre oraşele dorite, un loc din care mai degrabă lumea pleacă decît să vină, un oraş mai mult respins decît glorificat; să trăiesc într-o ţară a luminii obscure în loc să rămîn în ţara Luminilor…

De ce? mă veţi întreba. De ce să-ţi complici viaţa? De ce ceea ce-mi place cu adevărat să treacă printr-un proces atît de tensionat?

Pentru că drumurile accidentate sînt mai puţin bătute; pentru că scările urcate de-a dreptul ne fac să ne dăm seama de înălţime şi ne fac să ne gîndim în ce raporturi sîntem cu lumea; pentru că autorii necomerciali sînt cei mai buni, mai oneşti şi mai adevăraţi, mai emoţionaţi şi mai fideli; pentru că produsele aflate pe rafturile de sus sînt cele mai bune (staţi liniştiţi, n-o să merg pînă acolo încît să spun că sînt emoţionante); pentru că Bucureştiul e un oraş neiubit şi încă necunoscut, un loc care renaşte lent din propria-i cenuşă şi le oferă această posibilitate şi locuitorilor săi, pentru că e un oraş pe care îl înţelegi în timp, care se descoperă şi se arată dacă ai răbdarea şi dorinţa să-l înţelegi, ca atunci cînd găseşti un obiect vechi, care a stat ani întregi într-un pod, îl cureţi, îl lustruieşti şi îi dai o viaţă nouă.

Să facem ceea ce ne place fără să ne intereseze ce zic sau cum fac ceilalţi e un drept, o libertate. Aceea de a trăi aşa cum ne dorim. 

Fanny Chartres este traducătoare. Cel mai recent volum tradus este o antologie de proză românească Nouvelles de Roumanie (apărută la Editura Pour la nouvelle). 

traducere de Ana Maria SANDU

Foto: M. Grecea

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum pică în capcană turiștii români din Bulgaria. Amenzi enorme în zone unde nu există niciun avertisment: „Nu ne interesează, la noi trebuie să știi legea” FOTO
Plajele sălbatice din Bulgari atrag tot mai mulți turiști români care își doresc câteva zile de liniște pe malul Mării Negre. Însă pe cât de frumoase sunt aceste locuri, pe atât sunt pline de pericole generate chiar de autoritățile de la Sofia.
image
Un medic a descoperit secretul tinereții. „Biologic, sunt mai tânăr cu 20 de ani”
Un medic de 78 de ani, și-a scăzut vârsta biologică cu 20 de ani după ce a urmat patru reguli alimentare esențiale în păstrarea tinereții.
image
Noi dezvăluiri despre atacatorul lui Trump. Ce se știe până acum despre Thomas Crooks: „Era tăcut, liniștit, lua mereu note bune la teste și era pasionat de istorie”
Thomas Matthew Crooks, atacatorul implicat în tentativa de asasinare a fostului președinte american Donald Trump, în vârstă de 20 de ani, era un elev bun la școală, fiind apreciat de profesorii săi. Vecinii lui sunt în stare de șoc.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.