Plăcerea de a-i hrăni pe alţii – interviu cu Mircea RADU

Publicat în Dilema Veche nr. 670 din 22-28 decembrie 2016
Plăcerea de a i hrăni pe alţii – interviu cu Mircea RADU jpeg

Cum vă implicați în organizarea Crăciunului, concret?

Fac cumpărături cu o listă lungă în mînă, ca să nu lipsească (mai) nimic, apoi fac cîrnați de casă după o rețetă în care există un echilibru perfect între usturoi, sare, boia dulce de ardei, grăsime și carne macră de porc – e o rețetă de-a tatălui meu, alături de care, de altfel, îi și pregătesc. Și, în jurul datei de 20 decembrie, pun slănina într-o saramură cu usturoi pisat și crenguțe de busuioc și o las acolo la macerat pînă pe 31 decembrie. Apoi, în ultima zi a anului, o tai în fîșii subțiri și o mănînc cu pîine proaspătă, în liniște, privind pe fereastră cum răsare iarna de peste tot.

Cumpărați și aranjați bradul?

Ajut la împodobit un plastic verde care imită foarte bine un falnic brad natural. Dar nu mă înnebunește activitatea asta, prefer să fac altceva.

Îl întrupați pe Moș Crăciun?

Am o amintire din copilărie cu un Moș Crăciun care avea o pelerină roșie pe care erau lipite stele argintii din staniol care se mai și dezlipeau, și „1974“ scris tot din foițe sclipicioase, care vindea „Loz în plic“ în fața Gării de Nord; omul ăsta avea lîngă el și un urs împăiat, în două picioare, cu ghearele scoase și ochii de sticlă lucind, care mă întreba rînjind și făcînd cu ochiul de fiecare dată cînd treceam prin fața lui – și treceam des, fiindcă locuiam în zonă: „Nu vrei să faci o poză cu Moș Martin?“ Nu, nu voiam, dar pentru că nu îmi plăcea de el, de Moș Crăciunul ăla fals, cu ursul nu aveam nimic… Să revin la întrebare, nu, nu l-aș face pe Moș Crăciun, i-aș lăsa pe alții s-o facă.

Gătiți?

În perioada Crăciunului mai mult prepar decît gătesc – prin „a prepara“ eu înțeleg a face ceva să fie gata de copt sau de pus pe aragaz, după cum „a găti“ înseamnă a termina procesul de preparare, prin coacere, frigere etc… Dar în perioada Crăciunului, cel mai mult și mai mult, mănînc.

Ce anume, pe lîngă cîrnați?

Specialitatea mea sînt cîrnații de casă și slănina, dar bucuros dau o mînă de ajutor la orice e nevoie – piftie, sarmale, prăjitura de Crăciun, care e un fel de turtă dulce făcută cu miere și anason și care, în combinație cu portocalele, umple casa de un miros unic, special, liniștitor – știi că e Crăciun numai dacă deschizi ușa de la bucătărie…

Le gătiți singur sau în parteneriat?

„Gătiți împreună cu soția!“ – am citit undeva sfatul ăsta și cred că e o tîmpenie, nu o să iasă nimic bun din asta. Fiecare are modul său de a găti un anumit fel, unde mai pui că aceeași mîncare poate fi gătită fie la cuptor, fie la aragaz, pe flacără. Romantismul e bun oriunde, în orice altă cameră, dar nu în bucătărie. A nu se confunda gătitul cu mîncatul. Asta cu gătitul aceluiași fel de mîncare împreună e o chestiune care nu duce la nimic bun, e un non-sfat.

Cum decurge gătitul de Crăciun? Care e ritualul?

Pregătirile sînt toate de la Ignat, de cînd se taie porcul, și pînă-n Ajun, cînd eu și tatăl meu facem cîrnații, fierbem picioarele și urechile pentru piftie, zdrobim usturoiul, tocăm carnea și toate cele de trebuință, iar soția mea învelește sarmalele, care și astea se fac cu dichis, ­mici, moldovenești, cît să le topești odată-n gură, și care se fierb cinci-șase ore în oală de ceramică, în cuptor, la 180 de grade, la foc mediu. Apoi, mai spre seară, după ce am venit de la mici cumpărături, fiindcă mereu se uită cîte ceva, soția pune la făcut prăjitura de Crăciun, iar eu beau un pahar de vin sau de coniac și ascultăm muzici care să ne relaxeze.

Aveți cîteva tradiții de Crăciun proprii, în afara felurilor de mîncare? Care?

Sînt bucureștean, decrețel, născut-crescut la bloc, cu sporadice și scurte vacanțe la țară, undeva la 30 de kilometri de Capitală, deci nu am o legătură cu satul, cu tradițiile, cu irozii, steaua și plugușorul – probabil de-asta îmi și plac acum atît de mult datinile și tot ce ține de popular, de neam, de vatră, ca o chemare lăuntrică, o pseudo-reîntoarcere la ceva ce am simțit în mine, dar nu am avut niciodată… Aș fi vrut să știu să colind, de pildă, dar nu știu s-o fac.

Statutul de „vedetă“, persoană publică, schimbă ceva? Implică un anumit comportament?

Să spui despre cineva că e „vedetă TV“ în România e aproape jignitor. Nu poți vorbi despre „vedete de televiziune“ într-o țară în care nu există autostrăzi. Într-o țară care nu are grijă de învățămînt și sănătate. În România nu sînt staruri de televiziune pentru că nu există nici economie (a se citi suficiente venituri din publicitate) și nici mecanisme care să le creeze și să le mențină. Cît despre statutul de persoană publică, e-adevărat că vine la pachet cu anumite reguli nescrise, inclusiv de comportament, dar care nu sînt nici o filozofie – sînt cei șapte ani de acasă. Cine îi are, bine, cine nu…

Cum credeți că au evoluat și vor evolua rolurile bărbatului și ale femeii și repartiția lor la generația dvs. și la următoarele față de cele ale părinților, bunicilor dvs.?

Nu cred că e vorba de ceva care ține de o generație, ci mai degrabă dacă îți place sau nu să bucătărești. De pildă, mama era cea care ne făcea mîncare, iar tatăl meu, în afară de cîrnați, caltaboși, piftie, punea murături care aveau un gust nemaipomenit, acrișor și acidulat numai cît să înțepe la limbă; asta nu înseamnă că avea un rol secundar în bucătărie. De asemenea, nu știu dacă fiului meu îi va plăcea să gătească și cît anume; are s-o facă în fiecare zi, la ocazii sau niciodată? Eu l-aș sfătui să învețe pentru că îi va folosi, atît ca să știe să se hrănească pe sine, cît și pe alții.

Faceți parte din categoria bărbaților care gătesc, și gătesc bine. Sînteți o excepție sau e o categorie tot mai cuprinzătoare?

Nu știu alții cum sînt, dar ce e limpede, ce vedem peste tot, fie în programele de televiziune, fie în reclamele din pliantele supermarket-urilor, e că bărbaților li s-a dat felia asta care, în trecut, era o treabă considerată femeiască. Jamie Oliver, Antonio Carluccio și Gennaro Contaldo, Anthony Bourdain, Gordon Ramsay sînt staruri în gastronomie și în televiziune și sînt bărbați. În afară de Nige­lla Lawson și Lorraine Pascale, nu-mi vine acum în minte nici un nume de femeie care să concureze cu faima tipilor de mai sus. Sînt 5 la 2…

Cum se poate ajunge de la gătit la o filozofie de viață?

Fără a avea pretenția că ce spun eu e o filozofie de viață, cred că a ști să faci mîncare, a hrăni pe cineva e o formă de iubire. Nici nu contează dacă ești bărbat sau femeie, tot așa cum e puțin important dacă pregătești un fel de mîncare complicat sau ceva frugal, important e să pui suflet, să fii preocupat de ce gătești, să dăruiești cu dragoste bucatele.

Mai mult de atît: nu doar gătiți, ci și scrieți despre ceea ce gătiți. Recent, ați publicat volumul Povești cu gust. Nu este o doar carte cu rețete, ci și de amintiri. Cum a fost experiența scrierii ei?

Experiența în sine, a scrisului, nu a fost ieșită din comun – erau vremuri în care colaboram la diverse ziare, ce i drept, scriam pe orice altă temă decît gastro. Ce m-a surprins însă au fost remarcile după lansare, care continuă încă, observații care mă treceau deja în rîndul chef-ilor. Ideea e că în Povești cu gust nu m-am luat la întrecere cu nimeni, nu am călcat pe teritoriul nimănui, nu am pretins că sînt altul decît cel care sînt. Singurul motiv pentru care am scris cartea asta – pe care eu o simt mai degrabă a fi o culegere de texte, proză scurtă, decît o carte de bucate, iar eu un meșter bucătar – este plăcerea. 

Mircea Radu este jurnalist de televiziune. A publicat, în 2016, Povești cu gust, la Editura Curtea Veche.

a consemnat Iaromira POPOVICI

Foto: C. Iamandescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.