Pierdut spiritul Crăciunului...

Publicat în Dilema Veche nr. 408 din 8-14 decembrie 2011
Pierdut spiritul Crăciunului    jpeg

Ofer recompensă celui care îl găseşte. Anul acesta nu reuşesc să mă bucur de gîndul apropierii Crăciunului. Nu-mi dau seama cum s-a întîmplat, dar am pierdut „ceva“-ul care în anii trecuţi apărea firesc în preajma sărbătorilor de iarnă. Că o fi ceva cu mine, că de vină e criza asta nesfîrşită, care ne-a secătuit pe toţi de puteri, sau oamenii, care manifestă un chef de viaţă şi-un entuziasm numa’ bune pentru un priveghi, nici nu ştiu. Însă ce am observat este că majoritatea celor din jurul meu mai-mai să-mi dea şi-o palmă cînd aduc vorba despre Crăciun. „A! Nu, nici nu vreau să mă gîndesc că iar vine...“ „Aoleo! Deja e decembrie?! Înseamnă că trebuie să cumpăr cadouri pentru...“ „Nici nu vreau să aud! Eu de Crăciun lucrez.“ Aşa că am început să mă-ntreb dacă nu cumva au dreptate. Să-l fi învăluit eu pe dragul meu Crăciun într-o lumină caldă şi pufoasă şi, cînd colo, el să nu fie deloc aşa cum îl credeam?

Poveste de Crăciun

Şi-atunci m-am pus în şoşonii (nu de alta, dar s-a făcut frig de-a binelea) contestatarilor şi am descoperit că, în felul lor, au şi ei dreptate. Care-i treaba cu Crăciunul? Păi, să vedem. În primul rînd, începe prea devreme. Nici nu se-ngălbenesc bine frunzele toamnei, că deja apar semnele, ca la gripă: afişele cu concertele tematice, dar şi spaţiile reorganizate din supermaketuri şi malluri, pline cu dulciuri „de Crăciun“, bomboane de pom, cozonaci de toate formele, globuri, beteală şi căciuli de Moş Crăciun. Curînd, se formează pe buzele tuturor întrebarea iernii – „Cum petreci de Crăciun?“, cu varianta „Ce faci de Revelion?“. Fapt ce nu poate decît să te deprime cumplit pentru că, să fim serioşi, bani n-ai, chef – nici atît. De „magia sărbătorilor de iarnă“ îţi arde ţie acuma? 

Şi-apoi intervine al doilea nivel la care începe să ne agaseze Crăciunul – încep reclamele la TV, afişele: „De sărbători e uşor să te bucuri dacă vii la noi în magazin şi îţi umpli coşul“, „Nu rata oferta de sărbători!“, „Reîncarcă-ţi cartela în luna cadourilor!“. Şi că tot veni vorba despre daruri, nici nu te dezmeticeşti bine şi... începe goana după cadouri. De parcă te-ar fugări cineva prin tot oraşul să iei cadouri care, de fapt, au devenit mai mult „obligaţii“. Trebuie să îi iei ceva frumos soţiei/soţului, poate aşa te iartă pentru cît de urîcios/-oasă ai fost tot anul. Copilul tău de 6 ani nu se mai mulţumeşte cu o ciocolată şi-o păpuşă sau o maşinuţă, vrea musai un ponei de jucărie în mărime naturală, o păpuşă vorbitoare sau un tanc de luptă care se transformă în robot spaţial care se transformă în submarin, o excursie la Disneyland Paris şi-un iPhone, ultimul model. Apoi mai trebuie să le mai iei una-alta şi prietenilor – care, între noi fie vorba, numai prieteni nu ţi-au mai fost –, colegilor – dintre care mulţi ţi-au mîncat ficaţii în ultima vreme – sau soacrei – care oricum consideră că nu eşti suficient de bun(ă) pentru copilul ei. Şi după ce munceşti pînă la epuizare ca să pui deoparte cîţiva bănuţi pentru cadourile înşirate mai sus, ajungi să faci cumpărăturile tot în Ajunul Crăciunului, cînd te calci în picioare cu alţii ca tine, care au lăsat totul pe ultima clipă.

Moment în care începi să te panichezi pentru că ai uitat de brad. Şi iar încep discuţiile în casă. Bunica vrea să faceţi economie: „Hai, mamă, brazii sînt aşa de scumpi... Mai bine luăm cîteva crenguţe din piaţă, le împodobim frumos şi gata!“. Tînărul casei, care şi-a descoperit recent vocaţia de ecologist, e de acord, dar cu o modificare: „Nu e de-ajuns că distrugem planeta asta în fiecare clipă? Pînă cînd vom tortura natura, tăind brazii, care au nevoie de zeci de ani pentru a creşte, ca să-i aruncăm după două săptămîni? Luăm un brad artificial şi am terminat povestea!“. Fetiţa de 5 ani începe să se smiorcăie: „Dar eu vreau brad d-ăla mare, şi verde, şi frumos, cum am văzut la televizor!...“ 

Şi-atunci îţi vine să-ţi iei cîmpii, dar ştii că balamucul abia acum începe. Pentru că, după ce se iau cadourile, se-mpodobeşte bradul, se fac ultimele cumpărături şi pregătiri pentru Crăciun, începe ceea ce americanii numesc „family drama“. Iar ce ar fi trebuit să fie un moment feeric şi plăcut, petrecut „alături de cei dragi“ se transformă într-un circ: aia mică era să doboare bradul peste ea încercînd să culeagă o bomboană. Mama e nervoasă pentru că de trei zile stă numai în bucătărie, i s-a tăiat maioneza pentru salata de boeuf, a spart deja două farfurii, iar cozonacii nu i s-au copt cum trebuie. Bunicii se ceartă pe supremaţia telecomenzii, iar tatăl şi unchiul se ceartă pe cine e mai capabil să conducă ţara asta; după care trec la următorul subiect cu potenţial crescut de scandal: fotbalul. Apoi socrul se chercheleşte bine şi începe să urle, pentru a da mai multă greutate celor spuse, povestindu-le tuturor amintiri din tinereţe. Şi după ce vine, în sfîrşit, mîncarea, cineva mănîncă prea multe sarmale, prea mult şorici şi piftie, asigurîndu-şi astfel un drum la spital şi un montaj de un minut la ştiri, în prime time, despre „excesele românilor de sărbători“. 

Încercînd să scăpaţi de influenţa bolnăvicioasă a televizorului, ieşiţi la o plimbare spre seară, dar iar vă apucă nervii. „Ia uite cîte luminiţe au pus ăştia! Şi, după ce că sînt urîte, mai consumă şi o groază de curent. De luminiţe avem noi nevoie?!“ Aşa că te întorci acasă, extenuat şi un pic beat, unde realizezi că nu ai dat cele 127 de telefoane/sms-uri/e-mailuri cu urările de tipul „Crăciun fericit!“ şi „Magia sărbătorilor să vă învăluie“... Şi atunci îţi dai seama că, de fapt, n-ai înţeles nimic din Crăciunul ăsta. 

Şi povestea mea de Crăciun

Numai că, vedeţi dumneavoastră, ăsta e doar un mod a de privi Crăciunul. Şi, aşa cum unii sînt romantici incurabili sau pasionaţi de sporturi extreme, eu mă declar o iubitoare irecuperabilă a Crăciunului. Astfel, privesc toată nebunia şi din alt unghi – cel al copilului de 5 ani care îşi aminteşte în detaliu primul Crăciun petrecut cu mama şi tata, primul brad, prima dată cînd, printr-un balet al părinţilor mei şi o fină coordonare între ei, „a venit Moş Crăciun“. Nimic, niciodată nu s-a mai comparat cu emoţia şi bucuria copleşitoare pe care le-am simţit cînd am găsit cadourile, jucăriile, dulciurile sub brad, ştiind că Moşu’ intrase special la mine în cameră să mi le lase. Acolo a fost magia Crăciunului – fără ghilimele, zîmbete cu subînţeles, ironii sau răutăţi. Iar convingerea mea că Moş Crăciun există era atît de puternică, încît aproape că am stricat o prietenie sinceră, trainică de două luni, cu o fetiţă care a ţinut cu tot dinadinsul să mă informeze că părinţii cumpără cadourile şi că Moşu’ n-are nici o legătură.

În timp, pe măsură ce am crescut, Crăciunul şi-a păstrat aura, căpătînd însă şi noi însuşiri. Am învăţat cît este de minunat să faci un cadou de suflet cuiva, căutat vreme îndelungată – momentul nepreţuit cînd i se umplu ochii de bucurie la desfacerea darului. Îmi place întreg ritualul din casă, din Ajun: mirosul de sarmale care răzbate prin uşa întredeschisă de la bucătărie; cotrobăiala prin dulapuri şi (re)găsirea cutiilor cu globuri şi a pachetelor cu beteală şi beculeţe, în timp ce aruncăm cîte un ochi la televizor, unde e difuzat un film de Crăciun; mirosul răspîndit de brad odată ce l-am fixat în suportul lui (pentru clarificare – nu, un brad de plastic nu e la fel de bun). Apoi, împodobirea bradului – care e un ritual în sine. Şi tot pentru clarificare – ideile astea cu „anul ăsta se poartă bradul în roşu şi auriu sau în albastru şi argintiu“ sau, mai rău, „bradul gata împodobit“ îmi dau fiori pe şira spinării. Cît priveşte bradul, eu sînt adepta expresiei „ca un pom de Crăciun“ – adică să fie colorat, voios şi cu de toate. 

Ador tîrgurile de Crăciun şi forfota din magazine, mai ales cele de decoraţiuni interioare. Îmi place cînd sînt împodobite vitrinele şi mallurile. Şi da! Sînt dintre cei care se bucură şi zîmbesc la vederea luminiţelor şi a brazilor ornaţi de pe bulevarde, pentru că înveselesc, fie şi doar pentru o lună, oraşul ăsta îmbrăcat mereu în straie ponosite.

Am plăcerea nebună (vinovată, sau nu) de a mă uita la toate filmele care primesc de obicei 2-3 steluţe, care sînt prost primite de critică, dar care îşi îndeplinesc perfect rolul pentru care au fost create – conturează o atmosferă veselă, simpatică, relaxată. Şi acum, după atîţia ani de difuzări şi redifuzări, Singur acasă face minuni. La fel şi melodiile alea „fumate“ – care pe unii îi lasă indiferenţi sau îi enervează de-a dreptul, făcîndu-i să-şi dea ochii peste cap – cîntate de Bing Crosby, Dean Martin, Frank Sinatra sau Tony Bennet. Ce ar fi Crăciunul meu fără „White Christmas“, „Have Yourself a Merry Little Christmas“, „Jingle Bells“, „Let It Snow“, „Santa Claus Is Coming to Town“ sau „Deck the Halls“?

Nimic nu mă încîntă precum fundele şi panglicile, cutiile, hîrtia de împachetat
cu Moşi îmbujoraţi şi peisaje iernatice, pungile de cadou, cărţile poştale primite de la prieteni din ţări îndepărtate, care păstrează tradiţia trimiterii cîtorva gînduri pe o bucată de hîrtie lucioasă şi cartonată. Şi îmi mai place Crăciunul cînd mă întîlnesc cu prieteni dragi, la o ciocolată caldă cu un strop de mentă, ceaiuri aromate sau o cană de vin fiert cu scorţişoară. 

Crăciunul, dragii mei, ţine de perspectivă. Depinde doar de ce rol alegeţi să jucaţi anul acesta: de Grinch cel care a furat Crăciunul, Scrooge cel nesuferit sau, mai bine, un personaj plăcut şi binevoitor care depăşeşte toate clişeele şi neplăcerile din jurul sărbătorilor şi se bucură de Crăciun aşa cum vrea el.

Foto: P. Mihail

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.