Piața Universității - după 20 de ani

David SCHWARTZ
Publicat în Dilema Veche nr. 356 din 9 - 15 decembrie 2010
Piața Universității   după 20 de ani jpeg

„Mai este posibil astăzi un fenomen de tipul Piaţa Universităţii?“ Pentru a încerca un răspuns este interesant să privim opiniile actuale, la distanţă de 20 de ani, ale participanţilor şi martorilor la evenimentele din aprilie-mai 1990, cît şi evoluţia lor în sfera publică.

Printre participanţii obişnuiţi, atît intelectuali cît şi muncitori care frecventau piaţa, se observă tentaţia nostalgiei şi a romantizării perioadei respective, firească şi deoarece ele coincid, pentru mulţi, cu prima sau a doua tinereţe. Piaţa este „un fenomen unic“, care „are loc o dată la o sută de ani“, „o utopie“, un loc cu „foarte multă libertate şi foarte multă bucurie“. Martorii pasivi şi critici ai fenomenului completează cu detalii pe care majoritatea susţinătorilor discursului nostalgic le omit: „La un moment dat, de la balcon sîntem somaţi să ne aşezăm toţi în genunchi şi să ne rugăm la Isus Hristos. Eu ca evreu m-am simţit exclus“. Sau: „Trecînd prin piaţă, văd o femeie de vreo 60 de ani, în genunchi, pupîndu-i mîna lui Marian Munteanu. Nu e şocant atît gestul femeii cît faptul că el stă, îşi oferă mîna. De atunci nu m-a mai interesat Piaţa Universităţii“. Sau: „Pe mine, abia întors din Germania, m-a şocat amploarea naţionalismului şi a bigotismului din Piaţă. M-am certat cu prietenii mei din Bucureşti care vedeau piaţa ca pe o mişcare pro-democratică“. 

O altă tendinţă vizibilă în mărturiile participanţilor, dar mai ales în discursul public din ultimii ani este confiscarea noţiunilor de „erou“, „victimă“ „protestatar“ sau „democraţie“ de către pătura intelectuală anticomunistă şi/sau de către organizaţii de extremă dreaptă. Se pune aproape întotdeauna accent pe caracterul „anticomunist“ al protestului, în care „democraţie“ înseamnă în primul rînd interzicerea comunismului/dispariţia (ex)comuniştilor. Chiar după 20 de ani de „tranziţie“, foştii protestatari din Piaţă nu acceptă că celebrul Punct 8 de la Timişoara era o prevedere nedemocratică. „Intelectualii anticomunişti“ devin eroi şi modele prin martirizarea pricinuită de represiunea din 13-15 iunie, în discursul public fiind omis sistematic faptul că majoritatea  victimelor represiunii (răniţi, violuri, arestări ilegale) sînt cetăţeni de etnie romă fără legătură cu protestatarii din piaţă. Mai mult decît atît, în spatele „anticomunismului“ s-au ascuns – aşa cum se vede astăzi – mişcările de extremă dreaptă, foarte active în perimetrul Pieţei: în mod incredibil – Grupul Independent pentru Democraţie activează în anii 2000 prin proteste împotriva legalizării homosexualităţii, iar în acest an Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România redactează un protest public pentru recunoaşterea „Holocaustului evreilor împotriva românilor“. 

Fenomenul Piaţa Universităţii şi represiunea din 13-15 iunie, aşa-numită „mineriadă“, au înlesnit confiscarea de către extrema dreaptă a rolului de protestatar şi asumarea de către intelectuali al statutului fals de victime principale ale  sistemului politic condus de FSN. 

Dincolo de aceste derapaje, rămîne evidentă – atît din relatările martorilor cît şi din materialul documentar (video, fotografii, presă) – isteria generală a momentului 1990. Situaţia confuză, aproape anarhică, în care statul era discreditat, poliţia şi armata aveau o imagine extraordinar de proastă, mai ales în urma evenimentelor din decembrie 1989, nimeni nu ştia în cine să creadă, mijloacele de informare erau cvasi-inexistente, înseşi noţiunile de „libertate“ şi „democraţie“ se redefineau continuu. În acest context, oamenii aveau nevoie de eroi, de un set de valori, dar şi de entertainment. Iar Piaţa Universităţii le oferea pe toate: era loc de întîlnire, cafenea, cîrciumă, televizor,  festivalul berii, concert folk şi manifestare electorală.  

O „pieţară“ convinsă declară: „La serviciu pe vremea aceea aveam program scurt, pînă la ora 4. După ce terminam, veneam imediat în piaţă. Ne întîlneam cu prietenii, discutam, îi ascultam pe cei care vorbeau şi plecam din Piaţă abia seara pe la 11-12“. Un tînăr, elev în 1990: „Mergeam prin Piaţă cu chitara, cîntam cu ăia, se formase aşa un nucleu de prieteni“. 

Piaţa Universităţii a fost, mai mult decît un spaţiu al protestului, un spaţiu de entertainment care, dincolo de jocurile politice, a permis socializarea şi întîlnirea diverselor grupuri sociale – deşi mai puţine, au existat şi organizaţii muncitoreşti implicate, alături de intelectuali, oameni politici, artişti, elevi şi studenţi. Astăzi, între două job-uri, cu programul prelungit pînă noaptea tîrziu, cu mijloacele agresive de divertisment ale televiziunii, printre panourile publicitare care sufocă spaţiul public şi maşinile care ocupă străzile, este greu de imaginat că cineva ar mai avea timpul, interesul şi posibilitatea să se „adune în Piaţă“.  

Regimul politic din 1990 a reuşit suprimarea protestelor, unii dintre liderii Pieţei au discreditat misiunea protestatarului, iar sistemul actual duce la bun sfîrşit amorţirea indivizilor şi a comunităţilor şi dispariţia a înseşi ideii de protest. Iar imaginea cu scuarul de la Universitate golit de maşini, cu traficul oprit şi autobuzele deviate, cu Piaţa ocupată de sute de oameni care cîntă, ţipă, se ceartă, se căsătoresc în mijlocul mulţimii, cu corturi şi pancarte de protest pe spaţiul viran din faţa TNB, cu tipi cu bărbi lungi şi cartoane cu „Greva foamei“ atîrnate la gît şi bişniţari – care schimbă dolari şi vînd ceasuri de aur false – pare (şi este) din altă lume. 

David Schwartz este co-iniţiator (împreună cu Mihaela Michailov) al proiectului de cercetare a istoriei recente 13-15 iunie 1990, care are două componente: o arhivă documentară de interviuri cu participanţi la evenimente şi spectacolul de teatru documentar Capete înfierbîntate.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
Arabia Saudită, în altă lume: stadion-vulcan și o arenă de 350 de metri înălţime
Saudiții nu se dezmint, continuând seria excentrităților.
Spitalul MedLife Medici’s main photo jpg
MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță.
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
Întâlnire între Klaus Iohannis și Călin Georgescu, pe vremea când președintele era primarul Sibiului. În ce context s-au cunoscut cei doi
Un articol din 2003, scos recent la lumină, arată că președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Călin Georgescu pe vremea când era primar al Sibiului. La vremea respectivă, cei doi au discutat despre implementarea așa-zisei Agenda 21.
1733923409 RcsX jpg
Constipația: Cauze la Adulți, Remedii și Rolul Probioticelor
Constipația este o problemă des întâlnită și care afectează mulți adulți, având un impact negativ semnificativ asupra calității vieții.
poligon goranu valcea foto Facebook jpg
Un ofițer și patru elevi, răniți într-un poligon din Vâlcea, după o explozie a unei capse detonate electric
Patru elevi și un instructor, toți din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniți joi, 12 decembrie, în jurul prânzului, în poligonul Goranu, județul Vâlcea, pe timpul executării unei ședințe de confecționare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu exploziv real.
fiica lui maricel pacuraru captura Realitatea png
Fiica lui Maricel Păcuraru plânge, în direct la Realitatea Plus, după ce instanța a anulat condamnarea tatălui său: „A făcut pușcărie degeaba”
Ana Maria Păcuraru, fiica proprietarului grupului Realitatea, a izbucnit în plâns, miercuri, în direct, după ce a aflat că Tribunalul București a anulat condamnarea la închisoare lui Maricel Păcuraru în dosarul Poșta Română.
tezaur bnr jpeg
Pentru restabilirea bunelor relații și a adevărului istoric, ar trebui ca Rusia să-și ia la Moscova „aurarii” și să ne trimită înapoi Tezaurul României
Ce se mai știe despre Tezaurul Băncii Naționale a României trimis la Moscova și nerecuperat – o creanță mai veche de un secol.
Ionut Moşteanu/ Facebook
Ionuț Moșteanu (USR), despre negocierile pentru formarea guvernului: „Nu a fost nicio discuție despre împărțirea ministerelor”
Ionuț Moșteanu, unul dintre negociatorii USR pentru formarea viitorului guvern, a oferit detalii despre stadiul negocierilor și despre măsurile care vor urma pentru stabilizarea economiei României.
ELENA UDREA jpg
Elena Udrea rămâne în închisoare, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins apelul. Decizia este definitivă
Magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins apelul făcut de fostul ministru al turismului Elena Udrea și au decis că aceasta va rămâne în închisoare.