Piața Universității - după 20 de ani

David SCHWARTZ
Publicat în Dilema Veche nr. 356 din 9 - 15 decembrie 2010
Piața Universității   după 20 de ani jpeg

„Mai este posibil astăzi un fenomen de tipul Piaţa Universităţii?“ Pentru a încerca un răspuns este interesant să privim opiniile actuale, la distanţă de 20 de ani, ale participanţilor şi martorilor la evenimentele din aprilie-mai 1990, cît şi evoluţia lor în sfera publică.

Printre participanţii obişnuiţi, atît intelectuali cît şi muncitori care frecventau piaţa, se observă tentaţia nostalgiei şi a romantizării perioadei respective, firească şi deoarece ele coincid, pentru mulţi, cu prima sau a doua tinereţe. Piaţa este „un fenomen unic“, care „are loc o dată la o sută de ani“, „o utopie“, un loc cu „foarte multă libertate şi foarte multă bucurie“. Martorii pasivi şi critici ai fenomenului completează cu detalii pe care majoritatea susţinătorilor discursului nostalgic le omit: „La un moment dat, de la balcon sîntem somaţi să ne aşezăm toţi în genunchi şi să ne rugăm la Isus Hristos. Eu ca evreu m-am simţit exclus“. Sau: „Trecînd prin piaţă, văd o femeie de vreo 60 de ani, în genunchi, pupîndu-i mîna lui Marian Munteanu. Nu e şocant atît gestul femeii cît faptul că el stă, îşi oferă mîna. De atunci nu m-a mai interesat Piaţa Universităţii“. Sau: „Pe mine, abia întors din Germania, m-a şocat amploarea naţionalismului şi a bigotismului din Piaţă. M-am certat cu prietenii mei din Bucureşti care vedeau piaţa ca pe o mişcare pro-democratică“. 

O altă tendinţă vizibilă în mărturiile participanţilor, dar mai ales în discursul public din ultimii ani este confiscarea noţiunilor de „erou“, „victimă“ „protestatar“ sau „democraţie“ de către pătura intelectuală anticomunistă şi/sau de către organizaţii de extremă dreaptă. Se pune aproape întotdeauna accent pe caracterul „anticomunist“ al protestului, în care „democraţie“ înseamnă în primul rînd interzicerea comunismului/dispariţia (ex)comuniştilor. Chiar după 20 de ani de „tranziţie“, foştii protestatari din Piaţă nu acceptă că celebrul Punct 8 de la Timişoara era o prevedere nedemocratică. „Intelectualii anticomunişti“ devin eroi şi modele prin martirizarea pricinuită de represiunea din 13-15 iunie, în discursul public fiind omis sistematic faptul că majoritatea  victimelor represiunii (răniţi, violuri, arestări ilegale) sînt cetăţeni de etnie romă fără legătură cu protestatarii din piaţă. Mai mult decît atît, în spatele „anticomunismului“ s-au ascuns – aşa cum se vede astăzi – mişcările de extremă dreaptă, foarte active în perimetrul Pieţei: în mod incredibil – Grupul Independent pentru Democraţie activează în anii 2000 prin proteste împotriva legalizării homosexualităţii, iar în acest an Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România redactează un protest public pentru recunoaşterea „Holocaustului evreilor împotriva românilor“. 

Fenomenul Piaţa Universităţii şi represiunea din 13-15 iunie, aşa-numită „mineriadă“, au înlesnit confiscarea de către extrema dreaptă a rolului de protestatar şi asumarea de către intelectuali al statutului fals de victime principale ale  sistemului politic condus de FSN. 

Dincolo de aceste derapaje, rămîne evidentă – atît din relatările martorilor cît şi din materialul documentar (video, fotografii, presă) – isteria generală a momentului 1990. Situaţia confuză, aproape anarhică, în care statul era discreditat, poliţia şi armata aveau o imagine extraordinar de proastă, mai ales în urma evenimentelor din decembrie 1989, nimeni nu ştia în cine să creadă, mijloacele de informare erau cvasi-inexistente, înseşi noţiunile de „libertate“ şi „democraţie“ se redefineau continuu. În acest context, oamenii aveau nevoie de eroi, de un set de valori, dar şi de entertainment. Iar Piaţa Universităţii le oferea pe toate: era loc de întîlnire, cafenea, cîrciumă, televizor,  festivalul berii, concert folk şi manifestare electorală.  

O „pieţară“ convinsă declară: „La serviciu pe vremea aceea aveam program scurt, pînă la ora 4. După ce terminam, veneam imediat în piaţă. Ne întîlneam cu prietenii, discutam, îi ascultam pe cei care vorbeau şi plecam din Piaţă abia seara pe la 11-12“. Un tînăr, elev în 1990: „Mergeam prin Piaţă cu chitara, cîntam cu ăia, se formase aşa un nucleu de prieteni“. 

Piaţa Universităţii a fost, mai mult decît un spaţiu al protestului, un spaţiu de entertainment care, dincolo de jocurile politice, a permis socializarea şi întîlnirea diverselor grupuri sociale – deşi mai puţine, au existat şi organizaţii muncitoreşti implicate, alături de intelectuali, oameni politici, artişti, elevi şi studenţi. Astăzi, între două job-uri, cu programul prelungit pînă noaptea tîrziu, cu mijloacele agresive de divertisment ale televiziunii, printre panourile publicitare care sufocă spaţiul public şi maşinile care ocupă străzile, este greu de imaginat că cineva ar mai avea timpul, interesul şi posibilitatea să se „adune în Piaţă“.  

Regimul politic din 1990 a reuşit suprimarea protestelor, unii dintre liderii Pieţei au discreditat misiunea protestatarului, iar sistemul actual duce la bun sfîrşit amorţirea indivizilor şi a comunităţilor şi dispariţia a înseşi ideii de protest. Iar imaginea cu scuarul de la Universitate golit de maşini, cu traficul oprit şi autobuzele deviate, cu Piaţa ocupată de sute de oameni care cîntă, ţipă, se ceartă, se căsătoresc în mijlocul mulţimii, cu corturi şi pancarte de protest pe spaţiul viran din faţa TNB, cu tipi cu bărbi lungi şi cartoane cu „Greva foamei“ atîrnate la gît şi bişniţari – care schimbă dolari şi vînd ceasuri de aur false – pare (şi este) din altă lume. 

David Schwartz este co-iniţiator (împreună cu Mihaela Michailov) al proiectului de cercetare a istoriei recente 13-15 iunie 1990, care are două componente: o arhivă documentară de interviuri cu participanţi la evenimente şi spectacolul de teatru documentar Capete înfierbîntate.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.