Personal și public
De ce un Dosar despre secrete? Probabil și pentru că trăim într-o lume în care, aparent, multe sînt la vedere, ne afișăm în toate cele cu dezinvoltură pe rețelele de socializare. Aflăm aproape orice de pe net. Avem acces la aproape oricine oricînd. Ni se dă posibilitatea, pe grupuri și forumuri, să împărtășim vrute și nevrute, de la detalii intime la nemurirea sufletului etc.
Și, totuși, nevoia de intimitate rămîne. E clar că ce punem pe Facebook sau pe Instagram e, pînă la urmă, imaginea pe care vrem ca alții să și-o formeze despre noi. Pare că punem chestiuni intime, de genul cu cine mai sîntem și cu ce ni s-au mai lăudat copiii, dar evident că alegem acele lucruri care ne avantajează. Care le induc celorlalți „adevărurile“ selecționate și aprobate despre noi. E un fel de PR personal: îmi propun să fiu genul ăsta de persoană, cu genul ăsta de familie… Și astea sînt „secretele“ pe care vreau să le expun.
Da, e o contradicție în termeni, între secrete și expunere. Definește, într-o măsură, ceea ce se întîmplă pe Facebook: ne expunem intimitatea. Dar nu e intimitatea reală, e un simulacru, vorba lui Baudrillard, de intimitate. Cea reală rămîne, în continuare, a fiecăruia dintre noi, deși scriem acolo „in a relationship“ sau „feeling blessed“ etc. Avem cu toții, în continuare, nevoie de intimitate, deși ne jucăm, mai periculos ca altădată, de-a personalul devenit public.
Secretele sînt necesare. Nu în sensul de adevăruri întunecate, eventual criminale, pe care le pitim sub obroc. Or exista și din astea, dar nu fac obiectul Dosarului de față. Cum nu fac obiectul lui nici secretele de stat – deși există un material dedicat teoriilor conspirației, dar mai mult ca mecanisme de coping într-o lume imprevizibilă. Secretele sînt necesare în sensul în care, deși sîntem expuși în diverse feluri, vrem, totuși, să ne păstrăm intimitatea.
Întrebările care se pun (și la care e loc, încă, destul pentru răspunsuri) sînt cum putem face asta în lumea băgăcioasă în care trăim. Cît de importantă mai e discreția ca valoare, în general. Dacă secretele sînt mai curînd feminine (există o istorie a asocierii lor cu sexul zis, cîndva, slab) și de ce. Ce legătură au ele cu zburdălniciile inimii, cu bîrfa, dar și cu agresiunile tăinuite. Care e diferența între secret și taină, și cum se leagă aceasta din urmă de întîlnirile noastre cu divinitatea și miraculosul. Cum ne țineam deoparte secrete vitale în orînduirea comunistă, ca să putem supraviețui. Și ce relație au copiii cu secretele.
Dosarul de față pune aceste întrebări. Răspunsurile la multe dintre ele rămîn, încă, secrete.
Ilustrație de Ion BARBU
