Persoane, personaje, personalităţi
Titlul articolului înşiruie termeni derivaţi din aceeaşi rădăcină – măştile actorilor latini se numeau personae. Uşor de confundat, nu doar în scris, ci şi în cotidian.
E campanie electorală. Candidează cîteva sute de mii de persoane (peste 3000 de localităţi, minimum 10 aleşi de fiecare, în medie 5 candidaţi pentru fiecare loc). Cam unul din 80 de adulţi români e, luna asta, candidat. Fiecare e o persoană, cu identitate proprie, aspirînd la statutul de persoană publică (adică de uz public). Uneori, identitatea e incertă, în acest sezon se poartă quiproquo-ul: dacă partidul inamic are un candidat cu notorietate, punem unul cu acelaşi nume. Fiecare ar avea ceva de spus. Ar vrea să fie auzit. Şi-ar vrea chipul expus pe cît mai multe afişe.
De cealaltă parte, alegătorii. Ar trebui să fie informaţi. Unii, chiar împotriva voinţei lor. Cutiile poştale sînt zilnic excedate de fluturaşi cu nume, chipuri, promisiuni, sloganuri. Străzile – împînzite de bannere, panouri acoperite de straturi succesive de afişe, maşini cu portavoce care te somează să-l votezi pe X. Pe Internet e inflaţie de like-uri, Bangladesh-ul pune umărul la alegerea primarului Bucureştilor.
Televizorul. Televizorul e bîntuit de dadaisme, suprarealismul e la ordinea zilei. Parcă a dat molima în toţi realizatorii. Începe emisiunea de dezbatere electorală. Ca să fie acoperiţi, producătorii scriu „dezbatere electorală“ pe orice emisiune, inclusiv pe cea de reţete de bucătărie (dacă, Doamne, fereşte!, ne află CNA-ul că doamna care face baclavale candidează la Consiliul Local din Breaza, ne arde o amendă de n-o putem duce). Cheamă în studio un candidat la Primăria Clujului, unul la Preşedinţia judeţului Vaslui şi unul care se vrea consilier în sectorul 5 – fiecare din alt partid, se înţelege. Ce să dezbată? Păi, breaking news-urile din ultimele cinci minute. Un veterinar din Calafat e acuzat că şi-a violat bunica minoră. Candidaţii nu ştiu despre ce-i vorba, nu-i interesează, dar trebuie să ia atitudine. Fiecare are scris de la partid ce trebuie să zică (dacă nu, primeşte prin sms). Clujeanul dă vina pe licitaţiile netransparente organizate de vechea administraţie. Vasluianul o ţine pe-a lui, că trebuie făcut aeroport internaţional la Bîrlad. Bucureşteanul conchide că în două săptămîni sterilizează toţii cîinii vagabonzi. Moderatorul a uitat de veterinar, căci între timp a apărut ştirea că un poliţist beat a fost călcat pe trecerea de pietoni. Evident, alegătorul nu are încotro şi, în aşteptarea serialului coreean, schimbă pe Animal Planet.
Există explicaţii. Oamenii din televiziune vor explica în ce fel îi obligă restricţiile CNA la trucuri bizare. Dacă, din greşeală, apare pe ecran una dintre sutele de persoane candidate, sau cineva pomeneşte despre una dintre ele, şi pe ecran nu scrie că-i emisiune electorală, te ard. Dacă trec prin cadru o sută de persoane, te-au ars sigur. Soluţia: scriem „dezbatere electorală“ pe orice. Dacă scriem, dar facem altceva, nu există lege să ne sancţioneze.
Apoi, vine faza cu „echilibrul“. Dacă vrei să faci chiar o dezbatere între concurenţi, trebuie să-i chemi pe toţi (dar uneori sînt 18). Dacă unul nu vine, nu e bine. Chestia e că întotdeauna e unul care nu vine. Dacă e primarul în funcţie, el se consideră o personalitate, chiar dacă e doar un personaj derizoriu. Cum să stea el de vorbă cu nişte persoane de drept privat? În realitate, el ştie că n-ar avea decît de pierdut dacă ar fi o şansă de a fi comparat cu ceilalţi. Nu riscă. Îi lasă pe ceilalţi să se certe între ei, să-şi împartă voturile celor nemulţumiţi – legea alegerilor într-un singur tur e „deştept“ făcută. Atunci, ca să nu mai fie dezechilibre, nu mai facem deloc dezbateri între competitori. Las’ să se certe o persoană de la Cluj cu una de la Vaslui, că-i mai echidistant.
La sfîrşitul campaniei, rămînem cu aceleaşi personaje pe scenă. Unele şi-au schimbat măştile, s-au mai mutat de la un partid la altul, după cum a bătut vîntul în primăvara asta. Piesa e aceeaşi. Plictisitoare.
Mircea Kivu este sociolog.
