Pentru ce s-a rugat fetiţa? Pentru a cîştiga la concursul de şah

- interviu cu Toma PĂTRAŞCU, vicepreşedinte al Asociaţiei Secular Umaniste din România -

Am citit un articol din 2011. Era o poveste a vieţii dumneavoastră şi a momentului în care aţi decis să vă implicaţi. Spuneaţi acolo de cele două fete ale dvs., că vă gîndiţi să le retrageţi de la orele de religie. Sper că nu sînt indiscret dacă vă întreb: cum a rămas cu decizia aceasta?

Fata mea cea mare a început şcoala anul acesta şi am retras-o de la religie.

Sînt probleme? Se simte ostracizată?

Nu. Cei de la şcoală au fost foarte cooperanţi; nu a fost absolut nici un fel de problemă din punctul acesta de vedere. Am depus două hîrtii. O notificare pentru retragerea de la religie; nu este vorba de o cerere – atenţie, vreau să insist: este vorba despre o notificare pe care o depui la şcoală...

Nu este ceva care trebuie aprobat de către cineva.

Corect, este o simplă notificare. Deci am depus această notificare la şcoală şi suplimentar am depus o cerere prin care rugam ca ora de religie să fie plasată fie la începutul, fie la sfîrşitul programului. Au fost foarte înţelegători şi ora de religie este pusă ultima.

Mai sînt şi alţi copii în situaţia aceasta?

Din cîte ştiu eu, nu. În clasă au fost mai mulţi părinţi care s-au interesat de cum se poate face acest lucru. Pînă la urmă, din cîte ştiu, nu şi-au retras copiii de la oră. Problemele apar în altă zonă: am avut surpriza de a descoperi că manualul de religie de clasa I, pe care şcoala l-a pus la dispoziţia copiilor, este unul dintre cele mai contestate manuale de religie – editat la Editura Sf. Mina.

Manualul despre care dvs. aţi publicat diverse critici.

Am publicat şi noi, dar acest manual a fost incriminat, de-a lungul timpului, de nenumărate asociaţii. Scandalul a pornit acum ani de zile, înainte ca asociaţia noastră să se înfiinţeze. Noi ne-am înfiinţat în 2010. Cred că prima punere pe tapet a problemei legate de acest manual s-a făcut în 2007 prin raportul editat de către Liga Pro Europa, manualul fiind din 2004 pe piaţă. Acest manual a fost reclamat pentru maniera barbară prin care înţelege să explice copiilor fenomenul religios – pur şi simplu, ai pe o pagină ce înseamnă faptele rele, de exemplu acolo numărîndu-se dormitul pînă la ora 10, duminica. Discutăm despre descrieri grafice: poze, desene – o fetiţă, în pat, care doarme la 10 dimineaţa şi este încercuit ceasul ca să vezi că este 10 şi scrie mare duminică, şi alte păcate asemenea. Iar pe pagina cealaltă îţi arată cum dă maşina peste tine, drept urmare a faptelor rele. Manualul acesta mai are multe alte probleme; de exemplu, îţi povesteşte – iar foarte explicit – cum să te rogi ca să cîştigi la un examen sau la un concurs. Îţi arată o fetiţă cum se roagă dimineaţa gîndindu-se la concursul de şah, iar după aceea cîştigă. La sfîrşitul lecţiei ai o mică secţiune de evaluare cu întrebări: pentru ce s-a rugat fetiţa. În paranteză, ca să fie foarte clar ce trebuie să răspunzi, pentru a cîştiga la concursul de şah. I-a ascultat Dumnezeu rugămintea? Prima surpriză neplăcută a fost că acest manual este distribuit în şcoală, chiar în şcoala în care învaţă fata mea, nefiind problema legată strict de ea, să zicem, pentru că eu am retras-o de la ore, dar este vorba de ceilalţi copii. Pînă la urmă, această acţiune nu este un război personal, nu este o vendetă personală. Doi la mînă, şi mai interesant e că în sfîrşit după vreo opt ani de cînd a fost pus pe piaţă manualul şi cel puţin cinci de cînd s-a făcut tămbălău pe conţinutul lui, în sfîrşit în acest an manualul nu se mai regăseşte în lista manualelor aprobate de către Ministerul Educaţiei. Deşi acest manual nu mai este aprobat pentru a fi studiat, el este distribuit în continuare copiilor iar, în momentul în care am ridicat această problemă, profesoara – încă o dată, foarte cooperantă, foarte înţelegătoare, foarte simpatică, deci nu am absolut nimic de reproşat celor din şcoală – mi-a explica faptul că ministerul nu a avut bani pentru achiziţionarea noului manual aprobat. Şi mai interesantă a fost reacţia părinţilor: au fost indignaţi; întîi au fost surprinşi în momentul în care le-am arătat manualul şi le-am arătat respectivele pasaje.

La o şedinţă cu părinţii?

La o şedinţă cu părinţii. Au fost indignaţi, au ridicat şi ei problema cu profesoara. Pînă la urmă, studiază după acelaşi manual în continuare.

Din lipsa banilor sau din ce motive?

Combinaţie: lipsa banilor, a preocupării. Presupun că nu se înţeleg efectiv consecinţele unui astfel de stil de predare. Am fost „liniştiţi” cînd ni s-a spus că, oricum, doamna de religie este foarte simpatică şi că, oricum, ea nu prea predă după manual, aşa că ce contează că nu mai e aprobat. Este o felie, o secţiune prin învăţămîntul românesc, dar în mijlocul Bucureştiului. Ce se întîmplă la sate?

De altfel, multe intervenţii publice şi chiar şi în scrisorile pe care le-am primit noi la redacţie spun că foarte mult totul depinde de profesor.

Exact. Şi aici apare o altă problemă a sistemului. Lucrurile nu ar trebui să depindă de profesor pentru că există o ierarhie a abuzurilor. În Constituţie nu se spune că trebuie să studiezi 12 sau 13 ani, dacă luam în considerare şi clasa pregătitoare, nu se spune că trebuie studiat confesional; după Constituţie vine Legea Educaţiei. Legea din ’95 spunea că învăţămîntul religios este obligatoriu la ciclul primar, opţional în ciclul gimnazial şi facultativ în cel liceal, iar obligativitatea din ciclul primar a fost eliminată printr-o decizie a Curţii Constituţionale, care a spus că nu se poate aşa ceva şi că obligativitatea trebuie înţeleasă ca obligaţia şcolii de a oferi, în cadrul curriculei, această materie, nu de obligativitatea elevului de a o studia. Ulterior, legea din ’95 a  fost amendată în urma insistenţelor Patriarhiei şi există o carte publicată de Patriarhie cu sprijinul Guvernului în care se detaliază foarte frumos această istorie a soluţiei legislative a predării religiei în şcoli. Ulterior a fost amendată Legea Educaţiei şi s-a trecut la includerea cursurilor de religie în toate cele trei cicluri. Apoi a apărut Legea Cultelor care prevedea că nu poţi fi profesor de religie dacă nu ai agrementul cultului. Deci în momentul de faţă avem nişte profesori de religie plătiţi din bani publici, angajaţi ai ministerului, dar care raportează cultului. Dacă nu ai acel agrement al cultului, aşa-numita binecuvîntare, nu poţi preda. Dacă îţi pierzi binecuvîntarea, eşti automat pus pe liber, deşi tu eşti un angajat al statului şi ar trebui să ai nişte drepturi legale.

În ce constă procedura de binecuvîntare?

A apărut în presă un articol acum un an sau doi. Un articol legat de aşa-numita primire a binecuvîntării de către profesorul de religie, ceremonie care a avut loc în cadrul Inspectoratului şcolar. Şi imaginea este sugestivă (îmi arată fotografia pe laptop – n. C.G.). Într-o sală, la un prezidiu sînt mai mulţi oficiali, oficialul de rang cel mai înalt şi cel care oferea binecuvîntarea este un preot mai în vîrstă, flancat de reprezentanţi ai Inspectoratului şcolar; în faţa preotului care stă  jos este candidatul la binecuvîntare în picioare, prosternat. Aparent sărutînd foaia care îi dă binecuvîntarea, sau oricum foarte aproape cu capul de masă, în timp ce preotul îi ţine părinteşte mîna în cap.

Deci asta e o ceremonie de binecuvîntare.

Această ceremonie ilustrează de fapt unde stă puterea în învăţămîntul religios. Iar articolul la care lucrez în momentul de faţă aşa se numeşte „Statul a pierdut oare controlul asupra învăţămăntului religios în şcolile publice?”. Argumentaţia mea este că da, a pierdut acest control. Profesorii de religie sînt mai degrabă subordonaţi ierarhiei bisericeşti locale, şi nu discutăm doar de Biserica Ortodoxă; această situaţie este general valabilă pentru toate cultele. Gîndiţi-vă cum arată predarea efectivă la ore, în această situaţie. Revenind la ideea privind această ierarhie a dezastrului: trecînd de la Legea Educaţiei ajungem la implementare. Programele sînt practic elaborate de către culte şi doar avizate de Ministerul Educaţiei. Programe care încep cu nişte cuvinte pompoase şi mari – îşi propun, de pildă, să dezvolte spiritul critic. După care, ce spune mai jos? Copilul trebuie să înveţe că lumea a fost făcută de Dumnezeu. Unde e spiritul critic în chestia asta? Mai departe trecem la nivelul inspectoratelor. Inspectoratele şcolare sînt într-o proporţie importantă controlate de preoţi. Profesorii de religie îşi fac un titlu de glorie din a aduce copiii la spovedanie, la sărbători religioase, la biserică. Se insistă pe faptul că profesorul de religie trebuie să dea note mari pentru că altfel copiii nu vor mai vrea să facă religie – şi ne gîndim că acea notă de la religie influenţează nota de admitere la liceu.

Care ar trebui să fie alternativa? Să vedem cum ar arăta o oră de religie la clasa I din punctul de vedere al unui militant… să zic „secular”, „secularist”, care e termenul preferat?

Aş prefera să zic din partea unui cetăţean interesat de o societate nediscriminatorie. În primul rînd, ar trebui ca la şcoală să se facă educaţie religioasă, nu îndoctrinare religioasă. În momentul de faţă, se face îndoctrinare religioasă. Copiilor ar trebui să li se povestească despre fenomenul religios din societate – e un fenomen important, nu poate fi băgat sub preş, trebuie discutat despre el, dar trebuie discutat de o manieră neutră şi tratat critic.

Încerc să mă pun în situaţia oamenilor care predau această materie, care au interes personal pentru religie, o pasiune chiar. Cum arată opţiunea neutră de predare în acest caz. Cum ai alege între evoluţionism şi creaţionism?

Poţi să ai un interes în zona studierii religiilor, din punct de vedere sociologic, poţi, din punct de vedere psihologic, interesul poate fi abordat din foarte multe unghiuri. Nu trebuie neapărat să fie un obsedat al teologiei. Creaţionismul este un mit la fel cum grecii vorbeau de miturile lor despre cum a apărut lumea. Babilonienii povesteau că pămîntul este ca o tipsie care stă pe patru broaşte ţestoase. Evident că sînt nişte lucruri care merită povestite. Dar nu are ce căuta în şcoală astfel de doctrină. Sînt liberi cei pentru care creaţionismul nu este un mit să-şi propovăduiască ideile la biserică. Discutăm de nişte organizaţii private; ce s-ar întîmpla dacă la şcoală ar veni nişte profesori de la Apple care i-ar învăţa pe copii că Apple este singurul telefon bun, care i-ar învăţa doar cum funcţionează el şi le-ar povesti ce nasoale sînt celelalte telefoane? Cam care ar fi reacţia societăţii şi toate astea pe banii Ministerului Educaţiei, nu pe banii Apple.

Societatea ar fi în mod evident ultragiată. Dar cred că tot societatea sau cei mai mulţi dintre oameni nu văd cazul „religie în şcoală” similar cu cel „Apple în şcoală”. Asta încerc să argumentez – că nu poate fi neutralitate aici.

Pe măsură ce lucrurile ies la suprafaţă, publicul vede ce se întîmplă cu adevărat, opinia se schimbă şi se schimbă masiv. Dacă ne uităm la sondajele făcute de Soros în urmă cu cinci ani, proporţia celor care îşi doresc predarea religiei în şcoli a scăzut cu 24%. Şi mai mult, dacă te uiţi în amănunt şi vezi efectiv cum s-a răspuns la întrebările ulterioare, vezi că, de fapt, majoritatea îşi doresc deja o predare neconfesională. Proporţia celor care îşi doresc catehizarea este sub 50%. Or, uitaţi-vă la raportul Ligii ProEuropa din 2007: au analizat 32 de manuale dintre care doar unu sau două erau OK. Restul aveau probleme majore. Imensa majoritate a acelor manuale se regăsesc pe lista manualelor aprobate pentru acest an şcolar. Pot să vă arăt manualul de clasa a III-a, în care îţi arată cum îi ard flăcările iadului pe păcătoşi.

V-a pus pe gînduri faptul că aţi rămas singurul din clasă care şi-a retras copilul? V-a spus asta ceva despre societate în general?

Da. Dar mă aşteptam. Şi este o reacţie pe care o anticipam pentru că am auzit-o din multe alte zone. Mulţi părinţi care şi-au retras copiii de la religie au întîlnit acest fenomen. De obicei, există o întîrziere. Majoritatea aşteaptă să vadă ce se întîmplă. Le este frică şi aşteaptă să iasă cineva din pluton, să vadă ce se întîmplă, să vadă dacă îndrăzneşte. Ulterior, se ajunge la un fenomen de avalanşe, pînă într-acolo încît o clasă întreagă să vrea să se scoată de la ora de religie. Chiar de curînd îmi povestea cineva de o situaţie de acest fel. Pînă la urmă, nu au mai reuşit să se mai scoată majoritatea de la ora de religie pentru că profesoara de religie era chiar diriginta şi a început cu ameninţări ca să-i oblige să rămînă la oră. Discutăm de bani. Profesorul respectiv îşi pierdea banii. Şi atunci se fac multe abuzuri.

În weekendul dinainte de interviu aţi avut o expoziţie ştiinţifică pentru copii. E întîmplător că e în afara şcolii? E ceva care aţi simţit nevoia să suplimentaţi ? Ceva ce lipseşte la şcoală?

Da, în şcolile româneşti există un deficit major de predare a noţiunilor ştiinţifice de bază şi mai ales de experimentare. în imensa majoritate a şcolilor, chiar şi acolo unde sînt laboratoare, ele sînt de formă ca să se bifeze ceva, sau sînt folosite ca o clasă suplimentară, dacă şcoala nu mai are unde să-şi cazeze elevii. Atunci am simţit nevoia de a aduce nişte expoziţii ştiinţifice interactive pentru copii unde aceştia să poată să vadă, să simtă, să înţeleagă pe propria piele nişte fenomene de bază. Nu discutăm despre fizică cuantică, ci despre mecanică – la prima ediţie e expoziţiei (mai, iunie, în iulie s-a mutat la Rîşnov), iar acum am adus o expoziţie legată de electricitate.

Unde e şi pînă cînd poate fi vizitată?

La Băneasa Shopping City în spaţiul expoziţional Imagica şi poate să fie vizitată pînă pe data de 18 noiembrie.

Cînd s-a redeschis Muzeul „Antipa” au fost cîteva luni chiar cozi în weekend la intrare. Unde e problema? Mi se pare că nu ducem lipsă de curiozitate.

Nu ducem lipsă de curiozitate, ci de ofertă. Ministerul Educaţiei pare mai interesat să organizeze olimpiade de religie pe banii statului decît să educe copiii ştiinţific, să le povestească despre lucrurile pe care se bazează viaţa noastră de zi cu zi. Aproape tot ce ne înconjoară se bazează pe nişte lucruri descoperite în urmă cu 100 de ani. Este anormal ca oamenii într-o societate să nu ştie cum funcţionează un telefon, un bec electric şi nu exagerez. Nişte cercetări făcute în urmă cu cîţiva ani dădeau nişte rezultate absolut înfricoşătoare; de exemplu, raportîndu-ne faţă de o gamă de 50 şi ceva de ţări, elevii de clasa a VIII-a din România se situează, din punct de vedere al cunoştintelor ştiinţifice, mult sub media grupului de ţări testate. 52% din studenţii la doctorat consideră creaţionismul ca cea mai bună teorie care explică existenţa Universului şi doar 24% din aceşti studenţi la doctorat consideră că teoria evoluţiei explică apariţia omului. Este înfricoşător.

Adică majoritatea doctoranzilor din România cred în creaţionism? Ştiu că Vaticanul a acceptat evoluţionismul.

Da. Noi sîntem acum în Evul Mediu întîrziat. Şi revenind la expoziţie, este îngrijorător şi înfricoşător să vezi reacţia nu numai a copiilor, dar şi a părinţilor. Fiecare experiment are o placă uriaşă pe care scrie foarte mare, clar, despre ce este vorba în acel experiment şi ce trebuie făcut pentru a-l face să funcţioneze. Instrucţiunile nu au mai mult de trei puncte: apasă butonul roşu, apasă butonul verde timp de 10 secunde etc. Probabil că 98% dintre copii nu citesc aceste explicaţii. Sînt ca acele mici maimuţele din filmul Odiseea Spaţială 2001: apasă pe buton, dacă nu se mişcă ceva în secunda respectivă pleacă în altă parte, nici măcar nu-şi pun problema de ce nu s-a întîmplat nimic. Dar şi mai îngrijorător este că aceeaşi atitutine o au şi adulţii. Unde se duce societatea? Ne mai miră că oamenii se duc să se trateze la tot soiul de vraci? Ei efectiv nu înţeleg în ce constă medicina modernă, tehnologia modernă.

Asta e o problemă legată de predarea religiei sau de religie?

Nu. Problema predării religiei este o consecinţă a manierei deficitare de predare în şcoală. Este o consecinţă a unui stat slab. Statul nu respectă legile pe care tot el le-a adoptat. Nu scrie nicăieri nici în Constituţie, nici în Legea Educaţiei că predarea religiei trebuie făcută an de an, de la clasa pregătitoare pînă în a XII-a.

Spuneţi-ne o carte pe care aţi recomanda-o copiilor sau tinerilor să o citească pentru a înţelege cine a făcut lumea.

The Selfish Gene (Gena egoistă, tradusă în 2006 la Editura Tehnică – n. C.G.) a lui Richard Dawkins, mai multe eseuri ale lui Steven Weinberg, premiul Nobel pentru fizică creatorul/descoperitorul teoriei cu unificarea dintre forţele electrice, Cosmos de Carl Sagan.

Să vorbim puţin despre Gena egoistă. E o carte scrisă special ca să explice publicului teorie evoluţionistă. Credeţi că oameni care trec prin 12 ani de religie mai sînt deschişi către o carte ca aceasta?

Depinde foarte mult de personaj, depinde de copil foarte mult şi depinde foarte mult de mediul familial. Nu există un determinism strict pentru că sînt foarte mulţi factori care intervin: mediul social, cît de deschis este el la minte, din ce familie provine, cît de dispus să-şi folosească capul pentru a evalua critic o teorie sau alta.

Surpriza mea a fost să întîlnesc tineri care au luat de la cap la coadă acest ciclu şi de care nu s-a prins nimic în legătură cu Dumnezeu şi religia; au trecut ca gîsca prin apă. Dar aici nu vorbim de oameni proşti, ci inteligenţi…

Depinde ce înţelegeţi prin nu s-a prins nimic despre Dumnezeu.

Au tratat ora de religie ca fiind – cum spune cineva foarte bine într-o scrisoare de la redacţie – ultima, chiar şi după educaţie fizică. Au învăţat la ora de religie să nu ia în seamă Biserica pentru că li s-a părut că nu li se predă ce trebuie acolo.

Este un punct de vedere iar Biserica ar trebui să înţeleagă asta: decît mult şi prost, mai bine şi-ar concentra resursele pe cei care într-adevăr au chemare în această direcţie. Dar aici este clenciul, pentru că nu-s resursele Bisericii. Biserica face îndoctrinare pe banii statului. În mod normal, orice corporaţie îşi concentrează resursele, care inevitabil sînt limitate, pe un grup-ţintă de clienţi. E primul lucru care te învaţă un curs de marketing, să-ţi targetezi clienţii pe care ai şansa cea mai mare de a-i converti. Dar problema este că biserica nu foloseşte resursele sale, ci resursele altcuiva. Ia bani de la stat şi n-o interesează pentru că statul dă.

Cum explicaţi unui părinte care e doar vag interesat de problema asta? De ce nu e bine să înveţi copilul să se roage ca să cîştige la şah?

Pentru că îl înveţi pe copil să nu se bazeze pe forţele lui, transformi copilul în ceva pasiv. Îl tranformi într-un element pasiv care aşteaptă să i se întîmple, trebuie să înţeleagă că viaţa lui îi stă în propriile mîini.
Pe de altă parte, e o tendinţă naturală la copii să creadă în fiinţe de dincolo, de asta le spunem basme.
Dar copilul se va transforma ulterior în adult. Există o tendinţă naturală de a lua şi droguri. Maimuţele care au acces nelimitat la cocaină vor sfîrşi prin a se sinucide luînd cocaină pentru că le provoacă o plăcere foarte mare. Şi asta este natural, dar nu înseamnă că e la liber în societate.

Cum manageriaţi dvs. educaţia fiicei care lipseşte de la religie? Partea spirituală. Ce vă întreabă ? Tati, ce-i cu Dumnezeu? Ce spun copiii la şcoală? E o problemă pentru ea?

Pînă acum nu. E abia a şasea săptămînă de şcoală.

Mă gîndesc că trebuie să supliniţi cumva ceea ce nu primeşte acolo.

Îi răspund la toate întrebările pe care mi le pune; într-o vreme, era pasionată de Hera şi de zeii greci. Asta nu înseamnă că îi lua în serios.

Deci nu vedeţi ca fiind o problemă pentru ea această absenţă. Este unicul copil care lipseşte de acolo.

Mă aştept să nu fie o problemă. Pînă la proba contrarie, cei din şcoală par nişte personaje normale. În 2001 exista un ordin de ministru care spunea clar: copiii care nu participă la orele de religie trebuie să fie supravegheaţi de profesori, să se ducă la bibliotecă, să-şi facă temele. În momentul de faţă, pare să nu mai existe o astfel de prevedere, pentru că în toate situaţiile pe care le-am întîlnit în ultima vreme, inclusiv la şcoala la care e fata mea, copiii care nu participă la orele de religie sînt scoşi doar în acte, dar ei sînt lăsaţi în clasă pentru că şcoala nu vrea să-şi bată capul cu acei copii care nu participă la ore, şi aici este o altă problemă.

a consemnat Cristian GHINEA

Foto: V. Dorolţi