Pentru că…
De ce aştept cu nerăbdare să particip la Festivalul
de la Alba Iulia? Din mai multe motive, şi profesionale, şi personale.
Pentru că
este primul jurnal românesc pe care l-am citit, străduindu-mă să înţeleg ceva. Încă păstrez o fotografie din anul 2009 în care, aşezat la masă pe terasa unui restaurant pe malul lacului Snagov, răsfoiesc o ediţie a ziarului care avea pe prima pagină un articol cu titlul „Moartea jurnalismului“.
Pentru că îmi place ceea ce scrie Mircea Vasilescu.
Pentru că am impresia că
este, într-un fel, firul unei idei, de a face un tip de jurnalism asemănător aceluia pe care noi, cei de la
, încercăm să îl cultivăm.
Pentru că primul articol pe care l-am selecţionat pentru a-l publica în Internazionale apăruse chiar în
Era un reportaj superb şi emoţionant al Lilianei Nicolae dintr-o mică localitate din Delta Dunării, un sat „la capătul geografiei, unde poţi să cazi în mare“.
Pentru că sînt curios să înţeleg cum funcţionează un festival de jurnalism în afara Italiei şi, în special, într-o fostă ţară comunistă. Pentru că am o mulţime de întrebări de pus colegilor români: despre Victor Ponta, despre Klaus Iohannis, despre manifestaţiile românilor din străinătate în timpul ultimelor alegeri prezidenţiale, despre mobilizarea împotriva minei de aur de la Roşia Montană. Şi, de asemenea, pentru că vreau să confrunt impresiile mele despre România cu cele ale altor jurnalişti pe care îi voi întîlni.
Sincer să fiu, de-abia aştept să particip la festival şi pentru faptul că nu am mai fost niciodată la Alba Iulia. Pentru că ideea de a trece din nou Carpaţii mă fascinează ca atunci cînd am făcut-o pentru întîia oară, adică cu mai mult de douăzeci de ani în urmă.
Pentru că mai devreme sau mai tîrziu sper să nimeresc într-o cîrciumă precum cea despre care vorbeşte Mihail Sadoveanu în
Pentru că îmi plac feţele frumoase, blajine şi şirete ale bătrînilor, aşa cum este cea a domnului Pişcoci din filmul
Pentru că sper să găsesc un pic de timp să intru într-un anticariat ca să caut discurile care îmi lipsesc cu Mondial şi Phoenix. Şi pentru că trebuie să intru într-o librărie să cumpăr filmul
de Cristi Puiu şi cartea
de Jean Bart. Şi de-abia aştept să ajung la Alba Iulia ca să gust un pahar, chiar şi două, de ţuică.
Şi pentru că voi avea cu siguranţă ocazia să mănînc o pastramă de berbecuţ făcută aşa cum trebuie. Şi şorici fraged, aşa cum la Roma nu se găseşte. Şi pentru că festivalul îmi dă oportunitatea să trag o fugă şi la Bucureşti. Iar Bucureştiul este de acum un al doilea oraş al meu, de adopţie. Să trec pe lîngă Casa Scînteii venind de la aeroport, să trec pe lîngă Arcul de Triumf, să trec pe lîngă edificiul în care se află Muzeul Enescu, pe lîngă Ateneul Român, pe lîngă fostul Comitet Central al Partidului Comunist Român, să aprind o lumînare la biserica Stavropoleos.
La Bucureşti, totul mi se pare deja familiar. Căldura sufocantă de vară, cerul gri apăsător de iarnă şi fleşcăraia de la sfîrşitul iernii.
Şi, de asemenea, vreau să vin la festivalul
pentru că a avea posibilitatea de a călători şi de a cunoaşte persoane şi locuri în acest fel este un privilegiu enorm. Şi pentru că acestea sînt momentele în care sînt fericit că fac această meserie.
Internazionale
Foto: Andrei Ivan
