Pe uliţele satului global
Acum șase decenii primul satelit începea să orbiteze planeta noastră. Cu patru ani mai devreme, structura moleculară a ADN-ului își dezvăluia secretele. Iar cu nici un deceniu în urmă primul computer modern începuse deja să funcționeze. Energia atomică fusese descoperită și, din păcate, și testată, iar conceptul Big Bang primise deja un nume. Aceiași ani ’50 aduc dovezi majore privind deriva continentelor, tot atunci începînd să se dezvolte și primele cercetări ale abisurilor oceanelor. Existau, practic, toate materialele de construcție a ceea ce avea să devină „satul global“. Deceniile următoare au fost martorele unei explozii de creativitate: șiruri nesfîrșite de descoperiri și invenții care au modificat lumea, așa cum fusese pînă atunci, ne-au adus pe toți, din toate părţile planetei, din ce în ce mai aproape. Acum un sfert de veac construcția era aproape terminată, însă mai lipsea ceva.
Apariția Internetului și a revoluției industriilor informatice au fost factorii decisivi care au transformat lumea într-un adevărat Sat global. Iar, ca în orice sat, și în cel global locuiesc cam aceleași categorii de persoane. Înțelepții și oamenii harnici sînt și cei mai ocupați; trebăluiesc permanent, cît e ziulica de lungă. Unii au început să pună pe picioare tot mai multe unelte care să le simplifice viața tuturor, alții încearcă să repare gropile din sat…
În satul nostru global sînt locuitori, unii foarte muncitori, care nu mai pricep nimic din ce li se întîmplă. De ce apar în fiecare zi lucruri noi? Oare acelea chiar îi ajută în vreun fel? Sau acei cîțiva făurari vor, de fapt, să îi distrugă? Dacă nu pricep ce fac, cu siguranță trebuie să fie ceva rău la mijloc. Nu cumva cei mai harnici și isteți vor să îi elimine sau, poate și mai rău, să îi facă sclavi? Nu că „sătenii“ temători ar avea vreun motiv să gîndească așa, dar așa i-au auzit vorbind pe „proștii satului“, cei care, pînă de curînd, trăiau din mila publică, dar care, de cînd cu televiziunea și cu Internetul, au ajuns să fie noile modele de viață.
Iar cum proștii satului au idei clare despre orice, evident, au și despre știință. În mințile lor odihnite, din idei puține, dar încîlcite, se nasc permanent conspirații, sînt țesute văluri de minciună, e menținut aprins jarul neîncrederii. Aceștia sînt încurajați și de bîrfitori și cîrcotași, de multe ori în slujba diferiților fruntași sau veleitariști ai satului.
În mod paradoxal, tehnologia le vine în ajutor. Cu alte cuvinte, nicicînd în istoria omenirii nu au lucrat atîția oameni în atît de multe domenii, spre a crea o lume în care, dacă dai de perete portița spre spațiul virtual, vei vedea și un spațiu al bîrfelor online, al informațiilor tendențioase, al prostiilor și minciunilor.
Ce e drept, pe multe ferestre spre lumea virtuală apar permanent și alte informații – poate prea multe pentru a fi asimilate cum trebuie de către populație. Platformele informatice aduc acasă imagini și informații din spațiu, din natură, de la periferia sistemului solar și pînă în adîncurile mărilor.
Noi materiale și tehnologii, genetica, toate călătoriile în spațiu şi timp de la cele mai mici dimensiuni, cu ajutorul nanotehnologiilor, spre rădăcinile istoriei vieții prin studiile genetice – sau spre cele ale universului – cu ajutorul fizicii particulelor… Noi tratamente, noi metode de construcție și dezvoltare, crearea inteligenței artificiale… Noul vine cu o viteză nemaipomenită și cred că toți avem probleme în a evalua și clasifica știrile din fiecare zi din lumea științei. Dar pînă cînd vom putea organiza această explozie de informație cît mai eficient, reacțiile multor săteni globalizați sînt cam la unison: „Iar încearcă ăștia să ne mintă“.
Ce se întîmplă însă pe ulița noastră? De obicei, în partea noastră de sat se disting două curente majore și perfect opuse. Pe de o parte, singurătatea. Cei mai buni au plecat de aici, în țară nerămînînd decît niște amărîți în cel mai bun caz, totul părînd o escrocherie, iar speranța fiind un cuvînt care ar trebui șters din dicționar. Pe de altă parte, sînt cei care susțin gloria trecutului nostru strălucitor, dacii extratereștri care au inventat piramidele și fantastica cercetare din a doua jumătate a secolului trecut, cu magnificele ei rezultate, precum lama de ras românească. Aici, conspirația globală de a ține sub obroc mareea inventivității naționale ne face să nu mai existăm aproape deloc, sîntem otrăviți, furați, hăituiți.
Ambele curente ajung însă la aceeași concluzie. În România nu se mai face nimic bun. Evident, nici cercetare. Păcat… De ce ne mai chinuim? La ce bun orice efort de a schimba ceva? Sîntem deja condamnați… Și nu avem nici o șansă de a ieși din beznă..
Dar ce hărmălaie se aude la noi pe uliță? Muzică, de să crape boxele, chiuituri, veselie. Aici e lumea de valoare. Ce mai contează restul? Trăiască distracția la maximum!
Adrian Stănică este jurnalist de ştiinţă şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină – Geo-EcoMar.
Foto: wikimedia commons
